Excavation Year |
2002 |
Epoch |
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.);
Early Medieval;
Late Medieval;
Modern
|
Periods |
Roman Period;
Middle Medieval Period;
Modern Age
|
Site Category |
Industrial
|
Site Types |
Mining exploitation
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
County / District |
Alba |
Locality |
Roşia Montană |
Commune |
Roşia Montană |
Site |
Masivul Cârnic |
Site Sector |
|
Site name |
|
Persons involved and Institutions |
Last name | First name | role | Institution |
Assoun |
Clément |
|
CNRS-UTAH |
Benea |
Bogdan |
|
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Bonnamour |
Gérald |
|
CNRS-UTAH |
Carré |
Rolande |
|
CNRS-UTAH |
Cauuet |
Béatrice |
Site director |
CNRS-UTAH |
Constans |
Antoine |
|
CNRS-UTAH |
Dubois |
Claude |
|
CNRS-UTAH |
Faur |
Sorin |
|
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Feier |
Nicoleta |
|
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Ghergari |
Lucreţia |
|
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Girard |
Jérôme |
|
CNRS-UTAH |
Groza |
Nuţu |
|
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Guilini |
Estelle |
|
CNRS-UTAH |
Ionescu |
Corina |
|
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Kammenthaler |
Eric |
|
Technische Universität München, Germany |
Lehrberger |
Gerhard |
|
Technische Universität München, Germany |
Moindrot |
Thierry |
|
CNRS-UTAH |
Pavel |
Romică |
|
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Deva |
Ruttner |
Vladimir |
|
Technische Universität München, Germany |
Tămaş |
Călin |
|
Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Thiéry |
Géraldine |
|
CNRS-UTAH |
Vialaron |
Christian |
|
CNRS-UTAH |
|
National Arch. Record Site Code |
6770.01
|
Report |
Începând cu anul 1999, dr. Béatrice Cauuet (arheolog în cadrul Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice – CNRS, Franţa), conduce o misiune arheologică franceză la Roşia Montană. În cadrul echipei de arheologie minieră activează cercetători din cadrul Unităţii Toulouseane de Arheologie şi Istorie (UTAH) de la Universitatea Toulouse Le Mirail şi cercetători asociaţi acestei instituţii, în parteneriat cu geologi din cadrul Departamentului de Geologie de la Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca (România) şi geologi de la Universitatea Tehnică München (Germania). În acest cadru se realizează de către partenerii francezi şi formarea cercetătorilor români (geologi şi arheologi) în specialitatea arheologie minieră. Obiectivul misiunii franceze este de a realiza un diagnostic arheologic complet asupra stării de conservare, naturii, cronologiei şi importanţei vestigiilor arheologice miniere anterioare secolului XX accesibile şi în prezent la Roşia Montană. În cursul anului 2002 săpăturile arheologice au fost concentrate în sudul masivului Cârnic. Cercetările au avansat semnificativ în profunzimea masivului, în opt sectoare diferite. Cu toate acestea, mai multe zone cheie ale reţelelor miniere din acest masiv nu au putut fi abordate până în prezent din cauza timpului insuficient avut la dispoziţie. Studii geologice: Zăcămintele auro-argintifere de la Roşia Montană sunt renumite de foarte multă vreme, remarcându-se prin bogăţia lor deosebită şi timpul îndelungat de când se găsesc în exploatare. Conform unor estimări, zăcământul iniţial conţinea aproximativ 1000 t Au şi 3000 t Ag, cantităţi impresionante de metale preţioase concentrate în perimetrul cu suprafaţa foarte mică de la Roşia Montană! Comparativ cu masivul Cetate, în care principalul corp de minereu a fost şi este în continuare Brecia de Cetate, în masivul Cârnic, reţelele miniere antice sunt concentrate pe structuri de brecii de talie mai redusă, pe filoane şi zonele lor de intersecţie şi pe zone de stockwork (volburi). Studiile geologice realizate în minele antice din masivul Cârnic au cuprins investigaţii în teren şi în laborator. S-a efectuat cartarea geologică a lucrărilor miniere subterane, utilizându-se în acest scop baza topografică realizată de arheologii minieri. Determinările conţinuturilor de metale preţioase1, observaţiile microscopice petrografice2 şi calcografice3 au furnizat informaţiile necesare pentru caracterizarea rocilor gazdă a mineralizaţiilor auro-argentifere, a alteraţiilor hidrotermale, a tipurilor de minereu, a mineralogiei mineralelor metalice şi de gangă şi a conţinuturilor de aur şi argint. Cârnic 1: Reţeaua minieră Cârnic 1 este localizată între orizonturile miniere moderne 958 şi 932. Această reţea minieră antică a fost cercetată arheologic pe aproximativ o treime din suprafaţa sa. În cadrul reţelei se individualizează trei sectoare principale: şantierele nord-vestice, organizate pe două nivele – nivelul superior şi cel inferior; şantierul estic, studiat parţial; şantierul sudic, explorat de asemenea doar parţial. Şantierele nord-vestice: Lucrările miniere din cuprinsul şantierelor nord-vestice sunt organizate pe două nivele unite prin intermediul unui puţ de formă rectangulară, cu adâncimea de numai 2 m. Nivelul Superior: Cercetarea arheologică a galeriei G 2 a fost finalizată, fiind ulterior continuată şi în cele două mici camere de exploatare unite între ele Ch 1 şi Ch 2 (2 x 5,80 m şi 1,35-1,65 m înălţime, cu o singură nişă de lampă), situate la nord de G 2. Această galerie a rezultat în urma suprapunerii a două galerii trapezoidale situate una deasupra celeilalte, formâdu-se astfel un depilaj îngust de 1,45 x 4,20 m, orientat NE - SV, în care se păstrează urme de unelte (daltă). Pe peretele nordic al galeriei se găsesc patru nişe de lampă dispuse în lungul unei axe înclinate descendent în raport cu sensul de înaintare. Talpa galeriei este foarte neregulată, fiind marcată şi de o adâncitură situată la baza celor două trepte care urcă spre galeria G 3. Această din urmă galerie, pe unde au ajuns minerii la nivelul superior al reţelei miniere nord-vestice, este accesibilă pe o lungime de 1,60 m, restul fiind distrus de lucrări miniere moderne (tip corandă). Minerii antici au urmărit un dyke de chingă datorită conţinuturilor atractive mai ales în zona de brecifiere ce îl mărgineşte şi în filoanele ce radiază din corpul de brecie spre exterior, în roca gazdă dacitică. Nivelul inferior: Săpăturile din camera Ch 1 au fost concentrate pe un grup de lucrări miniere suprapuse parţial, situate în extremitatea sud-vestică. Sectorul estic şi cel sud-estic al camerei Ch 1 a fost reluat de către minerii moderni. Galeria G 11 este o lucrare scurtă, săpată de la est spre vest, după un plan rectangular (1,25 x 3 m, 1,90 m înălţime), păstrând forma trapezoidală caracteristică. Talpa acestei galerii a fost adâncită sub forma unui bazin. La sud de G 11, urmărind aceeaşi orientare E - V, a fost deschisă galeria G 12 (1,1 5x 3,75 m şi 1,55 m înălţime). Ea comunică cu Ch 1 printr-o galerie orientată N -S – galeria G 13 – cu talpa extrem de neregulată şi înclinată. La extremitatea sudică a G 13 se deschide spre vest o nouă galerie – G 14 , care nu a fost cercetată (din lipsă de timp). Galeria G 14 a fost la rândul ei săpată de la est spre vest. Ea comunică cu G 12 printr-o deschidere, delimitându-se astfel un pilier de siguranţă între galeriile G 12, G 13 şi G 14. Acesta este un exemplu de exploatare minieră întâlnită frecvent în masivul Cârnic, dirijată prin deschiderea de galerii care în final formează camere de exploatare cu pilieri. În cadrul camerei Ch 1 a fost identificată o singură nişă de lampă. În cursul săpăturilor din galeriile G 12 şi G 13 au fost descoperite o serie de fragmente de lămpi romane (firmalampen), datate secolul II p. Chr. (Loeschke X). Au fost descoperite şi fragmente de ceramică emailată şi de asemenea, fragmente de lemn, respectiv resturile unei scânduri mici, precum şi cărbune de lemn. Analizele izotopice au furnizat următoarele datări: 2160 +/- 50 BP pentru scândură (de la 265 la 90 a. Chr.); 1860 +/- 60 BP pentru cărbunele de lemn (de la 45 la 260 p. Chr.). Datarea scândurii indică o vârstă dacică (mijlocul secolului III la începutul secolului I a. Chr). Datarea cărbunelui de lemn indică mai degrabă perioada romană (mijlocul secolului I la mijlocul secolului III p. Chr.). Încă din anul 2000 s-a conturat posibilitatea descoperirii unor artefacte dacice la Roşia Montană ca urmare a unei prime datări izotopice 14C (mijlocul secolului I a. Chr. la sfârşitul secolului I p. Chr.) obţinută pentru un stâlp de lemn din susţinerea unei lucrări miniere antice din sectorul Orlea. Rezultatele obţinute sugerează etapizarea activităţii miniere din această parte a masivului Cârnic în două etape: o primă fază de săpare a unor galerii simple în epoca dacică, urmată de adâncirea şi lărgirea lucrărilor miniere în epoca romană. Mai mult, intervenţiile moderne au deranjat, la rândul lor, lucrările miniere pre-existente. Şantierul estic: Două galerii antice ne-au atras atenţia deasupra nivelului 958, una dintre acestea fiind G 5. Această galerie se deschide la o înălţime de 9,70 m de talpa neregulată a unei camere de exploatare desfigurată de reluările miniere moderne. Accesul în această galerie a fost condiţionat de amenajarea unei căi de escaladă prin mijloace speologice pe o verticală de 10 m. Reţeaua astfel atinsă s-a dovedit a fi antică, fără urme de reluare modernă, însă parţial inundată (pomparea apelor de mină a necesitat două reprize de evacuare). Această reţea constă din două galerii ce se intersectează în unghi drept – G 5 şi G 6 -, aceasta din urmă continuând prin planul înclinat G 8 extrem de concreţionat şi tavanul unei alte galerii, G 9. În partea superioară a şantierului estic Cârnic 1, o cameră de exploatare înclinată în care rambleul minier atingea 3 m înălţime, comunică în partea sa bazală cu galeria antică G 15. Această galerie are profil trapezoidal şi este legată de lucrările G 5 – G 6 prin intermediul unei cornişe de 5 m lungime, G 16, distrusă aproape în totalitate datorită reluărilor miniere moderne. Evacuarea rambleului minier concreţionat din G 6 şi G 8 a scos la iveală o serie de trepte săpate direct în talpa lucrărilor. Lăţimea medie a lucrărilor este de 1 m la maxim 1,60 m. Galeriile au profil variabil, dreptunghiular la trapezoidal, cu înălţimea de 1 - 1,50 m. Diferenţa de nivel dintre talpa galeriei de acces G 5 şi nivelul inferior atins până în prezent în noroiul din galeria G 9 este de 7,50 m. Ultima lucrare, G 9, din care rambleul minier a fost evacuat numai parţial, are direcţia nord-nord-est. Din umplutura acestei galerii, care a fost îndepărtată pe o adâncime de 1,30 m fără a se atinge talpa lucrării, au fost recuperate mai multe fragmente de lemn modern (resturile unui troliu), frânghii şi o lumânare. Măsurătorile 14C încadrează artefactele descoperite între secolele XV – XVII. Abandonarea acestora poate fi legată de o acţiune de explorare a reţelei miniere antice de către minerii moderni, echipaţi cu un troliu şi frânghii (necesare pentru coborârea nivelului apelor de mină), ce foloseau pentru iluminat lumânări! Se pare că aceştia au abandonat acest sector fără a întreprinde nici o lucrare/reluare întrucât pereţii galeriilor antice se păstrează intacţi şi în prezent. Luând în considerare înclinarea zonei mineralizate, este evident că minerii antici şi-au dirijat lucrările spre adâncime pentru a urmări şi exploata un posibil corp de minereu. Putem afirma că încă din antichitate minerii îşi conduceau lucrările urmărind dyke-urile de brecii şi zonele de intersecţie ale filoanelor. Şantierul sudic: Acest şantier a fost descoperit la cota minimă situată la joncţiunea dintre reţelele Cârnic 1 şi Cârnic 2. Ea constă dintr-un puţ, P 10, care are o structură elicoidală ce coboară urmărind o serie de axe ce se succed în unghiuri ascuţite. Lucrarea descendentă se termină printr-un depilaj îngust, Dep 10, cu profil rectangular, orientat Nv - SE (1 x 5,50 m). Iniţial se considera că în această zonă există şanse mari să se descopere o lucrare minieră destinată evacuării apelor de mină, dar s-a dovedit că nu este vorba de aşa ceva. Puţul în spirală este asemănător cu puţul G 8-G 9 din şantierul estic Cârnic 1; direcţia lui de săpare este NE – SV. Puţul P 10 se deschide în peretele vestic al galeriei G 1bis. După o distanţă de 0,75 - 1 m de la zona de intersecţie, axa puţului (lărgime 1,10 – 2 m), orientată iniţial spre sud-vest, este dirijată perpendicular înspre vest şi lucrarea începe să coboare prin intermediul unor devieri succesive, marcate evident atât în tavan, cât şi în talpă. Puţul coboară pe o adâncime de 5,50 m după o axă orientată E - V. La adâncimea de 4 m, puţul primeşte o nouă direcţie, înspre sud-vest pentru restul de 1,5 m din adâncimea sa. La cota sa inferioară puţul se termină printr-un depilaj îngust. Depilajul urmăreşte un filon vertical care este încă bine conturat pe frontul său. Adâncimea depilajului este deocamdată necunoscută. În puţul P 10 a fost observată o singură nişă de lampă. Reluarea moderă a reţelei sudice a afectat exclusiv partea sa superioară. Această lucrare minieră a fost dirijată înspre adâncime urmărind o structură de brecie. Roca gazdă a dyke-ului de brecie este intens silicifiată în vecinătatea corpului de brecie. Partea inferioară a puţului şi a depilajului, din care rambleul a fost evacuat numai parţial, nu au fost explorate din cauza apelor de mină. Cârnic 2: Galeriile G 1, G 1bis, G 2 şi G 3: Galeria G 1 împreună cu partea sa nordică, G 1bis, au o lungime totală de 30 m (lăţime 1,30 - 1,50 m şi înălţime 1,70 - 2 m), fiind situate în extremitatea inferioară nordică a reţelei antice Cârnic 2. Galeria G 1, de forma unui apendice alungit curbat, a fost distrusă parţial de orizontul minier modern 932. Prin intermediul unui puţ, acest plan înclinat curbat (G 1), în lungul căruia există o singură nişă de lampă, asigura legătura între reţelele miniere Cârnic 1 şi Cârnic 2. G 1 are profil trapezoidal şi trei seturi de trepte în talpă. În zona de joncţiune cu G 1bis, există o nouă galerie de cercetare, G 2 (1,10 x 1,70 m şi 1,60 m înălţime), orientată spre sud-est. În peretele estic al galeriei G 1bis se deschide intrarea într-o galerie paralelă mai înaltă, G 3, care coboară din reţeaua Cârnic 1. Pe talpa galeriei G 1bis a fost descoperit un fragment de lampă romană (Loeschke X), care datează această lucrare în secolul II p. Chr. Acest sector corespunde zonei de joncţiune dintre două părţi importante ale minei antice: pe de o parte reţelele Cârnic 1 – Cârnic 8, care comunicau probabil direct cu suprafaţa, iar pe de altă parte reţelele Cârnic 2 – Cârnic 3, care la rândul lor aveau propria lor legătură cu suprafaţa. Aceste lucrări miniere demonstrează nivelul tehnic deosebit al minerilor antici care au reuşit să realizeze joncţiunea dintre lucrările miniere din interiorul masivului. Această legătură s-a impus probabil la timpul respectiv ca o necesitate în vederea asigurării aerajului în zona profundă a minei. Galeria treptelor şi galeriile adiacente: Galeria treptelor, sau galeria G 36 este un plan înclinat a cărui talpă este alcătuită integral din trepte. Această lucrare minieră realizează legătura între un nivel superior şi un altul inferior al reţelei miniere Cârnic 2. Iniţial, acest plan înclinat se deschidea direct în partea superioară a puţului central ce permite accesul spre G 1. Planul înclinat descendent este de asemenea conectat unei înlănţuiri de galerii (G 30 la G 35) ce se intersectează în unghiuri drepte, orientate iniţial spre sud-est şi apoi spre sud-vest. La mijlocul peretelui sud-estic al galeriei G 35 se deschide partea inferioară a unui rostogol (G 38) care coboară din reţeaua Cârnic 3. Nişele de lampă existente în galeria G 35 sunt săpate în imediata vecinătate a tavanului. În extremitatea sud-vestică a galeriei G 35, în peretele nord-vestic se deschide planul înclinat G 36. Planul înclinat G 36 (1,40 m lăţime, 8,50 m lungime conservată, 1,80 m înălţime medie) însumează 21 de trepte şi are o înclinare de 550. Lucrarea se deschidea iniţial în puţul central al reţelei Cârnic 2, dar în prezent, în partea sa inferioară, talpa lucrării a fost distrusă ca urmare a lărgirii camerei de exploatare din sud-vestul reţelei Cârnic 2. Lungimea totală a galeriei treptelor a fost de aproximativ 20 m. Un fragment de cărbune de lemn de dimensiuni mari descoperit în partea bazală a rambleului minier a permis efectuarea unei datării radioactive 14C: 1885+/-45 BP, cu intervalul de probabilitate maximă 80 - 270 p. Chr. (epoca romană). Lucrarea G 36 a fost săpată în exteriorul corpului de minereu bogat, respectiv Brecia Cârnic 2, pentru a evita pierderilor de minereu. Ea nu a urmărit exploatarea directă a unui anumit corp de minereu ci a avut rol în gestionarea activităţii miniere în ansamblu. Prin intermediul acestei lucrări a fost asigurat accesul personalului în zona de exploatare, aerajul şi circulaţia înspre zonele mai profunde ale minei, fără a se prejudicia în acest mod activitatea de exploatare a minereului auro-argentifer din perimetrul minier Cârnic 2. Galeriile G 4 şi G 5: Galeria G 4, cu o lungime de 30 m (1,20-1,80 m lărgime, 1,60-1,70 m înălţime) se deschide în coranda din nord-vestul reţelei Cârnic 2. Tavanul şi peretele nordic de la intrarea în galerie este modificat radical de lucrări moderne. Încă de la intrare, talpa galeriei se ridică datorită prezenţei a două trepte înalte. Pe primul tronson al galeriei (8 m lungime), importante lucrări de reluare modernă, cu urme de găuri de perforare, lărgesc galeria înspre nord-nord-est. Direcţia de înaintare a fost iniţial E - V, urmată apoi de o deviere spre sud. În al doilea tronson al galeriei (8-14 m de la intrare), pe peretele nordic există trei nişe de lampă cu dimensiuni mici aflate la distanţă redusă una de alta (aproximativ 1 m). În partea finală a tronsonului median al galeriei se produce o decroşare spre sud, marcată şi prin ridicarea tălpii lucrării cu două trepte. La o distanţă de 50 cm faţă de ultima nişă de lampă, în cadrul rambleului minier au fost descoperite resturi de lămpi romane, printre care şi o lampă aproape completă (tipul Loeschke X), databile secolul II p. Chr. Aceste lămpi de mină au talie redusă, iar pe cea completă se păstrează intactă şi marca fabricantului FORTIS. În al treilea tronson al galeriei (14-30 m de la intrare) se păstrează alte trei nişe de lampă. Şi acestea au talie redusă, fiind adaptate unor lămpi de mină mici, cum sunt cele descoperite în tronsonul median. Din peretele sudic al galeriei G 4, la 3,60 m înainte de frontul lucrării, a fost dirijat în unghi drept depilajul G 5. Această ultimă lucrare a fost săpată descendent (pe direcţia N - S) prin intermediul a nouă trepte dispuse regulat. Ea reprezintă debutul unui şantier de exploatare (1,30 - 1,60 m lăţime, 1,70 - 2 m înălţime), abandonat însă după 3,70 m datorită efilării mineralizaţiei. Galeria G 4 a urmărit un filon vertical (direcţie vest-nord-vest) care intersectează şi brecia Cârnic 2. Acest filon vertical, denumit de noi "Filonul Fortis", reprezintă de fapt o structură de dyke de brecie (breccia dyke), foarte bogată în aur şi argint. Activitatea minieră antică s-a concentrat pe exploatarea filonului Fortis, cercetându-se în acelaşi timp posibilele ramificaţii ale acestui corp de minereu bogat. Astfel, galeria G 5 a fost săpată transversal în vederea cercetării şi exploatării unui corp de minereu de tip stockwork, care însă a avut dimensiuni reduse. Cârnic 3: Reţeaua minieră antică Cârnic 3 este centrată pe un cuplu de galerii înclinate care formează o axă orientată general S – N. Această axă coboară de la suprafaţă (galeria G 2) spre o zonă de exploatare (camere cu pilieri), după care se continuă spre profunzimile masivului prin galeria G 20, care în principiu ar trebui să permită accesul într-o nouă reţea minieră, denumită Cârnic 4. În zona de joncţiune dintre aceste două mari planuri înclinate se dezvoltă o reţea densă de lucrări de explorare şi exploatare dirijate în toate direcţiile, precum şi trei camere cu pilieri. Toate aceste lucrări miniere, descoperite în 2002 pornind din reţeaua minieră antică Cârnic 2 şi orizontul minier modern 958, acoperă o suprafaţă de 540m2 şi constituie reţeaua minieră antică Cârnic 3. Galeria G 2: Galeria G 2 asigură legătura directă cu suprafaţa a reţelei Cârnic 3, fiind un plan înclinat fără trepte, cu secţiune trapezoidală. Rambleul din această lucrare a fost evacuat pe o lungime de 30 m până într-o zonă în care lipsa aerajului a stopat lucrările. Cu toate acestea, G2 a fost explorată pe o lungime totală de 50 m (accesibilă în prezent). Dimensiunile galeriei (1,75 m înălţime, 0,90/0,95 m lăţime) permit circulaţia a două persoane concomitent. Tavanul şi pereţii lucrării se găsesc într-o stare de conservare destul de precară. Cele şapte nişe de lampă ce se succed la 4-5 m în lungul lucrării au fost practicate în apropierea tavanului. Din rambleul cercetat au fost colectate fragmente de lămpi romane, cărbune de lemn (datare 14C 1860+/-45 BP, interval de probabilitate maximă 100-290 p. Chr.) şi un fragment de lemn. Activitatea minieră din planul înclinat G 2 poate fi încadrată în epoca romană, respectiv secolele II – III p. Chr. Lucrările de cercetare efectuate cu ajutorul unui excavator la suprafaţa masivului Cârnic au pus în evidenţă ieşirea la zi a planului înclinat G 2, respectiv accesul la suprafaţă a reţelei miniere Cârnic 3. Această descoperire, realizată la finalul campaniei 2002, a rămas în stadiu incipient. Una dintre priorităţile campaniei viitoare este de a se finaliza deschiderea de la suprafaţă a G2 în scopul studierii acesteia, dar şi pentru a asigura aerajul în zonele adânci ale reţelei Cârnic 3. Acest plan înclinat lung a reprezentat în antichitate principala cale de acces şi de aeraj pentru reţelele miniere subterane Cârnic 3 şi Cârnic 4 (prin G 20). Camera cu pilieri Ch1: Explorarea arheologică a părţii sud-vestice a reţelei Cârnic 3 a fost realizată pornindu-se de la o galerie modernă a orizontului 958. Această galerie modernă a intersectat o galerie săpată cu dalta şi ciocanul (G 1 din Cârnic 3). Imediat după intrarea în G 1, săpăturile arheologice au interceptat camera cu pilieri Ch1. Această cameră a fost iniţial o galerie veche de aproximativ 5 m lungime. Reluările miniere moderne au transformat-o însă într-o cameră de exploatare cu un pilier. Explorarea/exploatarea prin galeria iniţială, în prezent camera de exploatare Ch1, a fost motivată prin urmărirea zonei de intersecţie dintre un filon orizontal şi unul vertical. Reluările moderne au distrus frontul de lucru antic, care marca limita silicifierii (transformare hidrotermală ce însoţeşte intim mineralizaţia). Galeriile G 3 şi G 4: Aceste două galerii, dispuse în unghi drept una faţă de cealaltă, sunt deschise din planul înclinat G 2, la o cotă inferioară comparativ cu acesta. Accesul se face întâi în galeria G 4, orientată V - E (1,30 x 4,10 m; 1,80 m înălţime), pe al cărei perete nordic există trei nişe de lampă. Galeria G 3, puţin mai lungă (1,20 - 1,60 m lungime, 4,60 m lăţime, 1,72 m înălţime), se deschide după o direcţie NV – SE în peretele sudic al G 4, la distanţă scurtă faţă de intrare. La 1 m de la intrare, talpa ei este marcată de o treaptă ascendentă. Pe peretele nord-estic se găsesc cinci nişe de lampă situate la distanţe regulate (o nişă la fiecare 50 – 70 cm), în timp ce pe peretele sud-vestic există numai două nişe de lampă plasate in apropierea intrării. Nişele de lampă sunt practicate în proximitatea tavanului şi marchează etape succesive de avansare a lucrărilor miniere. Aceste două galerii cu profil trapezoidal antic se găsesc într-o zonă de circulaţie intensă a apelor de infiltraţie care le inundă în timp scurt. Camera cu pilieri Ch 2 şi galeriile G 20 - G27: Această zonă, plasată în nordul reţelei Cârnic 3 reuneşte o serie de lucrări (unele studiate altele necercetate) articulate în jurul a patru pilieri. Lucrările se găsesc parţial în prelungirea nordică a planului înclinat G 2. Tot în această zonă se deschide şi planul înclinat G 20, care la rândul său este dirijat spre reţeaua Cârnic 4, ce se dezvoltă probabil la un nivel inferior. Partea estică a acestui sector este ocupată de camera cu pilieri Ch2 care are o suprafaţă de 33 m2 (3,3 x 10 m). Această zonă a reţelei Cârnic 3 a fost intens exploatată printr-o reţea densă de lucrări de dimensiuni mai mici care a ajuns să formeze în cele din urmă o cameră vastă, susţinută de patru pilieri de siguranţă, intens reluată şi de minerii moderni. Intersecţiile dintre filoane au fost urmărite şi exploatate preferenţial de către minerii antici. Generaţiile următoare de mineri, care au reluat lucrările, au urmat aceeaşi strategie de exploatare. Şantierele nord-estice: Şantierele nord-estice se găsesc în continuarea galeriei G 1 a reţelei Cârnic 3. O parte a tălpii acestor lucrări a fost atacată de minerii moderni. Fluxul permanent de apă în acest sector a ridicat probleme deosebite şi a întârziat lucrările arheologice miniere. Un ansamblu de patru galerii antice cu profil trapezoidal G 5 – G 10, dispuse rectangular, formează o cameră de exploatare cu pilieri. Prin această cameră se ajunge la galeria G 10, al cărei tavan a fost distrus în totalitate de către moderni. Galeriile G 0 şi G 11 formează o altă cameră de exploatare, cu o înălţime de aproximativ 3 m. O nişă de lampă practicată în apropierea tavanului în extremitatea vestică a galeriei G 6 atestă vârsta antică a galeriei. G 6 comunică cu galeria G 9, în care se deschide un rostogol (echivalentul lucrării G 38 din Cârnic 2) la intersecţia mai multor galerii. Acest rostogol face în prezent legătura între reţelele miniere Cârnic 2 şi Cârnic 3. În peretele sudic al galeriei G 7 există o deschidere modernă ce permite accesul la o galerie necercetată, G 11, dar care are alura unei galerii antice. Revenind la rostogol, menţionăm ca mai multe galerii se intersectează în vecinătatea acestuia, dar pentru moment putem confirma factura antică numai în cazul galeriei G 10, atât prin profilul său trapezoidal, cât şi prin prezenţa unei nişe de lampă. Şantierele nord-estice ale reţelei Cârnic 3 reprezintă o altă zonă în care lucrările arheologice miniere trebuie reluate cu prioritate. Un fragment de troc, descoperit în rambleul minier, a fost datat cu 14C în epoca modernă (secolul XVII – actual). Cărbunele de lemn descoperit în rambleul G 8 a fost de asemenea datat 14C: 1930+/-45 BP; intervalul de probabilitate maximă: 20-155 p. Chr. Acest cărbune de lemn se dovedeşte a fi antic, datând activitatea minieră din acest sector în secolul I - începutul secolului II p. Chr. Suntem siguri că ne găsim în acest caz în faţa unor lucrări miniere săpate la începutul epocii romane. Cârnic 4: Pentru moment, putem numai să presupunem că această reţea se dezvoltă în partea inferioară a planului înclinat G 20 care coboară din partea centrală a reţelei Cârnic 3 spre profunzimea masivului Cârnic (direcţie nord-vest). Cercetarea arheologică a părţii inferioare a G 20 nu au putut să avanseze din cauza timpului prea scurt avut la dispoziţie şi a gazelor existente datorită absenţei aerajului. Galeria G 20 este asemănătoare cu G 2 din Cârnic 3. În prima treime a lungimii accesibile în prezent, G 20 a interceptat o zonă cu mineralizaţii sărace, după care a traversat o zonă sterilă lungă, pentru a ajunge unde? În opinia noastră, planul înclinat G 20 coboară în continuare pentru a deschide o altă reţea minieră în masivul Cârnic, inaccesibilă deocamdată şi denumită Cârnic 4. Depilajul transversal de dimensiuni relativ reduse, accesibil în partea inferioară a G 20, cu siguranţă nu a reprezentat scopul ultim al planului înclinat. G 20 are toate calităţile necesare nu numai unei importante căi de acces dar şi de aeraj pentru nivelele profunde ale minei antice. Finalizarea cercetărilor arheologice în acest sector reprezintă, de asemenea, o prioritate. Cârnic 5: Această reţea minieră antică este alcătuită din lucrări antice orientate N - S, denumite în 2000 Şantierul 19. Reţeaua impresionează în mod deosebit prin starea de conservare foarte bună şi prin forma sa regulată şi extrem de geometrizată. Lucrările accesibile în prezent, organizate pe două nivele suprapuse, au urmărit un filon subvertical. Nivelul inferior constă dintr-o galerie de explorare şi un depilaj de exploatare cu înălţimea de peste 5 m. Nivelul superior este în întregime un nivel de cercetare. Joncţiunea dintre cele două nivele se face printr-un puţ antic. Excavarea rambleului minier nu a scos la iveală nici un obiect arheologic. Au fost totuşi descoperite resturi de lemn într-o nişă de susţinere şi un fragment de scândură, probabil de origine antică. Nivelul superior: Nivelul sudic superior a fost deschis de la sud spre nord. Lucrarea soseşte dintr-o zonă neexplorată, remaniată şi rambleiată de către moderni. Talpa şi tavanul sunt regulate. Galeria are o pantă de 4% în sensul de avansare a săpării şi este echipată cu o serie de nişe de lampă. În talpa acestei lucrări nu există nici o amenajare în vederea drenajului apelor de mină. Galeria se deschide într-un puţ cu secţiune dreptunghiulară 1,75 x 2 m. Pe pereţii lucrării nu există nici o urmă de reluări moderne. Rambleul existent la acest nivel este de origine modernă şi provine parţial şi din surparea pereţilor destabilizaţi. După joncţiunea cu puţul, galeria continuă spre nord, având talpa regulată, fără amenajări în vederea drenajului apelor de mină (reluările moderne sunt nesemnificative). Galeria prezintă nişe de lampă şi urme foarte bine conservate de unelte. Puţul: Luând în considerare contextul în care apare, puţul a fost săpat cu certitudine de sus în jos. Pe pereţii puţului nu există nici o nişă pentru susţinere în lemn, cu excepţia unei deschideri cu pereţii netezi şi secţiune rectangulară. În partea mediană a puţului a fost a fost efectuată o tentativă de cercetare ce a avansat spre vest pe mai puţin de 1 m (reluarea modernă este cvasi-absentă). La baza puţului, înspre sud nu există nici o urmă de lucrări antice. Spre est se schiţează o galerie de explorare, sugerată prin resturile de talpă şi de tavan încă vizibile, restul acestei lucrări fiind distrus prin atac cu exploziv. Spre nord se dezvoltă pe o lungime de aproximativ 10 m o galerie cu înălţimea de peste 5 m. Nivelul inferior: Nivelul inferior poate fi considerat o lucrare de exploatare sau depilaj, cu înălţimea de peste 5 m. A fost realizată prin săparea a trei pasaje succesive, dintre care cel mai vechi pare a fi cel inferior. Nivelul superior se dovedeşte a fi săpat ultimul (se păstrează urmele a două tavane suspendate). Tavanul actual este regulat şi posedă o pantă de 5% în sensul de înaintare. Nişele de lampă şi cele pentru susţinerea în lemn sunt distribuite în mod regulat. Talpa este acoperită integral cu rambleu modern care nu a fost investigat arheologic. În faţa galeriei de cercetare nordice inferioare, modernii au realizat un palier de peste 1 m. Există indicii care atestă că zona a fost săpată iniţial în trei trepte de către minerii antici. Zona din faţa galeriei de explorare a fost intens reluată de moderni. Galeria inferioară a fost săpată cu dalta şi ciocanul de la sud spre nord. Talpa şi tavanul ei sunt regulate. În cadrul rambleului evacuat a existat şi o secvenţă centimetrică de umplutură antică, peste care minerii moderni şi-au stocat sterilul rezultat din reluarea lucrărilor. Galeria, cu reluări moderne, este echipată cu nişe de lampă distribuite omogen. Nu se păstrează frontul de lucru antic ci numai resturi ale acestuia pe peretele vestic, atestând astfel poziţiile sale succesive. În talpa lucrării se păstrează încă partea inferioară a frontului antic al galeriei. În partea terminală a galeriei antice, minerii antici au adâncit puţin talpa galeriei realizând două paliere. Două fragmente de lemn descoperite în reţeaua Cârnic 5 au fost datate 14C. Cele două măsurători indică vârste aproape identice, din perioada pre-romană: eşantionul 1, 1940+/-50 BP, cu intervalul de probabilitate maximă 5-135 p. Chr.; eşantionul 2, 1925+/-50 BP, cu intervalul de probabilitate maximă 5-135 p. Chr. Aceste rezultate, practic identice, plasează fragmentele de lemn descoperite în această reţea între începutul secolului I şi începutul secolului II p. Chr. Rezultatele obţinute sugerează că activitatea minieră în acest sector minier era în plină desfăşurare în secolul I p. Chr., în epoca dacică, precum şi la începutul secolului al II-lea, după cucerirea romană, după cum o indică şi utilizarea lămpilor de mină (prezenţa a numeroase nişe de lampă în această reţea). O altă alternativă ar fi deschiderea acestor lucrări miniere chiar la începutul epocii romane, ceea ce explică atât vârsta 14C obţinută cât şi prezenţa nişelor de lampă. Pe de altă parte, aceste vestigii miniere atestă o activitate minieră ce s-a succedat în timp, cu dezvoltări succesive. În consecinţă, o activitate minieră ce a debutat în epoca dacică şi a fost reluată ulterior în epoca romană nu este deloc incompatibilă cu informaţiile disponibile în momentul de faţă. Geologia: Acest şantier minier a vizat exploatarea unui filon vertical, mai exact o zonă de ramificaţie filoniană arborescentă orientată N - S. Filonul este extrem de dur, fiind constituit din cuarţ rubanat şi buzunare de brecie. Roca gazdă perifiloniană este intens silicifiată, devenind la rândul său extrem de dură. În contrast, pereţii lucrărilor miniere sunt săpaţi într-un dacit friabil, nesilicifiat. Probarea filonului vertical, pe peretele sudic al puţului, în zona sa inferioară, indică conţinuturi apreciabile (123 g/t Au şi 145 g/t Ag). Filonul este de asemenea deschis şi în tavanul galeriei de cercetare nordică. Corpul de minereu exploatat în această reţea se dovedeşte a fi mai degrabă un stockwork îngust şi alungit, cu o înălţime de peste 10 m, cel puţin 20 m lungime şi 1,5 m lăţime. Tavanul nivelului superior, respectiv talpa nivelului inferior marchează limitele de dezvoltare pe verticală a zonei de ramificaţie filoniană. Lucrările de exploatare au fost stopate în zona de dispariţie a silicifierii, unde roca gazdă redevine friabilă. Este frapant modul în care minerii antici au dirijat lucrările miniere în funcţie de indicii mineralogici care conturează cu precizie corpul de minereu bogat din acest sector. Această observaţie sugerează că minerii antici posedau o bună cunoaştere geologică sau mai degrabă proto-geologică, ce reprezenta fără îndoială o parte a tradiţiei miniere de la Roşia Montană, în spiritul căreia s-a efectuat exploatarea minieră a masivului Cârnic. Cârnic 6: Explorarea realizată în sud-estul masivului Cârnic a pus în evidenţă două zone distincte, extrem de interesante, dispuse pe două nivele, reunite în reţeaua minieră Cârnic 6. Nivelul inferior constă dintr-o galerie echipată cu şine de lemn, echipament tehnic vechi, înlocuit în general cu şine de fier pe la începutul secolului XIX. În nivelul superior a fost cercetat un şantier antic, aşa numita "galerie de drenaj". Galeria cu şine de lemn: Această galerie (1,50 – 2 m lăţime şi 2 m înălţime medie) a fost explorată de la est spre vest pe o lungime de aproximativ 21 m. Extremitatea sa estică, unde s-a intersectat o lucrare recentă, este şi în prezent colmatată complet cu rambleu minier. O susţinere în lemn de epocă recentă se păstrează pe ultimii 3,50 m accesibili ai galeriei cu şine de lemn. De-a lungul peretelui sudic al lucrării se găseşte stocat rambleu minier de dimensiuni mari (blocuri). Şinele de lemn sunt prezente de-a lungul întregului tronson accesibil al galeriei. Şinele sunt debitate din lemn cu secţiune dreptunghiulară (8 cm înălţime, 8,5 – 11 cm lăţime şi 2,50 – 3 m lungime), fiind dispuse direct pe talpa galeriei. Ele sunt separate din loc în loc de traverse de lemn care menţin o distanţă medie de 49 cm între şine. Diferitele piese de lemn ce intră în compunerea unei şine sunt asamblate două câte două printr-o altă piesă de lemn dispusă în partea lor inferioară (cui de lemn cu diametrul de 3 cm). În zonele de schimbare a direcţiei căii de rulare sunt amenajate o serie de susţineri suplimentare în zona centrală şi în exteriorul virajului, fiind vorba de fragmente de lemn dispuse între şine sau fixate contra peretelui galeriei. Urmele uzurii şinelor de lemn se observă în cazul unui viraj a căii de rulare, confirmând utilizarea acestui echipament minier. Un fragment de lemn din şine a fost supus datării 14C care a precizat o vârstă cuprinsă între debutul secolului XVII şi începutul secolului XIX4. Galeria de drenaj: Aşa numita galerie de drenaj a fost săpată de la sud spre nord, prelungind-se apoi într-un depilaj antic orientat est-vest. Continuitatea dintre aceste două lucrări posedă o serie de caracteristici care infirmă ideea unei joncţiuni între galerie şi un şantier pre-existent, indicând mai degrabă că galeria a fost dirijată spre un panou neexploatat al unei zone mineralizate deja cunoscute, transformându-se ulterior, gradat, într-o zonă de exploatare. Acest şantier antic a fost reluat intens de către moderni. Depilajul vechi este spaţios (1,70 - 1,80 m înălţime) şi a fost intersectat de o zonă de exploatare modernă de mari dimensiuni în care se păstrează din loc în loc urmele uneltelor ascuţite (daltă) care au servit la exploatarea iniţială a corpului de minereu. La intrarea în galeria de drenaj, o amorsă de galerie laterală certifică o tentativă de explorare. Avansând spre vest, galeria se prezintă într-o stare de conservare mai precară. Rambleul din această lucrare constă din material modern, concentrat în apropierea depilajului, pentru ca în rest să fie reprezentat din material rezultat prin prăbuşirea pereţilor şi tavanului, precum şi material argilos transportat de apele de infiltraţie. O secvenţă cenuşie, regulată şi continuă, aflată direct pe talpa lucrării demonstrează că nivelul de circulaţie antic nu a fost îndepărtat în timpul reluărilor ulterioare ale lucrării miniere. Acest strat este întărit şi conţine foarte multe fragmente de cărbune de lemn şi de lemn. Din această secvenţă stratigrafică au fost prelevate în vederea analizării 14C o scândură şi cărbune de lemn. Au fost obţinute două datări 14C pe fragmente de cărbune de lemn (nr. 1: 1850+/-50 BP, cu intervalul de probabilitate maximă 55-260 p. Chr.; nr. 2: 1720+/-50 BP, cu intervalul de probabilitate maximă 215 - 430 p. Chr.). Primul rezultat se încadrează perfect epocii romane (secolele II şi III). Al doilea rezultat corespunde unei perioade mai târzii, respectiv începutul secolului III – începutul secolului V. Pe ansamblu, rezultatele obţinute permit încadrarea acestor lucrări în secolul III p. Chr., în epoca romană. Absenţa unor echipamente adecvate pentru drenarea apelor de mină din acest sector au determinat abandonarea lucrărilor de cercetare în mai 2002. Iniţial, luând în considerare poziţia sa în partea inferioară a masivului, fluxul masiv şi constant de apă ce o traversează şi profilul său descendent înspre suprafaţă, această galerie a fost interpretată ca galerie antică de drenaj, întrucât toate aceste caracteristici sunt specifice unei galerii de drenaj. Confirmarea sau infirmarea acestei ipoteze poate fi făcută numai prin continuarea cercetărilor arheologice miniere. Cârnic 7: În sud-vestul masivului Cârnic au fost descoperite o serie de lucrări miniere deschise cu focul, organizate în două ansambluri – şantierul 14 şi şantierul 9. Şantierul 14 (Ch 14) se găseşte destul de departe de suprafaţă, ceea ce a pus cu siguranţă probleme de ventilaţie. Metoda de săpare cu focul este o tehnică minieră foarte veche, dar care s-a perpetuat până la introducerea în practica minieră a puşcării cu exploziv (secolul XVII). Atacul cu focul se aplică în general pentru săparea lucrărilor în roci foarte dure, mult prea dure pentru a putea fi atacate manual cu unelte. În şantierul Ch 14 există o lucrare antică săpată cu dalta şi ciocanul care a fost reluată pe două tronsoane prin atac cu focul, aceste zone fiind la rândul lor intersectate ulterior de depilaje moderne deschise cu exploziv. Cercetările derulate în acest şantier minier au demonstrat anterioritatea săpării cu unelte comparativ cu atacul cu focul (în cazul galeriei respective). Din păcate nu au fost descoperite fragmente de cărbune de lemn (care se pretau la datare 14C), din cauza reluării moderne. Aceeaşi problemă a fost întâmpinată şi în cazul sectorului Găuri cercetat în anul 2001. Lucrările deschise cu focul din cadrul şantierului Ch 9 ating înălţimi extrem de mari. Este vorba de o serie de cupole, deschise succesiv una deasupra alteia, similar celor de la Găuri. Din cauza timpului mult prea scurt avut la dispoziţie în 2002 nu au putut fi demarate săpături arheologice şi topografierea detaliată a acestei zone de interes. Au fost realizate o serie de amenajări pentru escaladarea acestor lucrări vaste cu scopul precis de a colecta eventualele resturi de cărbune de lemn sau lemn, vestigii din epoca de activitate a atacului cu focul, ce se puteau păstra în partea superioară a lucrărilor. Acest demers a dat rezultatele scontate, permiţând obţinerea unor eşantioane de cărbune de lemn amestecat cu fragmente tabulare-aşchioase de rocă, colectate din nivelul superior al lucrărilor. Rezultatele 14C obţinute indică: 1785+/-50 BP; intervalul de probabilitate maximă 135-355 p. Chr. După cum atestă rezultatele izotopice, vârsta atacului cu focul corespunde unei perioade ce se încadrează între începutul secolului II şi mijlocul secolului IV p. Chr., care în linii generale corespunde epocii romane. Cârnic 8: Lucrările miniere din reţeaua Cârnic 8 sunt etajate pe mai multe nivele, ocupând spaţiul dintre reţeaua Cârnic 1 şi suprafaţă. Această reţea a fost doar explorată şi topografiată preliminar. Explorarea a fost stopată în mai multe sectoare datorită prezenţei gazelor. Lucrările sunt de factură antică, fiind caracterizate prin schimbări de direcţie geometrizate, profil trapezoidal şi abundenţa nişelor de lampă dispuse în apropierea tavanului. Minerii moderni au rambleiat o mare parte din lucrările antice cu sterilul rezultat din deschiderea mai multor camere de exploatare cu diametrul de aproximativ 10 m. Excavarea acestor camere a distrus astfel o bună parte din lucrările antice. Cu toate că pe pereţii şi tavanul lucrărilor moderne se păstrează resturile lucrărilor antice, este practic imposibil să se reconstituie continuitatea lucrărilor antice. Un fragment de lemn recoltat din partea mediană a reţelei Cârnic 8 analizat 14C indică valoarea 340+/-60 BP, cu intervalul de probabilitate maximă 1470-1680, respectiv între secolele XV şi XVII. În campania 1999, un alt eşantion de lemn recoltat din nord-vestul reţelei, de la un nivel mai apropiat de suprafaţă a indicat o perioadă mai veche (rezultate 14C: 1090+/-60 BP, intervalul de probabilitate maximă 890-1005, respectiv sfârşitul secolului IX – debutul secolului XI. Această din urmă perioadă este atestată documentar ca o perioadă de reluare a activităţii miniere în masivul Cârnic5. Topografierea preliminară a lucrărilor antice sugerează în cazul acestora utilizarea unei anumite tehnici de deschidere. După ce o galerie intersecta o zonă de minereu bogat, minerii deschideau o serie de galerii dispuse radiar sau deplasate succesiv puţin una în raport cu alta. În acest mod lucrările se organizau sub formă de evantai sau de stea, fiind orientate în toate direcţiile. Nu toate lucrările accesibile localizate în partea superioară a masivului Cârnic au putut fi explorate în anul 2002. Deoarece acestea sunt mai apropiate de suprafaţă avem motive întemeiate să credem că ele sunt cele mai vechi lucrări subterane din masivul Cârnic. Rezultate şi interpretare: Misiunea 2002 s-a dovedit un real succes. Această campanie ne-a permis să descoperim o nouă reţea minieră antică, Cârnic 3, aflată în stare foarte bună de conservare. Mulţumită eforturilor deosebite ale tuturor membrilor echipei arheologice, asistată de echipa de mineri de la Roşia Montană, s-a reuşit săparea şi cercetarea majorităţii lucrărilor antice identificate în anul 2000 în masivul Cârnic şi mai mult, chiar şi o bună parte a celor descoperite în anul 2002. Cu toate acestea, timpul avut la dispoziţie a fost insuficient pentru a finaliza cercetările şi a obţine o imagine de ansamblu, necesară pentru interpretarea vestigiilor miniere antice din masivul Cârnic. Au fost studiate opt reţele miniere antice, unele dintre ele conectate intim, respectiv Cârnic 1, Cârnic 2, Cârnic 3 şi Cârnic 8, toate acestea fiind localizate în partea sudică a masivului Cârnic. Numai reţelele Cârnic 1, Cârnic 2 şi Cârnic 3 acoperă o suprafaţă de 8400 m2, cu o denivelare verticală de 30 m. Reţeaua Cârnic 5, izolată, are la rândul ei o suprafaţă de aproape 1000 m2 prin cele două nivele de galerii etajate. În cadrul reţelei Cârnic 8 au fost exploraţi şi topografiaţi preliminar peste 480 m de galerie antică. Această ultimă reţea minieră acoperă 2160 m2, fiind etajată pe cel puţin şase orizonturi. Această zonă, localizată înspre partea superioară a masivului, probabil că găzduieşte cele mai vechi vestigii, dacice sau chiar mai vechi, precum şi reluări medievale. Lucrările miniere antice se păstrează în stare foarte bună de conservare, particularităţile acestora permiţând recunoaşterea lor rapidă. Reţelele miniere dacice şi romane au în mod sistematic profil trapezoidal. Prezenţa nişelor de lampă indică o tehnică romană. Lămpile de mină (tip Firmalampen) au ajuns la Alburnus Maior la începutul secolului II p. Chr., concomitent cu legiunile romane. Minerii daci utilizau fără îndoială un alt sistem de iluminare în subteran, cum ar fi de exemplu surse de lumină suspendate pe traverse fixate între pereţii galeriilor, tehnică ce nu lasă nici o urmă conservabilă până în prezent. O altă posibilitate ar fi utilizarea unor torţe din material lemnos debitat în fâşii, ceea ce ar putea explica abundenţa materialului lemnos sub formă de fâşii descoperit în rambleul şantierelor nord-vestice ale reţelei Cârnic 1 în anul 2000. Dintre variatele tipuri de lucrări miniere întâlnite în masivul Cârnic, putem menţiona: - Galerii de cercetare scurte, galerii de circulaţie lungi dirijate în direcţii variate, galerii de exploatare, grupate unele în apropierea celorlalte şi dispuse sub formă de evantai, stea sau rectangular. - Depilaje sau şantiere de exploatare, obţinute de obicei prin lărgirea sau adâncirea unei galerii simple. - Planuri înclinate ascendente sau descendente, săpate adesea de la suprafaţă sau între două zone de exploatare. Foarte frecvent ele au fost săpate cu trepte. - Camere cu pilieri, formate în urma abatajul minereului prin mai multe galerii ce se intresectează reciproc într-o anumită zonă. - Puţuri de cercetare sau exploatare, verticale sau de formă elicoidală, cu devieri de direcţie în unghiuri drepte şi echipate cu trepte. Puţurile pentru circulaţia între două orizonturi sunt scurte şi rare. În acest caz erau preferate scurte pasaje înclinate, cu sau fără trepte, sau lungi planuri înclinate. Datorită cercetărilor geologice de teren, completate cu investigaţii de laborator, suntem capabili în momentul de faţă să punctăm opţiunile minerilor. Aceştia erau capabili să urmărească cu măiestrie mineralizaţiile, evitând întotdeuna să avanseze fără un scop bine precizat în roca sterilă. Singurele lucrări conduse în steril au fost marile căi de acces (galerii sau planuri înclinate), deschise cu scopul stabilirii unei legături între diferite sectoare active ale minei. Artefactele arheologice sunt rare, fiind vorba de fragmente de lemn conservate în mediul umed al minei, cărbune de lemn şi fragmente de lămpi romane. Până în prezent nu au fost descoperite unelte. Singurul mobilier databil îl reprezintă doar lămpile de mină. A fost descoperit un singur model, lampă cu canal din secolul II p. Chr., în două variante constructive, de talie mică şi de talie mare. Datările 14C pe diferite fragmente de lemn sau de cărbune de lemn atestă o perioadă de activitate minieră între secolele III şi II şi secolul I a. Chr., precum şi în perioada secolelor I – III p. Chr. Studiul reţelelor miniere din masivul Cârnic a permis departajarea a două tipuri de grupuri de lucrări: - un prim grup este reprezentat prin lucrări bine organizate, asociate unor planuri înclinate de dimensiuni mari, cum este G 1 în Cârnic 2, G 2 în Cârnic 3 şi probabil G 20 care ar putea deschide o nouă reţea minieră – Cârnic 4. - un grup de lucrări repartizate haotic, similar celor ce se găsesc în partea superioară a reţelei Cârnic 1 şi deasupra ei, respectiv reţeaua Cârnic 8. Lucrările pre-romane se găsesc tocmai în această din urmă zonă în care lucrările miniere sunt dispuse dezorganizat. Zonele bine organizate, Cârnic 2 şi Cârnic 3, datate de epocă romană, sugerează o deschidere sistematică o întregului spaţiu minier. Organizarea sistematizată a primului grup de lucrări miniere aminteşte de un alt sistem de exploatare cunoscut în lumea romană. Este vorba de concesiunile miniere din zăcământul polimetalic Vipasca (Aljustrel, sudul Portugaliei), ce sunt menţionate de altfel şi în documente arheologice. În acest sit minier antic au fost descoperite două table de bronz în care era inscripţionat codul minier roman valabil în acest oraş antic în secolul II p. Chr., în timpul lui Hadrian. Printre alte dispoziţii, aceste table de lege amintesc de un decupaj al zăcământului în concesiuni miniere pornind de la puţuri gemene, deschise de la suprafaţă. În timp ce deschiderea prin puţuri verticale se pretează în cazul unei topografii generale de tip platou, cum este cazul la Vipasca (Cauuet et alii, 2002), această metodă de deschidere este mai puţin indicată în cazul unor masive cu pante abrupte cum sunt cele de la Roşia Montană. În anticul Alburnus Maior s-a preferat un decupaj efectuat prin intermediul unor planuri înclinate săpate de la suprafaţă înspre profunzimile masivului şi nu prin puţuri. Concesiunile au fost ulterior realizate direct în subteran, pornind de la zonele cu minereu bogat interceptate de căile de acces. Aceste lucrări de acces, de dimensiuni mari, au fost deschise pentru a permite o gestiune precisă a concesiunilor miniere şi un control riguros asupra exploatării.
|
Abstract other lang. |
|
Abstract |
This campaign made it possible to for us discover a new ancient mining network, Cârnic 3, found in a very good state of conservation. We studied eight ancient mining networks, some of them closely connected, that is Cârnic 1, Cârnic 2, Cârnic 3 and Cârnic 8, all of them located in the south part of Cârnic massif. The ancient mining works have been preserved in a very good state of conservation, as their peculiarities allowed us to recognize them quickly.
|
Bibliography |
|
Bibliographic notes |
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
Editor |
CIMEC |
Language |
RO |
|
|