Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Capidava | Commune: Topalu | County: Constanţa | Site: Cetate | Excavation Year: 2003

Excavation Year   2003
Epoch
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.);
Early Medieval
Periods
Roman Period;
Byzantine Period
Site Category
Defence
Site Types
Citadel
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Constanţa
Locality   Capidava
Commune   Topalu
Site  Cetate
Site Sector Sectorul I, carourile Q51-R51 şi P52
Site name   Capidava
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Covacef Zaharia Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Dobrinescu Cătălin Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa
Florescu Radu Site director Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Matei Cristian Sector director Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti
Miron Costin Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Opriş Ioan Carol Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie
Pinter Zeno-Karl Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
Ţiplic Ioan Marian Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu
National Arch. Record Site Code 63063.01
Report În amurgul fierbinte al primei duminici din septembrie trecut, la doar câteva săptămâni de la încheierea campaniei de săpături, a plecat fulgerător dintre noi Radu Florescu.
Coordonator al şantierului arheologic de la Capidava mai bine de patru decenii, fascinant pedagog şi unul dintre ultimii erudiţi ai secolului XX, Radu Florescu a reprezentat pentru mulţi dintre noi şi un înţelept sfătuitor, purtătorul de confort sufletesc în clipe grele, un mare şi generos prieten.
Predestinat Capidavei prin întreaga legaţie ştiinţifică părintească, dar şi printr-o mistuitoare pasiune personală, profesorul Radu Florescu a servit acest excepţional sit al arheologiei româneşti cum s-a priceput mai bine. Mărturie a acestei râvne stau nenumăratele-i albume şi cărţi, studii, materiale de popularizare, zeci de serii de studenţi care şi-au lăsat parte din suflet la Capidava, fermecaţi de frumuseţea locului, de şarmul şi de învăţătura excepţională ale profesorului. Constanta înnoire a bazei arheologice din ultimele decenii, reorganizarea şi sistematizarea depozitelor, informatizarea inventarului, iniţierea proiectului unui nou spaţiu de expunere muzeală pentru întregul sit şi artefactele descoperite, campania de conservare şi restaurare a fortificaţiei din ultimii ani înseamnă tot atâtea proiecte în care profesorul a pus moderna-i concepţie şi vizionară stăruinţă. Radu Florescu nu înceta să ne uimească!
Depănând amintiri, Radu Florescu povestea, într-un moment de tandră sinceritate, că el şi Capidava aveau o "istorie" de 68 ani, căci fusese adus pe şantier pentru întâia dată de către ilustrul său părinte la vârsta de trei ani şi jumătate. "Capo" – aşa cum îl chemau cei apropiaţi - nu a mai părăsit de atunci vreodată Capidava. Până pe 7 septembrie 2003.
Sit tibi terra levis, magistre!

Sectorul I, carourile Q51-R51 şi P52
În anul 2003, în sectorul I al cetăţii Capidava au fost întreprinse cercetări arheologice în carourile Q51 si R51, fiind deschisă săpătura şi în caroul P52.
În carourile Q51 şi R51, săpătura a fost dezvoltată până la nivelul de locuire corespunzător secolului al IV-lea. Pentru a se putea face observaţii pertinente, martorul dintre cele două caroruri (Q51 şi R51) a fost îndepărtat după efectuarea săpăturii, până la nivelul menţionat.
Lucrările din caroul Q51 au pus în evidenţă existenţa unei construcţii de mari dimensiuni, al cărei zid de E, dinspre basilică - degajat în cursul campaniei arheologice din anul 2002 - mărginea o stradelă îngustă sub care se afla un canal de scurgere a apelor uzate. Zidurile de E şi de V ale locuinţei se sprijină pe zidul de incintă, care îndeplineşte funcţia de al patrulea zid al construcţiei.
Zidul de S al locuinţei din carourile Q51 şi R51 a fost demantelat prin construirea unor bordeie, suprapuse pe două niveluri, care au folosit materiale litice din zidurile de secol V şi VI, legate cu pământ, deci uşor de dislocat.
În partea de V a caroului R51, în afara locuinţei, se păstrează un zid de 0,60 m lăţime, realizat din moloane fasonate cu barda şi legate cu mortar. Şi acest zid a fost demantelat de către locuitorii habitatului de bordeie, care au turnat peste resturile sale o şapă din lut galben, groasă de cca. 0,40 m, pe care au bătătorit-o pentru a realiza podeaua unei locuinţe de tip "bordei". Zidul legat cu mortar pare a fi fost folosit de locuitorii Capidavei din secolele al V-lea şi al VI-lea, pentru realizarea unui alt spaţiu despre a cărei destinaţie vom putea emite ipoteze după săparea caroului S 51. În profilul martorului din partea de vest a acestui spaţiu amenajat, la cca. 0,60 m de zidul legat cu mortar, se observa, la nivelul podelei de lut din secolele al IV-lea şi al V-lea, o bârnă rotundă şi scândura fixată peste ea, în lungime, care alcătuiau coama acoperişului de lemn, peste care au fost fixate ţigle de lut de bună factură, prezente în stare fragmentară în săpătură. Sub acoperişul prăbuşit, puternic calcinat şi parţial păstrat, a fost descoperit un fragment de capitel (?) din calcar, având incizate pe suprafaţa sa simboluri creştine, ochi şi cruci. Pe una din ţiglele descoperite lângă zidul cu mortar se afla incizat semnul crucii, realizat cu un obiect ascuţit, înainte de arderea materialului tegular.
Spre colţul de SV al locuinţei din carourile Q51 şi R51, se afla un chiup fragmentar, fragilizat de incendiu şi crăpat de presiunea pământului acumulat deasupra sa, din care se păstra circa treimea inferioară. În interiorul chiupului, în pământul care l-a umplut, se afla un ulcior întreg şi un creuzet de mici dimensiuni, din lut galben. La baza zidului de sud al locuinţei s-a descoperit o amforă întreagă, cu urme de arsură de la bârnele de lemn căzute deasupra ei. În stratul de cenuşă provenit de la incendierea suprastructurii zidului locuinţei s-au descoperit scoabe şi piroane de fier folosite pentru fixarea structurii de lemn a acoperişului.
În faza corespunzătoare distrugerii radicale a aşezării, plasată undeva spre începutul secolului al VII-lea, atât zidurile locuinţei, cât şi suprastructura de lemn a acesteia, au alunecat spre interiorul construcţiei, de la S spre N, stratul de cenuşă indicând existenţa unui puternic incendiu, care a însoţit şi desăvârşit distrugerea.
Peste colţul de SE al locuinţei din carourile Q51 şi R51, deasupra unei depuneri de pământ şi dărâmături cu grosimea de 0,7 m, se afla prăbuşit un masiv de zidărie de bună factură, din piatră legată cu mortar şi cu o arază de cărămidă care egaliza construcţia, realizata din cinci rânduri de cărămizi suprapuse, legate cu mortar, deasupra cărora se afla un rând de moloane cioplite cu barda. Acest masiv de zidărie provine - luând în calcul direcţia sa de prăbuşire - dintr-un spaţiu aflat în cuprinsul caroului Q52, zonă unde nu s-a întreprins încă o cercetare sistematică. Aspectul constructiv al respectivului masiv de zidărie este foarte asemănător cu cel al zidăriei porţii de atac. El făcea parte, probabil, dintr-o construcţie realizată înainte de ridicarea locuinţelor adosate zidului de incintă, existând posibilitatea, după aspectul său de pilă portantă, să fi fost parte dintr-o structură ce continua - în interiorul cetăţii - lucrările de fortificaţie pendinte de poarta de atac. Modul în care s-a prăbuşit respectivul masiv de zidărie, impune concluzia că el se afla "în picioare", cel puţin parţial, la data când locuinţa din faţa sa fusese construită prin adosare la zidul de incintă, fiind păstrat ca parte a unei structuri anterioare, de secol IV, din motive pe care săpăturile sistematice viitoare cu siguranţă le vor clarifica. Observăm, de asemenea, că masivul de zidărie respectiv s-a prăbuşit printr-o mişcare de forfecare şi de translaţie pe direcţia SE - NV, din interiorul cetăţii, spre poarta de atac, ceea ce implică fie căderea sa ca urmare a unei fireşti degradări în urma trecerii timpului, fie datorită unei mişcări seismice. În ambele cazuri, prăbuşirea sa peste stratul de dărâmătură de deasupra zidului demantelat ar găsi o bună explicaţie. În ceea ce ne priveşte, considerăm că respectivul masiv de zidărie s-a aflat la locul său şi în perioada în care pe suprafaţa cetăţii s-a dezvoltat aşezarea de bordeie corespunzătoare secolelor IX-XI, concluzie dată de resturile de vegetaţie aflate sub masivul de zidărie şi de trei fragmente ceramice, aparţinând secolelor IX-XI, descoperite sub zidăria prăbuşită, în masa de dărâmătură.
Deschiderea săpăturii în caroul P52 a surprins continuarea zidului de V, cu lăţimea de 0,70 m, al locuinţei din caroul O51 si P51, care a folosit pentru delimitarea unui alt spaţiu de locuit. Acest zid este şi el fixat pe un zid mai vechi, cu lăţime dublă, de 1,40 m, aparţinând secolului al IV-lea. Concluziile preliminare conduc la conturarea unei trame stradale, în care zidurile masive ce mărginesc culoarul de circulaţie, având canalul pentru eliminarea apelor uzate la bază, se continua şi servesc drept pereţi pentru mai multe clădiri, sau sunt parte a unuia şi aceluiaşi edificiu. Posibilul acces în locuinţa din carourile O51 şi P51 (cu o suprafaţă de aproximativ 48 m2) se putea face prin colţul de SE al acesteia, după cum indică zidul coborât în această parte a construcţiei. Există însă posibilitatea ca în caroul P52 să se afle o altă cameră a unui edificiu mai mare, din care făcea parte şi spaţiul de 48 m2, despre ale cărui funcţii şi caracteristici se vor obţine date din săpăturile ce vor urma.
Se remarcă faptul că toate construcţiile dezvelite până în prezent, în imediata apropiere a curtinei zidului de incintă al porţii de atac, prezintă caracteristica de adosare, pe una din laturi, la partea interioară a curtinei, care serveşte ca al patrulea zid al fiecărui edificiu în parte. După cum observam cu ocazia degajării colţului de nord-vest al bazilicii, care încăleca o porţiune din zidul curtinei, cel puţin în această parte a fortificaţiei, cuprinsă între poarta de atac şi turnul de colţ în formă de potcoavă, zidul de fortificaţie trebuie să fi avut, în secolul al VI-lea, o funcţionalitate modificată faţă de aceea a unor epoci anterioare, accesul apărătorilor cetăţii la turnul de colţ şi pe curtină - dacă acestea mai funcţionau ca elemente active de fortificaţie - făcându-se cu greutate.
Menţionăm, de asemenea, faptul că locuinţele din această zonă a cetăţii, aflată în imediata apropiere a edificiului bazilical, sunt de mari dimensiuni, având o suprafaţă utilă largă, un spaţiu generos, aflat în oarecare contradicţie cu spaţiile de locuit din alte zone ale cetăţii - mult mai strâmte şi folosind podeaua pentru îngroparea unor chiupuri de provizii - lucru explicabil pentru perioada de timp în care acestea au funcţionat, perioadă caracterizată de o aglomerare a spaţiului cetăţii prin aşezarea unui mare număr de locuitori între zidurile fortificaţiei. Aglomerarea locuitorilor în spaţiul intramuran a fost dictată de împrejurările istorice pe care regiunile Imperiului situate la Dunărea de Jos le-au traversat în această perioadă de insecuritate politică şi militară. În aceste circumstanţe, este posibil ca locuinţele din sectorul I al Capidavei să fi servit drept habitat unor prelaţi, cu îndeletniciri militare - având în vedere piesele de armament descoperite în locuinţa din caroul P51 - şi chiar meşteşugăreşti - după cum indică prezenţa în locuinţa din caroul Q51 a creuzetului destinat turnării metalelor - şi să fi avut o funcţionalitate aparte faţă de locuinţele din alte sectoare ale fortificaţiei.
Prezenţa între descoperirile mobile a unor obiecte cu caracter creştin, între care numeroase fragmente de picioare de "cupe" din sticlă, care pot fi desemnate drept "candele", întăresc această concluzie. Între obiectele mobile atrage atenţia, în mod deosebit, fragmentul de "capitel" (?) din calcar, cu inciziile sale stângace, dar bine conturate, care redau mai multe cruci şi un ochi ale cărui contururi, formate de linii prelungi, sunt terminate în formă de cruce, precum şi ţigla de acoperiş având incizată pe suprafaţa ei o cruce. Aceste materiale de construcţie vin să completeze gama largă de obiecte marcate cu semnul crucii sau având o destinaţie legată de oficierea cultului creştin la Capidava, în secolele IV-VI p. Chr. [Cristian Matei (UCDC Bucureşti) – responsabil sector]






.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetarilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu