Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Racoş | County: Braşov | Site: Piatra Detunată (Durduia) | Excavation Year: 2012

Excavation Year   2012
Epoch
Bronze Age;
Hallstatt;
Latene;
Early Roman (1st - 3rd cent.)
Periods
Bronze Age;
Hallstatt;
La Tène
Site Category
Defence;
Domestic;
Unassigned
Site Types
Habitation;
Open settlement;
Fortified settlement;
Citadel
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Braşov
Locality   Racoş
Commune   Racoş
Site  Piatra Detunată (Durduia)
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Bălos Angelica Direcţia Judeţeană pentru Cultură Hunedoara
Cioc Mihaela Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
Costea Florea Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
Goncear Andrei ArchaeoTek, Canada
Sîrbu Valeriu Muzeul Brăilei
Ştefănescu Radu Muzeul Judeţean de Istorie Braşov
National Arch. Record Site Code 41710.02
Report Săpăturile s-au desfăşurat în perioada iulie-august 2012 şi au urmărit două obiective principale: îmbogăţirea informaţiilor referitoare la sistemul defensiv din vremea Regatului dac şi verificarea locuirii pe terasele III-V din incintă în epocile Bronzului şi Fierului. În acest scop au fost continuate cercetările în trei dintre secţiunile mai vechi (SIV/2009, SVII/2009, SII/2010) şi au fost deschise alte trei secţiuni (SI-SIII/2012). Dintre cele din urmă doar SII/2012, care urma să traverseze valul de apărare mic hallstattian, nu a putut fi terminată. În ceea ce priveşte secţiunile începute anterior, anume SIV/2009 şi SII/2010, ele au vizat sistemul defensiv dacic, în timp ce SVII/2009 urma să precizeze dacă Terasa II a fost amenajată în Epoca dacică sau în Epoca Bronzului.

Secţiunea II/2010-2012. După cum este cunoscut din rapoartele anterioare1, cercetările din anii 2010 şi 2011 se opriseră la m. 6,75, respectiv la ”linia” care marchează faţa interioară a paramentului interior al zidului dacic, de la care până la stânca din amonte a fost descoperită o locuinţă datată în cea de-a doua fază a locuirii dacice. În campania din 2012 cercetările au continuat spre aval, până la m 22. Precizăm că din cauza a doi copaci, care nu au putut fi sacrificaţi, în secţiune au rămas tot atâtea zone care nu au fost investigate, dar ele nu sunt în măsură să modifice concluziile la care s-a ajuns.

Din stratigrafia secţiunii rezultă două aspecte clare: nivelele de locuire din Epoca Bronzului şi din Prima Epocă a Fierului, precum şi detalii ce privesc zidul dacic. În prezentul raport ne rezumăm a consemna că fiecare dintre eceste epoci este foarte bine documentată arheologic, atât prin complexe (pereţi de locuinţe, vetre, aglomerări de materiale, cât şi printr-un inventar deosebit de bogat şi divers). Şi unele şi celelalte vor face obiectul rapoartelor pentru epocile respective. Detaliem, în schimb, câteva aspecte ce vizează numai zidul dacic.

O primă observaţie importantă se referă la modul de ”implantare” a zidului în nivelul de locuire hallstattian. Astfel, începând de la m. 6,75 până la m. 11,30 stratul corespunzător locuirii din Prima Epocă a Fierului a fost integral excavat, la adâncimea de 1,60 m de la actualul nivel de călcare. Pe suprafaţa plană rezultată s-a aşternut un strat de sediment roşu adus din afara incintei şi amestecat cu cel excavat, apoi bine bătătorit; grosimea maximă a acestuia, la jumătatea lungimii lui, este de 20 cm. Peste acesta s-a aşezat o podină din scânduri groase sumar cioplite cu barda sau cu toporul, a căror formă s-a imprimat şi s-a văzut foarte bine în grund. Asupra rolului acestei platforme nu credem că este nevoie a se insista: de a susţine şi a delimita grosimea zidului.

Asemenea platforme au fost descoperite şi în anii anteriori pe toată zona cercetată ce a corespuns grosimii zidului, cea mai bine păstrată găsindu-se în Secţiunea I din 1996-1997.

Deasupra platformei s-a ridicat zidul propriu-zis. La m. 7,30 se află ”faţa” vizibilă în Antichitate a paramentului interior; nu cunoaştem cu exactitate înfăţişarea lui din acea vreme, deoarece în prezent se mai vede doar o lespede de calcar sumar fasonată de dimensiuni mari (cu latura lungă de peste 1 m), sub care se află o structură de pietre tot de calcar local. De la m. 8 la m. 9,60 se află emplectonul, care constă din pământ roşu de diferite nuanţe, în funcţie de locurile din care a fost adus, împănat cu pietre de calcar din carieră de dimensiuni medii. În acest amestec se găsesc foarte multe materiale care provin cu siguranţă din complexe din Epoca Bronzului sau din Hallstatt, situate în incintă. De reţinut că printre acestea s-au găsit şi fragmente sau chiar vase întregi dacice (o ceşcuţă decorată cu ”brăduţi” incizaţi). Prezenţa ceramicii dacice în emplecton este foarte importantă pentru stabilirea fazelor de locuire a dacilor pe Piatra Detunată.

De la m. 9,60 la m. 11,25-11,30 se află paramentul exterior, din care acum se mai păstrează doar două ,,asize” dinspre interior.

Din cele prezentate până acum ar putea rezulta că zidul avea o grosime de aproximativ 4,80 m şi că respecta cu stricteţe normele tehnice întâlnite la incintele cu paramente din blocuri faţetate şi legate între ele cu grinzi de lemn. În cazul de faţă, însă, în primul rând din cauza pantei foarte înclinată, dar mai ales datorită slabei ”coeziuni” oferită de liantul de lut moale, ”paramentul” exterior s-a prăbuşit şi a alunecat spre vale, mărind artificial cu câteva zeci de centimetri grosimea reală a zidului. La rândul lor, paramentele nu au înfăţişarea celor clasice, neputând constitui singure structura de rezistenţă a zidului, situaţie în care stabilitatea şi durabilitatea acestuia cădeau în sarcina unei construcţii din lemn.

Alunecarea zidului spre şanţul exterior a fost preîntâmpinată prin construirea în aval de el a trei ramblee, dintre care în prezent se mai văd bine două, ambele spre deal - unul de la m. 11,30 la m. 13,40, celălalt de la m. 13,40 la m. 14,80. Cu siguranţă a existat şi un al treilea rambleu, în zona copacilor amintiţi, dar care a fost distrus aproape în întregime.

Se cuvine precizat că aceste ramblee (în număr de 2-4, în funcţie de lungimea pantei) ”înconjoară” fortificaţia pe toată lungimea zidului.

Dintre piesele mai importante descoperite printre pietrele acestor construcţii reţinem o mandibulă de om, probabil de la unul dintre apărătorii sau asediatorii din cel de-al doilea război dacic al lui Traian (descoperirea nu este singulară pe Piatra Detunată).

La cele spuse până acum trebuie adăugat că lipit de paramentul interior, în amonte, există o structură de pământ roşcat amestecat cu pietre de calcar local pe care o considerăm, cel mai probabil, un drum de rond. De la acesta spre deal începe complexul dacic amintit la început, din faza a doua a locuirii dacice.

În concluzie, considerăm că Secţiunea II, cercetată în anii 2010-2012, a contribuit decisiv atât la elucidarea unor aspecte legate de tehnica şi materialele utilizate de daci la construirea zidului de apărare, cât şi la creşterea cunoştinţelor despre locuirile din Epoca Bronzului (cultura Wietenberg) şi din Prima Epocă a Fierului.

Secţiunea IV/2009-2012. Dată fiind periculozitatea continuării lucrului în suprafaţa ei, datorită pantei foarte abruptă, în campania 2012 ne-am rezumat la înlăturarea stratului vegetal de pe cele două ramblee, identificate în anii anteriori şi marcarea lor pe planul general. Cu această ocazie s-a dovedit că acestea sunt continuarea celor două ramblee descoperite în SII/2010-2012 sau în alte zone. Ele sunt, evident, contemporane. În aval de ele, deşi stratul foarte subţire de humus de pădure nu a fost înlăturat, se observă foarte bine un al treilea rambleu.

Cercetarea din zona zidului a constat în corectarea profilelor, prin demantelarea pietrelor mari care împiedicau o bună vizibilitate de ansamblu. Cu această ocazie, la 0,30 m adâncime, în metrul 5, a fost descoperită o altă bârnă carbonizată, cu o lungime de 48-50 cm şi grosimea de 12-14 cm. Nu putem şti lungimea ei totală deoarece continuă într-o zonă în care nu s-a mai putut lucra. Este aproape de ”faţa” interioară a zidului şi are o poziţie aproape paralelă cu rambleele amintite. Ea se adaugă bârnelor carbonizate descoperite în anii anteriori în aceeaşi secţiune, cu precizarea că unele resturi carbonizate ale lor se aflau la baza zidului şi la ”exteriorul” lui, altele la ”interior” şi la cote cu peste 1m mai sus. Toate făceau parte din construcţia din lemn menită a consolida zidul.

Secţiunea VII/2009-2012. Reluarea cercetării în această secţiune a avut scopul de a stabili cărei epoci îi aparţine amenajarea terasei respective şi a constat în prelungirea ei până la m. 9,50, unde începe prăpastia estică şi unde nu mai era necesară o construcţie destinată apărării.

Pe lângă faptul că inventarul s-a îmbogăţit cu încă un colăcel din lut din ”trusa” descoperită în campania 2011, s-a putut stabili cu certitudine că lucrarea s-a făcut în Epoca Bronzului de către purtătorii culturii Wietenberg.

Secţiunea I/2012. A fost deschisă în fâşia lată de 3 m ce desparte secţiunile IV şi V din campania precedentă, unde este suprafaţa în care am estimat că s-ar putea afla capătul nordic al zidului dacic. Cercetarea a devenit posibilă în urma acceptului proprietarului de a sacrifica doi fagi. Dimensiunile ei au fost de 9 x 3 m, iar orientarea 100º. Datorită configuraţiei terenului, ea a suprapus foarte puţin capătul Secţiunii V din anul trecut, situaţie care s-a dovedit deosebit de importantă şi care poate fi rezumată astfel: 1 - s-a putut stabili cu precizie capătul nordic al zidului dacic; 2 - s-a descoperit, pentru prima dată în fortificaţia de pe Piatra Detunată un turn, probabil similar celor de interior figurate pe Columna Traiană; 3 - tot pentru prima dată în aşezare a fost descoperit un schelet uman, chiar în suprafaţa turnului, care ridică o serie de semne de întrebare privitoare la originea, funcţia, datarea şi încadrarea lui cronologică.

1 - Capătul de N al zidului dacic se află pe linia profilului din aceeaşi direcţie al secţiunii, respectiv în locul în care orice urmă de pământ roşu încetează. Tot acolo se termină şirul de lespezi corespunzător coamei rambleului superior al zidului dacic, pomenit în secţiunile IV/2009-2012 şi II/2010-2012. În Secţiunea I/2012 acest şir de lespezi se ”racordează” la stânca nativă a dealului. Această pantă are o declivitate care, coroborată cu alte două pante exterioare aproape verticale, făcea inutilă amenajarea altor elemente defensive.

2 - După îndepărtarea stratului de humus, gros de la 0,05 la 0,20 m, în care se aflau în amestec fragmente ceramice Wietenberg, Hallstatt şi dacice, ultimele de la vase lucrate cu mâna sau la roată, a apărut, începând din m. 6, un strat gros dar neuniform de pământ cenuşos, negru sau roşu, în fâşii alternante, puţin oblice pe direcţia aval-amonte. Cărbunele şi cenuşa provin de la lemne groase, cele mai multe prăbuşite între m. 5,50 şi m. 9. Lângă ele sau chiar peste ele au fost găsite ”grupuri” de câte trei sau două cuie/piroane şi doar trei izolate. Toate sunt în patru muchii şi au floarea uşor ovalizată, puternic corodată. Unele au trecut printr-un foc atât de puternic încât nu mai au miez metalic şi se sfărâmă la o manipulare neatentă.Treisprezece dintre ele au îndoitură dublă, de fiecare dată la exact 90º, cu scopul de a asigura perfect prinderea celor două lemne pe care le asamblau şi care la rândul lor nu puteau avea decât muchii dreptunghiulare. De remarcat că nu există două tije cu lungimi egale între muchie şi prima îndoitură, piroanele putând fi aşezate cu uşurinţă în ordine crescătoare/descrescătoare. Superfluu a insista asupra faptului că lungimea de la floare la prima îndoitură reprezenta grosimea lemnului ataşat, în timp ce distanţa dintre îndoituri reprezenta grosimea lemnului-suport.

În m. 8, în jumătatea sudică a secţiunii, sub unul dintre fagii sacrificaţi au fost descoperite două piroane mai mari decât precedentele, cu lungimile de 215 şi 230 mm, neîndoite, ambele bătute într-o platbandă lungă de peste 30 cm şi lată de 6 cm, trecute prin foc. Lungimea şi lipsa îndoiturii la piroane, ca şi lungimea platbandei, care nu era nici ea îndoită la capete, demonstrează că împreună formau o chingă deosebit de rezistentă şi importantă, stâlpul în care au fost bătute putând să aibă grosimea mai mare decât lungimea piroanelor şi a platbandei. Părerea noastră este că ele puteau proveni de la un stâlp gros de poartă, fie de la asamblarea pe lungime/înălţime a unuia dintre cei patru stâlpi de la colţuri, în cazul de faţă din două bucăţi. Cuiele cu dublă îndoitură puteau fi întrebuinţate fie pentru asamblarea porţii, fie de la scara de acces la etaj.

Concluzionând, părerea noastră este că toate materialele de construcţie descoperite în SI/2012, la care poate fi adăugat pironul dublu îndoit găsit anul precedent în secţiunea cu care se întretaie, provin de la un turn din lemn, poate cu parter şi etaj. Faptul că nu s-au găsit balamale, încuietori sau măcar încă o garnitură din platbandă nu schimbă situaţia: panta foarte înclinată din această zonă poate explica situaţia. Coroborând inventarul Secţiunii I din 2012 cu acela al Secţiunii V din anul 2011 se poate aprecia că suprafaţa turnului nu puteau fi mai mare de 4x4, 4x5, 5x5 m, iar înălţimea de 5-6 m. El putea semăna cu turnurile de pază figurate pe Columna Traiană (Antonescu 2009, 67-68 şi fig. 70). Locul lui este foarte judicios ales: pe lângă faptul că el încheie zidul dacic în capătul de nord, de la ferestrele sale se puteau supraveghea Valea Oltului, o parte din Podişul Homoroadelor, precum şi un posibil atac dinspre Valea Cetăţii şi fortificaţia de pe Dealul Cornu. Legătură ,,la vedere” avea şi cu aşezarea civilă de la Mateiaş – ”În Şipot”, situată în Marele Cot al Oltului, spre vest. În turn, ca şi în celelalte zone ale fortificaţiei, existau militari dintr-o garnizoană.

