Castrul de la Bologa este aşezat în stânga Crişului Repede, între satele Morlaca şi Poieni, pe o terasă înălţată în apropiere de locul de vărsare a văii Săcuieului în Criş la NE de satul Bologa, în punctul Grădişte.Obiectivul principal în acest an a constat în cercetarea arheologică a clădirii comandantului de la Bologa, unul din cele mai importante şi mai bine păstrate monumente din zonă. Am avut în ve...dere şi redezvelirea porţii de nord în scopul unei viitoare reconstituiri. Praetorium-ul se află în zona centrală a castrului în partea din dreapta a clădirii comandamentului (fig. 1), latus dextrum. Clădirea comandantului se află la 4 m est de principia şi ocupă o suprafaţă de 570,00 m². Cercetările din anul 2012 s-au concentrat pe ceea ce părea a fi clădirea comandantului, în anul 2013 continuând cercetarea aici ca repere utilizând doar planul oferit de N. Gudea, fără o precizie foarte clară. S-au deschis două sectiuni arheologice, de 15,00 x 2,00 m, respectiv 10,00 x 2,00 m. Ne aflăm în colţul de SE al clădirii comandantului, fiind identificate clar trei interioare ale încăperilor de pe latura de E. Stadiul de conservare a clădirii este foarte bun, păstrându-se chiar partea superioară a podelei. Toate încăperile par să fie încălzite, inclusiv în pereţi, datorită descoperirii multor tegulae mamatae, dintre care o parte semnificativă in situ, adică lipite de faţa de N a zidului denumit convenţional Z . În colţul de SE al clădirii am identificat urmele unei locuiri post- romane (fig. 4), sub forma unei structuri cu tălpi din piatră amestecată cu cărămidă, fiind detectabil chiar şi nivelul de călcare. La acelaşi nivel au fost surprinse şi două ţigle in situ, folosite pentru a podi încăperea. Fragmentele ceramice gri cu pastă grosieră ne vor ajuta probabil la stabilirea cronologiei. În stratul de demolare au apărut şi materiale romane: fragmente de geam, o cataramă de bronz şi un distribuitor de curele pentru harnaşament. În exterior este clar vizibil stratul de demolare (contextul 5), din care provin majoritatea materialelor, tăiat, între m 9,30 şi 10,20 de o secţiune veche a lui N. Gudea. Ne-am oprit deocamdată în exterior pe contextul 10, care pare să fie nivelul de construcţie al clădirii. Peste c. 10 a fost aşezat praefurnium-ul (contextul 7), folosit probabil la încălzirea încăperilor absidate identificate de N. Gudea pe latura de S a clădirii. Dacă zidul Z era folosit la instalaţia de hypocaustum, atunci aceasta era una 4 mixtă, atât cu canale cât şi cu pilae, fiind identificate cărămizile din capetele pilae-lor. Clădirea a fost evident acoperită cu ţigle. Au fost descoperite ţigle ştampilate pe care au fost identificate un fragment al unei ştampile cu abrevierea numelui cohortei II Hispanorum şi mai multe fragmente de ţigle cu abrevierea numelui cohortei Aelia Gaesatorum, ambele cunoscute ca fiind garnizoane ale castrului începând cu sec. al II-lea p.Chr. Poarta de nord a fost cercetată de M. Macrea şi N. Gudea, planul fiind teoretic cunoscut. Am iniţiat redezvelirea porţii pentru o analiză amănunţită şi realizarea planurilor şi releveelor de detaliu. Au fost identificat mai multe faze de locuire ale praetorium-ului pe care le descriem mai jos (fig. 1): Faza I roman (fig. 2) S-au identificat până în present 4 încăperi pe latura de E a clădirii, ultima fiind între P şi un alt P presupus sub Z , sau chiar acesta. Toate prezintă podeaua 4 deci sunt încălzite. Este posibil să mai fi existat încăperi la N de Z , dar au fost distruse de 21. Se păstrează bine demolarea pereţilor şi podeaua 4. Pe latura de N au fost identificate cel puţin 2 încăperi şi una nedelimitată la V. Cel puţin prima încăpere are sistem de încălzire cu hypocaustum, inclusiv în pereţi, a doua prezentând tencuiala lipită direct de zid. Pereţii de compartimentare sunt sunt identici cu cei de pe latura de E, fiind vizibile 2-3 tencuieli succesive. Elevaţia pereţilor este evidentă în prima încăpere datorită prăbuşirii lui P înspre E, direct peste 4. Este compusă din straturi succesive de bolovani mici de râu şi mortar identic cu cel din tencuială, şi puţin lut. Faza II roman (fig. 3) În colţul de SE al clădirii am identificat urmele unei a doua faze de sorginte romană. Încăperea 1 este delimitată de Z , Z , Z şi Z . A fost încălzită, folosindu-se acelaşi canal 11 supraînălţat cu bolovani de râu aplatizaţi şi cărămizi de pilae. Ţiglele identificate în colţul de SE în 2012 sunt de fapt două baze de pilae de hypocaustum, similare cu celelalte 4 identificate anul acesta. Aceste pilae au la bază cărămizi bipedale, urmate de cărămizi pătrate, cu excepţia celor mai nordice două, care sunt lipite de Z . Sunt aşezate direct pe dărâmătura peretelui P . În umplutura acestui sistem de încălzire am găsit o monedă databilă Iulia Domna. Faza post-romană (fig. 4) Se confirmă locuirea post-romană, de această data şi mai clar identificată, în cel puţin două zone. Bănuim existenţa a trei încăperi, prima între Z şi Z– A, a doua între Z şi Z– B şi a treia la V de Z – C. Se prezintă sub forma unor încăperi podite cu un strat compact de lut, identificat doar în încăperile A şi C, în ultima fiind aşezat pe un strat de ţigle ştampilate poziţionate cu faţa în jos, la rândul lor puse pe amenajarea 18. Cele mai solide ziduri din această fază sunt cele care delimitează la S şi E încăperea C, Z şi Z . Încăperea B a prezentat cele mai multe urme de chirpici ars, care poate proveni din eleveţia unor pereţi E-V dezafectaţi. Cel puţin un astfel de perete trebuie să fi fost alcătuit şi cu ajutorul gropilor G 8-11. Alături de clădirea comandantului am mai dezvelit porta praetoria, sau poarta de nord, a castrului cercetată anterior de M. Macrea şi N. Gudea. Are o deschidere largă de 7,30 m, blocată de un zid lat de 65 de cm, la nivelul ieşindurilor semicirculare, care se lipeşte de contrafortul de NE al bastionului V. Bastionul E: Dimensiuni: 4,35 m (E-V) x 7,25 m (N-S), grosimea zidului 1,15 m, alcătuit din bolovani de râu şi carieră (40-50 cm diametru), lipiţi cu mortar gros cu pietricele. Contrafort vizibil în colţul de SV, ieşit 25 cm, unul în colţul de SE ieşit 20 cm, iar cel din colţul de NV încă nu a fost găsit. La mijlocul laturii de S pare să fie o intrare blocată, lată de 1,10 m. Intrarea în ultima fază se făcea de pe latura de E, la 50 cm de colţul SE al bastionului, cu limita sa nordică la intersecţia zidului de incintă cu bastionul, fiind lată de 2,20 m. Se intra în turn prin spaţiul dintre acesta şi val, lat de 1 m. Bastionul este proiectat înspre N cca. 1,80 m. Un mic sondaj în exterior, la sud a relevat păstrarea zidului pe o adâncime de 2,10 m. În zona intrării se păstrează o porţiune căzută din zid, de 1 x 1,20 m, pe un lut galben asemănător cu cel din val. Ieşindul semicircular este cel mai prost păstrat. Faţa exterioară a zidului este făcută din bolovani drepţi, făţuiţi, probabil şi tencuit. În extremitatea zidului de V apare o urmă de bârnă sau prag, de 1,8 m x 15 cm. Zidul de incintă pare adosat la cel al bastionului, nu ţesut. A fost identificat pe o lungime de 2 m, lat de 1,10 m, făcut din bolovani de carieră. Bastionul V: Dimensiuni: 4,85 m (E-V) x 8,25 m (N-S), similar ca plan şu tehnică cu celălalt, îi lipseşte limita de V, cu excepţia zonei semicirculare, unde se lipeşte de zidul de incintă. Valul de pământ umple interiorul bastionului până în zona unei intrări, lăsând un spaţiu de circulare de doar 1 m lăţime între el şi zidul de E. Se păstrează foarte bine până la nivelul zidului de incintă, unde a fost tăiat de o SG, lată de 1 m şi adâncă de 1,60 m. Interiorul proiecţiei bastionului pare să fi fost umplut cu bolovani, poate pentru a umple şanţul dintr-o fază anterioară. În colţul de SE se observă o intrare, pragul fiind mai jos cu 60 cm faţă de celelalte ziduri. Intrarea se făcea printr-un coridor săpat în val, zona locuită fiind în ieşindul semicircular, unde s-au identificat urmele a 2 bârne 20 x 70 cm, care probabil susţineau o podea. Pe traseul coridorului, la 1,4 m de prag s-a identificat o groapă rectangulară care poate aparţine unei faze anterioare. Se mai păstrează şi blocuri masive de piatră (80 x 50 cm), probabil din elevaţie, căzute în interiorul porţii. Este vizibil contrafortul de NE, 1 m x 30 cm, la care este adosat zidul de blocare a porţii. În semicerc zidul pare să fi fost mai gros (1,60 m) decât în rest (1 m). Valul de pământ este realizat din straturi succesive de lut, alternate la interval de 10 cm. Se observă 15 astfel de straturi în profilul de V.