Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012. Preliminary Archaeological Reports Archaeological Excavation Report

Bucureşti | Site: Biserica Sf. Nicolae Udricani, str. Iuliu Baraschi, nr. 11 | Excavation Year: 2005

Excavation Year   2005 Epoch Late Medieval; Restoration of Historic Monuments Periods Late Medieval Period Site Category Religious, Ritual and Funerary Site Types Church; Monastery; Cemetery Map it   Find it on the Romanian map County / District  Bucureşti Locality   Bucureşti Commune   mun. Bucureşti Site  Biserica Sf. Nicolae Udricani, str. Iuliu Baraschi, nr. 11 Site Sector Site name    Persons involved and Institutions Last name First name role Institution Alexandrescu Cristina-Georgeta Muzeul Municipiului Bucureşti Mănucu-Adameşteanu Gheorghe Site director Muzeul Municipiului Bucureşti Panait-Bîrzescu Florina Muzeul Municipiului Bucureşti National Arch. Record Site Code 179132.64 Report Datorită gradului înaintat de deteriorare al bisericii s-a întocmit un proiect de restaurare şi sistematizare care incluse şi zona imediat înconjurătoare. Aceste lucrări de restaurare şi consolidare a monumentului preconizează şi intervenţii în curtea bisericii, fapt pentru care s-a trecut la eliberarea de sarcină arheologică a acestor suprafeţe. În campania desfăşurată în perioada 12.09.2005-02.11.2005 a fost cercetată o suprafaţă din vecinătatea sudică a bisericii, unde până atunci se afla o grădină, dezafectată cu această ocazie. Au fost trasate două secţiuni (SI – 2 x 6,30 m şi SII – 2 x 6,65 m) şi trei suprafeţe (SA – 5,25 x 6,65 m, SB – 6 x 5 m şi SC – 4 x 6 m) orientate N-S, însumând o suprafaţă totală de aprox. 300 m2. Cercetarea a fost epuizată în SI, SII şi SA (pe o suprafaţă de 115 m2), urmând ca în 2006 să se finalizeze cercetarea în celelalte două secţiuni deschise. Obiectivul principal a fost acela de a repera eventualele construcţii respectiv cimitirul din jurul bisericii, aflate sub actualul nivel de călcare al curţii. În campania 2005 au fost descoperite 100 de morminte din cimitirul mahalalei Udricani, care a funcţionat în sec. XVIII-XIX precum şi elemente ale culturii materiale din sec. XIX (ceramică, faianţă, sticlă, podoabe, monede). Pe suprafaţa cercetată s-au descoperit cruci de piatră (majoritatea fragmentare) şi fragmente de monumente funerare. Dintre acestea 25 de exemplare poartă inscripţii cu litere chirilice, unele purtând şi menţiunea anului (între 1802 şi 1849). Crucile sunt din calcar, cu excepţia a trei exemplare din gresie şi a unui fragment din calcar cochilifer. Materialele arheologice rezultate din campania 2005 se află la Muzeul Municipiului Bucureşti. Stratigrafia sitului pe latura de S a bisericii este deranjată semnificativ de intervenţiile moderne şi contemporane. Raportarea la fundaţia bisericii nu se poate face, monumentul fiind înconjurat de un canal de izolare şi drenare pentru fundaţiile bisericii, executat înainte de 1989 fără supravegherea arheologilor. Paralel cu biserica, înspre casa parohială, se află conducta de apă şi canalul de scurgere. Astfel stratigrafia nu poate fi decât relativ sistematizată: - nivelul actual al grădinii dezafectate (-0,10 -0,30 m); - strat de dărâmătură alternând cu pământ adus (-0,30 -0,50 m); - strat de pământ brun-cenuşiu în care s-au găsit înhumările/reînhumările (-0,50 -1,80 m); - solul viu, de culoare brun deschis ( de la -1,80 m). Doar groapa de var Gr. 1 din S. A ajunge la o adâncime de –1,90 m. În SA s-a operat un sondaj de control până la -2,00 -2,10 m (aceasta este şi adâncimea maximă a săpăturii). Biserica Sf. Nicolae Udricani a fost ctitorită, conform pisaniei, în timpul domniei lui Grigore Ghica al II-lea (1733-1735) de către clucerul Udricani, la 17351. Construcţia se încadrează seriei de biserici din sec. XVIII ctitorite de boieri (precum Ienei, Kretzulescu etc), fiind construită într-o zonă bine populată, deservind necesarul cultic al unei comunităţi de negustori şi meşteşugari. La 1750 mahalaua în care se afla biserica se numea mahalaua Popii Isac, ulterior va purta numele de mahalaua Udricani. Terenul bisericii a fost afectat semnificativ de sistematizările zonei din sec. XIX-XX. Biserica a funcţionat ca mănăstire până la 1819, din 1793 fiind închinată Mănăstirii Sf. Ioan din Focşani, la rândul ei acesta era închinată unei mănăstiri din Muntele Athos. Din 1819, biserica Sf. Nicolae devine biserică de parohie. La 1864-1867, în urma reformelor din organizarea vieţii bisericeşti şi de sistematizarea oraşului, încetează înmormântările în cimitirul din jurul bisericii. Nu se cunosc documente scrise privind delimitarea