Report |
1. Amplasamentul sapaturii. În cursul campaniei dintre 5 august şi 15 septembrie 1999 a fost sapata Suprafaţa V/ 1999, 10m X 8m . Aceasta suprafaţa se afla între SI/1992-1993 şi SII/1994 (fig.1) 1.1. Scopul cercetarii acestei suprafeţe a fost obţinerea unui profil director paralel cu terasa, alcatuit din profilele stratigrafice însumate ale pereţilor nordici din SI/1992-1993 şi SII/1994, a carui lungime depaşeşte 40m . Acest profil director, împreuna cu cel perpendicular pe terasa, cu o lungime de 42m, realizat din însumarea profilelor stratigrafice ale pereţilor estici din Suprafeţele II/1994, III/1995 şi IV/1998, asigura un control stratigrafic pentru o suprafaţa de peste 1600mp din aşezare. (fig.2) 2. Stratigrafia a fost stabilita în felul urmator (de sus în jos): 2.1. Depozitul vegetal cu o grosime de aproximativ 1m. Au fost gasite fragmente ceramice aparţinând culturii Dridu, epocii La Tene şi culturii Gumelniţa. În zona careurilor A2 şi A3 a fost determinata începând cu adâncimea de 0,80m o groapa cu material ceramic puţin numeros din epoca La Tene. De asemenea, în careul E1 a fost gasit un frumos vas geto-dacic aflat într-o perfecta stare de conservare. 2.2. Depozitul loessoid de tranziţie între aproximativ 1m-1,60m adâncime. Între 1,35m-1,50m se afla stratul Aurignacian II. La acest nivel au fost gasite puţine piese litice (aproximativ 90) dintre care câteva au fost concentrate într-un mic atelier care se continua în peretele nordic, careurile A7 şi A8. Limita superioara a acestui depozit este puternic afectata de ganguri de rozatoare. 2.3. Depozit loessoid galben-roşcat cu nuanţe şi granulaţii diferite având o grosime are depaşeşte nivelul cel mai de jos al sapaturii. 2.3.1. Depozit loessoid galbui alburiu, fin granulat, steril din punct de vedere arheologic aflat între 1,50m şi 1,95m adâncime. 2.3.2. Depozit loessoid galben roşcat, cu granulaţie mare. Între 1,95m şi 2,95m adâncime, acest depozit conţine numeroase piese litice care au fost atribuite nivelurilor Aurignacian Ic (1,95m-2,20m), Aurignacian Ib (2,20m-2,40m) şi Aurignacian Ia (2,40m-2,55m). (fig.2) 3. Corelarea datelor stratigrafice a confirmat ipoteza retragerii treptate a grupurilor umane din epoca aurignaciana dinspre marginea terasei spre platou (mai ales în perioada Aurignacian Ic oi Aurignacian II). De asemenea s-a reliefat foarte clar orizontalitatea straturilor atât geologice cât oi arheologice. (vezi fig.2) 4. Complexele arheologice. Am menţionat deja groapa geto-dacica din careurile A2 oi A3 care începe la adâncimea de aproximativ 0,80m şi continua pâna la adâncimea de 2,20m. Intre 1,06m şi 1,18m, acoperind aproape întreaga circumferinţa a gropii, s-a gasit un nivel de lutuiala cu marginea uşor supraînalţata. Sub lutuiala s-au gasit fragmente de carbune pamânt ars, fragmente de chirpic şi fragmente ceramice atipice. (vezi fig.2) 4.1. Nivelurile aurignaciene se prezinta sub forma unor concentraţii de piese litice care fac parte din ateliere de prelucrare a silexului a caror suprafaţa depaşeşte limitele SV/1999 şi au fost determinate în campaniile trecute. (vezi fig.3,4,5) Trebuie remarcat ca la nivelul Aurignacian Ic , între 2,05m şi 2,10m, careul G2, s-au gasit, într-o mica concentraţie de piese litice compusa din aşchii atipice şi resturi de debitaj, 4 lame étranglées sugerând existenţa unui mic atelier de producere a acestui tip de unealta (o situaţie asemanatoare am prezentat în anii trecuţi pentru lamelele Dufour din SI/1992-1993, nivelul AIa, atelierul nr. 6). 4.2. Caracteristicile tipologice rezultate din analiza primara a materialului litic sunt conforme cu mai vechile noastre observaţii (domina resturile de prelucrare a silexului: nuclee, tablete de ravivage, lame a crete, aşchii şi lame atipice). Numarul de unelte raportat la întreaga cantitate de piese litice este ceva mai ridicat. (fig.6) 5. Concluzii. Atât prin dimensiunea sapaturii, cât şi prin secvenţa stratigrafica (cea mai completa din Câmpia Româna) aşezarea de la Giurgiu-Malu Roşu se impune ca un punct-cheie în cercetarea tehnocomplexului aurignacian din Câmpia Româna. Atribuim nivelurile culturale de aici unei faze finale ale aurignacianului (22 000-17 000 ani BP) cu bune analogii în zona Banatului (Româneşti-Dumbraviţa) şi în Europa Centrala (Moravia). De altfel în întreaga zona Europeana gasim, în intervalul cronologic dintre 25 000 şi 15 000 ani BP, aşezari cu niveluri atribuite aurignacianului final, epiaurignacianului sau tardiaurignacianului a caror tehnotipologie , foarte apropiata de cea de la Giurgiu-Malu Roşu, atesta reînvierea unor tehnici aurignaciene în medii culturale diferite (gravetiene, solutreene) sau conservarea acestora cum este cazul în Moravia, Banat sau Câmpia Româna.
|