3 - După îndepărtarea resturilor turnului incendiat, imediat sub acestea au început să apară fragmente ceramice şi două străchini sparte pe loc, toate din cultura Wietenberg, de unde rezultă că turnul a fost construit pe nivelul de Epoca Bronzului, după o amenajare sumară. În m. 7, sub una dintre bârnele carbonizate pe care se aflau trei piroane cu dublă îndoitură, a fost descoperit un schelet uman, căruia îi lipseşte partea de la brâu în jos. Partea superioară, păstrată in situ, este orientată pe direcţia SE-NV. Scheletul, aflat între m. 6,40 şi m. 7,20, pare a fi fost ”depus” pe partea dreaptă, în poziţie chircită şi cu mâinile îndoite. Două detalii par să sugereze că ”înmormântarea” nu a fost una paşnică, firească: absenţa picioarelor şi găsirea maxilarului inferior în spatele craniului. Este un individ de statură medie-mică, de la care lipseşte orice piesă de podoabă sau vestimentară, fără să ştim dacă este vorba despre o jefuire sau o regulă rituală. După dantură pare a fi un individ matur. Oasele sunt foarte friabile, datorită în primul rând focului care a mistuit lemnăria turnului. De precizat că scheletul se afla direct pe o vatră, sub care, parţial deplasată spre vale, se afla o altă vatră, aceasta cu certitudine din Epoca Bronzului.

Alte precizări în legătură cu scheletul sunt greu de făcut până la analiza lui antropologică.

Secţiunea III/2012. A fost trasată la E de SI/2010, cu care este paralelă şi de care o desparte un martor de numai 50cm. Dimensiunile ei au fost de 7 x 2 m, iar scopul de a afla şi capătul estic al zidului dacic. Încercarea a fost încununată de succes, chiar dacă precizări exacte nu s-au putut face: în secţiune nu au mai fost găsite pietre sau alte materiale de construcţie din zidul dacic, deşi resturi din acesta se văd foarte bine în secţiunea învecinată. Nici urme de la alte construcţii nu s-au găsit, militare sau civile. În schimb, în martorul cu SI/2010, între m. 0,65 şi m. 1,40, la adâncimea de 30cm, este bine vizibilă o lentilă de pământ roşu folosit peste tot ca liant al pietrelor din zid. Demontarea martorului a demonstrat că nici în el nu există pietre din zid, de unde se poate spune că tocmai pe linia martorului se află capătul estic al acestuia. În situaţia dată se poate aprecia că lungimea totală a zidului principal putea depăşi cu puţin 104 m.

Absenţa zidului sau a altor construcţii defensive de aici până la prăpastia estică ridică un semn de întrebare asupra posibilităţii de apărare din această direcţie; cea mai plauzibilă ni se pare existenţa unei palisade, ale cărei urme au dispărut, considerată suficientă având în vedere panta aproape verticală şi înaltă de aproximativ 10 m.

Suprafaţa I/2012. A fost deschisă pe cea de-a treia terasă, lată de aproximativ 16-17 m, la depărtarea de 24 m de capătul nordic al zidului şi la 9 m E de Secţiunea Magistrală din anul 1995. Dimensiuni: 15 x 4 m. Orientarea: 50º. Scopul ei a fost a fost acela de a afla dacă pe respectiva terasă există urme de locuire din Hallstatt şi epoca dacică, cea din Epoca Bronzului fiind confirmată în campaniile anterioare.

Stratigrafia este la fel de simplă ca în toate secţiunile deschise în incintă: 1 - un strat vegetal actual, gros între 0,05 şi 0,30 m, în funcţie de configuraţia stâncii native; 2 - stratul de cultură, care începe de la adâncimea amintită şi este la fel de gros, cu excepţia m. 15, unde există un prag de 0,60-0,70 m, în care s-au descoperit cele mai multe materiale.

