Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Blăjan | Mihai | responsabil | Oficiul Județean pentru Patrimoniu Cultural Național Alba-Iulia |
Au continuat săpăturile arheologice în cimitirul biritual de la Berghin, în punctul "În Peri". S-au executat două secţiuni (12,50 x 2 m şi respectiv, 14,50 x 2 m), cu scopul de a explora şi colţul de nord-nord-est al necropolei rămas necercetate. În cursul investigaţiilor s-au identificat 81 morminte de incineraţie, care ridică numărul complexelor funerare dezvelite până în prezent la 610. Din acestea, 52 morm...inte aparţin epocii romane (sec. II-III e.n.) şi reprezintă populaţia dacică identificată în aşezarea din vatra satului. Mormintele au conturul oval, circular, rombic sau patrulater şi sunt marcate de galeţi de râu. Din pământul de umplutură depozitat în gropile sepulcrale s-au cules fragmente ceramice dacice şi romane, bucăţi de cărbune şi resturi de oase umane calcinate, câte o porţiune dintr-o brăţară de sticlă şi bronz etc. Celelalte 29 morminte reprezintă urne de incineraţie (26) sau complexe cu groapa simplă (3) caracteristice cimitirului prefeudal (sec. VII-VIII e.n.). Urnele conţin resturile incinerate ale defuncţiilor (oase întregi sau fragmentate), bucăţi de cărbune şi diverse piese de bronz (o toartă din sârmă de la un cercel), fier (scoabe, ţâţâni, catarame cu spin, cuie, lame de cuţit etc.) şi piatră (vârfuri, lame etc.). Se remarcă M 601 care are forma de albie (126 x 78 cm) şi conţine o mare cantitate de resturi cinerare, îndeosebi bucăţi de cărbune şi pământ ars, aşchii răzleţe de oase calcinate şi câteva fragmente ceramice provenite dintr-un vas spart ritual pe rugul funerar. În concluzie, săpăturile arheologice din acest an au scos la iveală noi mărturii cu privire la procesul de romanizare al autohtonilor daci în timpul stăpânirii romane în Dacia şi în perioada de formare a poporului român (sec. VII-VIII e.n.).