Excavation Year |
2006 |
Epoch |
Early Medieval;
Late Medieval;
Modern
|
Periods |
Middle Medieval Period;
Early Medieval Period
|
Site Category |
Religious, Ritual and Funerary;
Unassigned
|
Site Types |
Habitation;
Cemetery
|
Map it |
Find it on the Romanian map |
County / District |
Mureş |
Locality |
Jacodu |
Commune |
Veţca |
Site |
Biserica Unitariană |
Site Sector |
|
Site name |
|
Persons involved and Institutions |
Last name | First name | role | Institution |
Soós |
Zoltán |
|
Muzeul Judeţean Mureş |
|
National Arch. Record Site Code |
120192.01
|
Report |
Săpăturile arheologice din Jacodu, au vizat partea de NV a bisericii unitariene şi partea de S a altarului bisericii. Satul Jacodu este amplasat pe partea superioară a pârăului Veţca, care aparţine de bazinul râului Târnava Mică. Jacodu, în evul mediu, făcea parte din scaunul secuiesc Cristur, fiind anexat judeţului Mureş în anii 1960. Aşezarea are două părţi distincte, centrul actual care s-a format în sec. al XVIII-lea şi era locuit de romano-catolici, majoritatea acestora fiind iobagi colonizaţi în perioada Contrareformei şi partea superioară a satului care păstrează mult din structura medievală şi era locuit în mare majoritate de secui liberi. Partea superioară (veche) a satului s-a format în zona bisericii parohiale, care în sec. al XVI-lea a devenit biserică unitariană. Biserica unitariană este amplasată pe partea dreaptă a pârăului Veţca, pe o terasă inferioară a dealului. Pe parcursul secolelor, edificiul a suferit multe schimbări şi transformări, în mai multe etape. Pe baza materialului arheologic, putem spune că biserica a păstrat arhitectura medievală până la mijlocul sec. al XIX-lea, când a fost reconstruit altarul iar biserica a fost lărgită mutând zidul sudic al navei bisericii cu aprox. 1,5 m spre S. Mai multe elemente arhitectonice din goticul târziu - ogive de cărămidă - au fost găsite în umpluturi care provin din transformarea bisericii. Acest lucru confirmă că arhitectura medievală a bisericii s-a păstrat până în sec. al XIX-lea. Cauza principală a transformării a fost creşterea numărului enoriaşilor. Din biserica medievală s-a păstrat portalul vestic, fiind singurul element arhitectonic în stil gotic păstrat in situ. Profilul portalului este format din două colonete simple cu două caneluri. Acest tip de profil este destul de greu de datat deoarece nu conţine elemente tipice pentru diferitele faze ale goticului şi se poate încadra între anii 1350-1500. Mare parte din faţada vestică a bisericii provine din evul mediu, excepţie făcând partea adosată zonei sudice şi timpanul care provine tot din reconstrucţia din sec. XIX. Zidul nordic al navei bisericii este îmbinat cu zidul medieval a faţadei vestice, deci face parte din structura medievală a bisericii. Reconstrucţia în stil clasicist a bisericii a afectat tot restul structurii, altarul vechi fiind demolat împreună cu arcul de triumf şi zidul sudic. Biserica nu avea turn în evul mediu iar astăzi are o clopotniţă de lemn care este situat pe partea sudică a bisericii la cca. 5 m de poarta sudică. Cimitirul actual se află pe latura nordică a bisericii pe deal, deci nu afectează cimitirul medieval, care prin urmare putea să fie parţial cercetat. Secţiunile şi casetele pentru cercetarea arheologică au fost amplasate după cum urmează: - S1 - situat pe partea vestică a bisericii, orientat E-V, la N e portalul vestic, având dimensiunile de 2 x 3m. - C1 - situat pe partea nordică a navei bisericii, având dimensiunile de 4 x 2,5 m. - C2 - situat lângă porticul bisericii pe latura