|
Excavation Year |
2000 |
|
Epoch |
Greek and Hellenistic;
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.);
Early Medieval
|
|
Periods |
Greek Age;
Byzantine Period
|
|
Site Category |
Religious, Ritual and Funerary
|
|
Site Types |
Cemetery
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Tulcea |
|
Locality |
Jurilovca |
|
Commune |
Jurilovca |
|
Site |
Capul Dolojman |
|
Site Sector |
Necropola tumulară |
|
Site name |
Argamum, Orgame |
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Iacob |
Mihaela |
|
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Lungu |
Vasilica |
|
Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti |
| Mănucu-Adameşteanu |
Mihaela |
Site director |
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Mărgineanu-Cârstoiu |
Monica |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Mihăilescu-Bîrliba |
Lucreţiu |
|
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
| Topoleanu |
Florin George |
|
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Vizauer |
Iulian |
|
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
|
|
National Arch. Record Site Code |
160653.02
|
|
Report |
Necropola tumulară a cetăţii greceşti Orgame este amplasată pe promontoriul de la Capul Dolojman şi ocupă o întinsă suprafaţă din rezervaţia arheologică apreciată la cca. 120 ha. Ea a fost identificată în anul 1988, în cursul unei săpături de salvare efectuate în sectorul extramuros, într-o zonă marcată de vestigii arheologice scoase la suprafaţă în cursul lucrărilor agricole anuale. Prima secţiune a fost proiectată la cca. 1,5 km V de ultimul val de apărare al fortificaţiei romane târzii. A fost descoperit atunci primul tumul ridicat deasupra unui mormânt de incineraţie, amplasat la cca. 0,6 m S de o stradă pietruită cu lăţimea de 7 m.
Importanţa acestei descoperiri a condus la alcătuirea unui program de cercetării sistematice care a fost aplicat începând din anul 1990. În primele cinci campanii, investigarea sistematică, proiectată într-o zonă centrală din cuprinsul necropolei, a condus la dezvelirea mai multor morminte şi la identificarea unor elemente speciale de organizare a spaţiului funerar. Începând cu anul 1993, şi mai ales după anul 1995, săpăturile s-au extins pe trei sectoare mari: sectorul nr. I şi nr. II pun în evidenţă complexe funerare din epoca greacă, eşalonate pe mai multe secole cuprinse în intervalul secolelor VII - III a. Chr.; sectorul nr. III se concentrează în jurul unei basilici din secolele IV - VI p. Chr., descoperită în 1993 la cca. 2 km V de cetate, pe cel mai vârf al dealurilor Dolojmanului.
În toate aceste sectoare, a fost aplicat un sistem de săpătură complex, format din secţiuni (cu lăţimea de 2 m şi lungimii variind între 20 şi 100 m) şi casete (cu latura de 8 m). Adoptarea acestui sistem a fost impusă de starea actuală de conservare a tumulilor, afectaţi, în mare parte, de arăturile periodice care împiedică cel mai adesea identificarea lor. Prin aplicarea acestei metode proprii de cercetare arheologică, am urmărit dezvelirea unor suprafeţe întinse, marcate de concentrări masive de material arheologic. Eficacitatea acestei metode de lucru a fost demonstrată de obţinerea unor informaţii bogate şi variate, referitoare la reconstituirea limitelor complexelor funerare şi a eşalonării lor stratigrafice.
Sectoarele I şi II. Cumularea datelor rezultate din cele 62 de morminte, examinate de-a lungul a 10 campanii de săpături arheologice sistematice (1990 - 2000) în sectoarele I şi II, atestă existenţa unor segmente divizionare care compun un model particular de exploatare a spaţiului funerar. Acesta se reflectă în prezenţa unor structuri tumulare cu elemente comune, dispuse în aliniamente paralele. Ele se pot reconstitui, în sectoarele săpate până în prezent, doar pe direcţia E - V, orientare impusă de existenţa unei succesiuni la intervale de cca. 15 m a unor tronsoane de străzi pietruite, cu o lăţime ce variază între 5 şi 7 m. Traseele a două dintre cele trei străzi identificate de noi în cursul săpăturilor arheologice, pot fi observate şi pe fotografiile aeriene efectuate în anul 1959, singurele la care am avut acces. Calitatea slabă a imaginilor împiedică dezvoltarea unei analize detaliate asupra acestui subiect.
Morfologia mormintelor. Mormintele sunt, în mod obişnuit, realizate în plan circular şi asamblate în complexe familiale formate din 4 până la 10 elemente, desfăşurate pe o suprafaţă de cca. 15 m2. Până în momentul de faţă au fost investigate 6 asemenea complexe, alte 3, cercetate doar parţial rămân în continuare în atenţia noastră. Ele sunt, în mod obişnuit, amenajate pe suprafaţa solului antic şi cuprind trei elemente esenţiale: ringul protector din pietre, inventarul funerar şi umplutura tumulului formată din straturile protectoare de pământ şi pietre. Un tumul conţine un singur mormânt care poate fi de incineraţie sau de inhumaţie. După suprafaţa pe care o ocupă tumulii au fost repartizaţi în mai multe categorii: mari, mijlocii şi mici.
a. Morminte de incineraţie. Mormintele de incineraţie sunt dominante cantitativ şi oferă o gamă variată de ritualuri: în cazul tumulilor mari, arderea defunctului a fost făcută pe locul de amenajare al mormântului, deasupra unui rug de suprafaţă sau a unui rug amplasat deasupra unei gropi; pentru următoarele două categorii, incinerarea defunctului s-a efectuat în afara mormântului, probabil în locuri de ardere familiale - de tip ustrinum -, urmată de o depunere simbolică într-un spaţiu restrâns din interiorul mormântului sau în urne. În primul caz, incineraţia in situ, resturile cinerare rezultate din arderea defunctului împreună cu o serie de obiecte personale şi ofrande, care-l însoţeau în momentul arderii sau după consumarea acesteia, erau abandonate pe rug. Peste ele erau adăugate straturi de pământ şi pietre, marcate uneori de "întreruperi" rezultate din consumarea altor ritualuri particulare, ca în cazul mormântului din tumulul IV, unde se aflau depuse succesiv mai multe amfore greceşti din centrele Thasos şi Chios, între primul şi al doilea strat de pământ.
În al doilea caz, arderea era urmată în mod obligatoriu de o serie de operaţiuni de transfer al vestigiilor. Oasele erau adunate într-o urnă sau depuse direct într-un spaţiu mai mult sau mai puţin amenajat, nu departe de locul de ardere. Arderea se încheia şi aici cu depunerile de ofrande deasupra ringului. Numeroase sunt descoperirile de vase, cel mai adesea găsite în stare fragmentară, care atestă utilizare unor ofrande în stare solidă sau lichidă. O parte dintre aceste vase au însoţit defunctul pe rug şi ele poartă urme de ardere secundară. O altă serie importantă de asemenea vase au fost depuse în momentul ridicării tumulului. Ele se identifică uşor, fiind de cele mai multe ori descoperite întregi sau fragmentate doar prin presarea pământului.
b. Morminte de inhumaţie. Descoperirea a patru morminte de inhumaţie contemporane celor de incineraţie constituie un aspect particular al necropolei greceşti. Din acest total, doar două morminte: unul în cistă de piatră, celălalt în amforă (enhytrismos) pot fi atribuite tradiţiilor greceşti. Celelalte două morminte, a căror arhitectură nu pare să difere de cea a mormintelor de incineraţie, pun în evidenţă unele "accidente" culturale. Fiecare conţin unul sau mai mulţi indivizi înhumaţi în poziţii diferite, fără să demonstreze o anumită preferinţă în orientare. În general, aceste morminte sunt lipsite de inventar funerar.
c. Cenotaf. În afara mormintelor în care s-a semnalat prezenţa defuncţilor prin resturi incinerate sau prin inhumaţie, există un grup restrâns de morminte, identificate în interiorul unor complexe familiale, de unde orice urmă de os lipseşte. Aceste morminte compun un tip aparte, definit ca cenotaf.
d. Mormântul heroon. În anul 1995 a început cercetarea la cel mai mare tumul din aria necropolei identificat în sectorul nr. II. El ocupă o suprafaţă cu diametrul de 42 m pe latura înaltă a promontoriului, în vecinătatea vestică a cetăţii. Tumulul protejează un mormânt de incineraţie pe rug, ridicat deasupra unei gropi rectangulare cu adâncimea de -0,6 m. Rugul a fost construit din bârne de stejar, identificate în cursul săpăturilor pe o suprafaţă cu diametrul de 8 m. În faţa gropii de ardere, la nivelul rugului, s-a cercetat o suprafaţă puternic arsă cu resturi de la ofrande de la animale mici şi păsări. De jur împrejurul rugului, s-au găsit mai multe vase ceramice, în special amfore, ceramică greco-orientală, un vas lucrat cu mâna, vase din ceramică cenuşie etc. Întreaga suprafaţă era protejată de un ring masiv din pietre de dimensiuni diferite, care atingea spre centrul mormântului înălţimea de 1,25 m şi 7m - lăţimea la bază pe segmentul vestic cercetat. La exteriorul acestui ring s-a identificat un şanţ de ofrande care înconjoară tumulul, lăsând o deschide pe latura estică, în direcţia cetăţii. În cursul săpăturilor, au fost identificate frecvent urmele unor intervenţii de jaf asupra mormântului. Unele dintre ele au distrus parţial zona centrală a tumulului.
Inventarul funerar descoperit în aria protejată a oferit câteva piese ceramice de la jumătatea şi din al treilea sfert al secolului VII a. Chr., considerate printre cele mai timpuri importuri din partea vestică a Pontului Euxin. În şanţul de ofrande s-a constatat prezenţa mai multor tipuri de ofrande aduse pe parcursul mai multor secole, până la începutul secolului III a. Chr. Semnificativă este, de asemenea, prezenţa în şanţul înconjurător de ofrande a unor elemente de construcţie (ţigle pictate cu vopsea roşie sau simple) care indică prezenţa unei construcţii deasupra acestui mormânt. Datarea timpurie a mormântului din centrul tumulului, complexitatea arhitecturii şi a ritualului de comemorare desfăşurat pe durata mai multor secole sunt principalele indicii care ne-au determinat să-l atribuim unei personalităţi importante şi anume conducătorului primului grup de colonişti, fondatori ai coloniei de la Capul Dolojman.
Marcarea mormintelor. În cursul cercetărilor arheologice au fost identificate o serie de elemente cu valoare de marcatori ai mormintelor. În primul rând, mormintele principale din cadrul complexelor familiale constituiau, prin dimensiunile lor şi prin arhitectura lor complexă, elementele principale de marcare. Un asemenea mormânt devenea emblema întregii familii pe care o reprezenta în cadrul comunităţii. Prin tratamentele speciale, identificabile la diferite niveluri de îndeplinire a normelor rituale - tratarea defunctului, cantitatea şi calitatea ofrandelor, complexitatea construcţiei funerare, aceste morminte prezintă elementele practicării unui cult al mormântului pe parcursul a două generaţii cel puţin. Alte modalităţi de marcare pot fi indicate prin:
- prezenţa stelelor funerare în două cazuri;
- prezenţa unor amenajări circulare din pietre cu diametrul de până la 1,5 m, prezente la nivelul ringurilor mormintelor arhaice şi interpretate de noi ca altare familiale, datorită prezenţei unor fragmente de vase ceramice presupuse ca purtătoare de ofrande şi aduse cu ocazia comemorărilor post-mortem.
Inventarele funerare. Inventarele funerare conţin, pe lângă resturile defunctului, o serie importantă de obiecte prin care se identifică prezenţa ofrandelor: Cea mai mare parte este formată din obiecte ceramice (vase şi figurine). Principale categorii întâlnite sunt: amforele din centrele Milet, Lesbos, Chios, Thasos, Mende, Sinope etc., ceramica greco-orientală, ceramica pictată cu figuri negre şi roşii, ceramica West Slope, ceramica cu firnis negru atică, ceramica cu angobă roşie, ceramică cenuşie lucrată la roată, ceramică lucrată cu mâna etc. Rare ori sunt prezente obiecte din metal precum fibule, vârfuri de săgeată, inele din bronz, bijuterii din aur sau argint sau monede.
Vasele ceramice nu lipsesc niciodată din morminte şi ele sunt înregistrate în cantităţi diferite, de la unul la câteva zeci de exemplare, în funcţie de arhitectura mormântului. Importanţa lor nu trebuie legată numai de valoarea lor intrinsecă de produse meşteşugăreşti, ci de semnificaţiile care le sunt atribuite prin implicarea lor în oficierea unor norme de ritual funerar. Acestea se reflectă în conţinutul lor, în rolul lor în ritual, sau în semnificaţia diferitelor asocieri de forme, toate referindu-se la convertirea utilităţilor din viaţa cotidiană în simboluri ale credinţelor şi normelor religioase caracteristice comunităţii de la Capul Dolojman.
Analizată din punct de vedere al calităţii şi cantităţii inventarelor funerare, necropola cetăţii greceşti Orgame devine comparabilă nu numai cu necropolele altor colonii greceşti din N şi V Mării Negre: Histria, Olbia, Apollonia, etc. sau de pe coastele Mediteranei: Spina, Megara Hyblaia, Marseille, ci şi cu cele ale metropolelor precum marea necropolă de la Kerameikos din Atena.
Concluzii. În actualul stadiu al cercetării, necropola de la Capul Dolojman prezintă un caracter unitar pus în valoare de următoarele caracteristici rezultate din analiza datelor înregistrate până în prezent:
- menţinerea ritului incineraţiei ca dominant şi perpetuarea aceloraşi forme de comportament ritual din secolul VII până în secolul III a. Chr.;
- prezenţa unor forme de urbanism funerar (lotizări, străzi pietruite, alei funerare etc.);
- evidenţierea relaţiilor familiale şi a ierarhizării sociale;
- prezenţa constantă a elementului grec (inscripţii, grafitti, dipinti, ceramică pictată etc.);
- bogăţia şi diversitatea obiectelor de import.
Evidenţierea acestor particularităţi, recunoscute în tratarea mormintelor ca unitate în sine şi articularea lor în cadrul necropolei şi al grupului social, pune în valoare structura urbană a habitatului grec prezent în vecinătatea estică a necropolei.
Sectorul III. În anul 1993 a fost deschis un nou sector de săpături arheologice într-o zonă marcată la suprafaţă de vestigii arheologice. Arăturile adânci, practicate anual în zona învecinată cetăţii greco-romane, aduseseră la lumină aici o serie de blocuri de calcar de mari dimensiuni, unele fasonate şi o cantitate importantă de fragmente ceramice din epoci istorice diferite. Scopul iniţial al săpături a fost salvarea informaţiei arheologice. Descoperirea unui important monument a adăugat un nou capitol în programul de cercetare, şi anume, stabilirea limitei vestice a zonei marcate de vestigii antice ce urma să fie propusă ca rezervaţie arheologică.
După trei campanii arheologice, cu durate minime de câte una sau două săptămâni, în funcţie de bugetul alocat de ICEM Tulcea între anii 1993 - 1995, a fost dezvelită integral o basilică cu dimensiuni medii, numerotată Basilica 4 în succesiune cu celelalte basilici cunoscute de la Argamum din zona fortificată. Au fost identificate trei elemente principale: o navă cu dimensiunile de 8 m lungime şi 4,61 m lăţime; un atrium şi o amenajare subterană la -3 m cu lungimea de 11 m, care porneşte din interiorul basilici şi continuă în partea sa sudică. Inventarul ceramic rezultat din degajarea monumentului se datează între secolele IV - VI p. Chr. Basilica 4 este singura descoperire de acest fel din aria extramuros a cetăţii şi reprezintă un caz unic în tipologia basilicilor din Dobrogea prin prezenţa unei construcţii subterane speciale.
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
|
|
Bibliography |
|
|
Bibliographic notes |
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
CIMEC |
|
Language |
RO |
|
|
