Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Ocniţa | Commune: Ocnele Mari | County: Vâlcea | Site: Situl dacic Buridava | Excavation Year: 2020

Excavation Year   2020
Epoch
Latene
Periods
La Tène
Site Category
Unassigned
Site Types
Habitation
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Vâlcea
Locality   Ocniţa
Commune   Ocnele Mari
Site  Situl dacic Buridava
Site Sector
Site name   Dealul Cosota
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Bărbulescu Constantin Augustus Universitatea din Piteşti
Beldiman Corneliu Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti
Cociș Sorin Ilie Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca
Constantinescu Mihai
Mecu Laurenţiu
Nălbitoru Alexandru
Pițigoi Andi Ioan Muzeul Județean Argeș, Piteşti
Tulugea Claudiu Aurel
Tuţulescu Ion Muzeul Judeţean Vâlcea, Râmnicu Vâlcea
Udrescu Vasile Ovidiu
National Arch. Record Site Code 168194.01
Report Rezumat campaniile 2016-2019
Cercetările sistematice au fost reluate la Ocniţa/Cosota începând cu anul 2016 şi încă din aceea primă campanie rezultatele au fost promiţătoare. Obiectivele iniţiale, legate de rediscutarea cronologiei sitului, zona de amplasarea a cetăţilor, existenţa sau nu a unei necropole, întinderea sitului, rămân de actualitate.
Descoperirile din anii 2016-2019 (nota 1) (fig. 1-4) provin de pe Terasa VIII, acolo unde nu se efectuaseră cercetări niciodată. Până la această dată a fost cercetată o suprafaţă de peste 200mp, Terasa întinzându-se pe mai bine de 7500mp.
Din punct de vedere al cronologiei, descoperirile se încadrează în perioada perioada clasică a civilizaţiei dacice, secolele I a. Chr. – I p. Chr..
În cele patru campanii au fost identificate un număr de 28 complexe, grupate în două categorii : gropi săpate în stâncă şi complexe de suprafaţă de tipul unor ciste cu împrejmuire de formă ovală sau patrulateră realizate din bolovani de râu şi tuf.
Ca şi inventar atât gropile săpate în stâncă, cât şi cistele au relevat numeroase obiecte de port şi podoabă (fibule, pandantive de tip căldăruşă, torquesuri etc), piese de echipament militar, obiecte de uz casnic, vase din sticlă, ceramică etc. La acestea se adaugă cenuşă, cărbuni, bucăţi de vatră, resturi cinerare umane sau non-umane. Analizele antropologice realizate pe decursul anilor nu relevă în mod explicit existenţa, exclusiv, a unor oase umane, ceea ce pune sub semnul întrebării existenţa unei necropolei (nota 2) .
Cu toate acestea considerăm pe de-o parte că cercetările legate de existenţa sau nu a unei necropole sunt încă la început, iar pe de altă parte rămâne întrebarea: în ce măsură concepţia noastră despre morminte/necropole, în epoca clasică a civilizaţiei dacice, trebuie legată exclusiv de existenţa resturilor cinerare umane? Fenomenul morţii şi ritualizarea acestuia, riturile de trecere merită rediscutate. Tot ceea ce nu corespunde unei viziunii liniare a imaginarului nostru legat de societate şi în special de practicile funerare şi de cult nu se află în afara fenomenului, cu alte cuvinte lipsa resturilor cinerare umane nu presupune şi eliminarea ideii de mormânt, în cazul nostru (nota 3) .
Fenomenul funerar, riturile şi ritualurile funerare dintr-o anumită perioadă istorică nu trebuie să corespundă viziunii noastre contemporane. Avem convingerea că cercetările pluridisciplinare iniţiate, analizele de compoziţie chimică a gropilor, cistelor şi depunerilor descoperite, precum şi analiza obiectele şi pieselor metalice, care au puternice urme de arsură vor întregi concepţia noastră despre rolul acestor descoperiri (Fig. 1 – 4).

Campania 2020. Date preliminare (nota 4)
Obiectivele declarate ale campaniei erau de a determina dacă pe zona de pantă dintre TVII şi TVIII regăsim acelaşi tip de complex arheologic şi de a continua cercetările din vara anului 2019.
Din păcate cercetările arheologice ce au debutat la 1 august s-au desfăşurat, cum de altfel au evoluat toate activităţile în România din martie 2020, sub presiunea exercitată de ameninţarea epidemiologică a noului coronavirus, a păstrării distanţei sociale etc.
Având în vedere situaţia sanitară, s-a luat încă de la început decizia de a nu lucra în acest an cu studenţi, deşi aceştia îşi manifestaseră în mod expres şi în număr mare, dorinţa de a participa la campania de săpături de la Ocnele Mari.
Absenţa studenţilor a făcut necesară regândirea activităţilor planificate pentru acest an, astfel că s-a decis ca membrii colectivului să încerce să surprindă zona marginală a Terasei VIII, pe latura de NE, acolo unde începe o uşoară pantă spre Terasa VII. S-a stabilit efectuarea unui sondaj printr-o secţiune de 2x3 m, amplasată la 150 m NV de secţiunea V deschisă în anul 2019.
Lucrările la noua secţiune au avansat cu greu datorită numărului redus de personal, durităţii solului şi chiar îmbolnăvirii unor membrii ai echipei, ceea ce a dus la carantinarea întregii echipe pentru o perioadă de 2 săptămâni.
La reluarea cercetărilor din săpătură au fost identificate o serie de fragmente ceramice şi bucăţi metalice, răspândite pe întreaga suprafaţă a secţiunii, fără a se putea identifica existenţa unor complexe sau amenajări. Zona cercetată fusese supusă, de-a lungul timpului, unor alunecări de teren. Stratigrafic după îndepărtarea solului de pădure (cca. 10cm), s-a identificat un strat aluvionar - provenind de pe Terasa VII – de circa 35cm, sub acesta apărând stânca nativă, fără urme de prelucrare. Din stratul aluvionar au fost recuperate fragmente ceramice şi metalice, fără un context anume.
Fragmentele ceramice descoperite aparţin perioadei dacice, iar în cele ce urmează vom încerca o prezentare a celor mai reprezentative dintre aceste descoperiri.

I. Piese metalice
În timpul efectuării săpăturilor, imediat sub stratul vegetal, odată cu apariţia de fragmente ceramice, a fost identificată o bucată de zgură cu formă neregulată, cu greutatea de 63 g (Pl. I. 1.).

Pentru a se identifica elementele chimice componente, proba a fost analizată prin spectrometrie de fluorescenţă cu radiaţii X. Pe probă s-au efectuat două puncte de scanare şi s-au generat spectrele din figura (Pl. I. 2.)
Analiza EDXRF calitativă şi semicantitativă prezintă un conţinut majoritar de Fe, cantităţi de Si şi Al precum şi elemente minoritare: Ti, Cr, Mn, Ni, Cu. Alături de acestea, s-au mai identificat urme de componente organice pe bază de K, Ca şi P.
Faptul că analiza a determinat că principalele elemente chimice ale probei de zgură sunt reprezentate de către fier, aluminiu şi siliciu ne determină să apreciem că zgura respectivă provine, cel mai probabil, din activitatea metalurgică, cu atât mai mult cu cât, şi în alte cercetări ale unor zguri din perioada daco-romană au determinat aceleaşi trei elemente chimice ca fiind produşii cu cea mai mare pondere (nota 5) . Stabilirea unor analogii cu lumea romană nu este cu nimic exagerată atâta timp cât cercetătorii care şi-au dedicat activitatea acestui domeniu au concluzionat - mai ales după ce au avut acces la metode moderne de caracterizare a materialelor - faptul că dacii foloseau instalaţii similare celor romane, celtice sau germanice, cu un randament apropiat şi obţinând chiar produse cu proprietăţi superioare (nota 6) .
De asemenea, este de precizat faptul că, în cadrul procesului siderurgic, zgurificarea minereului de fier se făcea prin adaos de cuarţ (nota 7) , acest element chimic având denumirea de dioxid de siliciu (SiO2).
În ceea ce priveşte cantitatea relativ scăzută de Fe din zgura analizată, explicaţia poate fi găsită prin studierea unor analogii bine documentate. Astfel, dacă anumite zguri provenite din reducerea minereului de fier conţineau Fe2O3 într-o cantitate de 46%, iar altele conţineau Fe2O3 într-o cantitate de doar 28%, a fost interpretat prin faptul că zgurile pot proveni din anumite etape ale procesului tehnologic (nota 8) . Explicaţia respectivă este destul de plauzibilă şi pentru procentul relativ mic din proba de la Ocniţa.
În ciuda faptului că la Ocniţa nu au fost descoperite până acum cuptoare de reducere a minereului de fier, considerăm că activitatea metalurgică de aici este documentată fără tăgadă prin numeroase descoperiri de zgură şi lupe, frecvenţa descoperirilor de zguri fiind atât de dese încât erau găsite „pretutindeni în săpături [...]” (nota 9) . De altfel, meşteşugul respectiv este documentat şi prin depunerile din interiorul unor morminte cercetate. Alături de o diversitate de obiecte depuse cu rol ritual, în anumite morminte au fost depuse unelte de minerit, bucăţi de fier şi de zgură (nota 10) .
Se pare nu numai că activitatea metalurgică la Buridava este prezentă, ci mai ales faptul că aceasta era şi temeinic practicată. Analiza unor bucăţi de zgură de aici efectuată în laboratorul fizico-chimic al Muzeului Naţional de Istorie a condus la concluzia că meşterii beneficiau de cunoştinţe tehnologice înaintate în ceea ce priveşte răcirea şi separarea minereului (nota 11) , în speţă fiind vorba de extragerea fierului din materia primă brută.
Din punct de vedere cronologic, este precizat că, deşi sunt atestate bucăţi de zgură şi în perioada anterioară, descoperirile mai frecvente din straturile sec. I a.Chr. A acestor elemente, au arătat faptul că, pe perioada acestui secol, metalurgia la Ocniţa a cunoscut o activitate destul de intensă (nota 12) .
Ca şi localizare a descoperirilor de zgură de la Buridava, aceste urme metalurgice sunt mai rare pe terasele Cetăţii 1 unde este atestată (prin descoperirea unui număr mare de creuzete) activitatea unui meşter argintar. În schimb, numeroasele descoperiri de bucăţi de zgură în aşezarea civilă (nota 13) de la poalele teraselor constituie cel mai important indiciu privind amplasamentul cuptoarelor de redus minereul de fier şi eventual al atelierelor de prelucrare a fierului.
Existenţa cuptoarelor şi a meşterilor făurari este probată prin descoperirea unor bucăţi de zgură de mari dimensiuni (12 x 10,5 cm)-nota 14 , ori pe o bucată de fier brut pe care se observă urmele de daltă, iar pe partea opusă , urmele cărbunilor pe care a fost încălzit fierul (nota 15) .

II. Ceramică
Întregul material descoperit se încadrează din punct de vedere cronologic în perioada geto-dacică, cu menţiunea că starea extrem de fragmentară a acestuia, cât şi lipsa descoperirii unor piese cu potenţial de datare nu au permis stabilirea unei datări mai strânse. Şi totuşi, un număr de trei piese ceramice pot fi încadrate cu uşurinţă în perioada clasică geto-dacică, respectiv sec. I a.Chr.-I p.Chr. Astfel, fragmentul ceramic din Pl.II.1. fig. 4/Pl.II.2. fig. 4, deşi poate părea atipic din punct de vedere coloristic, fiind de culoare roşiatică (atâta timp cât marea majoritate a ceramicii geto-dacice este de culoare cenuşie), acesta face parte dintr-o categorie ceramică frecventă mai ales în ultima perioadă a fazei clasice, culoare ce predomină la vasele de provizii, dar şi la imitaţiile romane (nota 16) . În privinţa acestui fragment, dacă avem în vedere grosimea destul de mare a ceramicii, respectiv 16,26 mm, atunci apartenenţa lui la un vas de provizii este aproape sigură.
Un fragment ceramic deosebit, care indică de data aceasta mult mai clar aceeaşi perioadă clasică, este reprezentat de către fragmentul de buză de fructieră din (Pl.II.1. fig. 8, respectiv Pl.II.3. fig. 8). Dacă anterior perioadei clasice astfel de tipuri de obiecte din pastă fină erau realizate la mână, odată cu această fază, confecţionarea lor la roată se generalizează, astfel fiind realizată şi fructiera din care a fost descoperit acum doar fragmentul menţionat.
Chiar dacă din fructiera respectivă nu se mai păstrează decât un fragment, pe baza observaţiei potrivit căreia buza nu mai este atât de lată şi răsfrântă ca în cazul multor fructiere întâlnite, de altfel, în mai toate aşezările geto-dacice (Borduşani, nota 17 , Socu-Bărbăteşti, nota 18 , Răcătău etc, nota 19 .), se poate constata că acest fragment aparţine fructierelor de tip IV şi V care sunt atribuite sec. I a.Chr. - I p.Chr (nota 20). .
