A. Sector FE.
Săpăturile din sectorul FE au avut drept scop obţinerea unor precizări legate de cronologia şi planimetria texturii urbanistice în epocile greacă şi romană în zona a cărei investigare a început în anul 1991. S-au efectuat observaţii detaliate cu prilejul degajării unor elemente noi ale complexelor de locuire identificate în anii 1991 - 1994, prin înlăturarea profilelor dintre casetele C2 - C8, C3 - C4, C3 - C9, C4 - C5, C9 - C10, C9 - C15 şi C10 - C11, precum şi prin cercetarea suprafeţelor adiacente. S-a confirmat, că, în această zonă relativ joasă din topografia argamensă, se conservă vestigii ale numeroaselor intervenţii edilitare din cadrul a două programe urbanistice majore: cel din epoca greacă şi cel din epoca romană. Amprenta fiecăruia este menţinută timp de mai multe secole, pe parcursul epocilor respective, orientarea diferită a tramei urbanistice în cele două etape fiind evidenţiată de resturile de construcţii surprinse în săpătură. Deşi suprafaţa investigată nu permite, deocamdată, observarea stratigrafiei orizontale prin racord direct cu fortificaţiile contemporane, unele indicii sugerează fixarea în timp a instalării celor două programe urbanistice în relaţie cu momentul constructiv al celor două incinte din apropiere: sfârşitul sec. V - începutul sec. IV a.Chr. pentru epoca greacă şi respectiv, sfârşitul sec. III - începutul sec. IV pentru epoca romană.
Asfel, pentru epoca greacă există urmele unui nivel de locuire atribuibil intervalului cuprins între începutul sec. IV a. Chr. şi cel de-al treilea pătrar al său (inclusiv), suprapus de un altul care a rămas în funcţie, cu refaceri, până către jumătatea sec. III a. Chr., poate chiar mai târziu. Ambele nivele pot fi raportate la elementele de construcţie (ziduri de piatră legată cu pământ, material tegular, groapă pentru fixarea unui stâlp de susţinere) şi un bogat inventar arheologic, variat şi întregibil (ceramică, figurine de teracotă, monede) care, împreună , indică existenţa unui edificiu important ("EG") în acest punct, situat în relativa apropiere a incintei şi a mării. Zidurile se păstrează pe lungimi variind între 1,20 m - 1,50 m şi înălţimi între 0,80 m - 1,10 m. Stratul bogat în cenuşă şi cărbune care conţine vestigiile ultimului nivel sugerează că un incendiu puternic i-a întrerupt existenţa.
Resturile sale au fost îngrijit nivelate şi sigilate cu prilejul reamenajării zonei în epoca romană, când se instalează şi un nou program urbanistic. Primul element sesizabil arheologic al acestuia este "edificiul masiv cu mortar" desemnat de P. Nicorescu drept "pretoriu" ("P"). El pare a avea un plan rectangular, cu mai multe încăperi, iar pe latura de nord are adosată o construcţie quasicirculară, cu dalaj de cărămidă. Pentru datarea edificiului "P", a cărui funcţie nu o putem încă defini, maniera de construcţie (piatră legată cu mortar, în elevaţie alternând cu straturi de cărămidă) şi cele câteva monede descoperite în preajmă (Probus, Urbs Roma şi alte câteva de la mijlocul sec. IV p.Chr.) ar sugera un interval cuprins între ultimul pătrar al sec. III şi jumătatea sec. IV p.Chr. Dezvelite deocamdată parţial, vestigiile sale lasă totuşi să se observe câteva reparaţii şi, poate, schimbări de plan şi funcţionale până la abandonarea definitivă a funcţiei sale iniţiale şi remanierea urbanistică a întregii zone. Evenimentul pare a se fi produs către sfârşitul celei de a doua jumătăţi a sec. IV când, în vecinătatea sa şi parţial suprapunându-i dărâmăturile, se implantează o construcţie impozantă ca suprafaţă ocupată şi utilizare a încăperilor. Zidurile sale sunt din piatră legată cu pământ sau chirpic pe soclu de piatră. Există indicii privind utilizarea ţiglei pentru acoperiş. Până în prezent, au fost identificate cu certitudine 8 încăperi aparţinătoare acestei clădiri ("ED"). Relaţia sa statigrafică şi planimetrică cu "P" indică, pentru "ED" un moment constructiv apropiat de dezafectarea definitivă a acestuia. Întrucât materialul numismatic recoltat în zonă acoperă, cu o singură excepţie, intervalul 395 - 425, este de presupus ca limitele sale să desemneze şi prima perioadă de funcţionare a "ED". Împrejurările întreruperii acesteia sunt marcate de un incendiu deosebit de puternic şi urme de ditrugeri, surprinse şi-n alte puncte ale sectorului. O a doua etapă din viaţa "ED" înregistrează refacerea acestuia în cadrul aceluiaşi plan, poate cu mici modificări funcţionale. Reperele cronologice pentru începutul acestei faze lipsesc în termeni de cronologie absolută, însă menţinerea în funcţie a "ED" în formă aproape nealterată pledează în favoarea unei refaceri succedând de aproape distrugerii. A doua fază îşi prelungeşte existenţa de-a lungul întregii domnii a lui Justinian, ultima monedă descoperită fiind din anii 561/2.
Probabil în legătură cu un eveniment distructiv major petrecut spre jumătatea secolului al VI-lea are loc o ultimă remaniere urbanistică a zonei, "ED" încetându-şi existenţa. Deasupra lui apar alte câteva construcţii, care preiau accidental elemente din structura lui. Această nouă etapă constructivă, marcată prin unele refaceri, este ancorată cronologic prin monede de la Justin II şi Sofia, Mauriciu Tiberiu şi Heraclius (anii 613/4).
Pe lângă datele care au permis înregistrarea şi reconstituirea succesiunii stratigrafice şi cronologice prezentată mai sus, săpăturile campaniei 1995 au furnizat câteva piese numismatice şi un bogat şi variat material ceramic, din care o bună parte întregibil. De asemenea, pentru conservarea in situ a construcţiei anexe semicirculare ("R") a edificiului "P" s-a efectuat o intervenţie specializată de către echipe de restaurare monumente a ICEM Tulcea.
B. Sector intervalar
A început cercetarea sistemului de fortificaţii suplimentar (valuri şi şanţuri de apărare) al cetăţii Argamum. Această cercetare a debutat prin trasarea unui sondaj între cele două valuri care barează promontoriul pe care se află situată cetatea (dimensiunile sondajului sunt: lungime 48,50 m, lăţime 2 m; orientat NV-SV). Ideea trasării acestui sondaj a pornit de la cercetări geofizice efectuate în 1965, care au relevat structuri crescute de rezistivitate a solului, ceea ce ar putea indica intervenţii umane.
Sondajul a confirmat existenţa unor structuri amenajate, reprezentate de o stradă şi trei temelii de ziduri. Strada, construită din pietre de calcar de dimensiuni diferite, nu a putut fi cercetată decât parţial, pentru dezvelirea ei integrală fiind necesară prelungirea spre NV a sondajului. Cele trei temelii de ziduri descoperite (păstrate pe înălţimi cuprinse între 37 - 38 cm) sunt construite din pietre de calcar sumar şi rudimentar cioplite. Nu s-au descoperit urme ale suprastructurii acestor temelii şi nici urme de podele, ceea ce lasă în seama cercetărilor viitoare clarificarea rolului construcţiilor amintite. Materialul ceramic descoperit, numeros, dar în stare fragmentară, aparţine în marea sa majoritate epocii arhaice greceşti (fragmente de amfore, ceramică neagră lustruită, relativ multe fragmente provenind din boluri, între care se detaşează fragmente de boluri "cu păsări" şi boluri cu benzi) şi epocii romano-bizantine (fragmente de amfore şi ceramică uzuală). Adâncimile relativ mici la care a fost surprinsă stânca (0,59 - 0,91 m), starea fragmentară a materialului ceramic descoperit şi faptul că în această campanie nu s-a putut stabili distincţia între nivelul arhaic grecesc şi cel romano-bizantin, sunt elemente care, în acest stadiu al cercetărilor, pledează pentru ipoteza nivelării teritoriului dintre valuri în epoca romano-bizantină. Singurul indiciu cronologic asupra încetării folosirii acestei zone, este oferită de moneda Justinian, găsită în stratul de dărâmătură care acoperea una din temeliile menţionate.
