Obiectivul urmărit a fost continuarea investigaţiilor la cetatea romano-bizantină, mai exact în sectorul de SE, unde în anul 1994 s-a deschis o nouă secţiune (SI/1994) situată la 22,20 m vest de SI/1991, orientată N-S, (20,50 x 2,00 m). Este aproximativ perpendiculară pe zidul de incintă dinspre nord faţă de care se află la o distanţă de 10,20 m. În anul 1994 a fost săpat numai solul vegetal şi un strat de pământ aruncat din săpăturile mai vechi efectuate pe lângă zidurile de incintă. Adâncirea în interiorul secţiunii s-a continuat în 1995. Cu această ocazie, s-a confirmat stratigrafia stabilită anterior şi s-au obţinut următoarele rezultate mai importante: în primul nivel dacic (secolele IV/III - II/I a. Chr.) s-au descoperit 2 locuinţe de suprafaţă (L. 6 şi 7), două vetre de foc simple şi trei gropi menajere (Gr. 6 - 7). Deasupra acestuia s-a identificat cel de-al II-lea nivel dacic (sec. I a. Chr. - I p. Chr.) în care s-au descoperit 3 locuinţe de suprafaţă (L. 3 - 5) şi două vetre de foc. Atât în nivelele de cultură cât şi în gropile amintite, pe lângă vetrele de foc, s-au găsit şi fragmente ceramice lucrate cu mâna şi la roată, cenuşă, cărbuni, bucăţi de lipitură cu urme de nuiele. Urmează un nivel roman timpuriu în care s-au identificat numeroase fragmente ceramice. Nivelul se datează, aşa cum s-a precizat şi în rapoartele anterioare, în sec. III - IV (cca. 267/275 - 364/365) şi sfârşeşte printr-o incendiere generală. Deasupra acestui strat de arsură, ulterior nivelat, s-a descoperit al 2-lea nivel roman târziu în care s-au găsit fragmente ceramice, cenuşă, cărbuni, oase de animale mari şi de peşte. Acest nivel, foarte slab reprezentat, se datează în 367/369 - 377/382. Următoarea locuire este paleobizantină şi este marcată de o locuinţă (L. 2) situată la -1,40 m, un zid care traversează secţiunea [(şi pentru urmărirea lui s-a deschis, spre est, caseta 1 (C1)], fragmente ceramice, un mormânt de înhumaţie (Mr. 1) şi o piesă creştină din lut ars în formă de disc, păstrată fragmentar. Acest nivel se datează în secolele V - VI (circa 498/535 - 600).
Ultima locuire aparţine epocii medievale şi din această perioadă au fost identificate resturile unei locuinţe (L.1.), fragmente ceramice şi un rest de zid. Cronologic nivelul a fost atribuit sec. XV - XVI.
Revenind la descoperirile mai importante, precizăm că, în groapa 4 (Gr.4) cu diametrul gurii de 1,13 x 1,06 m, adâncimea de 1,20 m şi diametrul maxim de 117/120 m, pe lângă alte materiale (fragmente de amforă "cu coaste", torţi de amforă răsucite, oase de animale mari etc.) a fost descoperit şi un fragment de cărămidă (dimensiunile 0,22 x 0,17 x 0,05 m) cu ştampilă. Se păstrau de la aceasta ultimele 3 litere "VIA" care, prin întregire, rezultă (Vari) NIA. Cartuşul ştampilei (atât cât s-a păstrat) măsoară 4,5 x 2,3 x 3,5 cm. Două inscripţii asemănătoare au fost descoperite, în campaniile din ultimii ani, în SI/1991, pe un fragment de cărămidă care păstra ştampila VARINIA şi pe un fragment de ţiglă, textul fiind DAL [(matae) Vari(niae)].
În caseta 1, deschisă între cornurile 1 şi 2, pe profilul de est a fost descoperit, la adâncimea de 2,10 m de la solul vegetal, un mormânt de înhumaţie (Mr.1). Groapa este orientată pe direcţia V-NV - E-SE şi are colţurile rotunjite. Dimensiuni: lungimea = 2 m, lăţimea = 0,60 - 0,65 m şi adâncimea de 0,56 m. Scheletul a fost aşezat cu faţa în sus şi capul spre E-SE. Mâinile pe lângă corp. Pe partea stângă, în dreptul capului şi al tălpilor s-a găsit câte un fragment de râşniţă romană, mai jos de genunchi, între picioare a fost descoperită o monedă de bronz, modul mare, ilizibilă, foarte puternic oxidată.
După modulul monedei şi contextul stratigrafic, mormântul poate fi considerat paleobizantin şi atribuit sec. VI.
Piesa, care ne-a reţinut atenţia în mod special, este un obiect creştin, respectiv 1/3 dintr-un disc de lut ars la roşu, cu diametrul de circa 15 cm şi decorat, în centru, cu un pătrat având laturile în relief, care este flancat în partea stângă şi în cea de jos cu câte o cruce în relief.
Piesa în discuţie a fost descoperită în caseta 1, în pământul aruncat cu prilejul săpăturilor mai vechi efectuate în apropierea incintei interioare. Odată cu această piesă, au fost aruncate din nivelul de locuire, aflat în apropierea incintei, mai multe fragmente de ceramică cu largi caneluri în formă de "coaste". Amforele de acest fel sunt datate, la Sucidava, în perioada, circa, 498 - 600, ceea ce permite datarea discului în acest răstimp.
Deoarece, piesa este fragmentară este greu de precizat funcţionarea ei. Cel mai probabil având în vedere marginea discului care este mai înaltă decât restul piesei, acesta a putut fi utilizat ca tipar pentru turnat piese din plumb sau bronz.
Cronologic, piesa, poate fi atribuită sec. V - VI, este un unicatum în România şi se adaugă la descoperirile sucidavense din sec. V - VI, care împreună cu basilica, datată în sec. VI, dovedesc practicarea cultului creştin în fortificaţia militară şi în împrejurimi.
