Report |
Turnul Cizmarilor face parte organică din fortificaţia medievală a Sighişoarei, fiind situat într-un punct strategic important, aflat în colţul de nord-vest al cetăţii. Săpăturile de salvare şi descărcare de sarcină istorică a monumentului, efectuate în vara anului 2002, au premers proiectului şi lucrărilor de restaurare a nivelului inferior, fiind finanţate de concesionarul turnului (SC Teleson SRL), săpătura efectivă prilejuind ocazia unei tabere internaţionale de arheologie (iniţiate de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret din Sighişoara în cadrul Programului de Stabilitate pentru Europa Centrală şi de Sud-Est, cu studenţi din Polonia, Algeria şi Germania), iar beneficiarul inventarului descoperit a fost muzeul de istorie din localitate. Luându-se în considerare situaţia din teren, grav şi iremediabil viciată anterior pe suprafeţe largi de numeroase săpături nedocumentate ştiinţific, au fost poziţionate trei secţiuni în afara monumentului (una pe latura de est, alta în colţul de nord-est, iar a treia în exteriorul fortificaţiei - la intersecţia zidului de incintă cu latura de nord-vest a turnului), precum şi tot atâtea în interior (în zonele parietale centrale din sud, est şi nord). Restrânse ca suprafaţă, investigaţiile arheologice s-au dovedit nu numai necesare ci de-a dreptul surprinzătoare prin informaţiile relevate, nuanţând substanţial devenirea urbanistică şi militară a sitului medieval sighişorean. Astfel, chiar în lipsa unei stratigrafii de substanţă, excavaţiile au pus în evidenţă mai mulţi martori subterani de zidărie care modifică geografia istorică a locului, certificând fortificarea extremităţii de nord a platoului inferior al cetăţii mai timpuriu decât s-a bănuit până acum. Aşezat pe un plan hexagonal, în imaginea sa actuală Turnul Cizmarilor păstrează la elevaţie o imagine definitivată spre sfârşitul secolului al XVII-lea, fundaţiile secţionând un strat de secol XIV şi aşezându-se într-un nivel de cultură datat în vremea hallstattului timpuriu. Aşadar, la exterior, cercetările au confirmat ipotezele vehiculate până acum în bibliografia Sighişoarei, dar în interior au pus în evidenţă existenţa unui mai vechi turn de flancare, cu dimensiuni modeste şi contur patrulater, care se poate data cel mai devreme la începutul secolului XIV. De asemenea, vechiul turn, necunoscut până acum, se relaţionează strict cu două faze de incintă anterioare configuraţiei actuale, după cum şi cel actual memorează etape evidente în parament dar nelămurite fără cercetare arheologică. Stratigrafia cea mai relevantă a apărut în S 1 (poziţionată pe exterior, în zona centrală a zidului de est), unde a pus în evidenţă un consistent strat de cultură hallstattiană, gros de cel puţin 0,5 m (la -2,8 m solul viu a fost inaccesibil datorită situaţiei din teren, care din cauza unei canalizări a determinat reducerea în lăţime a secţiunii de la 2 m la 1,1 m), suprapus aproximativ pe 0,20 m de un steril nisipos galben-verzui (o depunere naturală din preistorie până în evul mediu), urmat de un strat cu materiale de secol XIV-XV iar apoi de diverse intervenţii târzii. În concluzie, deocamdată se poate aprecia că la începutul secolului al XIV-lea în partea de nord-vest a platoului inferior din Dealul Cetăţii a fost ridicat un turn cu dimensiuni modeste de formă patrulateră, din a cărui colţ de nord-est pornea în aceiaşi direcţie un prim zid de incintă la care s-a renunţat într-o perioadă ce nu poate fi încă precizată. Ulterior, la latura de nord a acestui turn a fost adosată incinta actuală, care a extins astfel zona fortificată. În secolul al XVI-lea turnul patrulater a fost desfiinţat până la nivelul de călcare iar peste el a fost ridicată construcţia actuală, care suprapune parţial latura de sud a vechiului turn, integral pe cea de vest, actualul zid de incintă, iar pilonul central a ocupat colţul de nord-vest al turnului. În această etapă accesul la parter se făcea printr-o uşă boltită aflată la mijlocul zidului de est, iar la nivelul superior printr-o scară mobilă din lemn aflată pe aceeaşi parte a turnului. La început de secol XVII primul zid de incintă este refolosit prin transformarea lui în fundaţia unui zid nou, care legând Turnul Cizmarilor de cel al Lăcătuşilor a transformat zona în bastion. O imagine completă asupra celor petrecute în colţul de nord-vest al cetăţii medievale din Sighişoara se va putea contura abia după prelucrarea definitivă a datelor şi a inventarului arheologic descoperit, precum şi după fireasca lor conexiune cu izvoarele şi informaţiile istorice scrise.
|