|
Excavation Year |
2002 |
|
Epoch |
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.);
Late Medieval
|
|
Periods |
Roman Period
|
|
Site Category |
Defence
|
|
Site Types |
Fortifications
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Satu Mare |
|
Locality |
Supuru de Sus |
|
Commune |
Supur |
|
Site |
Dealul Şoarecelui |
|
Site Sector |
|
|
Site name |
|
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Gindele |
Robert |
|
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău |
| Matei |
Alexandru |
Site director |
Muzeul Judeţean Satu Mare |
|
|
National Arch. Record Site Code |
138994.01
|
|
Report |
La ieşirea dintre Dealurile Sălajului spre Câmpia de Vest a văii Crasnei (reunită cu valea Zalăului la cca. 5 km în aval de acest punct), în zona satului Supurul de Sus (jud. Satu Mare) la sud-sud-est de sat, a fost descoperit (periegheze Alexandru V. Matei 1994-1996 si Gh.Lazin) un val de pământ cu şanţ în faţă, care bloca accesul pe valea Crasnei (Zalăului) spre est, către Transilvania, spre Munţii Apuseni (Meseşului), în direcţia oraşului roman Porolissum şi a Porţii Meseşene. Valul este amplasat în barbaricum la cca. 45 km VNV de linia de apărare a oraşului roman Porolissum (Poarta Meseşană). Descoperirea valului şi şanţului roman din zona Supurul de Sus - Săldubiţa – Giorocuta, jud. Satu Mare (cercetat, secţionat până în prezent pe cca. 5 km), reprezintă un element deosebit de important în înţelegerea complexităţii sistemului de apărare a Imperiului Roman a limes-ului din această zonă (poate o primă frontieră a Daciei ?) şi de apărare directă a Porţii Meseşene şi a oraşului roman Porolissum.
Acest val şi şanţ apără practic Dacia şi blochează Valea Crasnei şi a Zalăului la ieşirea acesteia spre câmpie, blocând astfel şi celelalte văi care ies dintre dealurile Sălajului (Maja, Valea Cernii, Valea Măriei) şi care în această zonă se varsă în râul Crasna. Pe aceste văi, care reprezintă adevărate culoare de acces spre est spre provincia Dacia, se face uşor trecerea spre limes-ul roman organizat pe munţii Meseşului şi în Poarta Meseşană.
De la locul "La Bontauă", unde valul se intersectează cu şoseaua Zalău - Bobota - Carei, spre SV valul are un traseu oblic pe pantele domoale ale "Dealului Şoarecelui" şi pe platoul acestuia avîndu-şi direcţia spre cel mai accesibil loc de trecere peste Valea Şoarecelui, care flanchează la SE "Dealul Şoarecelui". În această zonă pe platoul dealului au fost realizate mai multe secţiuni de control care au urmărit traseul valului şi şanţului care deja, în această zonă, nu se mai pot distinge pe teren.
În campania de cercetări arheologice a anului 2002 (luna martie 10 zile şi luna iulie 20 de zile), au fost efectuate un număr de 16 secţiuni de verificare şi o casetă. Aceste secţiuni cu lungimi variabile au încercat să stabilească traseul valului şi al şanţului surprins şi identificat pe platoul Dealului Şoarecelui. Secţiunile au fost realizate în jurul secţiunii S IV/1999, într-o suprafaţă de teren de cca. 1,5 hectare aflată la cca. 100 m SSV de secţiunea S III a anului 1999. Urmărind traseul valului şi a şanţului aflat la vest spre Panonnia în raport cu valul, la 102 m sud de S III/1999 a fost realizată secţiunea S I/2002 care are 11 m lungime şi 1,50 m lăţime şi a fost trasată aproximativ perpendicular pe traseul valului şi şanţului. În S I a fost surprins şanţul antic ce avea icul în dreptul m: 5, adâncimea de 2,60 m, iar lăţimea calculată iniţial era de cca. 3,60 - 4,00 m. În acest şanţ apare la cca. 0,60 m - 0,90 m adâncime un strat care reprezintă un nivel feudal de locuire cu o amenajare (locuinţă?) surprinsă în şanţ pe o lungime de cca. 4,20 m. Terminat în formă de ic ascuţit, şanţul după dimensiuni şi mod de execuţie aparţine tipurilor de şanţuri realizate în epoca romană.
Deşi trasată, la 25 m SSV de S I/2002, pe acelaşi traseu al valului, secţiunea S II/2002 nu a mai surprins valul în zona în care acesta ar fi trebuit în mod normal să continue. Trasată aproximativ oblic pe presupusul traseu al şanţului şi valului care ar fi trebuit să continue, secţiunea S II/2002 a fost prelungită atât spre vest cât şi spre est, având în final lungimea de 41 m şi lăţimea de 1,50 m. În capătul ei estic, prelungit cu 20 m de la locul unde trebuia să surprindă continuarea şanţului şi valului iniţial, în S I/2002 în zona m: 4 - 8 au fost surprinse urmele şanţului şi a valului aproape total aplatizat. Traseul şanţului stabilit acum în secţiunea S II/2002, este perpendicular pe traseul şanţului iniţial identificat în S I/2002 cu care face joncţiunea în unghi drept la cca. 18 m mai la nord-vest de acest loc. Astfel s-a stabilit că şanţul şi valul, care pe o lungime de mai bine de cca. 2,5 km a avut un traseu rectiliniu, brusc îşi schimbă direcţia cu aproape 90 spre est. Urmărind spre vest acest nou traseu al valului şi şanţului au fost efectuate secţiunile: S III; S IV; S V; S VI; ce au lungimile de 17; 6; 15 şi respectiv 5 m una de alta. În urma realizării acestor secţiuni s-a constatat că de fapt noul şanţ identificat în acestea are un traseu perpendicular pe şanţul identificat în S I/2002 şi care şanţ până în acest loc a avut un traseu rectiliniu pe o distanţă de mai bine de 2,5 km. Cele două şanţuri şi valuri se intersectează în unghi drept la o distanţă de cca. 40 m vest de locul unde valul şi şanţul îşi schimbă traseul spre sud într-un unghi ascuţit de cca. 45-50 , formând aici un colţ bine rotunjit de fortificaţie de pământ. În S IV şi S V s-a surprins această cotitură rotunjită pe care valul şi şanţul o fac spre SSV. În S IV au putut fi observate urmele ultimului strat din vechiului val care era lucrat din caespites. Zona, întregul teren pe care este amplasată fortificaţia de pământ, are o înclinaţie spre SSE, valul nu se mai observă pe teren, iar şanţul nu mai este tot atât de adânc şi de lat. Erodarea continuă a terenului a distrus în totalitate valul şi a erodat foarte mult (în totalitate?) nivelul antic de locuire şi chiar humusul antic, şanţul apare astfel cu o lăţime şi adâncime mult mai mică.
Urmărind traseul laturii de vest sud-vest a fortificaţiei de la colţul identificat în S IV şi S VI/2002, spre sud au fost efectuate alte 5 secţiuni; S VII; S VIII; S IX; S X; S XI/2002 şi caseta C 1/2002, care au surprins latura de sud vest a acestei fortificaţii romane de pământ pe o lungime de 100 m, măsurată până la secţiunea S XI. Pe aceeaşi lungime de cca. 100 m a fost identificată şi latura de est a fortificaţiei, latură verificată cu ultima secţiune S XVI. Ambele laturi ale fortificaţiei continuă spre sud-est şi spre sud-vest, fiind necesară cercetarea acestora prin noi secţiuni trasate la sud-est de S XVI şi la sud-vest de S XI. În caseta C 1/2002, cu dimensiunile de 10 x 3 m situată la ca 20 m sud de S IV, în şanţul fortificaţiei a fost identificată o locuinţă feudală datată în secolele XIV-XV, iar în icul şanţului a fost descoperit un fragment ceramic cenuşiu lucrat la roată de epocă romană. Acelaşi tip de locuinţă feudală de suprafaţă a fost identificată şi în şanţul surprins în S VII, acesteia surprinzându-i-se urmele tălpilor de la grinzile masive de lemn cu grosimea de 0,30 m, pe care se sprijineau pereţi de lemn ai locuinţei ce avea lăţimea(?) de 3,60 m.
În secţiunile S IX şi S X/2002 au apărut amenajate tot în şanţul şi parţial în valul fortificaţiei locuinţe rectangulare de suprafaţă puţin adâncite, care după materialul ceramic lucrat la roată şi cu mâna aparţin epocii romane sec. III - IV d. Chr. În S XI, în icul şanţului au apărut fragmente ceramice de la un vas roman lucrat cu roata rapidă. Aceste descoperiri de locuinţe de epocă romană amenajate în şanţul fortificaţiei asigură datarea acesteia în epoca romană probabil la începutul secolului II d. Chr. sau pe parcursul secolul II d. Chr. Nu credem că fortificaţia îşi prelungeşte existenţa funcţională şi pe parcursul secolului III d. Chr.
Secţiunile S XII; S XIII; S XIV şi XV. cu lungimile de 6, 7, 12, respectiv 42 m iar lăţimea de 1,50 m şi 1 m, au verificat zona situată la vest în exteriorul laturii sud-vestice a fortificaţiei. Pe lungimea de 100 m a acestei laturi se pare că şanţul şi valul, iniţial rectiliniu ce are lungimea iniţială de 2,5 km surprins pe latura de est a fortificaţiei, nu continua spre vest, aici pe această latură de vest încă nu a fost identificată joncţiunea celor două valuri, cel al fortificaţiei cu presupusul val şi şanţ care ar trebui să continue spre vest. Probabil această joncţiune ar trebui căutată la sud de secţiunea S XI.
Amplasată într-un loc de trecere uşoară, chiar pentru un drum de căruţe, peste "Valea Şoarecelui", pe care îl apără, îl controlează, prin forma sa regulat unghiulară cu şanţul îndreptat împotriva uni duşman ce venea dinspre vest, Fortificaţia romană de pământ de tip burgus reprezintă credem o poartă de acces dinspre barbaricum spre est, spre provincia Dacia. Cercetările viitoare vor stabili şi închiderea laturilor pentru a putea stabili forma finală a acestei fortificaţii unghiulare romane de pământ cât şi eventualele amenajări ulterioare. Important de verificat dacă valul şi şanţul continuă spre vest şi care va fi lungimea lui finală.
Dimensiunile şanţului, modul de construcţie a valului şi şanţului, îşi găsesc analogii în sistemul de fortificaţii romane. Prezenţa şanţului la nord-vest de val în faţa spre vest a valului, apărând practic Dacia de un duşman ce vine din această direcţie, deosebeşte net această construcţie (sistem de fortificaţie) de acelaşi tip de fortificaţie - val şi şanţ - cunoscute în Panonnia ca aparţinând sarmaţilor (Garam, Patay, Soproni 1983, p. 19 sqq) şi care au şanţul spre est, îndreptat împotriva unui duşman care ar veni dinspre est dinspre Dacia. Valul şi şanţul identificat la Supur, este îndreptat împotriva sarmaţilor iazygi sau a altor barbari (daci, dacringi, victoali, asdingi, costoboci sau sarmaţi), care ar dori să ajungă în Dacia, la Porolissum, sau poate acest sistem defensiv a reprezentat o primă frontieră a Daciei din timpul împăratului Traian. Datorită importanţei deosebite a concluziilor istorice ce vor rezulta la finalul cercetărilor, săpăturile arheologice viitoare sunt obligatorii să fie realizate în continuare până finalizarea cercetărilor la acest important sistem defensiv roman identificat în barbaricum.
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
|
|
Bibliography |
N. Gudea, Der Meseslimes/ Limes-ul de pe Meseş, Zalău, 1997.
E. Garam, P Patay, S. Soproni, Sarmatisches Wallsystem im Karpatenbecken, în Regeszteti Fuzetek ser. II no. 23, 1983.
M. Macrea, Şantierul arheologic Porolissum, în Materiale, VIII, 1962, p. 480-497.
Al. V. Matei, Limes Porolissensis. O nouă linie de apărare-zid-şanţuri, în AMP, XX, 1996, p. 63-73.
Al. V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec. III-V p.Chr) în spaţiul nord-vestic al României, Zalău - Cluj Napoca, 2000.
Al. V. Matei, R. Gindele, Şantierul arheologic Supur-Giorocuta, în CCA, campania 2001, Buziaş, 2002, p. 144.
|
|
Bibliographic notes |
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
CIMEC |
|
Language |
RO |
|
|
