|
Excavation Year |
2014 |
|
Epoch |
Neolithic;
Bronze Age;
Latene;
Late Medieval Age (14th - 18th cent.);
Early Medieval
|
|
Periods |
Neolithic;
Middle Bronze Age;
La Tène;
Medieval Age
|
|
Site Category |
Defence;
Domestic
|
|
Site Types |
Fortified settlement;
Citadel
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Sălaj |
|
Locality |
Şimleu Silvaniei |
|
Commune |
Şimleu Silvaniei |
|
Site |
Cetate |
|
Site Sector |
|
|
Site name |
|
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Csók |
Zsolt |
|
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
| Pop |
Horea |
Site director |
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
|
|
National Arch. Record Site Code |
139893.04
|
|
Report |
Scurtă prezentare
Masivul Măgura Şimleului domină zona nord-vestică a Depresiunii Şimleului, iar oraşul Şimleu Silvaniei se întinde la poalele Măgurii, spre sud, pe malul râului Crasna. Toponimul Cetate desemnează un muncel la 500 m sud de cota maximă a Măgurii (597m). Cunoscut şi sub denumirea maghiară de Várhegy (rom. Cetate) se presupune că ar fi fost antica localitate Dacidava (Dokidava, Docidava) menţionată de geograful Ptolemeu în sec. II d.Chr.
Cu altitudinea maximă de 372 m şi o diferenţă de nivel de 170 m, dominând valea Crasnei, dealul Cetate este legat de restul Măgurii printr-o şa lungă de 100 m, lată de 30 şi se prezintă ca un mamelon tronconic, platoul său superior, de formă ovală, având diametrele de 30-40 m.
Istoricul cercetărilor
Până în anul 1992 cercetarea sitului nu a avut un caracter sistematic, constând mai ales în recoltări de artefacte de la suprafaţă sau în sondaje de foarte mică anvergură. Cum situl a fost suprapus, de-alungul timpului de plantaţii de viţă de vie, spaţiul investigabil s-a micşorat considerabil. Mai mult, în anul 1986 a fost amenajat abuziv cu buldozerul un drum de acces până în şantul medieval al cetăţii din piatră. Această amenajare a distrus iremediabil jumătate din sistemul defensiv dacic de pe şaua de legatură şi circa 15% din platoul superior cu terase şi fortificaţie dacice şi medievale. În anul 1992 am demarat un amplu proiect de cercetare a habitatului de pe şi din jurul Măgurii Şimleului concretizat prin cercetări arheologice la situri din Şimleu Silvaniei: Cetate, Observator, Uliul cel Mic, Castelul Bathory, străzile A. Mureşanu, Cetaţii, Argeşului, 1 Decembrie 1918, Eminescu, T. Vladimirescu, G. Bariţiu, Oaşului etc., din Cehei: Mesig, Nove; din
Giurtelecu Şimleului: Coasta lui Damian.
Punctul Cetate de la Şimleu Silvaniei a fost cel dintâi abordat. În urma celor 9 campanii arheologice (1992-1997, 2003, 2008, 2009, 2013), începute în anul 1992, au fost investigaţi 1.600 mp din sit. Colectivul de arheologi format din dr. Horea Pop şi dr. Ioan Bejinariu a fost iniţial coordonat de către regretatul cercetător dr. Mircea Rusu de la Institutul de Arheologie şi Istoria Artei din Cluj Napoca, iar începând cu anul 1995 de către subsemnatul din cadrul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău. Finanţările cercetării au fost asigurate de către Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău, Consiliul Judeţean Sălaj, Academia Română şi Ministerul Culturii.
Vizibile la suprafaţă sunt o parte a ruinelor incintei medievale din piatră precar conservate conservate, la baza căreia este observabil şanţul de apărare, actualmente colmatat. Cu greu mai pot fi observate valurile din pământ, care odinioară constituiau elementele defensive dacice de pe şaua de legătură a dealului cu restul Măgurii Şimleului.
