Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012. Preliminary Archaeological Reports Archaeological Excavation Report

Supuru de Sus | County: Satu Mare | Site: Dealul Soldubiţa | Excavation Year: 2005

Excavation Year   2005 Epoch Latene; Early Roman (1st - 3rd cent.); Late Roman (4th - 7th cent.); Early Migrations Period (3rd - 6th cent.) Periods Roman Period; Late Roman Period; Post-Roman Period Site Category Defence; Domestic Site Types Fortified settlement; Camp Map it   Find it on the Romanian map County / District  Satu Mare Locality   Supuru de Sus Commune   Supur Site  Dealul Soldubiţa Site Sector Site name    Persons involved and Institutions Last name First name role Institution Gindele Robert Muzeul Judeţean Satu Mare Hüssen Claus-Michael Roemish-Germanischen Kommission, Germany Matei Alexandru Site director Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău National Arch. Record Site Code 138994.01 Report Valul de pământ1 descoperit la Supurul de Sus, jud. Satu-Mare a fost secţionat în mai multe locuri, pe o distanţă de cca. 3 km. în urma sondajelor arheologice2. O primă prezentare a descoperirii a fost făcută în anul 1998 de către Al. V. Matei în comunicarea „Valul de la Supuru de Sus”, susţinută la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice organizată de Muzeul de Istorie a Transilvaniei, mai, 1998 precum şi într-o altă comunicare, în Ungaria, la Pecs: Simpozion româno-maghiar - Limes-ul Daciei) şi la Congresul Internaţional al frontierelor romane - Limes Congress - ce avut loc la Pecs în 2003. Rezultatele cercetărilor arheologice realizate în ultimii ani au fost publicate în ActaMP 26, 2004, p. 283-309. S-a constatat că valul are şanţul pe latura sa nord-vestică, apărând teritoriul ce se afla în spatele valului spre E, adică văile Crasnei şi Zalăului, blocînd culoarul văii Crasnei şi a văii Zalăului spre muntele Meseş spre Poarta Meseşană - Porolissum, spre Transilvania, respectiv spre Dacia romană. La cca. 2 km SSV de satul Supuru de Sus, jud, Satu Mare în hotarele „Bondaua”, „La Şanţ”, „Dealul Şoarecelui” a fost identificat un şanţ şi val de apărare. Având în vedere orientarea spre vest a şanţului împotriva unui duşman care venea spre Dacia spre Imperiul Roman precum şi a sistemului de construire (lăţimea şanţului 3 - 4 m, adâncimea lui 2,5 - 3 m. cu vârful lucrat în formă de „V” şi cu valul lucrat parţial din caespites), acest val şi şanţ a fost atribuit epocii romane3. Identificat prin săpături arheologice pe o lungime de peste 3 km., şanţul şi valul roman au o traiectorie dinspre valea Crasnei - „Bondaua”, urcând oblic pe zona „La Şanţ” şi tot oblic pe platoul dealului Şoarecelui cu traseul spre pârâul Şoarecelui. Capătul de V al şanţului de pe platoul „Dealului Şoarecelui” îşi schimbă direcţia într-un unghi de 1200 spre SSE şi coboară panta pârâului Şoarecelui. În suprafaţa de teren aflată în unghiul format de această schimbare bruscă de direcţie a şanţului şi valului a fost identificată o fortificaţie romană de pământ cu dimensiunile de cca. 220 x 110 m. Intrarea de tipul „a la chicane”în această fortificaţie este amenajată pe latura sa vestică, latura dinspre barbaricum. Fortificaţia are o formă rotunjită pe latura de NE şi dreaptă rectilinie pe latura de V. În suprafaţa netedă din interiorul fortificaţiei aflată în lunca văii Şoarecelui, în zona de colţ, în spatele şanţului şi valului de pământ lucrat din caespites, în profilul îndreptat al malului a fost identificată o construcţie cu „zidurile” lucrate din caespites. La această construcţie şi la valul de apărare au fost identificate două faze principale de amenajare, reamenajare, construire, la val şi şanţ şi a trei nivele de locuire; lutuiri şi relutuiri la podeaua clădirii identificate în spatele