Report |
Hallstatt În toate cele zece secţiuni trasate, în special pe terase, au fost descoperite numeroase vestigii din prima epocă a fierului, preponderentă fiind ceramica. Atât aceasta, cât şi uneltele (de piatră sau de os) s-au aflat în poziţie secundară, în toate situaţiile în care, săpătura nu a depăşit în adâncime nivelul de locuire dacic. Nu rare sunt cazurile în care vasele hallstattiene au fost sparte pe loc, cu ocazia nivelărilor de terase făcute de daci, amănunt care permite întregirea multora dintre acestea. Este vorba în special de vase mici (căni, căniţe, vase miniaturale), nelipsind cele mijlocii (străchini sau vase bitronconice), rare fiind vasele mari, de provizii sau de bucătărie. Din repertoriul ceramic cele mai numeroase sunt străchinile, de cele mai multe ori nedecorate. Buza este invazată sau dreaptă, rareori evazată. În secţiunile de pe terasele inferioare (V-VI) au fost descoperite şi vase sac sau cu peretele arcuit, decorate cu brâu alveolar plasat imediat sub buză, pe umăr, întrerupt de butoni, vase databile în secolele VIII-VI a.Chr. Nu lipsesc vasele mari, negre, cu decor canelat (vasele de dimensiuni mici sau mijlocii au preponderent decor incizat). În situaţiile în care, pentru înregistrarea profilului teraselor, săpătura s-a adâncit până la nivelul stâncii native, pe suprafaţa acesteia s-au găsit podele de lut, făţuite, cât şi vetrei circulare, înroşite, care de asemenea au suprafaţa netezită. Una dintre vetre s-a păstrat integral, fiind amenajată într-o mică adâncitură naturală a stâncii. Vasele aflate la acest nivel sunt şi ele întregibile şi databile în special în Ha B. Constatarea abia făcută, referitoare la nivelul hallstattian nederanjat, confirmă încă o dată că toate terasele Tipiei au fost nu doar locuite, ci şi măcar parţial amenajate în prima epocă a fierului.
La Tene. Cercetările au vizat, în continuare, platoul superior şi terasele antropogene de pe Tipia Ormenişului. S-a făcut şi un mic sondaj pe una din terasele din punctul "La Tău". În toate aceste puncte au fost descoperite monumente deosebit de importante, după cum urmează (toate databile în a doua epocă a fierului): 1. În punctul "La Tău", situat la sud de cetate, în dreapta pârâului Racilor (sau pârâul Tipiei), în urma defrişărilor recente s-a evidenţiat o construcţie similară marelui sanctuar circular deja cunoscut, situat pe terasa a treia a Tipiei. Deosebirea faţă de aceasta constă, pe de o parte, în dimensiunile mai mici, iar pe de altă parte, în faptul că ansamblul este compus doar din două construcţii (încăperea centrală absidată şi un cerc perimetral acesteia) şi nu din trei, câte are sanctuarul de pe Tipie. Materialul de construcţie este piatra roşie locală (ofiolit), completată în unele locuri cu lespezi de tuf vulcanic faţetate la exterior. Până la cercetarea sa integrală ne ferim a încadra această construcţie în rândul sanctuarelor, deşi nici acum argumentele în acest sens nu lipsesc (ne referim în primul rând la orientarea N-NV - S-SE a încăperii centrale, absidată). 2. În secţiunile (S IX, S X/1994) practicate în incinta cetăţii, în capătul de N-V al platoului au fost identificate urmele unor construcţii sacre, respectiv sanctuare rectangulare. Unul dintre aceste sanctuare este amplasat în partea sudică a platoului (lângă zidul cetăţii), unde au apărut mai multe grămezi de lespezi de tuf vulcanic provenind de la plinte sparte şi parte din plinte întregi sau fragmentare prăbuşite în grohotişul de pe partea nordică a cetăţii (lângă actualul drum de acces). Precizăm că, alte plinte (cinci la număr) fuseseră descoperite anterior pe terasele de la sud de deal, în locul numit "La Comoară", plinte care nu este exclus să provină de la acelaşi sanctuar. Atrag atenţia atât dimensiunile diferite (diametrele bazelor între 52 şi 72 de centimetri), cât şi formele (unele sunt tronconice, altele paralelipipedice). Există şi plinte cu secţiunea pătrată dar cu colţurile rotunjite. Amănuntele abia precizate ridică un semn de întrebare asupra existenţei unuia sau mai multor sanctuare lucrate din tuf vulcanic. Cum până acum nici una dintre piese nu a fost găsită pe loc, răspunsul poate fi dat doar de campania din acest an. 3. O altă construcţie, despărţită de precedenta printr-un zid de piatră de calcar legată cu lut, se află în jumătatea nordică a cetăţii, spre prăpastie. Deosebirea faţă de celălalt sanctuar constă doar în materialul de construcţie, bazele de coloană de aici nemaifiind din tuf vulcanic, ci din ofiolit adus de pe terasele sau dealurile învecinate Tipiei Ormenişului. Adăugăm că una din aceste plinte, aproape întreagă, se află în situ şi are formă tronconică. Una dintre plintele de tuf vulcanic a fost înlocuită cu o piesă similară din ofiolit, observaţie ce facilitează stabilirea raportului cronologic dintre cele două construcţii sacre. Dimensiunile precum şi alte elemente referitoare la cele (minimum) două sanctuare din cetatea dacică de la Racoş vor fi precizate în campania din acest an. În paralel cu cercetarea vom încerca şi reconstituirea lor (fie şi parţială) prin reaşezarea pe locul firesc a plintelor aflate în grohotişurile sau pe terasele din vecinătatea Tipiei. 4. În secţiunea de pe terasa a II-a (S V/94) au fost descoperite mai multe vase miniaturale, alături de o oală - borcan mai mare, toate acoperite cu un strat de pământ înroşit, sfărâmicios, peste care s-a aşezat o manta din pietre mici de calcar. Deşi suprafaţa respectivă nu a fost integral cercetată, credem că este vorba de o depunere rituală. 5. În afara vestigiilor dacice obişnuite (ceramică, unelte etc.) şi în acest an a fost descoperită ceramică romană, din rândul căreia remarcăm un castron roşu, stampat la exterior, sub buză. Credem că este vorba încă o dată de un import anterior cuceririi Daciei de către romani. Dată fiind importanţa monumentelor enumerate anterior, în campania 1995 cercetarea le va viza exclusiv pe acestea, încercându-se, pe cât posibil, şi restaurarea lor.
|