Cele mai vechi urme arheologice de pe dealul Cetate datează din epoca pietrei, neolitic, dar fragmentele ceramice, aparţinând acestei epoci, au fost descoperite fără context.
Foarte probabil în epoca bronzului (cultura Wietenberg) a existat o reşedinţă aristocratică fortificată, dar nivelările ulterioare, dacice şi medievale, au distrus aproape toate complexele aparţinând acestei perioade. În cercetărilenoastre au fost descoperite meteriale ceramice fragmentare, unelte şi ustensile din piatră şi lut ars.
Fortificaţia şi locuirea dacică de pe Cetate se constituie a fi acropola aşezării civile situate semicircular la baza dealului de pe străzile A. Mureşanu, Argeşului şi Cetăţii. Au fost identificate două zone de fortificare ale dealului în epoca dacică (sec. I î.Chr.-I d.Chr.). Cea dintâi este mamelonul superior al acestuia. La baza unei pante de 20 m de limita platoului superior, au fost surprinse urmele unei palisade simple cu stâlpi aşezaţi aproape unul lângă celălalt. La baza valului a fost săpat un şanţ cu o deschidere la gură de 1,5-3 m şi o adâncime de 1,5 m. În spatele palisadei au fost surprinse urme de locuire dacică (cuptor cu groapă menajeră) ceea ce sugerează o locuire permanentă în spatele fortificaţiei. Lăţimea drumului de rond din spatele palisadeu era de 3-4 m, fiind prevăzut probabil cu acoperiş. Această incintă fortificată (un oval cu diametrul de 80x60 m), închide mamelonul superior al dealului al cărui platou a fost şi el probabil fortificat în epoca dacică, dar nivelările medievale au distrus orice urmă de amenajare anterioară. Fortificaţia descrisă corespunde fazei a doua de fortificare a dealului în epoca dacică, undeva în a doua jumătate a sec. I d.Chr.
Cea de-a doua zonă de fortificare a dealului este şaua de legătură, singura cale de acces spre mamelonul superior. Astfel, la cca. 60 m de incinta descrisă anterior, pe şaua de legătură, au fost săpate în epoca dacică, două şanţuri care barează calea de acces spre vârf. Lucrările agricole moderne au deteriorat considerabil valurile ridicate în spatele acestor şanţuri. Primul şanţ, cel exterior, are o deschidere de 2m la gură şi 1,2 m la fund, cu o adâncime actualmente de doar 0,7 m. În spatele său, la 4 m distanţă, a fost ridicat un sistem de palisade, de fapt un zid din lemn cu umplutură din pământ, menit a suplini dimensiunile modeste ale şanţului. Întreaga construcţie rezultată are lăţimea la bază de 8m. Înălţimea este greu de apreciat datorită degradărilor menţionate (probabil cca. 4-5 m). Intrarea în fortificaţia de pe şa se făcea printr-un turn exterior, iar în acel sector şanţul era prevăzut cu un pod din lemn care traversa de-altfel întreaga fortificaţie. Materialele arheologice descoperite indică o funcţionare a acestei fortificaţii în sec. I î.Chr., probabil înainte de regele Burebista. Credem că sfârşitul acestei prime faze de fortificare a dealului se poate lega de momentul unificării realizate de acesta.
La 2 m în spatele paramentului interior al fortificaţiei amintite a fost săpat un nou şanţ lat la gură de 3,5m, adânc de 2m, având fundul alveolat. Deasupra icului şanţului la 7-8 m, cu o diferenţă de nivel de 5m a fost ridicată palisada complexă corespunzătoare acestui şanţ. Lăţimea acestei construcţii era de
4m, iar lungimea aceea a şeii de legătură, cca. 30 m. În icul şanţului, pe lângă cenuşa şi arsura care dovedesc o distrugere de asemenea prin incendiere, au fost descoperite şi oase umane izolate (fragmente de calotă craniană, o mandibulă cu evidente urme de tăiere în antichitate) care sugerează prezenţa capetelor de prizonieri în pari pe palisade şi la Şimleu Silvaniei (a se vedea scena XXV de pe Columna lui Traian). Considerăm că această palisadă, aparţinând fazei a treia de fortificare a dealului, aparent ridicată în pripă probabil în ajunul celui de-al doilea război, extinde aria protejată a acropolei, adăpostind construcţii importante (edificii sacre?, locuinţele aristocraţiei laice şi ecleziastice?, ateliere, etc.), sfârşind la finele conflictului de la înc. sec. II p.Chr.
Fortificaţiile acropolei de pe mamelonul superior al dealului Cetate cât şi şanţul cu valul de baraj de pe şaua de legătură au fost ridicate abia după mijlocul sec. I p.Chr. din motive greu de înţeles (pericolul sarmatic sau roman?) funcţionând succesiv, probabil în sensul unei extinderi de la circumvalaţia descrisă iniţial la lărgirea ariei fortificate prin construirea valului de pe şaua de legătură unde se revine după ce, probabil la Burebista, este distrusă prima fortificaţie a dealului, descrisă puţin mai înainte. În spatele acestor noi elemente de fortificaţie se concentrează toate descoperirile dacice din zona superioară a dealului Cetate. Au fost descoperite o serie de construcţii adâncite sau de suprafaţă realizate din lemn şi chirpici, unele cu un inventar foarte bogat şi spectaculos. Au fost cercetate gropi de provizii, menajere şi chiar rituale, cuptoare şi vetre de foc. Cu ocazia cercetărilor au fost descoperite şi două tezaure de monede romane din argint acumulate de daci, care pot fi admirate în expoziţia permanentă a Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău.
Cercetarea sectorului, preponderent medieval al sitului, amplasat pe platoul superior al dealului, s-a realizat doar în anii 1992, 1993 şi 2003. În anul 2013, au fost reluate săpăturile şi a fost cercetat sfertul nord-vestic al cetăţii medievale. Au fost trasate 6 unităţi de cercetare (S1-S6) excavându-se peste 130 mp. În această suprafaţă au fost descoperite o serie de complexe arheologice (Cx 1-26) dintre care majoritatea sunt intervenţii moderne asupra stratigrafiei sitului (gropi de căutători de comori), din fericire de mică anvergură.
Dintre complexele descoperite se remarcă Cx1, donjonul cetăţii, necunoscut până acum mai ales datorită degradărilor suferite în ultimii 200 de ani, când starea sa de conservare a fost profund afectată de căutătorii de comori. Turnul cetăţii este o construcţie aprox. pătrată cu ziduri groase de 1,6 m şi laturile exterioare de 8m, iar ele interioare de aproape 5 m. În săpătura noastră au fost surprinse trei colţuri înterioare, cel nordic, estic şi sudic. Turnul pare complet ieşit înafara incintei ovale şi are colţurile orientate spre punctele cardinale. Pentru construirea sa a fost realizată o scobire a pantei dintre şanţul fortificaţiei şi platou. Astfel au fost afectate fazele din lemn şi cele preistorice anterioare.
Probabil parterul turnului se afla la nivelul şanţului peste care se cobora poarta de intrare în turn. Ceea ce a fost cercetat în acest an a fost umplutura de dărâmare a donjonului până la o adâncime de 2,3 m, dar presupunem că parterul construcţiei se află la cel puţin 2,5 m mai adânc. Colţul nordic este mai bine păstrat, deşi faţa interioară a zidului a fost degradată de dărâmarea lentă, dar şi de intervenţiile căutătorilor de comori. Cercetarea noastră a abordat turnul prin suprafeţele S1 şi S2 despărţite de un martor lat de 1 m, trasat aproximativ pe diagonala dintre conţul sudic şi cel nordic al construcţiei. Pe latura sudică a acestor suprafeţe au fost descoperite complexe (gropi de stâlp) care ţin probabil de fazele din lemn ale cetăţii medievale sau de amenajări din preajma turnului. Pentru a avea vizibilitate spre valea Crasnei, turnul, care a fost construit în spatele dealului, în zona căii de acces în cetate, trebuie să fi avut cel puţin 5-6 nivele, parterul şi primele două etaje abia atingând nivelul platoului superior al dealului.