Deşi terasa este una dintre cele mai late din incintă, declivitatea ei este mare. În plus, existenţa stâncii native fosrte aproape de suprafaţă, uneori chiar deasupra acesteia, nu a oferit condiţii prea bune pentru ridicarea de construcţii deosebite în niciuna dintre epoci. Singurele amenajări făcute de mâna omului sunt câteva suprafeţe/pavaje din piatră măruntă, ale căror dimensiuni şi formă din vechime sunt greu de stabilit datorită deteriorării lor în timp. Deşi sunt greu de atribuit unei anume epoci, datorită faptului că toate se află stratigrafic imediat sub solul vegetal, cea mai probabilă ni se pare încadrarea lor în epoca dacică. Într-o oarecare măsură opţiunea este susţinută şi de faptul că pe ele sau în imediata lor apropiere s-au descoperit cele mai multe dintre artefactele dacice. În general însă, destinaţia cea mai probabilă a acestor amenajări ni se pare a fi aceea de anexe gospodăreşti, protejate la vremea lor de acoperişuri din lemn, de la care este posibil să provină cea mai mare parte a lemnului carbonizat, niciodată de la bârne sau stâlpi de dimensiuni mari.

Sub acoperişuri asemănătoare au funcţionat şi cele câteva vetre, lângă una dintre acestea păstrându-se foarte bine şi perforaţia din stâncă în care se fixa unul dintre stâlpi. Răspândirea acestor vetre în suprafaţa cercetată demonstrează că în multe cazuri ele funcţionau în afara complexelor, fără a şti cu certitudine cărei epoci îi aparţineau. Foarte amestecat este şi inventarul mobil din cele trei epoci, predominant fiind cel din Prima Epocă a Fierului, foarte mult ,,concentrat” în amintita adâncitură din m. 15. Urmează, ca densitate, cele din Epoca Bronzului şi, apoi, cele dacice. Cele dacice sunt reprezentate, în principal, de ceramică fragmentară lucrată cu mâna sau la roată, cu excepţia unui borcan descoperit în m. 12, în poziţie secundară. Alte piese mai deosebite: o lamă de cuţit şi o dăltiţă din fier, un inel/verigă şi o şaibă pentru fixarea în mâner a unei ustensile de dimensiuni mici, ambele din bronz, zgură de fier, gură de imitaţie a unui unguentarium, fragmente dintr-un kantharos, cinci fragmente din pereţi foarte subţiri şi irizaţi de vase se sticlă, o mărgea din sticlă neagră de import, cu analogie recent descoperită în castrul roman de la Râşnov-Cumidava2, două ceşti-opaiţe, borcane, fructiere, cărbune, ascuţitori din gresie, fusaiole.

Cea mai importantă descoperire de artefacte din acest an o reprezintă un ansamblu de trei piese, toate din bronz: o brăţară cu capetele în formă de protome de şarpe, pe care erau înşirate alte două piese, confecţionate din mai multe sârme împletite pe toată lungimea, cu capetele matisate şi cu ochiuri de prindere.

Suprafaţa II/2012. Este paralelă cu precedenta, de care o desparte un martor lat de 1m. Dimensiuni: 15 x 3 m. Fiind deschisă pe aceeaşi terasă şi oferind aceleaşi condiţii de locuire, ea repetă aproape în totalitate situaţia arheologică din SpI. Şi în acest caz este valabilă constatarea că vestigiile descoperite, indiferent de epocă, se află amestecate şi în poziţie secundară. Din epoca dacică cele mai importante piese care merită a fi menţionate sunt: un cercel din bronz cu protomă de şarpe, fragment din marginea unei piese din bronz masiv, cu două nervuri ce încadrează o canelură circulară, fragmente dintr-un Kantharos ce pare de import, fusaiole, borcane, cărbune de lemn, o gresie abrazivă de culoare verde. Rezumând, se poate spune că în zona cercetată terasa pe care au fost amplasate cele două suprafeţe nu a fost locuită efectiv în nici-una dintre epoci, sigură fiind în schimb amenajarea unor anexe gospodăreşti (vetre, hambare etc.), databile, de asemenea, în oricare dintre epoci.

În zilele în care din diferite motive nu s-a putut lucra în secţiuni au fost efectuate sondaje. Toate au fost practicate între Terasa III-a şi prăpastia verticală dinspre nord. Doar în două dintre cele şase sondaje nu s-au găsit artefacte dacice, în celelalte patru fiind prezentă ceramica lucrată cu mâna sau la roată, precum şi câteva obiecte din fier. Cel mai important dintre acestea din urmă este un cosor cu limbă la mâner şi destul de bine conservat. Împreună cu el, în Sondajul nr. 6, la adâncimea de 0,29 m, în strat nederanjat, au fost găsite vase ceramice de dimensiuni mari (o cană şi un chiup) lucrate la roată şi părţi dintr-un borcan mare, cu brâu alveolar situat pe umăr.

Terasa pe care s-au găsit aceste obiecte, lată de circa 12 m, va fi investigată în campania din anul 2013, ea fiind una dintre puţinele suprafeţe în care pot fi cercetate complexe nederanjate, cu excepţia terasei din spatele zidului dacic.

În toate celelalte sondaje, ceramica din Epoca Bronzului, din Prima şi a Doua Epocă a Fierului se afla în amestec, împreună cu nelipsita lipitură de perete trecută prin foc.
Abstract other lang.
Abstract   Les fouilles archéologiques systématiques de Racoş-Piatra Detunată, la campagne 2012, ont eu deux buts principaux: 1 - obtenir de nouvelles informations concernant le système défensif pendant le
Royaume dace et 2 - vérifi er l’habitation sur les terrasses III-V dans l’enceinte aux âges du Bronze et du Fer. Aussi avons-nous continué les fouilles dans trois des sections plus anciennes (SIV/2009, SVII/2009 et SII/2010) et ouvert trois autres sections (SI-SIII/2012).
Nous avons également fait quelques sondages. Les sections IV/2009 et II/2010 ont visé le système défensif dacique, tandis que SVII/2009 allait nous montrer si la Terrasse II avait été aménagée à l’âge du Bronze ou à l’époque dace.
Les conclusions sont brièvement, les suivantes: la Terrasse VII, sur laquelle il y avait au moins deux demeures, a été aménagée à l’âge du Bronze, pendant lequel sont datés également les complexes
découverts dans les sections VI-VIII, commencées en 2009. Dans SIV/2009 on a trouvé une poutre carbonisée, qui faisait partie de la structure de résistance de la muraille dacique. Lors de l’excavation
de SII/2010 jusqu’au rocher natif on a mis en évidence les niveaux d’habitation de l’âge du Bronze et premier âge du Fer, ainsi que les détails sur la technique et les matériaux que les Daces avaient utilisés dans l’élévation du rempart. Elevé d’après une conception
« classique » (avec parements et emplecton, mais dans une variante adaptée à la topographie de la colline et les matériaux de construction locaux) celui-ci a été implanté dans le niveau d’habitation hallstattien ayant plus de 4m d’épaisseur. Les sections I et III de cette année nous ont permis d’établir la longueur du rempart, plus de 100 m.
Vers le coin Nord du rempart dacique, on a découvert une
tour de guet faite en bois, semblable à celles fi gurées sur la Colonne Trajane. On a trouvé ici la partie supérieure d`un squelette humaine.
Sur la Terrasse III nous avons ouvert deux nouvelles
superfi cies, 15 x 4 et 15 x 3m, avec des annexes ménagères (âtres, granges) sans pouvoir les attribuer avec certitude à une époque.
Datant du Royaume dace, nous avons découvert, outre la poterie travaillée à la main ou tournée, quelques pièces en fer (couteaux, rondelles, maillons) ou en bronze, dont une bague et deux chaînettes faites en fi l tordu, enfi lées sur un bracelet aux bouts en forme de
