Cercetările din acest an au continuat în zona centrală a castrului, mai precis în praetorium (Img. 1), unde au reînceput cercetările din 2012. Obiectivul acestei campanii a fost dezvelirea laturii de V a pretoriului, pe o secţiune cât mai amplă. În special colţul de NV al clădirii a fost de interes, pentru a putea stabili planul şi extinderea clădirii de piatră. În acest scop, a fost trasată o suprafaţă de 13... (E-V)/6 (N-S) m, pe locul unde ne aşteptam să găsim colţul de NV al clădirii, extinsă spre E până la limita suprafeţei cercetate în 2017 şi 2019. Ulterior, suprafaţa a fost extinsă pe întreaga lăţime, cu 2 m spre S. Cel mai semnificativ rezultat a fost identificarea a două faze de lemn, parţial suprapuse, dar în principiu intercalate, identificate prin şanţurile de scoatere a pereţilor, umplute cu material distinct, şi diferenţiate din punct de vedere al umpluturilor şi relaţiilor stratigrafice între contextele arheologice (Fig. 5). Fazele de construcţie Faza I de lemn (Fig. 1 – în haşura galbe-verzui) Identificată pe solul antic virgin, se defineşte de şanţurile de scoatere ale pereţilor cu următoarele numere: 185, 189, 198, 194, 204, 219, 220, 221, 222, 223. Şanţurile pereţilor 194, 189 şi 198 prezintă proiecţii semicirculare laterale, considerate de noi gropi de stâlp (199, 191, 192, 193, 201, 202). În unele dintre acestea, pe fund au fost surprinse şi urmele stâlpilor, rectangulari, cu latura de 15-20 cm. Adâncimea surprinsă de noi este semnificativă – 50-70 cm. (Img. 2) Pereţii 198 şi 204 sunt suprapuşi aproape complet de pereţi din a doua fază de lemn (186, respectiv 205), iar peretele 219 este suprapus complet de Z21 din faza de piatră. Umplutura şanţurilor prezintă straturi succesive de lut galben şi cenuşiu-închis, compactate bine în vederea reimplantării unor pereţi ulteriori. Planimetria generală a fazei este regulată, prezintă mai multe compartimentări, dar, deocamdată nu ne putem pronunţa asupra destinaţiei clădirii, deşi, cel mai probabil, trebuie să ne fi aflat tot în latus praetorii, dacă nu chiar în praetorium. Nivelul de călcare al acestei faze este lutul galben compact numit 196. Faza II de lemn (Fig. 1 – în haşura orange) Identificată pe nivelul de călcare 187, parţial suprapunând unii pereţi aparţinând fazei anterioare sau tăindu-i pe alţii, dar cu umplutură radical distinctă, identică cu stratul 112’. Pereţii au următoarele numere: 186, 188, 190, 205, 218. (Img. 3) Apare după dezafectarea fazei I de lemn, posibil la momentul aducerii celei de-a doua trupe în castrul de la Bologa (cca. 130 p.Chr.), şi se identifică după nivelarea 187 (pământ cenuşiu untos), aşezată peste tot, după umplerea şanţurilor fazei I. Şanţurile pereţilor aparţinând acestei faze sunt mai superficiali, surprinşi de noi doar pe adâncimi de 30-40 cm. Peretele 205, care îl suprapune pe 204, va fi suprapus, la rândul său de Z10. Umplutura şanţurilor este un lut amestecat, cu inserţii de tencuială brun roşiatică, identică cu stratul 112’. Planimetria generală este regulată, prezintă câteva încăperi şi una mai mare spre V, dar din nou, o atribuire clară a clădirii este prematură. Acestei faze îi corespunde un nivel de substrucţie al drumului via principalis, Cx217, surprins numai la N de Z10, respectiv Cx205 (Fig. 6). Dezafectarea fazei II de lemn a produs stratul masiv de luturi amestecate cu tencuială şi alt fel de moloz, numit de noi 112’ (identic cu 112/2019!), care a servit ca amenajare, mai precis o ridicare semnificativă a nivelului de călcare (grosimea maximă este 60 cm!), în vederea fazei de piatră. Faza de piatră (Fig. 2) Este definită de zidurile perimetrale ale pretoriului, de N – Z10 şi de V – Z21, precum şi de rigola/canalul 208. Este puternic distrusă de locuirea târzie, care a dezafectat inclusiv elevaţiile celor două ziduri. Latura de V a pretoriului este distrusă complet însă şi de spolierile de piatră de la începutul sec. XX. Z10 a fost identificat pe întreaga lăţime a suprafeţei, însă într-o stare foarte precară. Prezintă elevaţie numai pe un sector de aprox. 2 m de la profilul de E şi în colţul pe care îl face cu Z21. În rest, elevaţia a fost îndepărtată complet, rămânând numai 1-2 asize de piatră de carieră de mari dimensiuni, fără liant, aruncate direct în şanţul de fundare, săpat în lutul 112’. Z21 a fost surprins pe o lungime de maxim 5 m, N-S, prezentând elevaţie numai pe colţul pe care îl face cu Z10. După cca. 5 m, se pierde complet în groapa de spoliere modernă. 208 este o rigolă/canal, orientată E-V, surprinsă aproximativ pe întreagă lăţime a suprafeţei extinse, în apropiere şi suprapusă de profilul de S. Pare să dreneze apa dinspre curtea pretoriului înspre o rigolă exterioară, eventual la V de Z21. (Fig. 3) Pare să fi fost alcătuită dintr-un jgheab sau chiar conductă de lemn din care ni s-au păstrat câteva mici fragmente, aşezat pe un pat de nisip compactat şi poate uşor lipit cu var. Pe alocuri i-am putut surprinde şi capacul, din acelaşi material, de aceea considerăm că este vorba despre o conductă. Un strat de nisip galben care apare deasupra canalului presupunem că este colmatarea acestuia, surprins pe aproape întreg profilul de S, ceea ce ne poate indica traseul original al canalului şi limita curţii interioare a pretoriului. Presupunem că aparţine fazei de piatră fiindcă este tăiat în 112’. În rest, alte structuri ale fazei de piatră au fost distruse de locuirea ulterioară, târzie, care a coborât cu distrugerea până sub nivelul de călcare al acesteia. Doar o urmă slabă a podelei Cx4 (din anii precedenţi), din opus signinum, a fost surprinsă pe profilul de E şi uşor spre V. Faza târzie (Fig. 4) A fost surprinsă răspândită pe întreaga suprafaţă cercetată, fără însă a prezenta vreo urmă de structură regulată. Am putut surprinde mai multe şanţuri care par a fi mai degrabă rigole decât fundaţii de pereţi, pe orientările cardinale, însă fără a putea articula un plan (Cx135, 170, 167, 173, 176 – Fig. 2 şi Fig. 5). În partea de E a suprafeţei a fost identificată o zonă industrială, printr-o succesiune de cel puţin trei cuptoare de retopire a metalelor în vederea refolosirii (Cx154, 154’ şi 154’’, 175). Materialele arheologice descoperite în zonă sunt relevante din acest punct de vedere: abundenţă de piese de metal (bronz, fier, argint), atât utilitare, de vestimentaţie, cât şi de armament, probabil adunate în vederea retopirii, precum şi mai multe fragmente de creuzete ceramice. În privinţa cuptoarelor, au fost surprinse doar cenuşarele acestora, prezentând urme serioase de topire a bronzului şi zgură de fier. În partea de V a suprafeţei, terenul prezintă o declivitate, unde am surprins o groapă masivă, plină de pământ negru afânat, cu foarte mult material special metalic, folosită probabil tot pentru adunarea pieselor ce urmau a fi retopite (Cx172). În partea de S a suprafeţei, canalul 208 este tăiat complet de 4 gropi succesive care pleacă de sus şi sunt umplute cu moloz provenind de la demolarea fazei de piatră (similar cu contextul 3). Pe fundul acestora au fost surprinse inclusiv urma unor stâlpi, cu diametrul de aprox. 20 cm. Probabil că acest canal a servit drept talpă pentru vreun perete din material uşor, aparţinând acestei ultime faze. Această locuire târzie se instalează la un moment când deja pretoriul a fost dezafectat, având în vedere că molozul în care au fost instalate cuptoarele (Cx136) trece peste mai mult de jumătate din lăţimea lui Z10, după cum se poate observa pe profilul de E.