Finalizarea cercetării turnului a rămas un deziderat al unei campanii viitoare.
Suprafeţele S3 şi S4 au fost trasate pentru completarea situaţiei arheologice din acest sector. La mică adâncime a fost descoperită o platformă dreptunghiulară din mortar, care constituie pardoseala (groasă de max. 10 cm) unei construcţii din lemn, compartimentată (Cx 8-9), datată probabil în ultima fază de locuire
a cetăţii (sec. 14-15). Un colţ al construcţiei (cel vestic) a fost surprins în S5 trasată pentru investigarea completă a complexului. Locuinţa avea 6 x 3 m şi era orientată cu colţurile spre punctele cardinale. Încăperea mică, sudică, a locuinţei era de 2 x 3 m. Locuinţa pare adaptată la orientarea donjonului şi suprapune un alt complex important (Cx 11), observabil ca o dărâmătură de cărămidă şi piatră care va fi cercetată în viitor.
Urme ale unor construcţii asemănătoare, dar mai precar conservate, au fost descoperite şi în S5 (Cx 10) şi S6 (Cx 15). Inventarul acestor complexe este sărac şi datorită adâncimii la care au fost descoperite (de la 0,05 m până în 0,3 m), fiind afectate de numeroasele vetre de foc din perioada noastră, contemporană.
Mult mai consistent este stratul de incendiare al primei faze din piatră a cetăţii, surprins deja începând cu campania anului 1993. Chiar dacă nu depăşeşte grosimea de 0,05-0,2 m, acesta este bogat în materiale arheologice surprinse de incendiu.
Descoperirea, în acest nivel, a unei monede din argint de la Ştefan al V-lea al Ungariei, poate data finalul primei faze la sfârşitul sec. 13. Amenajarea celei de-a doua faze se petrece probabil la începutul sec. 14 şi este precedat de o amenajare de anvergură în interiorul cetaţii în care mai exista un mamelon din mai vechea
incintă din lemn şi piatră. Acesta a fost mărunţit şi nivelat în spatele zidului de incintă care a respectat traseul vechiului zid (2,4 m grosime), doar că a fost construit într-o manieră mai neângrijită şi mai lat cu 0,2 m.
Inventarul arheologic medieval descoperit este unul extrem de bogat în special în numărul de piese metalice (peste 400 piese) şi mai puţin ceramice recoltate. Predomină materialele de construcţie (cuie, scoabe), fragmentele de fier şi zgură de la activităţile meştesugăreşti (peste jumătate din piese). Numeroase sunt accesoriile şi armele cavalerului medieval (fragmente de armură, catarame, pinteni, vărfuri de săgeţi de arc şi de arbaletă, suliţe) şi piese de harnaşament (potcoave, aplici, zăbale), uneltele (cuţite, seceri, ciocănele, topoare, dăltiţe, cute, fierăstrău, etc.). Mult mai puţine sunt piesele din os, dintre care se remarcă un posibil ornament de copertă de carte. Tot de la cărţi provin o splendidă legătură de carte din bronz şi alte table, unele ornamentate. A mai fost descoperit un posibil fragment de clopot din bronz care poate sugera existenţa unei capele private în incinta medievală.
De la debutul cercetărilor arheologice sistematice pe dealul Cetate nu au fost descoperite monede medievale. În campania anului 2013 au fost descoperite trei dintre care una lisă din bronz, cea din argint emisă de Ştefan V (1270-1272), alta unifacială emisă de Ladislau IV (1272-1290).
O splendidă aplică, sau medalion din bronz cu grifon, a fost descoperit în umplutura de dărâmătură a donjonului (Cx 1) ceea ce sugerează statutul nobilului care stăpânea cetatea şi domeniul acesteia în sec. 13-14.
În actualul stadiu al cercetării nu putem preciza relaţia directă dintre turnul descoperit (Cx 1) şi incintă, dar nici momentul ridicării acestuia. Descoperirea unor elemente din piatră profilată sau care ţinea de ancadramentele uşilor şi a ferestrelor constituie un argument potrivit căruia avem de-a face cu o construcţie impunătoare, iar cercetarea completă a acesteia şi a complexelor de locuire din incintă, va aduce multă lumină privind evoluţia, caracterul şi organizarea internă a cetăţii medievale de pe dealul Cetate din Şimleu Silvaniei.
Campania anului 2014
Scopul principal al acestei campanii a fost acela de a investiga donjonul (Cx 1) identificat anul trecut. In acest sens a fost desfiinţat martorul lat de 1 m dintre S1 şi S2, trasate anul precedent, care traversa turnul pe diagonală de la sud la nord.
După această operaţiune a fost trasată suprafaţa S3/2014 (3 x 7 m)în vederea identificării colţului vestic al donjonului, rămas neidentificat. Apoi, în această suprafaţă, a fost coborât nivelul la cel din săpăturile de anul trecut, adică la -2,3 m. La finalizarea acestei operaţiuni interiorul turnului a fost secţionat pe jumătate realizându-se un profil paralel cu laturile de NE şi SV ale construcţiei medievale. Prin degajări treptate, excavându-se cel puţin 65 mc de piatră şi pământ, în jumătatea de NE a donjonului s-a atins adâncimea de 4,5m unde s-a constatat şi baza acestuia amenajată direct pe stânca locală. Aceasta face un plan puţin înclinat, probabil pentru scurgerea infiltraţiilor de apă spre şanţul defensiv. Toate observaţiile noastre şi materialele arheologice descoperite duc la concluzia că turnul a fost braconat în epoca modernă, în mai multe etape, după care a suferit un accentuat proces de degradare, zidurile prabuşindu-se ireversibil. Actualmente doar laturile de NE şi de SV sunt mai bine conservate, prezentând înălţimi de chiar 4,5 m. Pe aceste ziduri poate fi observat un posibil decroş şi câte trei orificii pentru fixarea grinzilor de susţinere a unui nivel de călcare. Dezideratul nostru viitor presupune finalizarea golirii turnului şi realizarea de săpături în exteriorul acestuia pentru surprinderea relaţiei cu şanţul defensiv din faţa sa. În vederea viitoarei restaurări a donjonului am procedat la separarea pietrei de construcţie de pământul excavat. La finalul cercetării am protejat zidurile cu folie de nylon, piatră şi pământ, accesul în preajma ruinei fiind marcat cu bandă de perimetrare.
În paralel cu cercetarea donjonului, în vederea completării înformaţiilor din anul trecut şi extinerii cercetării din interiorul incintei medievale, au fost trasate alte două suprafeţe (S1 şi S2) şi a fost continuată şi finalizată suprafaţa S4/2013.
Per total au fost descoperite alte 9 complexe arheologice (Cx 28-36).
