|
Excavation Year |
2002 |
|
Epoch |
Greek and Hellenistic;
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.);
Early Medieval
|
|
Periods |
Greek Age;
Byzantine Period
|
|
Site Category |
Domestic;
Unassigned
|
|
Site Types |
Habitation
|
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
|
County / District |
Tulcea |
|
Locality |
Jurilovca |
|
Commune |
Jurilovca |
|
Site |
Capul Dolojman |
|
Site Sector |
Sectorul de sud-est |
|
Site name |
|
|
Persons involved and Institutions |
| Last name | First name | role | Institution |
| Apostol |
Virgil |
|
Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Bâlici |
Ştefan |
|
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti |
| Lungu |
Vasilica |
|
Institutul de Studii Sud-Est Europene, Bucureşti |
| Mănucu-Adameşteanu |
Mihaela |
Site director |
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Mărgineanu-Cârstoiu |
Monica |
|
Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Rusu |
Vera |
|
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Topoleanu |
Florin George |
|
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Vizauer |
Iulian |
|
Direcţia Judeţeană pentru Cultură Tulcea |
|
|
National Arch. Record Site Code |
160653.02
|
|
Report |
Săpăturile arheologice desfăşurate în cadrul sectorului la incinta greacă s-au înscris în programul de cercetare al acestui obiectiv, iniţiat în anul 1999. Pornind de la rezultatele cercetărilor anterioare, în care indicii ale existenţei acestei fortificaţii pe terasa din afara zidului de apărare romano-bizantin de pe latura sudică a Capului Dolojman fuseseră identificate în trei puncte aflate la intervale de câte aproximativ 20 m, scopul cercetării din anul 2002 a fost degajarea unui tronson mai lung al zidului, care să permită observarea tehnicii de construcţie, a relaţiei stratigrafice cu urmele de vieţuire anterioare şi posterioare, precum şi precizarea intervalului în care a funcţionat.
Ca urmare a fost reluată săpătura în secţiunea S IG 003, la sud de tronsonul de zid dezvelit în anul 2001 şi a fost trasată o casetă (C-02V) cu dimensiunile de 8 x 8 m la vest de capătul de nord al secţiunii S IG 001, cercetată în anii 2000 şi 2001, de care o desparte un profil cu lăţimea de 1 m.
Continuarea cercetării în S IG 003 nu a dus nici anul acesta la epuizarea stratigrafiei de la sud de tronsonul de incintă din capătul de nord al S IG 003, oprindu-se, pe toată lungimea secţiunii (15 m) într-un strat de pământ negru-cenuşos, cu ceramică arhaică din secolul VI a. Chr. Adâncimea maximă atinsă de săpătură în S IG 003 este de -3,25 m (spre capătul nordic, unde se află şi tronsonul de zid), însă spre sud, unde panta actuală a terenului este foarte accentuată, ea este diminuată.
În caseta C 02V s-a degajat masivul de darâmătură abundentă a zidului grecesc, ale cărui ultime straturi atingeau, pe alocuri, nivelul de călcare actual. S-a putut observa că dărâmăturile zidului sunt risipite în exclusivitate spre sud, ceea ce sugerează că şi în antichitate relieful prezenta o anumită pantă în această direcţie. Singura linie de parament care poate fi urmărită in situ este cea nordică, paramentul sudic fiind total distrus, după toate aparenţele, de o demantelare sistematică. Printre dărâmături, la adâncimi diferite, sunt risipite fragmente ceramice greceşti din secolul IV a. Chr., cu precădere de la amfore de transport.
Pe alocuri, o lutuială discontinuă şi denivelată, deasupra căreia, acolo unde există, apar fragmente ceramice romano-bizantine din secolul VI p. Chr., pare a sigila dărâmăturile. Lutuiala nu are aspectul unei lentile uniforme, ci se evidenţiază mai degrabă sub forma unor "bulgări" aruncaţi printre dărâmături, ceea ce poate sugera că provine din alt loc, poziţia în care o întâlnim fiind secundară.
Stratul de dărâmătură este perforat spre sud de o groapă de demantelare, care a fost identificată încă de la îndepărtarea pământului vegetal actual. Odată cu progresul săpăturii s-a conturat ipoteza existenţei unei legături între această demantelare şi construcţia incintei romano-bizantine: ea a putut avea loc fie cu prilejul edificării acesteia, fie cu prilejul uneia din refacerile ei, căci în umplutura gropii, printre aşchii de calcar provenite de la cioplirea pietrei, au apărut bulgări de mortar.
