Lucrările de reabilitare a spaţiilor publice din centrul istoric al municipiului Timişoara au impus desfăşurarea unor ample cercetări arheologice în cartierul Cetate, în pieţele şi pe străzile vizate de acest proiect urbanistic. Strada Lucian Blaga se situează în interiorul cetăţii medievale, precum şi în fortificaţia bastionară din secolul XVIII. Suprafaţa cercetată, concretizată într-o secţiune cu lungimea de... 133,5 m şi lăţimea de circa 3 m, începe din Piaţa Libertăţii şi continuă spre sud până la capătul străzii, înspre Piaţa Huniade. Iniţial s-a realizat o excavare mecanică a straturilor de amenajare a străzii, aceasta atingând în medie 1 m adâncime. S-a trecut apoi la săparea manuală, ajungându-se la o adâncime medie de 1,30 m. La această cotă s-a putut crea un tablou general al situaţiei arheologice. În afara structurilor de cărămidă de sec. XVIII care ţin de sistemul de canalizare al cetăţii habsburgice au apărut primele urme din construcţiile de lemn ale cetăţii medievale şi straturile arheologice aferente. Săparea manuală a continuat apoi pe tronsoane mici, în general de 5 m lungime, atingându-se cota lutului steril (între 3 şi 4 m adâncime). Din cauza pericolului pe care săpăturile îl puteau genera asupra stabilităţii clădirilor din preajmă (fundaţia clădirilor istorice se află la 2 m de secţiune), metodologia de lucru stabilită de către proiectant, beneficiar, constructor şi arheolog a fost de a aborda excavările ce depăşesc cota de -1,3 m pe tronsoane de 5 m; următorul tronson avea să fie săpat doar după acoperirea celui precedent (pentru a fi evitată descoperirea unei porţiuni mai lungi de 5 m). Soluţia de umpluturi a fost dată de proiectant, primul strat de umplere fiind de nisip, apoi de pietriş. Am cercetat 12 sectoare unde era indicată în proiectul tehnic instalarea unor ţevi verticale în canalizarea actuală. În aceste sectoare (denumite convenţional B-uri), la care s-a adăugat unul suplimentar, am ajuns la verificarea concludentă a lutului steril (săpându-se până la peste 4 m adâncime). Acolo unde am dat de structuri de cărămidă (canalele de sec. XVIII), de piatră şi cărămidă (canalul de aducţiune a apei din cetatea medievală), de lemn (structuri de lemn bine păstrate) sau amenajări importante (stratul compact din mortar şi cărămidă de amenajare a unei pieţe din cetatea medievală) ne-am oprit, considerând că este necesară protejarea lor in situ. Intervenţia constructorului a constat doar în introducerea acelor conducte verticale în conducta de beton care a fost instalată la aproape 4,50 m adâncime (faţă de nivelul actual al străzii) la începutul secolului XX. Au fost documentate mai multe faze de construcţie în lemn din cetatea medievală, un canal medieval de aducţiune a apei din piatră şi cărămidă, precum şi structuri de cărămidă din sec. XVIII (canale din sistemul de canalizare al cetăţii bastionare). O amenajare cu un mortar compact, întinsă pe aproape 30 m în secţiunea noastră, pare să reprezinte o piaţă amintită de Evlia Celebi. Principalele aspecte stratigrafice Stratul de asfalt actual a fost pus peste pavajul de piatră cubică anterior, piatra fiind aşezată pe un strat de nisip şi pietriş de 30-40 cm, care vine peste un strat de nisip curat de 20-30 cm. Sub nisip sunt umpluturi de pământ şi moloz, cu multe fragmente de cărămidă, care vin deasupra structurilor de cărămidă ale canalizării austriece. Nisipul pare să fie ultimul strat de amenajare a primei străzi din cetatea bastionară, pentru că apare direct peste canalul nr. 2, a cărui cotă superioară e situată deasupra celorlalte canale contemporane. Acolo unde nu sunt intervenţii moderne (pentru conducte de apă, de canalizare, cabluri electrice, ţevi de gaz) se observă nivelele succesive de amenajare a străzii trasate în secolul XVIII, care a rămas aceeaşi până astăzi. În această parte a străzii L. Blaga s-a săpat la începutul secolului XX un şanţ de peste 4 m adâncime pentru canalizarea de atunci a oraşului (funcţională şi acum), numită Vidrighin (deoarece coordonatorul acestor lucrări a fost inginerul Stan Vidrighin). Acest şanţ, cu lăţimea de 80-100 cm, este omniprezent în secţiunea noastră, tăind toate straturile arheologice anterioare. Structurile din sec. XVIII descoperite sunt în primul rând canale de cărămidă care făceau parte din sistemul de canalizare al cetăţii habsburgice. Tot din cărămidă a mai rămas partea inferioară a unei clădiri, între metrii 78 şi 82 ai secţiunii (punctul 0 fiind în capătul nordic, înspre Piaţa Libertăţii), clădire care a fost demolată în sec. XVIII, înainte de amenajările pentru noua tramă stradală; construcţia ei poate fi datată şi în ultima perioadă de stăpânire turcească. Sub straturile de sec. XVIII apar straturi şi structuri medievale. În această zonă a cetăţii construcţiile erau aproape în totalitate de lemn. Excepţie face un canal de piatră, cărămidă şi mortar (lat de 80 cm, cu o adâncime tot de 80 cm), care avea rolul de aducţiune a apei. Era acoperit cu scânduri care au fost prinse în mortar. Acest canal a fost construit în timpul celei de-a doua faze de lemn şi a funcţionat până în sec. XVIII, când este acoperit. În cetatea medievală am surprins în general trei faze de construcţie în lemn. Clădirile erau orientate de obicei pe direcţia NE-SV, respectând trama stradală de atunci; nu am observat schimbări ale tramei stradale. Traiectul pereţilor este dat deseori doar de aliniamentul stâlpilor. Uneori a fost găsit restul împletiturii de nuiele a pereţilor, care era susţinută şi de o reţea de pari între stâlpi, sau urmele bârnelor (sau scândurilor) care formau peretele. Rareori am găsit podeaua sau resturi din podeaua de lemn a încăperilor. În partea de sud a secţiunii, pe o suprafaţă de aproape 30 m a apărut un strat compact de amenajare, din mortar şi fragmente de cărămidă, gros de circa 30 cm, care reprezintă un spaţiu deschis, cel mai probabil o piaţă. Sub mortar se observă un lut negru-cenuşiu (20-30 cm) care reprezintă primul strat de amenajare a aceluiaşi spaţiu. Lutul a fost pus peste nisipul steril. Observăm că lutul steril din punct de vedere arheologic este ori un lut nisipos, ori un nisip, ceea ce confirmă aprecierile că oraşul medieval a fost ridicat pe grinduri de nisip. Peste mortar vin nivele succesive de re-amenajare a spaţiului pentru ca la un moment dat să asistăm la o desfiinţare a pieţei sau la o restrângere sensibilă spre sud, fiindcă apar diverse urme ale clădirilor de lemn (două faze de construcţie).În sectoarele în care am verificat lutul steril (nisip), am observat că acesta apare de obicei între 3 şi 4 m adâncime faţă de nivelul de călcare actual. În cea mai mare parte a suprafeţei cercetate deasupra nisipului steril a fost pus un lut nisipos care, probabil în contact cu apa, a căpătat o culoare albăstrie. Acesta pare să fie primul strat de amenajare din cetatea medievală, în legătură cu prima fază de lemn. Urmează apoi alte straturi, umpluturi succesive de amenajare specifice locuirii medievale din zonă, uneori cu o grosime destul de mare (până la 50 cm), cu multe resturi lemnoase sau vegetale (vreascuri, fragmente de lemn din construcţii anterioare, paie, seminţe diverse), fragmente de cărămidă, oase fragmentare de animale, fragmente ceramice, cuie, fragmente de piele (de încălţăminte) etc. Structurile descoperite Au fost surprinse cinci canale de cărămidă din sistemul de canalizare a fortificaţiei, numerotate can. 1-5. Au fost construite pe la jumătatea secolului XVIII pentru deservirea cetăţii; aceasta a fost construită între anii 1732 şi 1765. Canalul 1 este situat pe mijlocul străzii L. Blaga, urmează o direcţie aproximativă nord-sud, venind dinspre Piaţa Libertăţii şi având panta de scurgere înspre sud. Canalul 2 intră în secţiunea noastră dinspre vest, la limita nordică a sectorului B7, coteşte în acest punct spre nord urmând tot mijlocul străzii, şi deversa, la fel ca 1, într-un canal mai mare colector, can. 3, care urmează aproximativ direcţia vest-est şi se scurgea în Bega. Canalele 4 şi 5 sunt mai mici decât 1 şi 2, reprezentând de fapt racorduri ale celor două. De-o parte şi de alta a canalului 3 avem o construcţie interesantă din cărămidă care încadra şi acoperea canalul, protejându-l printr-o boltă care făcea descărcarea sarcinii de greutate a străzii pe ziduri exterioare lui 3. Se pare că această structură cu boltă proteja canalul şi sub clădirile pe sub care trecea acesta, pentru că apare pe unele planuri ale cetăţii. Aceasta se explică prin construirea acestui canal pe ductul unui mai vechi şanţ cu apă (poate braţ de râu) din cetatea medievală. Solul fiind mlăştinos şi friabil, erau necesare lucrări suplimentare de protecţie a canalului. Identificat în capătul de nord al secţiunii (sectoarele B1 şi B2’), canalul medieval de aducţiune a apei este alcătuit din piatră şi cărămidă, prinse cu mortar; fundul lui este dintr-un strat de cărămizi aşezate într-un strat consistent de mortar. Este lat de 80 cm, cu o adâncime de 80 cm, şi avea rolul de aducţiune a apei. Era acoperit cu scânduri care au fost prinse în mortar. A fost construit în timpul celei de-a doua faze de lemn şi a funcţionat până în sec. XVIII, când este acoperit. Interiorul este relativ grijuliu construit, cu mult mortar şi cu pereţii faţetaţi, spre deosebire de exterior, care a fost neglijent tratat, fiind neregulat. Nu este perfect rectiliniu, prezintă mici sinuozităţi; fundul lui este de obicei mai îngust (70 cm) decât partea superioară. Sub cei doi pereţi ai canalului am depistat urme de stâlpi de lemn, care aveau cel mai probabil rolul de susţinere a structurii. Canalul avea direcţia de scurgere sud-vest – nord-est şi asigura o parte din apa pentru cetate, poate şi pentru unele mori aflate aici. În sectoarele B8, B9 şi B10 am identificat un strat gros (cel puţin 30 cm) de mortar cu fragmente de cărămidă. Acesta reprezintă un nivel de amenajare a unui spaţiu deschis din cetate. Cel mai probabil este vorba despre acea piaţă la care se referă Evlia Celebi: ”În această cetate se află chiar în faţa palatului o piaţă spaţioasă care e pardosită nu cu scânduri, ci cu un strat tare de mortar” (Călători străini despre Ţările Române, vol. VI, Buc., 1976, p. 500). Pentru B8 şi B9, unde acest strat este compact, am propus păstrarea şi protejarea acestuia. În B10, amenajarea nu mai are aceeaşi consistenţă, mortarul fiind amestecat cu pământ, însă cu aceeaşi grosime, de 30 cm. Aici acest strat a fost săpat (săpătura mergând până la steril), sub el fiind un lut negru-cenuşiu care a fost pus pe nisipul steril. Probabil acest lut este o amenajare anterioară celei cu mortar a aceluiaşi spaţiu pentru că îl găsim şi în B8 şi B9, tot sub mortar şi deasupra sterilului, situaţie observabilă în şanţul canalizării Vidrighin. Am identificat mai multe faze de construcţie în lemn, în general în număr de trei. Refacerile sunt de multe ori pe acelaşi aliniament; trama stradală pare să rămână neschimbată în toată perioada medievală. Distincţia între perioadele de construcţie este relativ dificilă pentru că deseori sunt refaceri succesive ale aceloraşi clădiri. Interpretări cronologice şi concluzii Locuirea cea mai intensă s-a manifestat în perioada stăpânirii turceşti (1552-1716). Cel puţin în această zonă a cetăţii, cele mai multe construcţii (de lemn) par să fie din acea perioadă. Majoritatea materialelor arheologice databile sunt din secolele XVI-XVII. Presupunem totuşi că prima fază de lemn şi chiar canalul medieval sunt anterioare venirii turcilor. S-au găsit relativ puţine monede, aflate în general într-o stare de conservare precară. Avem astfel: 5 monede de argint otomane din sec. XVII (3 accele şi 2 parale); 2 monede de bronz (mangâri - unul probabil din sec. XVI, iar celălalt de la sfârşitul sec. XVII); 1 monedă de argint - dinar, 1694, Ungaria, Leopold I (Imperiul Romano-German); 1 monedă de argint - 6 Kreuzer,1708, episcopatul Olmutz. Dacă planul fortificaţiei habsburgice este relativ bine cunoscut, datorită sutelor de planuri păstrate, despre construcţiile şi amenajările din cetatea medievală se ştie încă foarte puţin. Cel mai exact plan al acesteia este cel al căpitanului din armata habsburgică Perette, realizat la 1716. Coroborarea acestuia cu harta modernă a Timişoarei arată că strada actuală L. Blaga este cvasi-paralelă cu Uliţa Belgradului de pe planul lui Perette, situându-se la mică distanţă la est de aceasta. Aşadar, urmele structurilor de lemn pe care le-am găsit în secţiunea noastră pot fi puse în relaţie, în cea mai mare parte, cu această stradă medievală.