Cercetarea din acest an a fost de asemenea foarte bogată în ceea ce priveşte materialul arheologic special, mai ales cel metalic (Anexa). Predomină materialele de construcţie (cuie, scoabe, peste 200) şi fragmentele de fier şi zgură de la activităţile meştesugăreşti. Numeroase sunt accesoriile şi armele cavalerului medieval (fragmente de armură, catarame, pinteni, vărfuri de săgeţi de arc şi de arbaletă, buterole de spadă şi pumnal) şi piese de harnaşament (potcoave, aplici, zăbale), uneltele (cuţite, topoare, dăltiţe, amnar, cheie etc.). Mult mai puţine sunt piesele din os, dintre care se remarcă un inel simplu. Probabil de la cărţi provin table din bronz, unele ornamentate. A mai fost descoperit un posibil fragment de clopot din bronz care poate sugera existenţa unei capele private în incinta medievală din prima fază de piatră. De la debutul cercetărilor arheologice sistematice pe dealul Cetate nu au fost descoperite monede medievale. În campania anului 2013 au fost descoperite trei dintre care una lisă din bronz, cea din argint emisă de Ştefan V (1270-1272), alta unifacială emisă de Ladislau IV (1272-1290), iar în anul 2014 doi denari republicani şi nu mai puţin de 7 monede medievale din argint de la Bela IV (2), Ştefan V (2), Ladislau IV (1), Carol Robert (1), Austria (1). O splendidă aplică din bronz argintat a fost descoperit în umplutura de nivelare a vechii faze de piatră a cetăţii.
Toate aceste numeroase descoperiri speciale sugerează statutul nobilului care stăpânea cetatea şi domeniul acesteia în sec. 13-14.
Suprafaţa nouă cercetată: 58,5m2
Concluzii
În actualul stadiu al cercetării nu putem preciza relaţia directă dintre turnul descoperit (Cx 1) şi incintă, dar nici momentul ridicării acestuia. Descoperirea unor elemente din piatră profilată sau care ţinea de ancadramentele uşilor şi a ferestrelor constituie un argument potrivit căruia avem de-a face cu o construcţie impunătoare, iar cercetarea completă a acesteia, a unor săpături în exteriorul ei cât şi a complexelor de locuire din incintă, va aduce multă lumină privind evoluţia, caracterul şi organizarea internă a cetăţii medievale de pe dealul Cetate din Şimleu Silvaniei.
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
|
|
Bibliography |
Horea Pop, Fortificaţii dacice din vestul şi nord-vestul României,
Editura Mega, Cluj Napoca, 2006, p. 152.
Horea Pop, Argintul dacic sălăjean, Editura Mega, Cluj Napoca,
2008, p. 110.
Dacian Studies – Contributions for La Tène Period Researches,
Editura Mega, Cluj Napoca, 2008 (editor H. Pop, p. 191).
Horea Pop, Aşezări dacice din vestul şi nord-vestul României (sec. II î.Chr-I d.Chr.). Cu specială privire la Depresiunea Şimleului, Editura Mega, Cluj Napoca, 2009, p. 171.
A. Rustoiu, H. Pop, A. Ursuţiu, F. Gogâltan, A. Gudea, Habitat und
Gesllschaft in Westen und Nordwesten Rumaniens von Ende des
2. Jahrtausends v. Chr zum anfang des 1. Jahrtausends n. Chr
(11.Jh v. Chr - 2. Jh. n. Chr.), Editura Napoca Star, Cluj Napoca,
2002, , p. 191.
Eduard Nemeth, Aurel Rustoiu, Horea Pop, Limes Dacicus Occidentalis. Die Befestigungen im Westen Dakiens vor und nach der römischen Eroberung, editori N. Gudea, C. Cosma, A. Rustoiu, editura Mega-Cluj Napoca, 2005, p. 177.
Horea Pop, Ioan Bejinariu, Sanda Băcueţ-Crişan, Dan Băcueţ- Crişan, Daniel Sana, Zsolt Csok, Şimleu Silvaniei. Monografie Arheologică. Istoricul Cercetărilor, Editura Mega, Cluj-Napoca,
2006, p. 173.
Alexandru V. Matei, Horea Pop, Elena Musca, Emanoil Pripon, Ioan Bejinariu, Instrumente de iluminat din nord-vestul României. Lighting tools from North-West of Romania. Catalog de expoziţie. Exhibition catalogue, Editura Porolissum, Zalău, 2006, p. 117.
|
|
Bibliographic notes |
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
INP |
|
Language |
RO |
|
|
