Cercetarea geofizică a început în anul 2000 (cu fonduri de la Agenţia Naţională pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovare) şi a fost continuată în anul 2001 (cu fonduri de la Ministerul Culturii şi Cultelor).  Metodele geofizice utilizate au fost electrometria (în anul 2000) şi magnetometria (în 2000 şi 2001).  Lucrările au fost efectuate într-o zonă situată imediat la N de bas...ilica cercetată prin săpături în sectorul de NE al cetăţii. Din cercetările arheologice efectuate în alte zone ale cetăţii se cunoaşte faptul că cea mai mare parte a construcţiilor sunt realizate din blocuri de calcar, rareori din cărămidă, dar ele au fost acoperite în general cu ţiglă (dacă ne referim la cele romane şi ulterioare).   Cercetarea rezistivimetrică a început prin realizarea câtorva sondaje electrice verticale care să permită să ne facem o imagine asupra valorilor rezistivităţii "normale" a formaţiunilor geologice din partea superioară a subsolului şi asupra influenţei probabile a neomogenităţilor reprezentate de fundaţiile zidurilor îngropate. A rezultat că, la partea superioară, solul are o rezistivitate reală de ordinul a 500 ? m (influenţată atât de uscăciunea solului după o perioadă de secetă, cât şi de prezenţa a numeroase fragmente de calcar împrăştiate în sol, ca urmare a dărâmării fostelor construcţii din piatră), care creşte la peste 1000 ? m în zonele în care există resturi de ziduri situate la mică adâncime sub nivelul solului. Substratul geologic are rezistivităţi de ordinul a 50 - 80 ? m, corespunzând probabil stratului de loess, situat la adâncimea de -4/-5 m, pe care a fost construit oraşul antic.  Ca urmare a acestor informaţii a fost realizată o cercetare rezistivimetrică de suprafaţă, care a pus în evidenţă prezenţa unor zone cu rezistivitate electrică aparentă cu mult mai mare decât valorile medii, având drept cauză probabilă cantitatea mare de bolovăniş şi fragmente de cărămizi rezultate din dărâmarea vechilor construcţii, dar şi prezenţa unor platforme sau pavimente din piatră sau cărămidă (ca, de exemplu, în partea de NV a zonei cercetate rezistivimetric, unde rezistivitatea aparentă depăşeşte 1500 ? m).   Cercetarea magnetometrică s-a realizat pe o zonă mai largă decât cea rezistivimetrică. Harta magnetometrică obţinută cu această ocazie a fost filtrată matematic în vederea obţinerii imaginii construcţiilor îngropate. Pe harta magnetometrică astfel filtrată (în anexa 2 prezentăm harta rezultată din lucrările anului 2000) se observă cu deosebită claritate o tramă stradală orientată V - E şi N - S (orientări cunoscute şi din săpăturile arheologice efectuate până în prezent, care au evidenţiat aceste două direcţii principale: V - E, paralel cu via principalis a oraşului şi N - S, paralel cu cardo maximus).   Se constată imediat prezenţa a două străzi orientate aproximativ V - E (în zona nordică în carourile C1 - F2, în cea sudică pe direcţia B4 - F6, având o distanţă de cca. 35 m între ele), între care se află o insulă de clădiri, iar o altă stradă, orientată aprox. N - S, este evidentă în carourile C1 - B4. În ceea ce priveşte clădirile, foarte bine evidenţiate în această imagine, ele au în general dimensiuni de ordinul a 10 m x 10 m, unele compartimentate (de exemplu cea din carourile C4 - D4). Mai semnalăm prezenţa unor clădiri în formă de L (carourile E4 - E5 - F4 - F5, precum şi C4 - D4 din care face parte şi clădirea compartimentată menţionată mai sus), dar şi a altora care includ o construcţie centrală, interioară, în carourile A3 - B3 şi C6 - D6, ultima posibil înconjurată de un pavaj din cărămidă. Strada sudică descrisă mai sus este probabil şi ea pavată cu cărămidă, cel puţin în partea ei de E. Un astfel de pavaj este prezent, foarte probabil, şi în partea de N a străzii orientate N - S (în caroul C2). Construcţii din cărămidă sunt probabil prezente şi în carourile F4 şi G4, iar în F3 este posibilă existenţa unui cuptor.  Pe harta magnetometrică filtrată referitoare la zona cercetată în anul 2001, imaginea finală este destul de clară, numeroase ziduri de diferite orientări fiind bine individualizate, ea este însă uneori complicată de elemente liniare disparate şi cu direcţii diferite, ce corespund probabil unor construcţii ceva mai vechi şi/sau mai prost conservate. Elementul cel mai evident îl constituie o stradă cu lăţimea de 5 m ce se întinde pe aproape 100 m, traversând întreaga zonă (o vom numi strada principală, care, desigur, nu este tot una cu via principalis). Asupra acestei construcţii putem face câteva observaţii preliminare, urmând ca cercetarea arheologică să furnizeze ulterior detalii directe obţinute din săpătură: partea estică a străzii este orientată practic E - V, în timp ce partea sa vestică este orientată aprox. ENE - VSV (azimut magnetic cca. 2500), coborând probabil spre poarta de V; limita sudică a străzii pare să fie continuă în partea sa de E, în timp ce partea de V a străzii şi limita nordică a părţii estice sunt întrerupte de posibile stradele sau chiar de străzi mari (cum ar fi probabil şi continuarea spre N a cardo maximus).  Orientarea structurilor de detaliu (fundaţiile vechilor clădiri) este în general N - S şi V - E, mai ales în partea de E a zonei cercetate, dar apar şi unele structuri cu orientare perpendiculară sau paralelă cu partea vestică a străzii principale.  Distribuţia principalelor materiale de construcţie (calcar şi material tegular) arată că în partea de V a zonei cercetate a existat probabil un cartier cu construcţii din calcar foarte dense, în timp ce zona centrală pare să fie mai "aerisită", probabil cu clădiri mai mari şi deci cu ziduri mai puţine.