Printre pietrele prezente pe marginea gropii, probabil adusă aci pentru a fi reutilizată sub formă de blochete în incinta romano-bizantină, zăcea, cu partea scrisă în jos, o stelă funerară romană, fragmentară. Placa de calcar păstrată are dimensiunile de 0,86 x 0,43 x 0,12 m. Se păstrează cinci rânduri din inscripţie şi un fragment din chenarul din stânga, reprezentând un ciorchine de strugure:
... vixit [annis]
XXVI marit[o]
benem(erenti) et OM[...]
marito titulu
m pos(uit)
Starea fragmentară a inscripţiei nu face posibilă reconstituirea integrală a textului, care, prin urmare, nu oferă alte informaţii în afara faptului că o soţie îi aşează soţului, care a trăit 26 ani, această piatră de mormânt. După formula vixit annis şi după formula finală, inscripţia ar putea fi datată în secolul II p. Chr., reprezentând astfel prima mărturie referitoare la existenţa unei necropole argamense din primele secole ale stăpânirii romane în Dobrogea1.
Descoperirea stelei, în poziţie secundară, printre dărâmăturile răvăşite ale incintei greceşti şi în apropierea incintei romano-bizantine, confirmă ipoteza că în locul respectiv s-ar fi aflat unul din punctele de lucru ale pietrarilor care au pregătit piatra pentru înălţarea incintei din ultima perioadă de vieţuire a cetăţii.
Continuarea cercetării masivului de dărâmătură a dus, în cele din urmă, la identificarea a două asize de la baza paramentului sudic al zidului de incintă grecesc, in situ, într-un sondaj (a) cu orientare N - S, practicat în jumătatea sudică a C 02V. Cele două asize au putut fi urmărite pe o lungime de 1 m (lăţimea sondajului) şi prezintă blocuri de calcar cu dimesiuni de aproximativ 0,60 x 0,40 x 0,25 m (calcarul local este extrem de friabil, exfoliindu-se cu uşurinţă). Din păcate, paramentul incintei greceşti a fost demantelat sistematic de constructorii incintei romano-bizantine, prin refolosirea pietrei de talie. Şansele dezvelirii unor porţiuni mai semnificative (şi valoroase sub aspect muzeistic) ale incintei greceşti scad, astfel, considerabil. Continuarea cercetării acestui monument poate aduce însă surprize în alte locuri, unde poate fi mai bine conservată.
Cât priveşte tehnica de construcţie a incintei greceşti, dată fiind starea precară de conservare a ei, nu am obţinut prea multe lămuriri. Cercetarea masivului de dărâmături, care reprezintă, în cea mai mare parte, emplectonul zidului lipsit de paramentul sudic, lasă să se observe suprapunerea de asize transversale continui, în cadrul cărora în spatele blocurilor de parament se află piatră măruntă şi mijlocie, nefasonată, legată cu lut. Nu putem şti, deocamdată, dacă situaţia observată în punctul investigat în sondaj, unde cele două asize par să fie construite în retragere, nu este o întâmplare datorată demantelării, deşi aceasta dispunere a mai fost observată şi la tronsoanele identificate în S IG 003 şi din "capul promontoriului".
Datarea monumentului necesită încă observaţii de teren şi coroborarea acestora cu studiul atent al inventarului mobil recoltat, întrucât în punctele investigate situaţiile stratigrafice şi aspectul ruinelor diferă foarte mult, neputând oferi o bază comună pentru interpretare. O sugestie privind momentul dezafectării incintei greceşti ar putea veni de la un sondaj limitat (b) efectuat lângă profilul estic al C 02V. Acesta a pus în evidenţă, pe o mică suprafaţă, dispunerea dărâmăturilor incintei pe un nivel incendiat care suprapune direct stânca, orizontalizată în punctul respectiv. De pe acest nivel a fost recoltată toarta fragmentară a unei amfore rhodiene ce poate fi datată în intervalul 250-235 a. Chr., pentru care mai stau mărturie şi două ştampile sinopeene (pentru care intervalul se restrânge la 250-240 a. Chr.) recuperate dintre dărâmăturile incintei2.
La aproximativ 1 m spre nord de zidul de incintă grecesc a fost identificat un alt zid, cu traseu paralel cu al acestuia, demantelat la rândul său. Vestigiile sale sunt însă suficient de caracteristice pentru a permite atribuirea lui unei construcţii cu funcţie civilă, care rămâne a fi identificată prin continuarea cercetărilor. Conform observaţiilor din timpul săpăturii, cele două ziduri par a fi fost contemporane un timp, întrucât dărâmăturile celui de-al doilea se opresc, spre sud, lângă paramentul de nord al incintei. Către aceeaşi încheiere conduce şi ceramica descoperită pe nivelul pe care se află răspândite aceste dărâmături, ceramică care poate fi datată în secolul IV a. Chr.
După cum rezultă din situaţia prezentată mai sus, se impune continuarea cercetării până la epuizarea problematicii locuirii de pe latura de sud a "Capului Dolojman", unde se păstrează o stratigrafie greacă în cea mai mare parte nealterată, pentru determinarea caracterului căreia studierea incintei constituie elementul esenţial. [Mihaela Mănucu-Adameşteanu]
|
|
Abstract other lang. |
|
|
Abstract |
|
|
Bibliography |
|
|
Bibliographic notes |
|
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
|
Editor |
CIMEC |
|
Language |
RO |
|
|
