Home Page
Romanian
Archaeological Excavations in Romania, 1983 - 2012.
Preliminary Archaeological Reports

Archaeological Excavation Report

Roşia Montană | County: Alba | Site: Masivele Cârnic, Păru Carpeni | Excavation Year: 2005

Excavation Year   2005
Epoch
Early Roman (1st - 3rd cent.)
Periods
Roman Period
Site Category
Industrial
Site Types
Mining exploitation
Map it   Find it on the Romanian map
County / District  Alba
Locality   Roşia Montană
Commune   Roşia Montană
Site  Masivele Cârnic, Păru Carpeni
Site Sector
Site name   Alburnus Maior
Persons involved and Institutions
Last nameFirst nameroleInstitution
Ancel Bruno Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Arcălean Claudiu
Bailly Laurent Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Bechiri Béatrice Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Boussicault Matthieu Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Cauuet Béatrice Sector director Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Constans Antoine Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Damian Paul Site director Muzeul Naţional de Istorie a României
Galop Didier Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Ghergari Lucreţia
Hodis Radu
Ionescu Corina
Laurent Sarah Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Mairecolas Mélanie Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Metailie Jean-Paul Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Monna Fabrice Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Munteanu Gabriel
Murariu Alexandru
Orcel Christian Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Pavel Romică
Poujol Marc Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Rebiscoul André Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Rico Christian Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
Tamaş Călin-Gabriel
Tantau Ioan
Vialaron Christian Unité Toulousaine d’Archéologie et d’Histoire, France
National Arch. Record Site Code 6770.01 6770.05
Report Topografie şi geologie în Masivul Cârnic şi săpăturile de la Păru Carpeni (misiunea 2005)
Campania de explorare şi săpături arheologice miniere derulată în 2005 la Roşia Montană (coordonator dr. Béatrice Cauuet) a durat trei luni şi jumătate. Obiectivele acestei campanii au fost masivul Cârnic şi sectoarele miniere Carpeni, Orlea şi Ţarina situate la nord de valea Roşia. Echipa a fost alcătuită din 26 de specialişti (arheologi, geologi, environmentalişti şi informaticieni) asistaţi de peste douăzeci de mineri şi muncitori subteran din Roşia Montană. Această misiune, integrată în programul naţional Alburnus Maior, coordonat de MNIR, a beneficiat de cofinanţare din partea companiei RMGC şi a statului francez (UTAH, CNRS, Universitatea Toulouse Le Mirail).
Cercetări în masivul Cârnic
Masivul Cârnic este unul din cele două sectoare miniere principale de la Roşia Montană. Acest masiv este străbătut de un labirint de lucrări miniere moderne care facilitează explorarea. Expertiza din 2000 a pus în evidenţă o concentrare de lucrări miniere antice spre versantul sudic, versant care domină satul Corna. Aceste lucrări antice au fost subiectul unui program de săpături arheologice conturat în 2000 şi dezvoltat la scară mare din 2002, concentrat în principal pe reţelele miniere antice denumite Cârnic 1, 2, 3, 9 şi 10. Ridicarea topografică exhaustivă a lucrărilor subterane a demarat în 2003, în partea vestică, într-un sector denumit Reţeaua Mare, a continuat în 2004 spre zona superioară (Cârnic 15) şi spre est, în sectorul Piatra Corbului (Cârnic 6 la 25). Anul acesta ridicările topografice au vizat cu precădere completarea imaginii lucrărilor moderne situate sub orizontul +932 (orizonturile miniere Ranta şi Calul), care fac legătura între Reţeaua Mare (şantierele antice) şi lucrările din sectorul Piatra Corbului. În prezent dispunem de o ridicare topografică practic exhaustivă a lucrărilor miniere subterane din partea sudică a masivului, acestea însumând aproximativ 16km de lucrări miniere din toate epocile, din care 4km de lucrări romane şi 12km de lucrări moderne, săpate cu exploziv (databile din sec. al XVII-lea la începutul sec. XX).
Cârnic 1
Ridicările topografice demarate în 2004 au continuat şi în 2005 în câteva sectoare ale reţelelor Cârnic 1, 2, 3 şi 9. În acest context, săpături locale au permis să se avanseze semnificativ în eliberarea mai multor fronturi în camera C5 din nivelul Cârnic 1 Superior, permiţând descoperirea de fragmente de lămpi romane şi echipamente din lemn (lopată pentru minereu şi fragment de scară monoxilă romane). Lucrările de topografie au continuat şi în partea profundă a nivelului Cârnic 1 Inferior, mai precis zona abatajelor D14 şi D15.
Cârnic 3
În reţeaua minieră Cârnic 3 au fost conduse două acţiuni punctuale. Prima dintre ele a avut loc în nivelul Cârnic 3 Superior, fiind vorba de un sondaj în partea superioară surpată a galeriei G2. Este vorba de un plan înclinat, săpat descendent direct de la zi spre interiorul masivului. Degajarea sa în sens ascendent a permis să se pună în evidenţă două mici şantiere laterale dar mai ales resturile unei susţineri în lemn antice a galeriei. Aceste resturi lemnoase sunt în prezent obiectul unuei datări dendrocronologice. Cea de-a doua intervenţie a vizat un al doilea etaj cu lucrări miniere situate sub nivelul galeriei de cercetare şi de legătură G11 din nivelul Cârnic 3 Inferior. Acest ansamblu de lucrări miniere antice de cercetare precum şi un puţ aflat în stare foarte bună de conservare sunt în curs de degajare, explorarea şi topografierea lor urmând a fi finalizate în 2006.
Cârnic 2 şi 3
Pe lângă lucrările de degajare şi explorare, în reţelele miniere Cârnic 2 şi 3, precum şi în spaţiul situat între ele s-a realizat un volum important de ridicări topografice, respectiv planuri, secţiuni longitudinale şi transversale în vederea realizării unei viziuni de ansamblu a acestor reţele miniere cu ramificaţii multiple. Aceste ridicări topografice de anvergură reprezintă printre altele şi baza necesară realizării reconstituirii tridimensionale a complexului de reţele miniere Cârnic 1, 2 şi 3.
Cârnic 4
În cazul reţelei miniere Cârnic 4, deschisă descendent, studiul geologic a demonstrat că în acest sector minerii antici au pus în evidenţă un corp de minereu de tip dyke de brecie. Acest corp de minereu a fost exploatat in totalitate într-o sală de dimensiuni mari, coranda CC4, precum şi în două abataje. Ramificaţiile şi buzunarele acestei structuri de dyke au fost la rândul lor explorate şi parţial exploatate prin galerii. În cursul activităţii de exploatare erau fără îndoială active şi o serie de galerii săpate din exterior spre coranda CC4, dirijate astfel în vederea realizării unei joncţiuni. Ţinând cont de poziţia acestor lucrări miniere, este foarte probabil că ele au avut în antichitate nu numai rolul de căi secundare de acces, sau de transport, dar au fost importante şi pentru aerajul natural. De fapt, aceste galerii par că se îndreaptă spre o altă parte a minei, situată în zona superioară a masivului Cârnic, zonă ce este în prezent inaccesibilă.
Cârnic 9
Reţeaua minieră Cârnic 9 a fost degajată integral în partea sa inferioară, care corespunde etajului cel mai interesant, în care există lucrări miniere antice coerente şi în stare relativ bună de conservare. Cercetările geologice din această reţea s-au finalizat în partea vestică a nivelului inferior. Lucrările miniere din această zonă s-au concentrat pe o structură filoniană suborizontală. Analizele de conţinuturi precum şi alte observaţii geologice au precizat limitele corpului de minereu. Este vorba de fanta filoniană şi zona de silicifiere perifiloniană din coperiş, care împreună însumează o lăţime de aproximativ 20cm. Minereul din nivelul Cârnic 9 Inferior este argentifer (polibazit şi tetraedrit). Aurul este de asemenea prezent, însă participarea sa este foarte redusă.
Cârnic 10
Reţeaua Cârnic 10 se remarcă prin şantiere de exploatare verticale juxtapuse. În acest an studiile s-au concentrat cu precădere pe elucidarea contextului geologic al lucrărilor miniere antice. Ansamblul de lucrări antice Cârnic 10 corespunde unei serii de şantiere înclinate, săpate descendent pe înclinare. Lucrările au fost deschise una lângă alta şi una sub alta, fiind repartizate în trei sectoare care grupează serii de galerii decalate pe pantă. Exploatarea pereţilor intermediari a dus la formarea mai multor abataje înclinate de mari deimensiuni. În această parte a zăcământului minerii antici au exploatat preferenţial zonele de intersecţie a unor corpuri de minereu (dykeuri de brecie şi filoane paralele în scară), concentrând exploatarea în culcuşul filonului, abandonând zona de coperiş, porţiune care este bogat mineralizată în aur şi argint. Reţeaua Cârnic 10 este până în momentul de faţă singurul sector în care exploatarea a fost concentrată în culcuşul unei structuri mineralizate, neglijându-se coperişul care ar fi fost uşor de exploatat şi mai bogat decât culcuşul, caracteristică ce era cunoscută de minerii antici.
Ţinând cont de acest volum impresionant de informaţii, atât topografice, descriptive, cât şi geologice, ne-am propus ca în cursul anului 2006 să realizăm un document final de sinteză asupra masivului Cârnic. În acestă sinteză va fi prezentată în detaliu fiecare reţea minieră antică, ţinând cont de întregul volum de informaţii ce există pentru fiecare reţea în parte, date obţinute pe parcursul tuturor campaniilor de săpătură. Realizarea acestei sinteze va reprezenta obiectivul echipei pentru o bună parte a anului 2006. Printre altele, reamintim cu această ocazie că din 2004 se lucrează intens la o restituire tridimensională a unei părţi semnificative a minei antice din Cârnic. Această acţiune, care presupune o muncă susţinută pe o durată îndelungată, este în curs de derulare, iar în final va reda în conexiune reţelele Cârnic 1, 2 şi 3.
Cercetări în zonele Carpeni, Orlea şi Ţarina
Începând cu anul 2004 cercetările s-au reorientat spre masivele Carpeni, Orlea şi Ţarina situate în nord-vestul văii, un sector foarte promiţător în special pentru echipamente din lemn care se păstrează în stare foarte bună de conservare în acest sector cu umiditate ridicată. Sectoarele Orlea, Ţarina şi Carpeni sunt învecinate şi se găsesc sub partea de jos a satului Roşia Montană. În 2004 ridicările topografice au vizat lucrările din Carpeni şi Orlea, iar în 2005 pe cele din sectorul Ţarina. Limita între sectoarele miniere Orlea şi Ţarina nu este foarte evidentă, la suprafaţă putând fi considerată mica vale de la nivelul clădirilor companiei Minvest. În subteran această limită a fost aleasă arbitrar pe tronsonul nord-sud al galeriei magistrale Sf Cruce.
Reţelele topografiate în Ţarina
În cursul acestui an explorarea a pus în evidenţă şapte noi sectoare cu lucrări miniere antice care au fost şi topografiate. În paralel cu topografierea şi pe baza ei, a continuat analiza caracteristicilor diferitelor lucrări miniere, în special sub aspectul dinamicii exploatării, care a fost confruntată cu documentele de arhivă din sec. al XIX-lea. Pe parcursul ultimilor trei ani în Ţarina au fost topografiaţi aproximativ 24,5km de lucrări miniere din toate epocile. Celor opt grupe de lucrări miniere antice examinate în 2004, în cursul anului 2005 li s-au adăugat încă opt noi grupe, apriori independente. Proiecţia la zi a lucrărilor miniere antice corespunde perimetrului incintei Minvest, lucrările ajungând până la cota +725m, prin urmare aproape de nivelul Sf Cruce, atât în sectorul Orlea, cât şi în sectorul Carpeni. Unele din ansamblurile de lucrări miniere antice nu reprezintă în prezent decât resturi de lucrări desfigurate de reluarea modernă intensă şi/sau de surpări şi rambleieri. Multe dintre acestea sunt însă destul de bine conservate, în pofida naturii vulcano-sedimentare a rocilor în care sunt săpate. În schimb, toate aceste lucrări par a fi fost complet colmatate cu material argilo-nisipos provenit de la suprafaţă, fiind degajate punctual în momentul reluărilor moderne. Spre zona superioară, lucrările sunt inaccesibile pe cei dintâi 20m de la suprafaţă.
Repartiţia lucrărilor miniere este destul de omogenă în sectorul studiat. Ele reflectă printre altele şi densitatea mare a mineralizaţiilor. Lucrările moderne care permit accesul nu brăzdează în totalitate acest spaţiu, astfel încât putem admite ipoteza că în acest versant ar putea exista de două ori mai multe lucrări antice, în special în porţiunea situată în vecinătatea suprafeţei. Descoperta pe suprafeţe însemnate ar permite să se pună în evidenţă numeroase intrări de lucrări de explorare sau de cercetare. Este posibil ca o parte din planurile înclinate să poate fi redeschise şi cercetate arheologic de la suprafaţă.
Sistemul hidraulic din Păru Carpeni
În 2004 a fost făcută o descoperire extrem de importantă în sectorul Păru Carpeni. Echipa de explorare a descoperit locaţiile a cel puţin două roţi hidraulice pentru drenarea apelor de mină (pompare), presupuse a fi romane, care sunt situate în două sectoare miniere distincte dispuse paralel, situate la o distanţă de aproape 25m unul faţă de altul. Sala hidraulică cel mai bine conservată a fost săpată arheologic în anul 2005. În acest sector a fost pus în cele din urmă în evidenţă un ansamblu de trei săli de evacuare a apelor aflate în legătură şi săpate una deasupra alteia, la o adâncime de aproximativ 30m faţă de suprafaţă. În sectorul Păru Carpeni se cunosc în prezent patru săli de evacuare a apelor de mină. În grupul celor trei săli aflate în conexiune, sala centrală a fost investigată integral în 2005. Din această sală s-au recuperat toate piesele din lemn care susţineau tavanul sălii, precum şi fragmente din roata hidraulică cu compartimente de evacuare a apei, de 3,90 m diametru, care în conformitate cu datarea C14 datează din sec. II p.Chr. (1 cal BC la 220 cal AD). Această descoperire este extrem de importantă din perspectiva drenării minelor romane cu ajutorul unor instalaţii, fiind prima descoperire de această factură în Europa după anii 1930, perioadă în care s-au făcut descoperiri fortuite de astfel de echipamente în sudul peninsului Iberice. În cazul nostru, descoperirea este cu atât mai importantă cu cât ea s-a făcut în context arheologic riguros, ceea ce va permite să se înţeleagă în amănunt întregul dispozitiv şi de asemenea, să se reconstituie în totalitate.
În sălile mari cu secţiune dreptunghiulară, aflate în conexiune directă cu o galerie inferioară (prin care venea apa) şi cu o galerie superioară (spre care era ridicată apa), erau instalate roţi hidraulice prevăzute cu compartimente din lemn prin care se realiza drenarea apei din partea inferioară a sălii prin ridicarea ei spre galeria superioară prin intermediul unui canal de lemn plasat în lungul roţii şi dirijat spre galeria superioară. Cele două săli descoperite în 2004 erau umplute cu o mulţime de piese din lemn conservate dar căzute din locul lor iniţial, concentrate într-o grămadă. Înainte de demararea săpăturilor era imposibil să se confirme dacă roţile erau încă acolo, în schimb dispozitivul de susţinere al acestora era vizibil.
Săpătura a fost finalizată în sala centrală, C1 (lăţime 2,30 m, lungime 4,50 m şi înălţime 5,80 m), care are o poziţie intermediară fiind situată între alte două săli identice, una la un nivel inferior (C2) şi o alta la un etaj superior (C3). În această sală de drenare erau conservate în loc multe piese din lemn, cum ar fi elementele susţinerii în lemn şi o scară monoxilă lungă de peste 5m, dar ruptă în două bucăţi. Ţinând cont de descoperirea în masivul Păru Carpeni a unei cantităţi importante de lemn roman bine conservat, un dendrolog al laboratorului Archéolabs (Franţa) a prelevat carote de lemn in situ pentru analize şi datări.
Fiecare piesă din lemn a fost deplasată cu grijă, desenată şi fotografiată. După ce au fost ambalate în folii de plastic şi folii protectoare cu bule, piesele din lemn au fost stocate într-un sector al reţelei miniere moderne subjacente. În acest spaţiu de stocare, cu acces controlat, condiţiile de conservare a lemnelor antice cu dimensiuni mari sunt mai bune în comparaţie cu cele care ar exista la suprafaţă, în absenţa unei pregătiri prealabile. Nu există nici un motiv care să ne indice că acest sistem de evacuare se limitează la trei săli cu roţi hidraulice, astfel încât numai continuarea săpăturilor va putea tranşa această necunoscută, ştiind că această zonă se găseşte la aproximativ 30m adâncime faţă de nivelul văii. Această parte nou studiată a masivului Păru Carpeni este situată într-o “rezervă arheologică“, la adăpost de impactul viitorului proiect minier.
Analize geochimice şi palinologice într-o turbărie
Studiile derulate în 2004 şi 2005 în regiunea minieră Roşia Montană au avut ca obiectiv realizarea unui studiu de paleomediu susceptibil de a documenta pe o durată mai lungă de timp derularea unor activităţi miniere şi metalurgice în acest areal, activităţi care se presupune că au demarat în preistorie. În aceeaşi măsură s-a urmărit şi evidenţierea impactului environmental al acestor practici. Abordarea noastră metodologică a implicat combinarea a două metode de studiu diferite dar complementare, respectiv studiul palinologic şi studiul geochimic al unei secvenţe sedimentare neperturbate din vecinătatea minelor de la Roşia Montană. Palinologia premite reconstituirea evoluţiei cuverturii vegetale şi al impactului activităţilor antropice prin studierea variaţiei frecvenţei granulelor de polen fosil, în timp ce studiul geochimic, în mod particular utilizarea izotopilor plumbului, pune în evidenţă depunerile din atmosferă a poluanţilor ce sunt asociaţi activităţii extractive sau metalurgice.
Prima carotă a fost prelevată în anul 2004 din turbăria Căpăţâna, situată la aproximativ 15km nord de Roşia Montană. Primele rezultate indică sincronismul dintre dinamica agro-pastorală şi fazele de activitate metalurgică semnalate de creşterea concentraţiilor în plumb. Aceste două tipuri de activităţi par a avea legături directe fiind contemporane. Ele reflectă şi coincid cu fazele majore ale evoluţiei antropice a Munţilor Apuseni. În cursul ultimelor trei milenii se individualizează trei faze majore.
Este vorba de o perioadă pre- şi post-antică, cuprinsă între sfârşitul epocii fierului şi începutul sec. IV al erei noastre, în timpul căreia înregistrările evidenţiază atât activităţi metalurgice cât şi agro-pastorale intense. Acestea din urmă corespund unor despăduriri repetate a zonelor înalte. A doua perioadă este cuprinsă între finalul Antichităţii şi secolele XIII–XIV, fiind marcată printr-o reducere a activităţilor. Dacă această constatare se referă cu precădere la activitatea minieră şi cea metalurgică, după cum o demonstrează datele geochimice care indică o reducere a poluării, ea priveşte în egală măsură şi activităţile agro-pastorale, care local par a avea o importanţă mai redusă sau au caracter neregulat. În acest sens se impune o confruntare cu date istorico-arheologice la scară regională.
A treia şi cea din urmă perioadă începe în sec. XIV. Această perioadă este marcată printr-un avânt deosebit al activităţilor umane şi metalurgice, în special spre sec. XV. Tocmai în acest interval se înregistrează cea mai intensă poluare atmosferică, dar în egală măsură expansiunea maximă a activităţilor agro-pastorale. Intensificarea practicilor antropice este însoţită de o reducere drastică a suprafeţelor împădurite, care, ţinând cont de amploarea lor locală, reflectă mai degrabă o caracteristică regională. În cursul sec. XVII se înregistrează o scurtă diminuare a activităţilor umane.
În scopul diferenţierii impactului direct al activităţii miniere din perimetrul Roşia Montană, în primăvara anului 2005 s-au desfăşurat noi prospecţiuni care au condus la descoperirea şi eşantionarea unei noi secvenţe sedimenatre de 1,90m, situată în proximitatea sitului minier. Datarea bazei acestei secvenţe indică o vârstă de 12200 ani BP. Prin urmare, această secvenţă care acoperă în întregime Holocenul va permite realizarea unei reconstituiri a evoluţiei mediului în acest areal geografic pe o lungă durată de timp. Eşantioanele prelevate din această carotă sunt în curs de pregătire în vederea analizelor palinologice şi geochimice.
Abstract other lang.
Abstract   
Bibliography
Bibliographic notes
Source   Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor   CIMEC
Language   RO



Copyright: the authors of the reports and the National Heritage Institute, CIMEC, 2018.
Coordinating: Bogdan Şandric. Documentary - analysts: Iuliana Damian, Oana Borlean, Adriana Vîlcu. Consultant: Irina Oberländer Târnoveanu. ASP, HTML design: Cosmin Miu