cimitirului din jurul bisericii. Informaţii orale atestă însă descoperirea de oseminte în cursul lucrărilor de construcţii şi amenajări din zonă2. La 1931 Biserica Sf. Nicolae Udricani este clasată monument istoric. Între 1877-1883 se construieşte pe latura de E a incintei Azilul Theodor Iconomu (clădire de formă rectangulară, prelungă, parter, cu 22 camere de locuit), care va funcţiona până după al doilea Război Mondial. Pe latura de S a incintei, în perioada 1895-1911, se construieşte casa parohială, declarată la rândul ei monument istoric, aflată acum într-un stadiu avansat de degradare. Documente istorice atestă deteriorări suferite de biserică şi clădirile din incintă în cursul sec. XIX (cutremurul din 1802 şi incendiul din 1847 afectează în mod grav biserica) precum şi reparaţiile întreprinse. De asemenenea sunt menţionate chilii şi alte mici construcţii în curtea bisericii, fără a putea fi localizate mai precis. Este cunoscută funcţionarea unei şcoli de limbă română şi caligrafie (sfârşitul sec. XVIII-XIX). Planurile Bucureştilor din sec. XVIII-XX (Boroczyn 1852, Jung 1856, cadastru 1895 şi 1911) cuprind şi biserica precum şi clădiri din incintă. Acestea, cu excepţia azilului şi a construcţiei premergătoare de pe latura estică a bisericii, nu pot fi încă identificate. Un memoriu al preotului paroh Popescu (din 23.02.1951)3 menţionează ridicarea nivelului curţii bisericii (cândva între 1925 şi 1951) prin aducerea a 150 care de pământ, aceasta fiind grav afectată de apa care se scurgea de pe strada aflată acum la un alt nivel. Nu se precizează zona în care a fost dispus pământul adus. În aceeaşi perioadă se realizează instalaţia de apă şi branşamentele de racordare cu conducta şi canalul din stradă. Se pavează cu bazalt curtea în faţa casei parohiale şi cu piatră de caldarâm „partea dosnică”. Una dintre observaţiile importante ale campaniei din 2005 este că pe latura sudică a bisericii nu s-au sesizat urme ale incendiului din 1847, despre care se ştie că ar fi afectat şi biserica Udricani. Pentru una dintre acţiunile de construcţie sau reparaţii din perioada dintre mijlocul sec. XIX şi începutul celui următor a fost amenajată o groapă de var, surprinsă în SA. Această groapă (Gr.1) a deranjat o serie de morminte. Umplutura gropii s-a produs treptat, materialul arheologic descoperit fiind gunoi menajer (oase de animale, obiecte din fier, tacâmuri, ceramică, porţelan, faianţă, sticlă), provenit de la locuinţele din zonă. Pe baza analogiilor (mai ales pentru obiectele de import) şi a mărcilor păstrate pe faianţă, porţelan şi sticlă, materialul din Gr.1 se poate data între mijlocul sec. XIX şi prima jumătate a sec. XX. Spectrul formelor ceramice este larg (căni, căniţe, ulcioare, străchini, farfurii, boluri, ligheane, ghivece de flori, tigaie cu picioruşe). Se remarcă starea foarte fragmentară a pieselor, dintre care au putut fi restaurate câteva exemplare. Ceramica este smălţuită şi nesmălţuită, cu decor floral şi liniar. Bune analogii sunt de găsit în diferite puncte ale oraşului Bucureşti (Colţea, Curtea Veche, Stavropoleos) şi în împrejurimi (Cernica). Din faianţă şi porţelan s-au găsit piese întregi şi întregibile, dar şi un număr mare de fragmente mici. Sunt de menţionat în primul rând farfuriile adânci, între acestea şi ceramică de import (ateliere englezeşti, germane - VILLEROY&BOCH, manufactura din Schramberg, franceze - Sarreguemines), ceşti, ceşcuţe, ceainice, precum şi vase de servit şi recipiente cu diferite destinaţii. Din sticlă s-au găsit sticle propriu-zise, mai ales funduri, carafe, pahare cu picior, un păhăruţ de import (marca „PORTIEUX”, Franţa), precum şi fragmente de sfeşnice din opalină. O categorie bine reprezentată este cea a flacoanelor şi sticlelor de uz farmaceutic şi cosmetic. Una dintre aceste sticle poartă scrijelite câteva litere chirilice. Între piesele deosebite sunt de menţionat o placă de ardezie folosită la şcoală ca tăbliţă de scris precum şi fragmente de tocuri de scris. În SI, C2-3, -0,50 m, la aprox. 