valului în interiorul fortificaţiei4. Şanţul şi valul astfel identificat pe cca. 3 km lungime îşi schimbă traiectoria şi coboară cca. 150 m panta pârâului Şoarecelui spre E-SV şi urcă apoi cca. 180 m panta opusă a pârâului Şoarecelui ajungând pe platoul dealului opus „Soldubiţa”. Acest deal „Soldubiţa” reprezintă un platou extrem de neted care reprezintă cca. 60 ha de teren plan şi este mărginit spre E-SV de valea Soldubiţei spre VNV de platoul „Dealului Şoarecelui”, spre V de culmea pădurii Cheja, iar spre E de lunca văii Crasnei. De menţionat că acest platou al dealului „Soldubiţa” urcă lin şi neted cca. 3,5 km spre V, până la culmea dealului din pădurea Chejii cu care se intersectează şi continuă apoi 4 km tot neted prin punctul „3 Hotare” spre satul Zalnoc şi mai departe spre zona de V, probabil prin crestele tot netede de deal cu care face legătura, spre Suplacul de Barcău, sau spre Ghida, jud. Bihor (?). Cercetările arheologice viitoare vor stabili cu precizie direcţia acestui val şi şanţ, modul de construire şi modalităţile de continuare spre vest ale acestuia. Cercetările arheologice ale anului 2005 au fost realizate pe platoul „Dealului Soldubiţa”. Scopul acestor cercetări a fost urmărirea traseului şanţului şi valului care ajunge pe platoul dealului. Având în vedere că după cca. 3 km. de traseu rectiliniu dinspre valea Crasnei spre pârâul Şoarecelui, valul şi şanţul îşi schimbă brusc direcţia şi urcă pe dealul vecin - Soldubiţa -, trebuia urmărit aici acest traseu. Pe platoul dealului „Soldubiţa” în acest an 2005 cercetările arheologice, finanţate de R.G.K.-Roemish-Germanischen Kommission şi MJ Satu Mare, au fost realizate în două campanii: (iunie - iulie şi septembrie - octombrie 2005). Au fost trasate un număr de 87 secţiuni şi casete de diferite dimensiuni. În urma acestor cercetări au fost identificate mai multe şanţuri cu dimensiuni diferite care au primit următoarele simboluri: R - şanţul care urcă rectiliniu dinspre pârâul Şoarecelui şi face legătura între fotificaţia de pe dealul Şoarecelui şi fortificaţia de pe dealul Soldubiţa; A - şanţul care are un traseu E-V rectiliniu de 80 - 85 m paralel cu pârâul Şoareclui şi care formează latura nordică a unei presupuse noi fortificaţii rectangulare de pe dealul Soldubiţa; A.1 - şanţul care continuă în alt unghi capătul estic al şanţului A; A.2 - şanţul de mai mici dimensiuni cu lungimea de 180 m care continuă spre V şi care are capătul în zona colţului vestic la 3-5m în faţa şanţului A aproximativ paralel cu acesta şi cu şanţul A.1; B - şanţul rectiliniu cu direcţia E-V, paralel cu A.1 identificat la cca. 150 m S de acesta pe o lungime de cca. 780 m; C - şanţul rectiliniu cu direcţia E-V, aflat la 10 m S şi paralel cu şanţul B pe o distanţă de cca. 150 m şi care a fost identificat pe o lungime de 480 m. Şanţul R. A fost urmărit, prin secţiuni paralele dispuse simetric traseul şanţului şi valului care urcă panta nordică a dealului Soldubiţa dinspre pârâul Şoarecelui şi fortificaţia identificată aici pe platoul dealului Şoarecelui. Acest val şi şanţ R a fost surprins şi în secţiunea nr. 35 a anului 2003 realizată aici pe buza platoului Soldubiţa în ultima zi de cercetare arheologică din acel an. În secţiunea nr. 81, trasată pe buza platoului dealului Soldubiţa la cca. 6 m N de S.35/2003 şi la cca. 180 m SV de pârâul Şoarecelui, a fost identificat în zona m. 2 - 3 urma şanţului numerotat convenţional R. Datorită eroziunii s-a păstrat doar partea inferioară a şanţului cu cca. 0,60 m din aceasta, iar deschiderea păstrată a şanţului era doar de 0,85 m Şanţul are aceeaşi umplutură cu pământ roşu de pădure argilos ca şi sterilul zonei, doar câteva nuanţe mai închise la culoare „trădează” existenţa în acest loc a şanţului. Şanţul R are traseul direct rectiliniu continuând şi pe dealul Soldubiţa, şanţul laturii vestice a fortificaţiei de pe dealul Şoarecelui, chiar şi după ce a coborât şi urcat pe dealul Soldubiţa pantele pârâului Şoarecelui spre care este direcţionat perpendicular. Şanţul R are lungimea de 300 m şi face legătura între fortificaţia de pe dealul Şoarecelui şi colţul nord-vestic al fortificaţiei de pe dealul Soldubiţa, capătul vestic al şanţului A. Şanţul A. Urmărind acest traseu rectiliniu pe teren prin secţiunile nr. 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 45, 61, 62, 63, 72, 73, 74, 75, 83, C.2 trasate de regulă la 7-15-30 m. distanţă unele de altele sau chiar la doar 1 m unele de altele, a fost identificat pe platoul Soldubiţei un traseu nou al unui nou val şi şanţ - A - care are orientarea paralelă cu pârâul Şoarecelui şi care se află dispus pe marginea platoului spre pârâul Şoarecelui la cca. 275 m de acesta. Noul şanţ - A - secţionat în 11 locuri prin secţiunile amintite mai sus, porneşte (are capătul său vestic) în dreptul (la capătul nordic) secţiunilor S.13, S.61, S.63 şi continuă cca. 80 - 85 m spre E paralel cu pârâul Şoarecelui pe partea nordică a platoului Soldubiţei. Din dreptul secţiunii S.62 spre E spre S.4şi S.3, acest şanţ îşi schimbă direcţia cu câteva grade, continuând cca. 220 m spre E a primit indicativul A. În dreptul S.4 şanţul A.1 îşi schimbă direcţia cu 1100 coborând spre pârâul Şoarecelui, spre secţiunea S.3 Şanţul A şi A.1 identificat în toate aceste 17 secţiuni are în medie deschiderea de 3,5 - 4 m şi adâncimea în medie 1,80 - 2,00 m, iar vârful este în formă de „V” sau uşor rotunjit având în vedere că este amenajat paralel cu panta terenului şi şanţul a fost practic „spălat” şi rotunjit de apa ploilor de-a lungul timpului. Capătul vestic al şanţului A se termină în zona capetelor nordice ale secţiunilor: S.13, S.63, S.64. În acest punct se face joncţiunea şi cu şanţul R ce urcă panta dealului dinspre fortificaţia de pe dealul Şoarecelui. Începând din acest punct şanţul A are un traseu rectiliniu spre E pe o lungime de 80-85 m până în zona S.10 - S.62. Începând din acest punct S.62 şanţul (A.1) continuă spre E spre secţiunile nr. 9, 8, 7, 6, 5, 4, schimbându-şi cu câteva grade unghiul comparativ cu direcţia rectangulară a şanţului A avută până în dreptul S.10, S.62. Considerăm traseul rectiliniu al şanţului A identificat ca începând în S.63, S.13 şi până în S.10, S.62 (pe lungimea de cca. 80-85 m), ca fiind traseul laturii nordice rectilinii a unei fortificaţii romane rectangulare identificată aici pe platoul dealului Soldubiţa. În colţul acestei fortificaţii, colţul de NV, în zona capătului din S.13, S.63, se ataşează în unghi de cca. 700 şanţul R care urcă dinspre N dinspre pârâul Şoarecelui şi care reprezintă prelungirea laturii rectilinii de V a fortificaţiei de pe dealul Şoarecelui. În acest mod se face legătura între cele două fortificaţii romane cea de pe dealul Şoarecelui şi cea de pe dealul Soldubiţa. Cercetările arheologice viitoare vor stabili cărei faze aparţine această nouă fortificaţie rectangulară identificată pe dealul Soldubiţei a cărui latură de N (şanţul A) a fost identificată prin secţiunile S.62, S.10, C.2, S.75, S.11, S.12, S.13, S. 61 şi S.63. Având cca. 80-85 m lungime această latură (şanţul A) reprezintă probabil latura scurtă a fortificaţiei romane lucrată din pământ. Locuirea barbară. În acest şanţ - A - în secţiunile 61 şi 62 au fost identificate urmele unor locuiri (bordeie) „barbare” amenajate în şanţ şi în panta valului iniţial. Din aceste două complexe de locuit au apărut materiale arheologice, ceramică lucrată cu roata ce aparţine clar epocii romane. Sporadic şi în şanţul - A.1 - identificat în secţiunile nr. 4, 5, 6, 8, 9 au apărut astfel de materiale arheologice romane care asigură apartenenţa acestui şanţ (A, A.1 şi A.2) şi implicit a întregului sistem defensiv în epoca romană. Locuirea barbară ulterioară identificată în cele două complexe de locuiri clar sesizate în şanţul roman asigură datarea acestui şanţ în sec. II p.Chr. Susţinem acest lucru pe baza materialului ceramic „barbar” care pare a avea o datare în preajma sau mai ales după războaiele marcomanice. Bordeiele identificate aici, precum şi vatra rectangulară cu pereţii arşi identificată în zona S.36 şi alte două complexe de locuit din zona S.15 (caseta C.1.) şi a C.5 din zona de la S de S.51 şi S.77, pun în evidenţă existenţa în această zonă a unei aşezări barbare ulterioare sec. II p.Chr. probabil din sec. III-IV p.Chr. În zona centrală a platoului dealului Soldubiţa a fost descoperită la suprafaţa terenului o monedă romană de bronz extrem de corodată. Moneda de bronz pare să aparţină sec. III-IV p.Chr. Potrivit acestor descoperiri tipice: vatra rectangulară cu pereţii arşi, bordeie şi locuinţe de suprafaţă cu aliniamente de stâlpi de lemn ca cei surprinşi în zona vestică a secţiunii S. 58, moneda romană, toate acestea sunt elemente care permit atribuirea acestei locuiri secundare unei aşezări germanice ulterioare părăsirii sistemului roman defensiv format din şanţuri şi valuri de apărare. Prezenţa unui fragment de ceaşcă dacică în bordeiul identificat în caseta nr. 5 indică o realitate istorică legată de amestecul celor două etnii înainte şi după războaiele marcomanice. Faptul că două bordeie apar amenajate în şanţul - A - care împreună cu şanţurile - A.1 şi A.2 - care îl continuă, au o lungime totală de peste 300 m, le conferă acestora o datare anteqvem, deci probabil în prima parte a sec. II p.Chr. Şanţul A.1, reprezintă practic continuarea în alt unghi a capătului estic al şanţului A, începând cu secţiunea S.62, continuând spre E încă cca. 220 m şi coborând în unghi de cca. 90-1000 spre pârâul Şoarecelui în dreptul secţiunii S.4 spre secţiunea S.3. În S.3 situată în panta dealului la cca. 75 m N de S.4 acest şanţ A.1 a fost identificat foarte bine datorită pământului depus în urma erodării platoului superior. Şanţul A.1 este bine stabilit şi conturat în S.3, traseul perpendicular acestui şanţ A.1 spre firul pârâului Şoarecelui. Traseul acestui şanţ A.1 are direcţia spre colţul estic rotunjit al fortificaţiei identificate pe dealul Şoarecelui cu care probabil va face joncţiunea. Cercetările arheologice viitoare vor aduce date clare cu privire la posibilul traseu al capătului estic al acestui nou şanţ (A - A.1), şi care este rolul său în acest sistem defensiv. Şanţul A.2. Capătul vestic al şanţului A se termină în zona capetelor nordice ale secţiunilor: S.13, S.63, S.64. Începând din acest punct unde se face joncţiunea şi cu şanţul R ce vine dinspre fortificaţia de pe dealul Şoarecelui a fost identificat la cca. 5-7-10 m în faţa şanţului A un alt şanţ - A.2 - Şanţul A.2.este mai mic ca dimensiuni si adâncime şi are un traseu oblic (aproape paralel) cu traseul şanţului A continuând uşor curbat spre V încă cca. 180 m iar spre E cca.140 m identificaţi până în prezent. Acest şanţ A.2 este mai puţin adâncit, de la cca. 0,60 - 0,80 la 1,00 m adâncime în zona S.15 - 14 şi are o lăţime mult mai mică de cca. 0,60 m lăţime şi de cca. 0,50 m adâncime în secţiunile nr. 17, 18, 19. Acest şanţ A.2 a fost identificat în S.14, S.15, S.16, S.18, S.19, ca având un traseu liniar spre V cca. 175 m, care îşi schimbă cu câteva grade direcţia spre S începând cu zona secţiunilor S.16,17. Având un traseu relativ paralel (puţin oblic) pe traseul şanţului A faţă de care este amplasat la N, la cca. 5-7-10 m şanţul A.2 a fost surprins şi în faţa şanţului A pe o lungime de cca. 85 m iar în faţa şanţului A.1 pe o lungime de cca. 60 m sesizaţi arheologic până în prezent. Acest şanţ - A.2 - ar putea reprezenta şanţul de protecţie al laturii de N a unui simplu castru de marş (?) iniţial construit pe acest loc. Se pare că acest şanţ - A.2 - nu continuă spre V, nefiind identificat în S.20 şi S.22 trasate la 30 şi respectiv 45 m distanţă de ultima secţiune (S.19), unde a fost identificat acest şanţ A.2 remarcat prin lăţime mică cca. 0,80 - 1,00 m şi adâncime mică 0,60 - 0,80 m. Capătul acestui şanţ A.2 spre V şi S trebuie căutat şi verificat în viitoarele campanii arheologice. Fortificaţia rectangulară (?). La cca. 40 m S de latura nordică (şanţul A) a acestei noi fortificaţii prezentate mai sus (concluziile de la şanţul A), paralel cu această latură a noii fortificaţii a fost trasată şi realizată secţiunea S.29 care are în total o lungime de 145 m Secţiunea S.29 are o mică deviere de câteva grade spre S a capătului său estic, ea nefiind perfect paralelă cu latura nordică (şanţul A) a fortificaţiei. În zona m: 37-40 a S.29 care are m. 0 (zero) în capătul ei vestic, a fost identificat un şanţ care are cca. 2,10 - 2,30 m lăţime şi adâncimea de cca. 1,60 m. În profilul acestui şanţ se pot distinge foarte clar două faze de umplere. În S.29 la cca. alţi 95 m spre E în zona m: 132-135 a apărut urma altui complex (şanţ ?!) care are lăţimea de cca. 2,50-2,60 m la conturare iar adâncimea de cca. 2,05-2,10 m şi care se termină în formă de „V”, complex deranjat de intervenţii ulterioare. Considerăm acest complex ca fiind urma şanţului de pe latura estică a acestei fortificaţii rectangulare surprinse şi pe platoul dealului Soldubiţa. Şanţul surprins în aceeaşi secţiune S.29 în zona m: 34 - 37 ar putea reprezenta şanţul fortificaţiei surprins pe latura vestică a acestei noi fortificaţii rectangulare identificată pe platoul dealului Soldubiţa, latură îndreptată ca orientare spre duşman. În secţiunea S.85 trasată la 10 m S de S.29 în aproximativ aceeaşi zonă corespunzătoare a carourilor m: 40-45 a S.29, au apărut urmele a două complexe identificate ca putând fi şanţurile laturii vestice a acestei noi fortificaţii. Dar unghiul de continuare a traseelor acestor două şanţuri se leagă foarte clar cu şanţul surprins în S.29 în zona m: 34-37. Având în vedere acest fapt, că în S.29 în zona m: 40-45 nu mai apare al doilea şanţ, iar în S.84 deschisă la 10 m N de S.29 în aceeaşi zonă corespondentă a m: 30-40 din S.29, şanţul surprins în S.29, m: 34-37 nu mai continuă spre N, interpretăm acest şanţ identificat în S. 29, m: 34-37 că reprezintă un titullus realizat în faţa intrării amenajate pe această latură de V a noii fortificaţii identificată pe dealul Soldubiţa. Cercetările arheologice viitoare vor aduce date noi care să susţină sau să infirme această supoziţie. Latura de S a acestei noi fortificaţii nu a fost însă surprinsă, dar din dispunerea secţiunilor 57 şi 58, latura sudică a acesti fortificaţii ar putea să fie la cca. 10 - 15 m N de aceste două secţiunii care au un traseu paralel cu S.29 şi S.85. Coroborând aceste date obţinute în: S.29 (titullus în zona m: 34 -37şi latura estică a fortificaţiei în zona m: 132-135?); în: S.84, S.85 (cele două şanţuri - latura vestică a fortificaţiei?) şi S.57, 58, precum şi unghiul de amplasare a şanţului B în secţiunile S.35 şi 43, considerăm că noua fortificaţie identificată prin cercetările anului 2005 pe dealul Soldubiţa are o formă rectangulară cu dimensiunile de cca. 80 - 85 m laturile scurte (nordică - şanţul A şi sudică) şi de 100 -110 m lungime laturile lungi (cea de V şi de E), cu intrarea probabilă amenajată pe latura de V (titullus în S.29, m: 34-37). Secţiunile campaniilor viitoare de săpături arheologice vor aduce date noi care să stabilească dimensiunile precise ale acestei fortificaţii, a modului de realizare a intrării sesizate în zona m: 40-45 din S.29 precum şi a modului de amenajare a acelui titullus surprins aici. Sistemul defensiv roman, şanţul B. În încercările de a surprinde latura sudică a noii fortificaţii rectangulare, la cca. 120 m S de S.29, au fost realizate un număr de 17 secţiuni cu orientarea N - S şi 5 secţiuni cu orientarea E - V. Cele 22 de secţiuni au fost efectuate la cca. 150 m S de latura de N a fortificaţiei rectangulare, la S de şanţul A identificat în cele 10 secţiuni trasate pe această latură şi prezentate mai sus (vezi descrierea şanţului A.). O parte din aceste secţiuni (S.42, 34, 39, 45, 46, 47) au fost trasate paralel simetric din 30 în 30 m acoperind un teren cu lungimea de cca. 170 m, iar o altă parte au fost trasate tot paralel, dar la o distanţă mai mare pe panta estică a dealului Soldubiţei (secţiunile: 53, 51, 52, 54, 55, 56, caseta nr.5, S. 77, 76, 78, 79). Aceste ultime secţiuni, în total, au sondat o suprafaţă de teren cu lungimea de peste 470 m. În secţiunile (S.42, 34, 39, 45, 46, 47) au fost identificate două noi şanţuri: B şi C, care au un traseu aproximativ paralel cu şanţul A al laturii nordice a noii fortificaţii rectangulare identificate, sau cu şanţul A.1 cel al presupusului iniţial castru de marş? Cele două noi şanţuri B şi C au un traseu paralel fiind amplasate la 10 m unul de altul, distanţă surprinsă în secţiunile nr. S.34, 33, 45,46, 47. Şanţul B fiind şanţul din mijlocul secţiunilor, iar şanţul C este şanţul identificat în aceste secţiuni, în capătul lor sudic. Şanţul B are o lăţime a deschiderii mai mică în medie de cca. 1,80 - 2,20 m şi chiar mai mică şi are adâncimea de cca. 1,70 - 1,90 m, fiind foarte ascuţit spre vârf (specific fortificaţiilor romane datate la începutul sec II p.Chr.)care este în formă de „V”. În profilul acestui şanţ B se pot observa două „faze” de umplere şi trebuie remarcat faptul că în umplutură se pot observa clar urmele de caespites. În spaţiul dintre şanţurile B şi C cca. 10 m şi în faţa spre N a şanţului B au putut fi surprinse urme ale unor caespites aşezate pe „nivelul de călcare roman” al zonei, probabil acestea aparţin zidului de apărare de tip murus caespiticius. Cele două şanţuri B şi C au fost identificate cu un traseu paralel pe o lungime de peste 170 m în zona secţiunilor (S.34, 39, 45, 46, 47). Şanţul B continuă spre E şi a fost identificat prin secţiunile S.53, 54, 52, 76, 77, 78, 79. Spre baza pantei dealului continuă doar şanţul B pe încă cca. 480 m identificaţi până acum în ultimele secţiuni trasate aici. Sigur acest şanţ B continuă probabil spre lunca văii Crasnei. Cercetările viitoare vor stabili cu siguranţă acest traseu pe încă mulţi kilometri spre ENE a acestui şanţ B. De semnalat că şanţul B (?) continuă rectiliniu spre V pe încă cca. 270 m (măsuraţi din dreptul secţiunii S.35) şi având o foarte mică deviere în zona S.35. Iată că şanţul B apare, surprins arheologic, spre E în 17 secţiuni, iar spre V în 8 secţiuni având lungimea surprinsă arheologic, prin secţiuni, de peste 740 m liniari. În câteva din aceste secţiuni au fost identificate materiale arheologice ce aparţin epocii romane. În umplutura acestui şanţ B se pot observa foarte bine urmele de caespites care ajung în şanţ odată cu distrugerea (în timp?) a valului „ - zidului” murus caespiticius construit din acest material (argilă) de construcţie atât de ieftin şi de la îndemână în această zonă. Sistemul defensiv, şanţul C. Şanţul - C - este şanţul identificat pe cca. 170 m lungime la capătul sudic al secţiunilor nr. S.34, 33, 45,46, 47. Acest şanţ C este mai mare, el având deschiderea între 2,5 - 3 m surprinsă în unele secţiuni neerodate, iar fundul este uşor rotunjit în unele secţiuni erodate de apa ploilor, iar adâncimea acestui şanţ este şi ea mai mare decât cea a şanţului C coborând până la 2 - 2,20 m adâncime. Şi în profilul acestui şanţ se pot observa urmele de caespites care compun parte din umplutura şanţului precum şi cele două „faze” de umplere a acestui şanţ În această zonă de E, spre capătul pantei dealului Soldubiţa trebuie realizate noi secţiuni care să verifice până unde coboară şanţul C şi care este relaţia sa cu şanţul B. Aparţin aceleaşi faze de construcţie (?), sau reprezintă două faze distincte (?), sau şanţul C nu reprezintă un şanţ artificial ca şi şanţul B, ci este un şanţ natural (o ravenă naturală umplută cu pământ, ipoteză puţin probabilă). În secţiunile S. 45, 43 şi S.35 distanţa dintre cele două şanţuri B şi C se micşorează ajungându-se la cca. 4,50 m între ele, distanţă sesizată în zona secţiunii S.35. Şanţul C îşi schimbă astfel traseul începând din zona secţiunii S.34, apropiindu-se de şanţul B pe o distanţă de cca. 80 m, cu care face apoi joncţiunea la cca. 15 m N de S.35, continuând din acest punct apoi spre V încă cca. 270 m doar un singur şanţ. Deşi acest singur şanţ care continuă încă cca. 270 m spre V este rectiliniu şi pare să continue traseul rectiliniu a celor peste 650 m identificaţi ai şanţului B, din tipul de şanţ mai puţin adânc şi nu atât de ascuţit, ci mai rotunjit spre vârf acesta fiind tipul de şanţ care continuă spre V şi care pare să fie de fapt şanţul C şi nu şanţul B cu care face joncţiunea undeva la cca. 30 m V de S.35. Prin urmare continuă spre V, dincolo de S.35 pe încă 270 m de şanţ rectiliniu, doar şanţul C. Pentru verificarea traseuluui rectiliniu a acestui sistem defensiv spre V au fost trasate două secţiuni a) S.21 la 180 m V de S.71 - ultima secţiune unde a fost surprins încă şanţul (C) care continuă spre V şi b). secţiunea S.67 - trasată la alţi cca. 300 m V de S.21. În ambele aceste secţiuni a fost identificat urma şanţului singular care continuă spre V cu încă cca. 480 m identificaţi arheologic prin aceste două secţiuni (S.21 şi S.67). De semnalat că tipul de şanţ identificat în aceste două secţiuni (S.21 şi S.67) apare cu asemănări mai evidente cu şanţul A.2 de dimensiuni mai mici identificat pe latura nordică a platoului. Cam în acelaşi tip de şanţ (ca formă) mai mic de tip A.2, pare să continue şi în S.70, S.69 şi S.67, şanţul singular surprins în S.71. Iată că la cei peste 740 m liniari ai acestui sistem defensiv rectiliniu identificat arheologic doar pe platoul dealului Soldubiţa, se mai adaugă alţi 480 m liniari de şanţ identificat arheologic, în total fiind surprinşi peste 1220 m liniari de fortificaţii romane - probabil un limes al Daciei romane. Delimitarea fazelor de construcţie, a etapelor şi a modului de construcţie a acestui complex, sistem defensiv roman va fi realizat cu ocazia cercetărilor arheologice viitoare. Probabil cercetările arheologice efectuate aici pe platoul dealului Soldubiţa în anul 2005 au surprins două etape principale de realizare a acestui sistem defensiv: - un sistem defensiv roman constituit din şanţ şi murus caespiticius care poate avea două faze (şanţul B şi şanţul C) şi care avea un traseu rectiliniu cercetat prin secţiuni până în prezent pe cca. 1220 m. şi care probabil blochează accesul dinspre V - barbaricum pe valea Crasnei spre Dacia romană. - o fortificaţie romană rectangulară de pământ cu dimensiunile de cca. 85 x probabil 100-110 m lungime, la care în colţul său nord-vestic se ataşează şanţul R care continuă de fapt şanţul cu lungimea de peste 3 km identificat pe dealul Şoarecelui, şanţ care face legătura între cele două fortificaţii. Fortificaţia rectangulară sesizată prin săpăturile arheologice ale anului 2005 pe platoul dealului Soldubiţa este realizată în acest loc pentru a înlesni modificarea spre V a traseului N - S al şanţului R care i se ataşează în colţul său nord-vestic. Schimbarea direcţiei acestui şanţ R se face prin ataşarea, în colţul sud-vestic al fortificaţiei, în unghi de 900 a şanţului singular B identificat în S.35 şi care şanţ continuă apoi rectiliniu spre V încă cca. 860 m măsuraţi din acest punct (colţul sud-vestic al fortificaţiei rectangulare). Cercetările arheologice viitoare vor trebui să identifice cu precizie latura sudică a fortificaţiei rectangulare, să stabilească modul de construire a sistemului defensiv: un murus caespiticius cu două şanţuri B şi C de o parte şi de alta (?), modul de închidere a şanţului A.2 (un iniţial castru de marş?) şi în final să urmărească continuarea acestui sistem defensiv roman spre V, spre culmea pădurii Cheja şi spre E spre valea Crasnei. După clarificarea situaţiilor prezentate mai sus se va putea susţine că avem descoperit aici la Supuru de Sus, în zona „Bondaua”, „La Şanţ”, „Dealul Şoarecelui” şi „Dealul Soldubiţa”, un sistem defensiv roman legat doar de o blocare a văii Crasnei (?) sau acest sistem defensiv reprezintă în fapt un limes iniţial al Daciei romane, al Imperiului roman din timpul împăratului Traian5. Dimensiunile şanţului, modul de construcţie a valului şi şanţului, îşi găsesc analogii în sistemul de fortificaţii romane. Prezenţa şanţului la NV de val în faţa spre V a valului, apărând practic Dacia de un duşman ce vine din această direcţie, deosebeşte net acestă construcţie şi sistem de fortificaţie de acelaşi tip de fortificaţie -val şi şanţ- cunoscute în Panonnia ca aparţinând sarmaţilor6 şi care au şanţul spre E, îndreptat împotriva unui duşman care ar veni dinspre E dinspre Dacia. Valul şi şanţul identificat la Supur, este îndreptat împotriva sarmaţilor iazygi sau a altor barbari (daci, dacringi, victoali, asdingi, costoboci sau sarmaţi), care ar dori să ajungă în Dacia, la Porolissum, sau poate acest sistem defensiv a reprezentat o primă frontieră a Daciei din timpul împăratului Traian. Datorită importanţei deosebite a concluziilor istorice ce vor rezulta la finalul cercetărilor, săpăturile arheologice viitoare sunt obligatorii să fie realizate în continuare până la finalizarea cercetărilor la acest important sistem defensiv roman identificat în barbaricum. În cursul executării lucrărilor de pe dealul Soldubiţa a fost secţionat traseul valului şi şanţului în valea Crasnei, lângă drumul DN 19 la ieşirea din satul Supuru de Sus. Şanţul are o deschidere de 4,3 m la conturare, la adâncimea de 1,60 m o deschidere de 1,50 m. Din cauza apei freatice nu s-a putut adânci mai jos. Abstract other lang. Abstract    Bibliography E. Garam, P Patay, S. Soproni, Sarmatisches Wallsystem im Karpatenbecken, Regeszteti Fuzetek ser. II, no. 23, 1983 Al. V. Matei, I. Stanciu, Vestigii din epoca romană (sec. III-V p.Chr) în spaţiul nord-vestic al României, Zalău-Cluj Napoca, 2000. Al. V. Matei, R. Gindele, Şantierul arheologic Supur-Giorocuta, CCA 2002, p. 144 Al. V. Matei, Elemente de fortificaţie romane - val şi şanţ de apărare - descoperite în barbaricum la Supurul de Sus (jud. Satu Mare). O posibilă frontieră a provinciei Dacia din timpul împăratului Traian?, în Studia Historica...., In Honorem.... Doina Benea, Timişoara 2004, p. 253-261. Al. V. Matei, R. Gindele, Fortificaţia de pământ de tip "burgus" ataşată valului şi şanţului roman descoperit la Supurul de Sus, jud. Satu Mare, ActaMP 26, p. 283-309, 12 planşe. Bibliographic notes 1. Matei, Stanciu, 2000, p. 246 2. sondaje din anul 1998 şi 1999 realizate de Al. V. Matei 3. Matei, Gindele, 2005, p. 283 4. Matei, Gindele, 2005, p. 301 5. Matei, 2004, p. 253 6. Garam, Patay, Soproni 1983, p.19 sqq Source   Cronica cercetărilor arheologice din România Editor   CIMEC Language   RO