sudică a altarului, având dimensiunile 3 x 3 m. Stratigrafia: S1 - Secţiunea era situată pe partea nordică a portalului vestic a bisericii. Am încercat să identificăm relaţia dintre zidul vestic şi cel nordic, profilul nordic al S1 fiind la îmbinarea celor două ziduri. După înlăturarea umpluturii moderne de sec. XIX, la o ad. de cca. 0,30 m, am identificat un nivel de călcare realizat din lespezi de piatră, a cărui datare este plasată în sec. XVI-XVII. Deasupra acestui nivel de călcare am identificat o umplutură care provenea de la reconstrucţia bisericii din anii 1830. Cu prilejul acestei reconstrucţii au demolat altarul gotic construind unul mai spaţios, şi au lărgit nava bisericii spre S. Stratul de umplutură care a rezultat din această reconstrucţie conţinea mai multe fragmente de ogive de cărămidă care dovedesc că, foarte probabil, altarul vechi era boltit la sfârşitul sec. al XV-lea - începutul sec. al XVI-lea. Sub nivelul de călcare am identificat un strat brun-gălbui, având gr. cuprinsă între 0,45 - 0,70 m, conţinând bucăţi de mortar şi foarte puţină ceramică medievală. Stratul este rezultatul amenajării terenului din timpul construcţiilor medievale, având în vedere că la numai 2,50 m la ieşirea din biserică începea panta s-a făcut o terasare lărgind terasa la 3,50 m. Stratul următor aparţinea înmormântărilor medievale şi avea o gr. de cca. 0,90 m. Compoziţia solului este asemănătoare stratului care se află deasupra acestuia, cu diferenţa că acest strat nu conţine fragmente ceramice şi conţine mult mai puţine bucăţi de mortar. Mortarul s-a amestecat în urma înmormântărilor, dar menţionăm că nu toate mormintele conţin bucăţi de var sau mortar, deoarece unele morminte (S1, S2) erau mai timpurii decât zidul vestic a bisericii, care era aşezat deasupra mormintelor menţionate. În S1 am identificat nouă morminte suprapuse, cel mai adânc fiind mormântul S8 (-1,90). La această adâncime apare solul viu, galben lutos. Caseta C1 era amplasată pe partea nordică a bisericii, la întâlnirea dintre navă, sanctuar şi scara pupitrului actual, ceea ce am presupus că ar fi rămas din sacristia medievală după reconstrucţiile din sec. al XIX-lea. C1 (4 x 2,50 m) era paralel cu zidul nordic; 3 m se aflau lângă zidul navei, iar 1 m era de-a lungul presupusei sacristii. Din cauza construcţiilor de extindere a bisericii din sec. al XIX-lea, straturile de lângă zid au fost scoase cu ocazia terasării dealului din jurul bisericii. Straturile medievale în general s-au păstrat. În C1, solul vegetal avea o gr. de cca. 0,20 m, sub care am identificat stratul de lut, având culoarea gri-gălbui. Stratul urmărea panta, la profilul estic fiind la o ad. de 0,20 m, iar la profilul sudic se afla la ad. de 0,70 m. Adâncimea stratului era mult influenţată de şanţul de fundaţie a bisericii. Sub solul vegetal, chiar pe suprafaţa de lut care reprezenta solul viu s-a conturat o groapă de mormânt care avea L= 1,80 x 1,30 m. Mărimea neobişnuită a gropii se datorează faptului că erau înmormântate trei persoane în aceeaşi groapă. Adâncimea maximă a gropii faţă de nivelul actual de călcare se afla la -0,56 m. Lângă fundaţia bisericii, paralel cu aceasta, am identificat un şanţ având l= 0,70 m, care avea ad.max= 0,90 m. Şanţul de fundaţie este amplasat pe lângă groapa de morminte cu trei schelete şi la rândul lui conţine un schelet de bărbat aşezat la fundul gropii. Mormântul (S13) este anterior construcţiei zidului nordic, care se poate data în sec. al XIV-lea. Lângă S13 am identificat braţul drept a unui schelet S14, care era acoperit de fundaţia zidului. În C1 am identificat urmele a cinci înmormântări. C2 era situat pe latura sudică a bisericii, având dimensiunile de 3 x 3 m. Caseta era amplasată la întâlnirea altarului cu construcţia porticului din faţa portalului sudic. După reconstrucţiile din sec. al XIX-lea, altarul medieval a fost lărgit. Stratul superior era format dintr-un strat brun lutos; gr. de 0,20-0,40 m, sec. XIX. Sub acesta am identificat un strat format din mortar, nisip, lut şi piatră, având gr. de 0,20-0,35 m, provenit din reconstrucţia altarului şi zidului nordic a bisericii din sec. al XIX-lea. Sub acest strat a urmat un nivel gros de cca. 1,20 m de culoare brună, care conţinea pigmenţi de mortar şi cărămidă, care au ajuns în acest strat prin înmormântările medievale, care sunt numeroase în această porţiune, deoarece aici era cimitirul comun în evul mediu. Mormintele se află la diferite adâncimi, între 1,80 şi 2 m. La -2 m am identificat solul viu lutos, în care sunt adâncite mormintele cca. 0,30 m. Pe partea nordică a bisericii solul viu apare la 0,80 m. În C2 am identificat urmele a 13 morminte. Secţiunile şi casetele au fost marcate în jurul bisericii actuale; construcţiile identificate sunt efectiv fundaţiile bisericii. Zidul nordic al navei şi în proporţie de 80% zidul vestic sunt medievale, restul zidurilor, altarul şi porticul au fost probabil construite în sec. al XIX-lea. Se poate observa că fundaţiile bisericii sunt adâncite fără excepţie până la solul viu, compus dintr-un lut tare argilos. În S1 profilul estic al secţiunii era fundaţia bisericii. Fundaţia era construită din lespezi mari de piatră de nisip, legate între ele cu lut nisipos. Mortarul era folosit numai la elevaţia bisericii. La baza fundaţiei se află lespezi de mari dimensiuni (1,20 x 0,20 m), care aproape peste tot sunt aşezate peste morminte. În S1 am desfăcut profilul nordic a secţiunii, pentru a identifica fundaţia contrafortului aflat la colţul bisericii la întâlnirea dintre peretele nordic şi vestic. Am stabilit că, contrafortul aparţine structurii originale fiind în legătură cu ambele ziduri. În C1 fundaţia bisericii este asemănătoare celei S1 este din pietre mari, legate cu lut nisipos între ele. Fundaţia era la ad.= 0,80 m. Asemănător situaţiei din S1 fundaţia zidului nordic se află deasupra mormântului S13. În C2 fundaţia altarului avea o tehnică uşor diferită de fundaţiile descoperite în S1 şi C1. Fundaţia altarului construit în secolul 19, este construit din pietre de mărime mai redusă, comparând cu fundaţia medievală şi la zidire se foloseşte mortar. Cimitirul medieval din jurul bisericii unitariene din Jacodu are două părţi distinse. Partea nordică a cimitirului era folosită numai de o familie sau persoane care erau respectaşi şi făcea parte din elita locală. Este greu de spus dacă este vorba de o familie de nobili, sau numai elita locală secuiască care avea unele privilegii. A doua parte a cimitirului, respectiv partea sudică şi vestică era folosit de toată comunitatea deci este cimitir comun. Majoritatea scheletelor din această zonă sunt deranjate de alte morminte, sunt foarte puţine morminte nederanjate, probabil cei care au fost înmormântaţi în ultima fază când se mai înmormântau în imediata apropiere a bisericii, aprox. până la mijlocul sec. XVI, până la reforma religioasă. În S1 am identificat nouă urme de înmormântare. M1. (S1) se află la întâlnirea dintre contrafort şi zidul vestic, s-a păstrat partea superioară a scheletului, inclusiv craniul, de la şold în jos este tăiat de zid. M4 şi M5. M2. (S1) este orientat E-V, având mâinile întinse pe lângă corp. Partea inferioară a picioarelor lipsesc deoarece mormântul este tăiat de fundaţia zidului vestic. Craniul lipseşte fiind dus de groapa mormântului M3. (S1) se află la S de M2, s-au păstrat numai oasele din glezna şi partea inferioară a piciorului. M4. (S1) se află deasupra mormântului M2, în mijlocul secţiunii. Este orientat E-V, după lungimea scheletului 0,80 m aparţinea unui copil de cca. 8-10 ani. M5. (S1) se află la V de M2, paralel cu M4, din schelet s-a păstrat partea inferioară fiind tăiat de la şold de M6. M6. (S1) se află la V de M5, este orientat NE-SV, din schelet s-a păstrat piciorul drept de la şold, piciorul stâng fiind tăiat de la genunchi în sus de M7. M7. (S1) se află la profilul vestic al S1, am surprins numai oasele de gleznă. M8. (S1) se află la N de M4, s-a păstrat numai un fragment din piciorul drept. M9. (S1) se află la E de M8, este tăiat de aceasta şi s-au păstrat numai oasele de gleznă. Descrierea mormintelor in C1 M10. (C1) se află lângă şanţul fundaţiei zidului nordic, la 1,10 m N de aceasta. M10 este în aceeaşi groapă de mormânt cu M11 şi M12, M10 fiind pe partea sudică a gropii comune. Scheletele nu se suprapun şi erau aşezate împreună în groapă. Groapa are l= 1,30 m şi L= 1,70 m. Mormântul este orientat E-V, braţul drept este paralel cu trup, braţul stâng este uşor îndoit, parcă ar avea mână aşezată pe şold. Piciorul drept este în linie dreaptă iar piciorul stâng uşor îndoit. Scheletul este uşor aplecat spre mijloc unde se află M11. După forma bazinului în M10 am identificat un schelet de femeie. M11. (C1) se află în mijlocul gropii comune în partea inferioară, estică a acestuia. Din schelet s-a păstrat foarte puţin deoarece aparţinea unui copil care avea vârsta de cca. 1 an, era în faza creşterii dinţilor. Scheletul avea o L= 0,60 m. Peste umărul copilului era aşezat o aplică de haină, confecţionat în stil romanic târziu. M11 este uşor aplecat spre M10, probabil mama lui M11. M12. (C1) se află în partea nordică a gropii comune, are L= 1,05 m este un schelet de copil, având vârsta de 6-7 ani, deoarece a început procesul de schimbare a dinţilor. Scheletul M12 este prost conservat, a dispărut total braţul stâng, iar din oasele de degete nu s-a păstrat nimic. Scheletul este aşezat pe partea dreaptă, întors spre S spre M10 şi M11, probabil mama şi fratele mai mic. Din toate mormintele am cules specimen pentru efectuarea analizei de ADN, care ar putea stabili legătura intre schelete şi probabil cauza morţii, care putea să fie o epidemie. M13. (C1) se afla în groapa de fundaţie a zidului nordic, lângă M10. Orientat E-V, are L= 1,75 m. După grosimea oaselor şi forma bazinului scheletul aparţinea unui bărbat, probabil aflat în rudenie cu grupul de morminte M10,11,12, posibil tatăl. M14. (C1) se afla lângă M13, am identificat numai două oase din braţul stâng, deoarece restul scheletului se află sub fundaţia zidului nordic. Descrierea mormintlor in C2 (imag 5) M15. (C2) se afla lângă profilul vestic între M16 şi M18, păstrat parţial craniul, cutia toracică şi câteva oase din umăr şi mâini. M16. (C2) este orientat E-V, scheletul este tăiat de la genunchi în jos de o altă groapă fără urme de schelet. Craniul nu am reuşit să excavăm deoarece aceasta era sub profilul vestic, peste care era fundaţia porticului ceea ce a făcut imposibil recuperarea craniului. M17. (C2) se afla între M15 şi M16, parţial deranjat, scheletul intact până la şold. A fost deranjat de M20, dar oasele de femur şi de la degete au fost adunate şi aşezate lângă braţul drept şi stâng. M18. (C2) se afla la colţul sud vestic al C2, foarte deranjat şi scheletul degradat, s-au păstrat părţi din craniu, cutia toracică, mâini. M19. (C2) se află la îmbinarea fundaţiei porticului şi a altarului. Fundaţia altarului se suprapune cu M15, din aceasta s-a păstrat numai craniul, piciorul drept până la genunchi şi mâna dreaptă şi o parte din cutia toracică. Deasupra craniului erau mai multe oase adunate, femur oase de deget, care s-ar putea să fi aparţinut individului din M15, fiind deranjate cu ocazia construcţiei altarului nou. M20. (C2) este paralel cu fundaţia altarului, orientat E-V, taie pe M17. La rândul său este tăiat de o groapă, care nu a fost folosită ulterior, deoarece au dat de o piatră de nisip şi au abandonat locul. Groapa a distrus mâinile şi cutia toracică, s-au păstrat destul de bine picioarele, şoldul, şi o parte din craniu. După forma şoldului şi a femurului era schelet de bărbat. M21. (C2) Schelet păstrat parţial, după uzura dentară era om în vârstă, cca. 40-50 ani. Din schelet s-a păstrat partea superioară până la şold. După grosimea oaselor defunctul era probabil femeie. M22. (C2) mormântul era complet distrus de M21, sau păstrat părţi din craniu şi mandibula. M23. (C2) asemănător lui M22, s-a păstrat numai craniul, mormântul fiind distrus de M24. Craniul se află în poziţie secundară. M24. (C2) se afla lângă profilul sudic a casetei la E de M18. Scheletul este păstrat parţial, până la şold. După uzura dentară, aparţinea unui om în vârstă, probabil bărbat. Din umplutura lui M 24 am recuperat un denar din secolul 15 (Matia Corvinul, cca. 1470-1480). M25. (C2) se afla la S de M20, mormântul era distrus de M26. Dau păstrat din şold, picioare, craniul în stare bună. M26. (C2) se afla la S de M25, scheletul s-a păstrat în stare bună, probabil este printre ultimele înmormântări din această parte a cimitirului. În afară de gleznă şi degetele picioarelor care erau sub profilul estic, am reuşit să recuperăm tot scheletul pentru analize. După statură şi grosimea oaselor defunctul era probabil femeie. Avea vârsta de cca. 30-40 ani în momentul decesului. M27. (C2) se afla la S de M26, craniul distrus de o groapă mai târzie, lipsesc braţele, M26 taie braţul stâng, de şold în jos scheletul se afla sub profilul estic. M28 - M29. Morminte distruse, sau gropi de înmormântare nefolosite. M28 distruge craniul la scheletul M27, M9 se afla între M25 şi M20, probabil este un mormânt deranjat distrus, câteva oase păstrate au fost adunate lângă şoldul lui M25. Material Arheologic Obiecte din Fier şi Bronz Obiectele din fier erau cuie folosite la structurile de lemn, respectiv acoperiş şi cuiele de sicriu. Mărimea lor variază de la 4 cm la 8 cm şi apar în toate straturile de la sec. XIV până în sec. XIX. Un obiect special cu totul aparte era aplica de haină din bronz, identificată în M11, care era aşezată pe pieptul scheletului de copil. Aplica are formă rotundă, cu urme de nituire pe exterior, iar interior are decor floral în formă de crin. Ambele părţi ale aplicei sunt decorate pe parte având diferite ornamente vegetale, frunze de acant, pe cealaltă parte are o inscripţie latină prescurtată, încă nedescifrată. Din păcat starea de conservare a obiectului este de precară dar pe parcursul restaurării există o şansă ca inscripţia să fie descifrată. Probabil este o piesă de import iar după formă se datează în a doua jumătate a sec. XIII, începutul sec. XIV. Materialul ceramic descoperit în jurul bisericii este neînsemnat şi nu se poate folosi pentru datare în nici un caz, deoarece aceasta apare în umpluturi sau în straturi deranjate. Cele mai importante obiecte din lut ars sunt ogivele de cărămidă, care au două caneluri simple pe ambele părţi şi muchie teşită. Cronologic se datează la sfârşitul sec. XV începutul sec. XVI, deci aprox. contemporan cu moneda de Matia. Prin săpăturile arheologice de la Jacodu din 2006 am reuşit să identificăm cimitirul medieval din jurul bisericii, mai mult în cimitir am reuşit să identificăm două părţi bine distinse. Pe partea nordică a bisericii medievale erau înmormântaţi membri elitei locale, iar pe partea vestică şi sudică a bisericii am identificat cimitirul comun. În cimitirul comun am observat etape succesive de înmormântare. În S1 am identificat că înmormântările succesive urmau o ordine anume, treptat cimitirul se extindea spre V, spre marginea dealului. Locul îngust de aici explică de ce sunt deranjate mormintele, mai ales acelea car au fost îngropate după construcţia zidului vestic. În C2 observaţiile referitoare la relaţia intre înmormântări şi fundaţia altarului este irelevantă deoarece, aceasta a fost construită la mijlocul sec. XIX. În C2 după modul de aşezare a mormintelor şi din suprapunerea acestora rezultă că aici sunt înmormântate cel puţin patru generaţii. Interesantă era situaţia din C1, unde am descoperit un mormânt cu trei schelete, aparţinând probabil unei mamei şi copiilor acesteia, care au murit în urma unei epidemii. Aplica de haină cu inscripţie ar putea să dea explicaţii despre rangul defuncţilor, iar analiza ADN ar clarifica gradul de rudenie şi cauza posibilă a morţii. Interesantă este poziţia mormântului M13, care era ulterior aşezat lângă mormântul M10-12, dar din aşezarea acestuia reiese că la înmormântarea lui M13 ştiau exact unde se află mormintele M10-12, deoarece M13 era îngropat exact lângă scheletul de femeie (M12) dar fără să-l deranjeze pe aceasta. Scheletul din M 13 aparţinea unui bărbat posibil tată sau rudenie cu defuncţii din M10-12. În concluzie putem spune că înmormântările mai timpurii sunt acelea care se află lângă fundaţia de sec. XIV, deoarece fundaţia taie aceste morminte. Înmormântările mai târzii deja sunt orientate după biserica nouă. Putem preciza că o săpătură în interiorul bisericii ar duce la descoperirea părţi vechi a cimitirului medieval şi posibil ar aduce la iveală urmele unei biserici mai timpurii în jurul căreia erau înmormântate M 1, 2, 10, 11, 12, 13, 14. Totodată am putea identifica începuturile acestui cimitir şi bisericii, care ar da un răspuns şi la data aproximativă a secuilor în valea pârâului Veţca, deoarece Jacodu era loc parohial în evul mediu prin consecinţă este ceea mai timpurie aşezare medievală din vale.
|
Abstract other lang. |
|
Abstract |
The archaeological excavations in Jacodu focused on the north-west part of the church and the south side of the altar. The contemporary cemetery is situated in the north area of the church and does not disturb the medieval cemetery allowing it to be partially investigated. The stratigraphical sequence was established and iron and bronze artifacts were recovered from the excavations, dated to the 13th-14th centuries. The sherds discovered around the church are irrelevant and useless because they cannot be dated. Regarding the cemetery, it can be concluded that the earliest burials are near the 14th century foundation that cuts these graves. The later burials are oriented towards the new church.
|
Bibliography |
|
Bibliographic notes |
|
Source |
Cronica cercetărilor arheologice din România |
Editor |
CIMEC |
Language |
RO |
|
|