4 m de biserică, s-a descoperit o amenajare din blochete de calcar prinse cu crampon, pe fundaţie de cărămidă şi piatră (inclusiv un fragment de cruce), din care s-a păstrat doar un colţ (laturile de S şi E). Această amenajare deranjează semnificativ mormintele din zonă. Înhumările sunt făcute în decubit dorsal, cu faţa spre E. Se remarcă un număr mare de reînhumări precum şi poziţionarea acestora în arii restrânse, în jurul unui individ în poziţie anatomică. Această observaţie permite ipoteza existenţei unei lotizări a cimitirului, deşi nu au putut fi evidenţiate alei sau delimitări. Pe de altă parte nu a fost posibilă corelarea crucilor de piatră cu anumite morminte. Pe baza textelor inscripţiilor este de presupus marcarea unui lot cu o cruce, menţiunea „şi neamul lor” respectiv listarea mai multor nume de persoane fiind frecventă în acest cimitir de mahala4. Inscripţiile de pe crucile de piatră precum şi cele de pe cărămizi din trei morminte (SA - M9 şi 47; SI - M84) marcate cu un ansamblu de trei cărămizi5, atestă între persoanele care şi-au găsit locul de veci în jurul Bisericii Sf. Nicolae Udricani, monahii şi ieromonahi. Amenajarea mormintelor este diferită. Groapa a putut fi sesizată doar în două cazuri. Majoritatea defuncţilor au fost îngropaţi în sicrie din care s-a păstrat cutia, rareori scânduri din capac, în funcţie de esenţa de lemn folosită. Trei dintre mormintele din SI (M13, 26, 31) s-au remarcat prin prezenţa unui acoperământ de sicriu din ţesătură cu fir metalic, prins în ţinte de bronz pe laturile cutiei. Din acesta s-au păstrat doar marginile şi amprente pe scândurile sicriului. În M13 (SI, C2, -1,30 -1,89 m) s-au păstrat şi aplicaţii ornamentale florale metalice care vor fi servit la ornamentarea sicriului. Inventarul mormintelor (atunci când este prezent) nu este bogat, lucru firesc pentru situaţia socială a celor înmormântaţi aici. Cercetarea arheologică confirmă astfel informaţia furnizată de izvoarele scrise asupra enoriaşilor. Se remarcă prezenţa monetelor din sec. XIX (dintre exemplarele curăţate sunt de menţionat emisiuni austriece şi otomane) în toate înhumările nederanjate. Unele dintre monede sunt perforate. Chiar dacă părţi din schelet sunt în poziţie anatomică, totuşi mormintele sunt în cea mai mare parte deranjate de intervenţii ulterioare (alte înhumări sau construcţii şi amenajări). Alte descoperiri în morminte le constituie copcile (din bronz), nasturii şi bumbii (din bronz, os şi sidef) precum şi resturi de pantofi (SI - M31 şi 97), de curele, resturi de material textil provenind de la acoperăminte de cap, de la o gentuţă etc. Pe lângă accesoriile vestimentare s-au găsit şi obiecte de podoabă: din bronz (inel sigilar, verigi, cercei) şi mărgele din sticlă. Inelul sigilar (descoperit în SC, CB2, -1,10 m) provine de la un mormânt deranjat şi poartă o reprezentare databilă pe baza analogiilor iconografice la începutul sec. XIX. Un caz deosebit îl prezintă M. 66, al unei femei tinere, foarte deranjat de groapa Gr. 1, care păstrează atât coafura (părul împletit în mai multe codiţe), cât şi o salbă din mărgele de sticlă şi parale. Defuncta avea sub cap o pernuţă-covoraş. Din inventarul acestui mormânt s-au prelevat probe care urmează a fi analizate. Deşi gradul de deranjare este destul de ridicat, în anumite zone a fost posibilă constatarea depunerii unor fragmente ceramice (provenind de la căniţe şi străchini din lut) lângă un mormânt anume. Între oasele reînhumate din M45 (SA, CB2, -1,38 -1,55 m; la N de crucea 19) s-au găsit o căniţă şi o strachină întregi (sec. XIX). Rezultatele preliminare ale cercetărilor arheologice iniţiate la Biserica Sf. Nicolae Udricani permit deja afirmarea importanţei acestui sit din mijlocul capitalei atât pentru cunoaşterea zonei în perioada sec. XVIII-XX, cât şi pentru observaţiile legate de ritul şi ritualul de înmormântare, respectiv pentru relaţiile comerciale ale Bucureştilor în epoca respectivă. Abstract other lang. Abstract   The "St. Nicholas” Church of Udricani, in the centre of Bucharest, was built in the first half of the 18th century by Udrican Clucerul. The archaeological investigation started in the autumn of 2005 on the south side of the church (in five surfaces) and uncovered 100 graves belonging to the first half of the 19th century. The graves were marked by stone-crosses. We found about 25 pieces bearing inscriptions in Cyrillic characters. Together with further inscriptions on bricks, the funerary texts read the names and, in some cases, the status of the dead members of the small community (e.g. lay, nun or monk). All the graves had coins among the goods. Other items, especially fabrics and leather, are now being investigated. The Late Middle Ages and modern cemetery was disturbed by occupation and construction pits (for lime preparation). A large construction pit was filled with waste from the surrounding households (pottery, faience, porcelain, glass etc.), shedding light on the everyday life of the community living there at the end of the 19th and the beginning of the 20th centuries. Bibliography Bibliographic notes Source   Cronica cercetărilor arheologice din România Editor   CIMEC Language   RO