Fructiera în starea ei originală trebuie să fi fost cu totul aparte faţă de marea majoritate a fructierelor (descoperite în număr absolut impresionant dacă ne raportăm în special la fructierele fragmentare, dar fără să neglijăm nici numărul celor întregi sau întregibile) la Buridava. Fragmentul de buză respectiv este plan în partea superioară şi destul de puţin proeminent în partea exterioară a vasului, în comparţie cu celelalte fructiere ale căror buze sunt în general rotunjite şi evazate în cea mai mare parte (nota 21) .
Lăţimea buzei de 16,05 mm este relativ apropiată faţă de aceea de 20 mm a altei fructiere descoperite pe acropolă împreună cu două monede din timpul împăratului Augustus (nota 22) . De altfel, mai ales pentru sec. I a.Chr, tehnica, formele şi motivele decorative, documentează la Buridava prezenţa locală a unui centru de ceramică (nota 23) , fapt ce, de altfel, avea să fie confirmat ulterior prin descoperirea doar într-un singur an a unui număr de patru cuptoare de ars ceramica (nota 24) .
Cel de-al treilea exemplu este reprezentat de către toarta de cană (Pl.II.1. fig. 16, respectiv Pl.II.3. fig. 16). Pentru perioada clasică geto-dacică sunt obişnuite torţile prevăzute cu una sau mai multe caneluri (nota 25) . În cazul tortiţei de faţă, cele două mici şanţuri longitudinale au rol ornamental, astfel de liniuţe incizate reprezentând ornamente aplicate pe torţile cănilor întâlnite în toate aşezările geto-dacilor (nota 26) .

Concluzii
Deşi obiectivul principal al campaniei anului 2020, acela de a continua cercetarea complexelor şi delimitarea zonei descoperirilor de pe Terasa VIII, nu a fost atins în întregime, apreciem totuşi că am reuşit să trecem la o nouă etapă, aceea a unei analize minuţioase a materialului din 2020, dar şi din anii precedenţi, ceea ce ne va permite publicarea în următorii 2 ani a unui prim volum de cercetări pluridisciplinare pentru Ocniţa-Bruidava.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes 1.file:///C:/Users/Owner-PC/Downloads/Cronica-Cercetarilor-Arheologice-campania-2016%20(1).pdf http://www.cimec.ro/Arheologie/cronicaCA2019/CronicaCercetarilorArheologice_2019.pdf
2.Mircea Babeş, recenzia volumului Buridava dacică, în SCIVA, 33, nr. 2, 1982, pp. 250-257; Valeriu Sîrbu, Aurel Rustoiu, Practici funerare la Geto-dacii din secolele II a. Chr.- I p. Chr., în Cumidava, 2002 pp. 42-66; Valeriu Sîrbu, Oameni şi zei …, p. 44; Valeriu Sîrbu, Diana Dăvîncă, op. cit., pp. 305-306; Valeriu Sîrbu, Dan Ştefan, Magdalena Duţescu, Sacred Dacian Landscapes (2nd. Century BC – 1st Century AD). Searching for a Theoretical Model, în vol. Iron Age Sanctuaries and Cult Places in the Thracian World, Braşov, 2007, pp. 189-190.
3.Constantin A. Bărbulescu, Gropi şi câmpuri de gropi în perioada clasică a civilizaţiei dacice – practica nemurii la geto-daci – o perspectivă arheologică şi etnografică, în volumul Miscellanea Historica et Archaeologica in Memoriam Dumitru Berciu, Brăila-Râmnicu Vâlcea, 2020, p. 167-188. Studiul citat este o introducere la un volum aflat în lucru şi dedicat componentei rituale şi funerare la geto-daci. Volumul îşi propune o analiză pluridisciplinară: etnografică, bio-fizico-chimică a materialelor descoperite în gropi – cărbune, cenuşă, pământ, chirpici, bucăţi de vatră, ceramică, alte obiecte de port şi podoabă – astroarheologie/ arheoastronomie, paleobotanică, arheozoologie, antropologie. Toate acestea au rolul de a ne familiariza cu o realitate diferită a vieţii şi morţii în perioada clasică geto-dacică.
4.Parte a acestor date se regăsesc publicate de către Constantin A. Bărbulescu, Ovidiu Udrescu, Laurenţiu Mecu, Aleandru Nălbitoru, Denis Negrea, Cercetări arheologice interdiciplinare la Buridava, Campania 2020, în volumul Miscellanea Historica et Archaeologica in Memoriam Dumitru Berciu, Brăila-Râmnicu Vâlcea, 2020, p. 93-106.
5.Eugen Stoicovici, Unele caracteristici ale zgurilor din atelierele metalurgice daco-romane şi prefeudale, în „Banatica”, 7, Reşiţa, 1983, pp. 243-244.
6.Eugen Iaroslavschi, Tehnica la daci, Biblioteca Mvsei Napocensis, XV, Cluj-Napoca, 1997, p. 117.
7.Eugen Stoicovici, Cuptoarele siderurgice din Dealul Cioara - Reşiţa, în „Banatica”, 8, Reşiţa, 1985,p. 170.
8.Roman Cristian Constantin, Ioan Romulus Vasile, Roxana Turle, Aşezarea dacică de la Hunedoara în contextul extragerii metalurgiei-prelucrării fierului din munţii Poiana Ruscă - Abordări metodologice - (I), în „Acta Musei Porolissensis”, XXXVIII, Anuarul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, 2016, p. 249.
9.Dumitru Berciu, Mariana Iosifaru, Sergiu Purice, Mihai Diaconescu, Descoperiri şi însemnări de la Buridava dacică IX, în „Thraco-Dacica”, tomul XII, 1-2, 1991, p. 113.
10.Dumitru Berciu, Buridava - puternic centru al geto-dacilor, în „Drobeta”, III, Drobeta - Turnu Severin, 1978, p. 12.
11.Dumitru Berciu, Mariana Iosifaru, Săpăturile arheologice de la Ocniţa (jud. Vîlcea), în „Materiale si cercetări arheologice”, N°15, 1983, A XV-A sesiune anuală de rapoarte, Muzeul judeţean Braşov – 1981, p. 227.
12.Ibidem, p. 227.
13.Dumitru Berciu, Mariana Iosifaru, Sergiu Purice, Gheorghe Andreescu, Descoperiri şi însemnări de la Buridava dacică III, în „Thraco-Dacica”, tomul VI, 1-2, 1985, p. 171.
14.Dumitru Berciu, Carnet de săpături I/1980 - Ocniţa, p. 35, (xerocopie după originalul aflat în arhivele Institutului de Arheologie Vasile Pârvan).
15.Dumitru Berciu, Buridava dacică, Editura Academiei, Bucureşti, 1981, p. 36.
16.Ioan Horaţiu Crişan, Ceramica daco-getică cu specială privire la Transilvania, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, p. 167.
17.George Trohani, Decorul ceramicii lucrate la roată din aşezarea geto-dacică de la Borduşani, jud.Ialomiţa, în „Arheologia Moldovei”, XVIII, 1995, p. 59-67.
18.Gheorghe Calotoiu, Dumitru Hortopan, Cercetarea arheologică preventivă de la Socu-Bărbăteşti, în „Buridava. Studii şi materiale”, VI, Rm.Vâlcea, 2008, p. 44.
19.Viorel Căpitanu, Ceramica geto-dacică descoperită în dava de la Răcătău, comuna Horgeşti, jud. Bacău, în „Carpica”, XVIII-XIX, 1987, pp. 125-129, 187-191.
20.Ioan Horaţiu Crişan, Op. cit., pp. 168-169.
21.Dumitru Berciu, Op.cit., p. 189 Pl. 13. fig. 4, p. 228, Pl. 54 fig. 1-2, 4, 6, 7,p. 230 Pl. 56, fig 1,3, p. 234 Pl. 60, fig. 3a-b, p. 267 Pl. 93, fig. 1, p. 268 Pl. 94, fig. 2-3, p. 281, Pl. 107, fig. 9, Pl. 117-119.
22.Dumitru Berciu, O fructieră pictată descoperită la Buridava Dacică (Ocniţa-Vîlcea), în „Buridava.Studii şi materiale”, nr. 2, Rm.Vâlcea, 1976, p. 37-38.
23.Dumitru Berciu, Mariana Iosifaru, Sergiu Purice, Gheorghe Andreescu, Descoperiri şi însemnări de la Buridava dacică II, în „Thraco-Dacica”, tomul V, 1-2, p. 179.
24.Dumitru Berciu, Mariana Iosifaru, Sergiu Purice, Gheorghe Andreescu, Descoperiri şi însemnări de la Buridava dacică III, în „Thraco-Dacica”, tomul VI, 1-2, 1985, pp. 168-171.
25.Ioan Horaţiu Crişan, Op. cit.,p. 211.
26.Viorel Căpitanu, Ceştile dacice ornamentate din dava de la Răcătău, judeţul Bacău, în „Carpica”, XXV, 1994, p. 46.
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu