|
Excavation Year |
2002 |
|
Epoch |
Bronze Age;
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Medieval
|
|
Periods |
Bronze Age;
Roman Period;
Middle Medieval Period
|
|
Site Category |
Religious, Ritual and Funerary
|
|
Site Types |
Cemetery
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Alba |
|
Locality |
Corna |
|
Commune |
Roşia Montană |
|
Site |
Tăul Cornei |
|
Site Sector |
Sector: proprietăţi Petruţa Vasile, Ciani Iosif, Furdui Petru, Dumitraş Ioan. |
|
Site name |
|
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Apostol |
Virgil |
|
Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bălos |
Angelica |
|
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Bârcă |
Vitalie |
|
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Beu-Dachin |
Eugenia |
|
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Bocan |
Ionuţ |
|
Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Căstăian |
Mihai Cristian |
|
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Ciobanu |
Radu |
|
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia |
| Cleşiu |
Sorin |
|
Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Cociş |
Sorin Ilie |
Sector director |
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Cosma |
Călin |
|
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Dabîca |
Mircea Mihail |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Damian |
Paul |
Sector director |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Dincă |
Marius |
|
Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
| Drîmbărean |
Matei |
|
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia |
| Ilieş |
Constantin |
|
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Inel |
Constantin |
|
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia |
| Măgureanu |
Andrei Mircea |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Marcu |
Felix |
|
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Moga |
Vasile |
|
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia |
| Nemeti |
Sorin |
|
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Oloşutean |
Gelu |
|
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Oţa |
Liana Loredana |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Pescaru |
Adriana |
Sector director |
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Plantos |
Cristinel |
|
Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia |
| Spânu |
Daniel |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Stanciu |
Ioan |
|
Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
| Ştirbulescu |
Christina |
Sector director |
Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Ţentea |
Ovidiu |
|
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Ţuţuianu |
Costin Daniel |
|
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Ursuţiu |
Adrian |
|
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
| Vasile |
Mihai |
|
Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Voişian |
Valentin |
|
Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca |
| Zirra |
Vlad Vintilă |
Sector director |
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
|
|
National Arch. Record Site Code |
6832.02
|
|
Report |
În intervalul 13 mai – 31 octombrie 2002, colectivul de arheologi ai MNUAI a cercetat, în cadrul proiectului naţional "Alburnus Maior", o parte din vestigiile antice din vecinătatea Tăului Corna.
Locul în discuţie se găseşte la est şi sud-est de localitatea minieră Roşia Montană, sat Corna, în apropierea masivului Cârnic – Piatra Corbului, pe versanţii căruia se mai păstrează urme ale exploatărilor aurifere din antichitate şi până în epoca modernă. În bogata literatură de specialitate asupra anticului Alburnus Maior era semnalată o necropolă de epocă romană, ca şi cele de pe Ţarina, Tăul Secuilor sau Hop (ultima cercetată în cursul anului 2001 tot de arheologii de la Alba Iulia).
Fără precizări topografice, încă din anul 1765, au fost descoperite undeva lângă Tăul Corna două lespezi funerare:
- " DM / M . ATTIO / SATURNI / NO / VIX . AN X / M . ATTIUS / PRIMITIV / OS NEPOTI / POS " (160 x 50 x 43 cm)1.
- " DM / DOMITIAE / CHLONE / O . VIX . AN XXX / F . M . BM POS " (dimensiuni 156 x 76 x 17 cm; stelă funerară cu două registre, unul decorativ cu ciorchinii de struguri, şi altul cu textul de mai sus)2. Piesa ca şi alte monumente "roşiene" a "migrat" după descoperire la Abrud, fiind reutilizată ca piatră de mormânt în cimitirul unitarian de pa Dealul Băieşului. Ca şi inscripţia precedentă, se găseşte acum la Roşia Montană.
Informaţii suplimentare privind descoperirile de aici, până la iniţierea primelor sondaje arheologice din anul 2000, au fost completate de alte câteva monumente. Este vorba de apariţia a doi sfincşi funerari, creaţii ale lapicizilor locali, ieşiţi la iveală în 1983 (22 x 15 x 9 cm) şi 1994 (38 x 25,5 x 10 cm), pe locul deţinut de Ioan Dumitraş din Corna3. Tot de pe terenul susnumitului proprietar, un mic sondaj (!) din 1984 punea în evidenţă un suport (bază) de monument sepulcral provenind de la o stelă4.
În fine, în cursul anului 2000, am mai recuperat un cap de leu funerar (h = 17 cm) executat ca şi amintitele monumente de artă provincială, din gresie tufitică5.
Primele investigaţii arheologice din cursul anului 2000 au găsit, atât pe terenul lui I. Dumitraş, cât şi pe cel al Letiţiei Jurcă, un lot de 8 morminte de incineraţie în gropi cu orientare şi adâncimi variabile, având ca inventar opaiţe (lucernae), fragmente provenind de la vase de tip fructiere (turribullum), vase de sticlă (lacrimaria), cuie din fier ş.a.6.
În campania arheologică din anul 2002, primele cercetări efectuate înainte de intrarea pe terenul lui I. Dumitraş, s-au concentrat în părţile de nord şi est de Tăul Corna, pe proprietăţile deţinute de Vasile Petruţa, Iosif Ciani şi Petru Furdui7. În două secţiuni – S. 03 02 03 003 şi 03 02 03 002, orientate pe axul N - S şi E - V a apărut o aglomerare de piatră provenind, eventual, de la o locuinţă modernă; în inventarul destul de modest ar fi de precizat fragmente ceramice smălţuite şi câteva cuie din fier (materiale de factură modernă).
În următoarele secţiuni de control: S 03 02 03 001 (teren V. Petruţa), S 03 02 02 005, 03 02 02 006 şi 03 02 02 008-03 02 02 009 de pe terenul P. Furdui, nu au fost depistate vestigii arheologice. Acestea au apărut însă în S 03 02 02 007, orientată N - S, cu dimensiunile de 30 x 1,5 m, unde a fost dezvelită o amenajare funerară alcătuită din bucăţi de piatră nefasonată prinsă cu lut, cu urme de cărbune. După toate probabilităţile "amenajarea" pare să fi avut o formă rectangulară, deci a aparţinut unui mormânt de incineraţie, având ca inventar un opaiţ întreg. În continuare, între carourile 9 –10 a fost depistat cu siguranţă un mormânt de epocă romană în groapă simplă, de formă aproximativ circulară. Ca inventar, se remarcă o fructieră fragmentară. Lucrările de la acest sector al necropolei de la Tăul Cornii au fost continuate, ulterior, de colectivul din cadrul IAIA Cluj, deoarece începând cu a doua decadă a lunii iunie şi până la sfârşitul campaniei anului 2002, muzeului din Alba Iulia i-a revenit sarcina de a cerceta exhaustiv (pe cât posibil, n.n.), vestigiile aflate pe terenul lui Ioan Dumitraş.
Rezultatele preliminare ale acestor cercetări arheologice la necropolă, sau mai bine zis, la o bună parte din întinsa necropolă de la Tăul Corna vor fi prezentate în cele ce urmează.
Cercetările arheologice pe terenul lui Ioan Dumitraş, punct codificat în ridicările topografice cu sigla 03 02 01 000, au constat în deschiderea a 17 unităţi de săpătură, cu dimensiuni variabile, codurile acestora fiind cuprinse între 03 02 01 001-03 02 01 018. Sondajul arheologic realizat în cursul anului 2000 a primit sigla 03 02 01 006. În cele 18 unităţi de săpătură realizate în totalitate, de către MNUAI, pe proprietatea Ioan Dumitraş, au fost descoperite un număr de 110 morminte de incineraţie.
Stratigrafia terenului cercetat de noi pe proprietatea I. Dumitraş, se prezintă relativ unitar, adică: un strat vegetal, gros de 0,15 - 0,30 m; apoi un strat de cultură roman, cuprins între -0,30 şi -0,60 m grosime, de culoare cenuşie, în care au fost descoperite mormintele de incineraţie; sub acesta din urmă începe stratul de steril arheologic de culoare gălbuie, în care se adâncesc de multe ori gropile mormintelor.
Scurte consideraţii asupra ritului şi ritualului funerar în necropola romană de pe proprietatea Ioan Dumitraş (cod 03 02 01 000): din analiza celor 110 morminte descoperite se poate observa că ritul de înmormântare a fost exclusiv al incineraţiei, iar în ce priveşte relaţia dintre locul unde s-a desfăşurat ritualul incinerării şi locul în care au fost lăsate sau depuse definitiv resturile funerare, rezultă, şi în acest caz (ca şi la Hop, n.n.), două categorii mari, care cuprind mai multe tipuri, variante sau manifestări sporadice, astfel:
- morminte cu incinerarea defuncţilor pe loc = incineraţie primară
- morminte plane cu groapa rectangulară puternic albiată şi cu conţinut important de cărbune (între 20-45 cm), precum şi cu urme de pari ori alte resturi evidente de la patul funerar, în ele se regăsesc şi importante elemente de inventar funerar.
- morminte plane a căror groapă rectangulară a fost prevăzută cu ring circular din piatră nefasonate.
- morminte plane cu cameră rectangulară din piatră nefasonată.
- morminte cu manta de piatră ce respectă conturul gropii rectangulare.
- morminte cu incinerarea defuncţilor în alt loc = incineraţie secundară
- morminte plane cu gropi rectangulare arse ritual, în care au fost depuse resturile cremaţiei precum şi unele obiecte de la banchetul funerar.
- morminte plane în gropi de formă rotundă sau ovală arse ritual.
- morminte cu o mică amenajare circulară de piatră, cu sau fără urme de arsură.
- morminte în ciste de piatră, realizată din blocuri de piatră paralelipipedice refolosite.
În ce priveşte orientarea gropilor de mormânt, o analiză preliminară ne arată că există o dominantă (orientarea E - V, cu unele mici deviaţii), dar sunt de asemenea prezente şi celelalte orientări, inclusiv N - S.
Inventarul funerar din necropola romană tratată în prezentul raport preliminar, are similitudini cu alte necropole de factură illiră, cea mai apropiată analogie fiind cea de la Roşia Montană, punctul Hop (cercetări 2001). Fără a putea stabili la această dată, o statistică ori un raport real al categoriilor de obiecte descoperite, le menţionăm totuşi pe cele predominante, împreună cu tipurile şi variantele lor.
Astfel din categoria ceramicii, de altfel foarte bine reprezentate, cele mai întâlnite tipuri sunt opaiţele monolychnis, ulcioare cu o toartă şi vasele mici globulare, fructierele (sau "vase-afumătoare"), căni dar şi vase bitronconice. De menţionat însă caracterul fragmentar al majorităţii ceramicii, caracteristic de altfel şi celorlalte categorii de piese.
Din fier au fost descoperite diverse tipuri fragmentare: de la cuiele de sandale şi piroanele mai mari, până la cuţitele fragmentare, ba chiar şi resturile de la un cadru metalic al unei cutii de lemn.
Sticla este şi ea reprezentată de vasele lacrimaria şi unguentaria dar şi de acele vase-biberon.
Sunt prezente şi monedele de bronz cu funcţia de "obol al lui Charon", dar şi în acest caz ele nu ne ajută prea mult la delimitări cronologice strânse, dată fiind starea foarte proastă de conservare, rezultat al arderii lor în ritualul complex al incinerării.
Mai amintim succint câteva piese de inventar deosebite şi, de altfel şi extrem de rare şi în acest sector al necropolei:
- o gemă cu reprezentarea lui Jupiter Tronans, descoperită în M 72;
- un cercel fragmentar, probabil din argint, descoperit în M 108;
- fragmente de la o oglindă din bronz, de formă pătrată, descoperite în M 46;
- doi lei funerari depuşi cu faţa în jos, descoperiţi în poziţii secundare în S 03 02 01 005, însă în imediata apropiere a unor morminte.
Asupra întregului inventar funerar se va reveni în studiul ce va fi pregătit pentru publicare.
Ceea ce se mai poate spune acum, chiar şi la o sumară observaţie este faptul că şi din urmărirea modului în care se prezintă asociate diversele categorii de obiecte de inventar ori cantitatea lor numerică în cadrul aceloraşi categorii şi tipuri, sunt sesizabile diferenţieri sociale în cadrul comunităţii respective, delimitări pe clanuri, ori familii, dar aceste observaţii vor trebui coroborate la nivelul întregii arii de înmormântare de la Tăul Corna, care se pare că este mult mai vastă decât s-a presupus iniţial. De fapt, aceste stratigrafii sociale se pot sesiza şi din concentrarea mormintelor cu amenajări funerare post-ardere (fie ele ringuri sau ciste din piatră), care se pot localiza undeva pe coama acelui promontoriu de pe proprietatea Dumitraş şi în imediata ei apropiere de pe latura nord-vestică, fapt lesne de înţeles dacă avem în vedere rolul principal al acestor construcţii funerare, de a putea fi uşor văzute din zonele mai mult sau mai puţin învecinate. În acelaşi timp, pe panta lină de pe latura nordică şi nord vestică, pot fi localizate mormintele plane cu gropi rectangulare sau ovale, dar al căror număr este din ce în ce mai rar, după cum coboară panta spre amenajările antropice de factură modernă.
O altă observaţie care se impune în urma analizei unităţilor de săpătură este apariţia unui nivel compact de piatră de carieră ce se plasează în două puncte distincte: extremitatea nord-estică a proprietăţii Dumitraş (S 03 02 01 014 şi 03 02 01 004), respectiv pe panta abruptă ce coboară pe latura sud-vestică a promontoriului (S 03 02 01 009). Este greu de oferit o explicaţie clară, în acest moment; ceea ce se poate spune totuşi, este absenţa oricăror urme funerare sub aceste covoare de piatră destul de vaste.
Aceeaşi lipsă a resturilor cu caracter funerar s-a constatat şi în S 03 02 01 011 realizată la baza de pe latura sudică a promontoriului, ceea ce ne-a determinat să nu mai deschidem alte unităţi de săpătură în această zonă.
În baza caracteristicilor de rit şi ritual funerar, precum şi a elementelor de inventar prezentate mai sus, se poate face doar o încadrare largă din punct de vedere cronologic, în intervalul cuprins din al doilea sfert al secolului II – al treilea sfert al secolului III p. Chr.
Concluzii:
Ajunşi la capătul descrierii complexelor arheologice puse în evidenţă în campania anului 2002 ni se pare normal să prezentăm câteva concluzii, la rândul lor preliminare, aceasta cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a văzut echipa de la Alba Iulia şi-a concentrat atenţia numai asupra unui segment din întinsa necropolă de la Tăul Corna8. Avem de a face şi în acest caz cu un cimitir de incineraţie, rit funerar răspândit şi în epoca romană pe o extinsă arie teritorială din vestul şi până în estul lumii dominate de mentalităţile Imperiului Caesarilor9.
Mormintele de incineraţie de la Tăul Corna (teren Ioan Dumitraş) prezintă în general aceleaşi caracteristici cu cele sesizate în cadrul necropolei de la Hop (cercetată de noi), apoi a celei de la Tăul Secuilor (sondată în anul 2000) şi a bănuitei, dar până în prezent necercetată, necropole de pe Ţarina – amintită în dese rânduri în literatura de specialitate10. Similitudinile constau în incinerarea defuncţilor pe loc (busta) sau la ustrinum, apoi în apariţia câtorva construcţii sepulcrale simple, de tipul ringurilor circulare, patrulatere sau cistelor, a formei gropilor şi a inventarului acestora, constând din ceramică (preponderentă), obiecte din bronz de utilizare curentă (monede, cercei, oglinzi), felurite cuie din fier şi câteva vase de mici dimensiuni din sticlă (lacrimaria mai ales).
Într-un articol apărut de curând, V. Wollmann11, încerca să analizeze ideea: "avem suficiente dovezi (mărturii arheologice) ca să credem că locuitorii din preajma lacului Corna unde necropola s-a putut localiza cu suficientă precizie, nu sunt de origine illyro-dalmatină (s.n.)". Atunci când a făcut această afirmaţie, necropola de aici nu era cercetată, aşa încât aceasta rămâne o simplă ipoteză, realitatea de pe teren, indicând şi aici, ca şi la Hop, aceeaşi populaţie illiră ce şi-a continuat, în condiţiile date, romanizarea la Alburnus Maior, preluând, în timp unele practici funerare tipice romane12. Spre această afirmaţie ne conduce, în primul rând, apariţia (chiar în poziţie secundară, dar aflate în spaţiul necropolei) unor motive şi simboluri sepulcrale. Alături de mai vechea semnalare a sfincşilor funerari de care pomeneam la începutul acestor pagini, în cursul anului 2002 au apărut doi lei funerari a căror dimensiuni poziţie şi fizionomie (leii sunt asemănători cu alte piese similare, provenind de la Roşia Montană, dar încastrate în două clădiri din Abrud: peretele vestic al navei bisericii romano-catolice Sf. Andrei13; respectiv fosta clădire a şcolii normale14, indică existenţa unor comanditari pentru asemenea artefacte.
Aceeaşi remarcă se poate face şi asupra unora din bazele de monumente (una reprezentând cum spuneam o cistă) şi a unei plăci fragmentare de marmură albă, decorată la partea superioară cu fronton triunghiular, sub care apare (în partea slab conservată) reprezentarea unei păsări (păun?) şi unei rozete vegetale.
Inedită şi plină de semnificaţii se dovedeşte a fi şi gema din onyx (piatră cu valenţe "magice") pe care figurează Jupiter Tronans, scenă răspândită în statuaria antică (după modelul Jupiter Verospi), în toreutica şi în repertoriul intaliilor antice.
După toate probabilităţile acestea ar fi cele mai indubitabile argumente că în necropola de la Tăul Corna au fost incineraţi alături de coloniştii illiri (majoritari prin rit şi ritual) şi colonişti romani, a căror prezenţă, la Alburnus Maior, alături de alte nationes este atestată şi epigrafic15.
Existenţa monedelor, depuse ca "obol pentru Charon", tipică mentalităţii romane este dovedită şi pentru Tăul Corna, ca şi pentru Hop dealtfel cu specificarea că dată fiind starea de conservare a celor câteva piese numismatice acestea nu pot oferi repere cronologice de detaliu. Este motivul care ne-a determinat să datăm spaţiul funerar de la Tăul Corna, cercetat de noi, în intervalul larg al veacurilor II-III.
Faţă de situaţia din anul 2001 când alături de aşezarea – castellum – surprinsă la Găuri a apărut necropola corespunzătoare sitului, în cazul investigaţiilor din 2002, am găsit doar necropola şi bănuim existenţa punctelor de exploatare auriferă (masivul Cârnic – Piatra Corbului) nereuşind să surprindem nimic din aşezarea propriu-zisă, desigur un vicus sau un castellum pe care doar cercetările viitoare, în cazul că se vor executa vreodată, au datoria să-l pună în evidenţă.
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
|
|
Bibliography |
|
|
Bibliographic notes |
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
CIMEC |
|
Language |
RO |
|
|
