Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Vătava | County: Mureş | Site: Cetăţele | Excavation Year: 2013

Excavation Year   2013
Epoch
Late Roman period (2nd - 4th cent.)
Periods
Roman Period
Site Category
Defence
Site Types
Fort;
Fortifications
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Mureş
Locality   Vătava
Commune   Vătava
Site  Cetăţele
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Bonta Coralia-Dorina Muzeul Judeţean Mureş
Cioată Daniel Site director Muzeul Judeţean Mureş
Koppány-Búlcsú Ötvös Muzeul Judeţean Mureş
Man Nicoleta Muzeul Judeţean Mureş
Pánczél Szilamér-Péter Muzeul Judeţean Mureş
National Arch. Record Site Code 120147.01
Report Comuna Vătava este situată în partea de nord – est a judeţului Mureş, la graniţă cu judeţul Bistriţa – Năsăud şi la aproximativ 60 km de municipiul Tîrgu – Mureş. Din punct de vedere geografic, zona este caracterizată de dealuri submontane aflate în imediata apropiere a munţilor Călimani.
Situl arheologic a fost identificat în extravilanul satului Vătava, la aproximativ cinci km nord de vatra satului, în urma unei periegheze realizate în toamna anului 2011. Cu această ocazie a fost observată o structură de pământ de formă patrulateră (aprox. 15 x 15 m) delimitată de un şanţ şi un val de pământ. Pe latura estică, şanţul a fost substituit de albia unui pârâu. Descoperirea întâmplătoare a unei monede de bronz de epocă romană a putut determina apartenenţa culturală şi cronologică a sitului.
Aceste elemente asociate cu găsirea într-o zonă învecinată a unor fibule romane precum şi apropierea de castrul roman de la Brâncoveneşti (aflat la 15 km) au determinat interpretarea structurii amintite ca fiind rămăşiţele unui turn roman. Amplasat pe marginea unui platou cu altitudinea de peste 800 m, punctul oferă o bună vizibilitate asupra văilor apropiate precum şi asupra văii Mureşului, până dincolo de Brâncoveneşti şi municipiul Reghin (aflat la aprox. 35 km).
Prin cercetările de evaluare s-a dorit încadrarea cronologică mai exactă a obiectivului arheologic, verificarea elementelor de fortificaţie (şanţ şi val), relaţiile stratigrafice dintre ele precum şi verificarea interiorului acestui perimetru.
Metodele utilizate au fost, într-o primă fază, cele non-intruzive şi anume periegheze, fotografii aeriene şi prospecţiuni geofizice.
Prospecţiile geofizice au evidenţiat o zonă cu o mai mare concentrare de piatră în colţul sud-vestic al structurii. Astfel a fost trasată o secţiune de 23 x 2 m, orientată est - vest, în apropierea valului sudic şi care secţionează şanţul de apărare, valul de pe latura vestică, interiorul structurii şi se termină aproape de valul estic (delimitat în exterior de pârâul amintit mai sus).
Îndepărtarea stratului vegetal a dus la apariţia primelor fragmente ceramice care au confirmat faptul că avem de-a face cu un obiectiv roman, mai exact cu un turn fortificat.
Şanţul antic, secţionat între metrii 1,40 – 3,16 era umplut cu pietre şi bolovani de râu căzuţi din zona valului. Îndepărtarea pietrelor a scos la iveală un lut de culoare roşiatică, amestecat cu pietricele de râu şi fără material arheologic. Foarte probabil, la acest nivel am atins fundul şanţului antic. Între metrii 3,5 – 6,5, urmează panta vestică a valului de pământ plină la rândul său de acelaşi tip de pietre alunecate.
Pe muchia valului cu extindere spre interiorul incintei, mai exact între 7,80 – 9,80 m şi cu o lăţime de 1,20 m (pornind de la profilul sudic) a apărut o pată de arsură delimitată de o structură de pietriş de râu cu o lăţime de aproximativ 1 m. Materialul arheologic găsit în acest loc a fost reprezentat de o serie de fragmente ceramice de mici dimensiuni. Grosimea pământului ars era de 5 – 10 cm iar dedesubt nu se aflau decât pietre acoperite cu lut. Foarte probabil structura amintită reprezenta dărâmătura turnului propriu-zis. Acesta avea o fundaţie de pietre de râu, legată cu lut peste care se suprapunea elevaţia din lemn. Zona cu pământ şi arsură aparţinea de interiorul turnului, care se pare că a ars în momentul distrugerii. Amplasarea acestuia în interiorul incintei este destul de interesantă fiind poziţionat în colţul sud – vestic, lipit (sau extrem de apropiat) de cele două laturi ale valului.
Un alt complex arheologic, care trebuie menţionat, este cuptorul de mici dimensiuni găsit în capătul estic al secţiunii. S-au păstrat o parte a pereţilor, cu o lăţime maximă de 50 cm (la nivelul de antic de călcare), gura de alimentare orientată către nord şi camera de ardere de formă circulară, cu diametrul de 50 cm.
Identificarea turnului roman de la Vătava, corelarea sa cu unitatea militară de la Brâncoveneşti precum şi surprinderea principalelor elemente de fortificaţie şi construcţie, la care se adaugă cuptorul precum şi materialul arheologic găsit (ceramică de uz comun în special) reprezintă primele rezultate ale evaluării de teren din anul 2013.
Abstract other lang.
Abstract   The Roman watch tower from Vătava was identified during a field research in the autumn of 2011. The research continued with aerial and geophysical prospections of the perimeter as well as the opening of a trench. Consequently, the main fortification elements (the ditch and the wooden rampart), the remains of a stone foundation building that was exposed to fire – the actual tower – and a small kiln were detected, to which the archaeological material can be added (mostly Roman pottery). We hope that the following excavations would clarify the situation of the entire structure used during the Roman epoch and the identification of the rest of the components of this military defensive point.
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   INP
Language   RO
 



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu