Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Zimnicea | County: Teleorman | Site: Câmpul Morţilor (str. Cetăţii - prelungire) | Excavation Year: 2009

Excavation Year   2009
Epoch
Latene
Periods
La Tène
Site Category
Religious, Ritual and Funerary
Site Types
Cemetery
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Teleorman
Locality   Zimnicea
Commune   Zimnicea
Site  Câmpul Morţilor (str. Cetăţii - prelungire)
Site Sector
Site name   
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Babeş Mircea Site director Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Ganciu Petcu Anca Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti
Măndescu Dragoş Muzeul Judeţean Argeş, Piteşti
Torcică Ion Muzeul Judeţean Teleorman
National Arch. Record Site Code 151987.01
Report Campania desfăşurată în iulie - august 2009 în binecunoscuta necropolă getică de la Zimnicea („Câmpul Morţilor") a reprezentat continuarea necesară a săpăturilor arheologice iniţiate în 2007 şi urmate de alte două campanii în anul 2008, desfăşurate într-o zona grav afectată de construcţii ilegale de case, pentru care Primăria oraşului Zimnicea a solicitat descărcarea de sarcină arheologică. Această zonă, cu o suprafaţa totală de 10401 m2, este cuprinsă între străzile „Meşteşugarilor" şi „Agricultorilor" şi este marcată pe planşa de Reglementări urbanistice cu reperele cadastrale 115-122 şi 141-148. În această campanie, finanţarea a fost asigurată de Primăria oraşului Zimnicea, de MJ Teleorman şi de MCCPN.
Suprafaţa totală cercetată în 2009, însumând şi martorii dintre suprafeţele trasate, a fost de 512 m2. Au fost finalizate două suprafeţe deschise în campania 2008 (S27-28) şi au fost executate alte şase (S29-31, 33-35), precum şi un sondaj urmărind interceptarea săpăturilor executate de A.D. Alexandrescu în 1971-1974 în sectorul C 19. În 2009 au fost dezvelite 13 morminte plane de incineraţie, numărul total al mormintelor getice descoperite în noile săpături (2007-2009) ajungând la 51. Ele se adaugă celor 166 morminte descoperite in săpăturile din 1948-1949 şi 1967-1974, publicate de A.D. Alexandrescu (în revista Dacia, XXIV, 1980) sporind considerabil cunoştinţele noastre despre această importantă necropolă. Toate mormintele descoperite în 2009 sunt de morminte de incineraţie: zece în urnă acoperită cu capac, iar trei în urnă fără capac. Ca o noutate pentru Zimnicea este de menţionat M42, mormânt de incineraţie cu oasele depuse în urnă cu capac, protejat printr-o masivă aglomerare de pietre sparte, de forme şi dimensiuni diferite.
Adâncimea la care mormintele au fost reperate variază între 0,20 m şi 1 m. Gropile nu au fost vizibile, umplutura lor nedeosebindu-se ca textură şi culoare de solul nisipos în care au fost săpate. Cele mai bogate sunt mormintele de incineraţie în urnă cu capac: ele cuprind 1-3 vase de ofrandă, piese de port şi podoabă (fibule de schemă tracică, brăţară din fier, mărgele din sticlă cu ochi şi mărgele cu mască umană), ustensile de toaletă (două oglinzi din bronz), precum şi câteva piese aparţinând aşa-numitelor „truselor de magie" (obiecte de lut şi Kauri, una dintre ele decupată).
Săpăturile arheologice din 2009 au dus şi la descoperirea unei gropi cu un craniu de cal, fără mandibula (calul 17, S31, -0,65 m), care sporeşte documentarea mai veche a unor înmormântări integrale sau parţiale de cai în cuprinsul necropolei getice.
Săpăturile din acest an s-au concentrat în partea de NV a arealului cercetat în campanile precedente, mai precis în parcelele 120-122 si 146-148, unde există un veritabil „cuib" de morminte getice din sec. IV-II a.Chr. Limitele acestei aglomerări de morminte nu au fost încă atinse. În schimb important este faptul că în capătul de N al S24/2008 au fost intersectat şanţul S1 din sectorul C 19, săpat în 1971 de către Alexandrina D. Alexandrescu, şi anume la mică distanţă de extremitatea estică a acelui şanţ. A devenit astfel posibilă localizarea săpăturilor actuale, mai ales a "cuibului" de peste 50 morminte descoperite până în prezent, pe planul general al necropolei getice, şi anume la S de C19, la V de C7 şi la N de C6.
Documentaţia de şantier se păstrează la IAB. Materialul osteologic se află în studiu la IAB. Ceramica şi inventarul mărunt sunt în curs de restaurare la IAB, urmând a îmbogăţi colecţia arheologică a MJ Teleorman şi, de dorit, a unui punct muzeistic în oraşul Zimnicea.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu