Excavation Year |
2003 |
Epoch |
Early Roman (1st - 3rd cent.);
Late Roman (4th - 7th cent.);
Early Medieval
|
Periods |
Roman Period;
Byzantine Period
|
Site Category |
Defence
|
Site Types |
Citadel
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
County / District |
Constanţa |
Locality |
Capidava |
Commune |
Topalu |
Site |
Cetate |
Site Sector |
Sector VI |
Site name |
Capidava |
Persons involved and Institutions |
Last name | First name | role | Institution |
Covacef |
Zaharia |
|
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Dobrinescu |
Cătălin |
|
Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa |
Florescu |
Radu |
Site director |
Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie |
Matei |
Cristian |
|
Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti |
Miron |
Costin |
|
Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
Opriş |
Ioan Carol |
Sector director |
Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
Pinter |
Zeno-Karl |
|
Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
Ţiplic |
Ioan Marian |
|
Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu |
|
National Arch. Record Site Code |
63063.01
|
Report |
Sector VI – carourile c-d 75-74 Cercetările arheologice practicate în sectorul VI din sfertul sudic al cetăţii de la Capidava s-au concentrat în campania 2003 asupra careurilor T-Ţ 71-70, T 71. Săpătura a fost realizată de o grupă de studenţi ai Univ. Bucureşti, coordonată de către lector dr. Ioan Carol Opriş (FIB). Prin studierea nivelului de depuneri romano-bizantine în caroul T 71 (acolo unde acest demers devenise acum posibil), s-a urmărit adunarea unor noi observaţii stratigrafice şi constructive asupra întregului ansamblul zid-bermă-val, ansamblu atribuit în mod tradiţional castelului romano-bizantin din secolul al VI-lea p. Chr. Pe de altă parte, la NV de zidul amintit, ce delimitează sfertul sudic al fortificaţiei de la Capidava, era cunoscută o compactă locuire în bordeie medievale timpurii, bordeie cercetate deja de către Grigore Florescu în campania din 1956 (vezi Materiale 5). Planul de săpătură propus presupune avansarea spre straturile inferioare ale locuirii romane, ceea ce înseamnă, anterior înlăturării habitatului de bordeie, curăţarea acestora din urmă şi punerea lor în relaţie cu planurile vechilor săpături. În egală măsură, dacă astfel de situaţii se vor semnala, vor putea fi adăugate chiar noi observaţii de natură arheologică. În acest sens, am început în campania 2003 curăţarea bordeielor nr. 1, 2 Gr. Florescu 1956 = 239-240 Radu Florescu, din carourile Ţ 71-70. În ceea ce priveşte bordeiul 1=239, zidurile perimetrale bordeiului au putut fi urmărite pe o lungime de cca 2,40 x 2,48 m, ele continuând înspre carourile Ţ 70, respectiv U 71. Pe colţul dinspre E al bordeiului apare o amenajare (o vatră, deşi nu au putut fi observate urme de arsură?; întăritură de colţ?). Ceea ce este mai cu seamă interesant în caroul Ţ 71, acolo unde a fost delimitat acest bordei, este un nou zid, nemarcat pe planurile anterioare, situat imediat sub nucleul de zidărie cu mortar al castrului roman târziu. Zidul a fost realizat din piatră legată cu pământ, din el fiind surprins paramentul dinspre V, pe o lungime de 4,30 m. Perpendicular pe acesta, la limita cu careul Ţ 72, se lipea un al doilea zid lucrat în aceeaşi tehnică, rupt, pe care l-am putut urmări doar pe o lungime de 1,76 m (zidul aflându-se parţial sub martorul Ţ 71-72). În ultimul rând de piatră păstrat a fost reutilizat şi un mic capitel din calcar, provenind cel mai probabil de la ancadramentului unei ferestre. Primul zid pare să aparţină ultimului nivel constructiv anterior ridicării zidului împrejmuitor al castrului târziu, fiind deranjat şi de aşezarea de bordeie suprapuse. În schimb, dată fiind tehnica foarte slabă, cel de-al doilea zid menţionat putea să aparţină unui bordei, care să exploateze ziduri încă vizibile pentru fixarea limitelor perimetrale. Este foarte posibil ca aici să se fi aflat, de fapt, bordeiul nr. 333, marcat pe planurile rămase de la prof. Radu Florescu. Urmele bordeiului 2=240 din careul Ţ 70 (continuând înspre U 70), ce fusese săpat de către Grigore Florescu, au putut fi urmărite pe o lungime de 3 m (latura dinspre zidul castrului târziu), respectiv 1,20 m înspre Ţ 71. Urmele podelei, marcată pe planurile vechi, nu au mai putut fi observate. A putut fi conturată foarte clar inclusiv groapa de provizii, marcată şi pe planul Gr. Florescu, aceasta măsurând 0,64 m adâncime de la nivelul podelei şi având un diametru de cca. 1.25 m. În plus, ca un element de noutate – nemarcat în planurile pe care le-am avut la dispoziţie -, a apărut în colţul dinspre E şi vatra bordeiului, lipită de zidul de incintă al castrului roman târziu. Înaltă de cca 0,35 m şi cu dimensiunile exterioare de 0,80 x 1 m, aceasta a fost amenajată într-o casetă din piatră. Potrivit observaţiilor primului cercetător care le-a studiat, ambele amenajări medievale timpurii par să aibă suprafaţa egală în dimensiuni celorlalte asemenea bordeie din zonă, de cca 2,80 x 3,20 m. Profesorul Grigore Florescu observa şi faptul că adâncimea lor în pământ varia, în funcţie de nivelul cărora le aparţineau, între -1,20 -1,40 m la cele mai vechi (cum este cazul bordeiului 240), respectiv -0,60 -0,80 m la cele din ultimul nivel (bordeiul 239), fapt constatat şi de noi la reluarea cercetării. Cercetările din caroul T 71, situat de data aceasta la E de zidul castrului roman târziu, au relevat câteva aspecte de ordin stratigrafic foarte interesante. Au putut fi identificate trei ziduri ale ultimei faze de locuire dinaintea ridicării zidului castrului, toate trei din piatră legată cu pământ, unul lung de 3,50 m şi lat de 53 cm (nr. 1/2003), cel de-al doilea perpendicular pe primul şi păstrat pe o lungime de 2,05 m (nr. 2/2003) şi, în sfârşit unul secundar, de compartimentare, lat de doar 37 cm şi lung de 1,72 m (nr. 3/2003), între primele două. Cercetările ulterioare, însemnând adâncirea săpăturii şi demontarea martorilor dinspre carourile T 72 şi T 70, vor fi în măsură a lămuri dimensiunile şi relaţia exactă între ziduri, care par, la prima vedere, să aparţină unuia şi aceluiaşi ansamblu. Mai interesantă ar fi, însă, observaţia potrivit căreia (cel puţin pe acest segment) fundaţia zidului castrului târziu se aşeza direct pe stratul de dărâmătură romano-bizantină de culoare roşie, cu chirpic şi arsură, peste care a fost aşezat cu grijă un rând de piatră. După cum se ştie, paramentul acestui zid perimetral lipsea, încă atunci când s-au desfăşurat primele săpături de către Grigore Florescu, fiind cel mai probabil demantelat în scopul amenajării aşezării de bordeie mediobizantine. Pe toată suprafaţa studiată atunci, temelia incintei nu cobora mai adânc de 0,60 m faţă de bermă – lată de cca 0,80 m - şi era aşezată pe ziduri mai vechi şi pe dărâmăturile tasate dintre ele. Un al doilea aspect, cu totul neaşteptat, se referă la valul de pământ amplasat în faţa zidului de incintă al castrului. Valul, păstrat astăzi pe o înălţime maximă de 1,10 m, aşa cum reiese din profilul dinspre T 70 al caroului, şi a cărui axă se găseşte la cca 1,90 m de limita zidului de incintă suprapune zidul nr. 3/2003. Amenajat din pământ de culoare cenuşiu închis, fapt specific amenajărilor medievale timpurii la Capidava, valul conţine în partea sa superioară pietre de dimensiuni medii şi urme de mortar, provenite (după toate probabilităţile) din demantelarea zidului castrului. Până în momentul recentelor săpături descrise aici, în literatura arheologică dedicată problemei fortificării târzii nu fuseseră oferite specificaţii directe în legătură cu acest val, iar din discuţiile purtate pe teren şi în faţa planurilor cu prof. Radu Florescu reieşea logic că el ar reprezenta parte componentă din ansamblul zid-bermă-val, ridicat cândva între jumătatea sec. VI p. Chr. şi începutul celui următor. În concluzie, este foarte posibil să ne găsim nu în faţa unui unic şi organic ansamblu defensiv, ci a unor momente constructive situate la interval de câteva secole. [Ioan Carol Opriş (FIB) – responsabil sector]
|
Abstract other lang. |
|
Abstract |
|
Bibliography |
|
Bibliographic notes |
|
Source |
Cronica cercetarilor arheologice din România |
Editor |
CIMEC |
Language |
RO |
|
|