Aşezarea se află pe "Dealul Cetăţii" (Burgberg), deal situat la N de sat, cu o altitudine maximă de 802,74 m. Acesta se prezintă sub forma unui platou alungit, înconjurat pe trei părţi (N, E, S) de terase descendente, unele naturale, altele androgene. Cele mai multe dintre terasele interioare sunt şi ele creaţii ale omului. Sistemul de apărare constă din două valuri ridicate pe ambele maluri ale unui şanţ ce astăzi mai păstrează adâncimea de 0,80 - 1,50 valurile nedepăşind înălţimea de 1,20 m faţă de nivelul original al platoului. Un tronson de şanţ şi valuri este amplasat în capătul de N al dealului, pe care îl taie transversal; celălalt tronson, alcătuit din segmente care îşi schimbă direcţia în repetate rânduri, este amplasat în zona de E. El nu traversează toată lăţimea platoului, cu aproape 120 m înainte de marginea sudică reorientându-se de-a lungul platoului şi terminându-se în buza unei prăpastii adâncă de 5 - 7 m. Distanţa între cele două tronsoane este de 575 m (pe direcţia E-V) iar de la tronsonul din E până la prăpastie încă 150 m. Suprafaţa incintei apărate este de circa 15 ha.
În campania 1995 s-a reuşit să se măsoare şi să se carteze configuraţia sistemului defensiv şi s-au trasat secţiuni de control pe câteva terase. Nu s-au identificat încă resturi de construcţii cu zidărie deşi, în monografia satului şi în tradiţia locală se relatează că biserica săsescă şi peste 100 de case din zona de V au fost construite cu piatră de aici, în anii 30 ai secolului nostru organizându-se adevărate convoaie de căruţe pentru transportarea pietrei. Deşi nu s-a descoperit un material prea bogat, se poate spune că fortificaţia datează din prima epocă a fierului, locuita fiind şi în a doua parte a epocii bronzului (cultura Wietenberg).
La sud de Burgberg (circa 600 m), pe "Valea Scroafei", prin mici sondaje au mai fost identificate o aşezare civilă din prima epocă a fierului şi una dacică, ambele în stânga drumului ce duce la Beia, la 500 - 600 m de la ieşirea din sat.
Consultarea hărţilor care ne-au fost puse la dispoziţie cu amabilitate de Ocolul Silvic Rupea şi de inginerii care se ocupau cu aplicarea Legii 18, ne-au permis să aflăm apartenenţa "cetăţii" la satele Archita, Beia şi Roadeş: hotarul extravilanului celor trei localităţi împarte, încă din evul mediu, fortificaţia în trei părţi inegale, hotar rebornat recent, după apariţia amintitei legi. Cea mai mare parte din platou (şi pădure) aparţine de Beia, sud-vestul de Roadeş iar nord-vestul de Archita (jud. Mureş şi nu de jud. Braşov, cum apare la unii autori).