protomé de serpent. En même temps que le travail dans les sections, nous avons également fait six sondages, et avons découvert, entre la Terrasse III et le précipice au N, des vestiges daces: poterie travaillée à la main et tournée, et des pièces en fer, dont une serpe.
Bibliography 1. Dinu Antonescu, Columna lui Traian. Arhitectura de pe friza sculptată. Trajan`s Column. The Architecture on the Sculpted Frieze, Editura A.R.A, ediţie îngrijită de Monica Mărgineanu Cârstoiu, Bucureşti, 2009.
2. Fl. Costea, A. Bălos, Cumidava 20, 1996, p. 27-64
3. Florea Costea, Ce sunt de fapt „vasele dreptunghiulare puţin înalte” din ceramica Wietenberg?, Angustia 3, 1998, p. 59-75.
4. Florea Costea, Aşezarea Wietenberg de la Racoş-Piatra Detunată, Angustia 2, 1999, p. 39-76.
5. Florea Costea, Fortifi caţii hallstattiene din judeţul Braşov, Angustia 5, 2000, p. 221-226.
6. Florea Costea, Dacii din sud-estul Transilvaniei înaintea şi în timpul stăpânirii romane. Contribuţii la etnogeneza şi continuitatea românilor, Braşov, 2002, sub voce Racoş-Piatra Detunată.
7. Fl. Costea, A. Bălos, Un ,,brăduţ” sculptat în piatră descoperit în fortifi caţia dacică de la Racoş-Piatra Detunată (judeţul Braşov), în Studii de Istorie Antică. Omagiu Profesorului Ioan Glodariu,Cluj-
Napoca, 2001, p. 217-242.
8. Fl.Costea, A.Bălos, Corrigenda, Cumidava, 26, 2003, p. 23-31.
9. Fl. Costea, L. Scurtu, A. Bălos, O marcă de olar (?) descoperită în fortificaţia dacică de la Racoş-Piatra Detunată, Cumidava 26, 2003, p. 11-22 (cu varianta integrală în limba germană).
10. Florea Costea, Repertoriul arheologic al judeţului Braşov,Braşov, 2004, sub voce Racoş-Piatra Detunată.
11. L. Savu, A. Bălos, Două unelte agricole din fi er, de epocă dacică, descoperite în sud-estul Transilvaniei, Cumidava 29, p. 82-87.
12. Fl. Costea, L. Savu, A.Bălos, Un fragment de coif roman descoperit în aşezarea dacică de la Racoşul de Jos-Piatra Detunată, judeţul Braşov, Tyragetia SN 2,nr. 1, Chişinău, p. 267-274.
13. Fl. Costea, L. Savu, V. Sîrbu, R. Ştefănescu, A. Bălos, Piese de echipament militar şi arme descoperite în cetatea dacică de la Racoşul de Jos-Piatra Detunată, judeţul Braşov, în Omagiu lui Gavrilă Simion la a 80-a aniversare, Editura Dobrogea, Constanţa 2008, p.154-169.
14. Fl. Costea, Omul. Piatra. Timpul. Puterea. Studiu de caz: Defi leul Oltului din Munţii Perşani. / L’Home. La Pierre. Les temps. Le pouvoir. Etude du cas: Le defi le d’Olt du Monts Perşani, Angustia 14, Sf. Gheorghe, 2010, p. 319-332.
15. Fl. Costea, Din nou despre Centrul de Putere al dacilor din Defi leul Oltului din Munţii Perşani. Again on the Power Center of the Dacians in Olt Defi le Perşani Mountains, Sargetia SN 1, Deva, 2010, p. 71-85.
16. Fl. Costea, Zs. Szekely, Aspects of the Ritual Life of the Wietenberg Culture. Miniature Religious Shrines from Racoş, Transylvania, în Bronze Age Rites and Rituals în the Carpathian Basin. Proceedings of the International Coloquium from Târgu Mureş, 8-10 October 2010, Editura Mega, Târgu Mureş, 2010, p. 107-113.
17. Florea Costea et al., CCA, 1996-2012, sub nume Racoş-Piatra Detunată (Durduia).
Bibliographic notes 1. CCA din 2011 şi 2012.
2. Informaţie amabilă Ionel Bauman, căruia îi mulţumim şi pe această cale.
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu