Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Lupu | Emil | responsabil | SC Abral Artproduct SRL Bucureşti |
În perioada 13 – 17 mai 2002, la biserica mănăstirii, având hramul "Adormirea Maicii Domnului", a fost efectuată prima campanie de cercetare arheologică. Actuala biserică a mănăstirii Adam a fost construită între anii 1802-1813, ctitor fiind monahul Metodie Gociu. A suferit o reparaţie capitală în anii 1869-1870, fiind înlocuită tencuiala exterioară şi interioară. Tot acum a fost construită actuala vestmântări...e, au fost înlocuite duşumeaua interioară, iconostasul şi cafasul. Totodată, s-a realizat o nouă pictură interioară. Probabil că acum a fost realizată şi o pictură exterioară, ce se mai observa parţial, în anul 1921. Cutremurul din anul 1940 a adus distrugeri majore bisericii, fiind reparată pe parcursul mai multor ani, încheiaţi cu realizarea picturii interioare actuale, în anul 1950. Cutremurul din 4 martie 1977 a provocat noi avarii structurale, care au fost urmate de o reparaţie amplă, între anii 1981-1984. Staţiunea nu a mai fost cercetată arheologic, în această campanie fiind efectuate 6 casete arheologice la exteriorul bisericii şi a fost începută o casetă interioară, în colţul de nord-vest al pronaosului. Scopul cercetării a fost reprezentat de realizarea unei fazeologii şi cronologii a monumentului, interceptarea unor elemente de locuire sau a unei biserici anterioare, stabilirea nivelmenturilor necesare proiectului tehnic şi stabilirea parametrilor generali privind efectuarea descărcării de sarcină istorică în perimetrul viitoarelor lucrări de consolidare a infrastructurii. Terenul pe care a fost amplasată biserica, este reprezentat de platoul unui deal, marcat de pante cu înclinaţie medie, pe laturile de est, nord şi vest. Nu prezintă fenomene ample de eroziune, decât în straturile antropice de secol XIX-XX, rezultate în urma reparaţiilor bisericii, împinse pe panta de vest a dealului. Zona de platou pe care se află biserica prezintă o înclinaţie moderată, de la est la vest (diferenţa de nivel între altar şi pridvor este de 0,80 metri), şi mică de la nord la sud. Pământul viu, din perspectivă arheologică (fără urme antropice), este reprezentat de o depunere de nisip argilos, având o grosime medie de 40-60 cm. Acest strat suprapune un alt nivel, de loess nisipos cu urme argiloase, în care a fost aşezată talpa şi jumătatea inferioară a fundaţiei bisericii actuale. În toate casetele efectuate, deşi s-a coborât cu 20-30 cm sub nivelul tălpii fundaţiei, nu au fost determinate suprafeţe umede subterane. Depunerile antropice nu depăşesc 60 cm grosime, fiind reprezentate de straturi succesive de pământ cu moloz sau pigment de mortar, rezultate în urma reparaţiilor dese ale bisericii. Cele mai importante, sunt cele produse în perioada 1981-1984, care au distrus (aproape în toate perimetrele investigate), toate depunerile antropice anterioare. Biserica actuală a fost unitar construită la nivelul tuturor compartimentelor sale cultice, atât în ce priveşte fundaţiile, cât şi elevaţiile. Fundaţiile au fost construite unitar, urmărind (cu variaţii dictate de cota terenului natural din momentul construirii) adâncimea de -2,57 (minim) -2,94 m (maxim) faţă de waagriss. Înălţimea lor a fost, de asemenea, dictată de adâncimea şanţului de fundare şi de cota terenului natural din momentul construirii: -1,51 (minim) –2,19 m (maxim) faţă de waagriss. Construirea fundaţiilor s-a făcut prin săparea iniţială a unui şanţ de fundare, armat la talpă cu o reţea de centuri din lemn, cu secţiunea de 18 (20) x 18 (20) cm, dispuse pe lungimea fundaţiilor. Toate centurile din lemn au putrezit în decursul timpului, astfel că acum se mai păstrează doar golurile acestora. Apoi a fost turnată fundaţia, în cofragul natural reprezentat de pereţii şanţului de fundare, alcătuită (la nivelul pridvorului) din cărămidă de epocă, fragmentară, înecată în mortar de var cu nisip şi (la nivelul pronaosului, naosului şi altarului) din pietre granitice şi marne, de dimensiuni medii şi mici, înecate în mortar de var cu nisip. Fundaţiile sunt (la nivel de pronaos, naos şi altar), în toate punctele investigate arheologic, fisurate sau crăpate, până la nivel de talpă. Fisurile şi crăpăturile sunt transmise până la cornişă. Fundaţia pridvorului a fost întărită (la partea sa superioară), cu o grindă din beton, încastrată în aceasta, cu toată grosimea sa. Şi aceasta a fost fisurată, în toate punctele investigate. Nu au fost detectate fenomene de măcinare (pulverizare) a structurii fundaţiilor şi nici de umezeală excesivă. Concluzii generale: Biserica este unitară constructiv iar nivelul său de construcţie (la exterior), nu suprapune alte prezenţe antropice anterioare. Ea a fost ridicată (potrivit istoriografiei), între anii 1802-1813. Arheologic, nu au fost determinate complexe sau inventare (artefacte) care să asigure o datare absolută. În cursul secolului XX (probabil în anii 1981-1984), au fost realizate lucrări de consolidare. Fundaţia pridvorului a fost întărită cu o centură din beton, înglobată în masa de zidărie. Nu cunoaştem dacă această centură prezintă armătură din fier, însă a fost afectată de crăpăturile structurale ale bisericii. Tot în această etapă a fost realizată o centură de beton perimetrală, adosată părţii inferioare a soclului bisericii, preluată de trotuarul exterior din beton. Ea nu prezintă o armătură interioară din fier. La interiorul bisericii, tot în perioada 1981-1984, a fost scoasă pardoseala interioară. A fost apoi realizată o decapare a terenului interior, pe o adâncime de aproximativ 0,40 m. La nivel de pronaos, naos şi altar, a fost realizată o centură perimetrală din beton, fără armătură din fier, având cota superioară la -0,10 m faţă de nivelul anterior de călcare. Pe tot interiorul bisericii a fost turnată o şapă de beton, fără armătură, groasă de aproximativ 0,15 m. S-au realizat plombări de zidărie, la partea inferioară a elevaţiei, cu mortar de ciment. Probleme nelămurite: Istoriografia ansamblului mănăstirii Adam precizează că actuala biserică a fost construită după catastrofalul cutremur din 1802, care a distrus integral biserica anterioară, realizată din "vălătuci", între anii 1760-1762. Nu este limpede dacă această biserică de secol XVIII s-a aflat pe locul bisericii actuale sau pe un alt amplasament. Acest fapt nu poate fi lămurit decât după realizarea unor sondaje în interiorul bisericii actuale. Biserica actuală prezintă două categorii de structuri de fundaţie: din piatră înecată în mortar, la nivel de pronaos, naos şi altar şi din sfărâmătură de cărămidă, la nivel de pridvor. Cele două tipuri de fundaţii prezente ne determină să considerăm, ca ipoteză de lucru, că biserica actuală prezintă fie două etape de construcţie, fie două faze, în cadrul aceleiaşi etape. Această ipoteză nu poate fi lămurită decât după realizarea unei analize de parament, în urma viitoarei decapări a tencuielii exterioare şi a continuării sondajelor arheologice interioare. La interiorul bisericii, în colţul de nord-vest al pronaosului, după spargerea parţială a şapei de beton din perioada 1981-1984, a fost întâlnit in situ, un complex arheologic reprezentat de o structură constructivă realizată din cărămizi de epocă medievală (28 x 14 x 5 cm), întregi şi fragmentare, înecate în mortar de var cu nisip. Până la data întreruperii lucrărilor, deşi a fost lărgită caseta efectuată, nu a fost surprinsă o margine a acestui complex. El prezintă trei fracturi de până la 3-4 cm lăţime (una pe direcţia N-S şi altele două pe direcţia E-V). Sondajul efectuat până la adâncimea de 0,40 m în acest complex, nu a dus la descoperirea părţii sale inferioare. Ca ipoteză de lucru, considerăm că acest complex poate fi partea superioară a fundaţiei unei biserici anterioare celei actuale, realizată din cărămidă de epocă, sfărâmată şi întreagă, înecată în mortar de var de foarte bună calitate. Prezenţa fracturilor ne determină să considerăm că elevaţia pe care o susţinea a fost afectată de un cutremur major, care a dus la avarierea sau prăbuşirea acesteia. Ipoteza de lucru nu poate fi verificată decât prin efectuarea unor cercetări ample în interiorul bisericii actuale.