Nr. Autorizaţie: 59, 161, 308/2015 Ruinele castrului, probabil că au fost foarte vizibile la suprafaţă până cel puţin în prima jumătate a secolului al XIX, pentru că numele artificial al satului a fost Vármezö, în traducere din limba maghiară însemnând – Câmpul cetăţii. Dealul pe care este amplasată fortificaţia romană se numeşte de-altfel Grădişte. Proiectul Circuitul castrelor romane din judeţul Sălaj, iniţ...iat de către Consiliul Judeţean Sălaj, cu finanţare europeană, propunea, printre altele, lucrări de restaurare a porţii Principalis Sinistra, pe conturul acesteia şi a zidurilor perimetrale acesteia. Totodată se intenţionează şi restaurarea laturii praetoria a castrului. În anul precedent specialiştii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău au cercetat cele trei drumuri care se întâlnesc la Comandamentul castrului (Principia) amplasat aproximativ în centrul acestuia. Este vorba despre Via Praetoria, Via Principalis Dextra şi Sinistra, care pornesc dinspre porţile cu acelaşi nume. Istoricul cercetărilor: La data când au început săpăturile arheologice în anul 1963, locul castrului era vizibil pe teren sub forma unui patrulater mai înalt, ridicat cu 1,50 m deasupra terenului din jur. Datorită săpăturilor arheologice executate între 1963-1976, aspectul terenului s-a modificat, păstrându-se imaginea unui patrulater mai ridicat decât restul terenului din jur. Pe anumite porţiuni, pe laturile de N-E şi S-V a fost pus pământ provenit din dezvelirea barăcilor, formându-se un val artificial mai înalt. Din păcate, în decursul anilor de după încheierea săpăturilor arheologice, soarta lucrărilor de conservare simplă, de la acea vreme, nu a fost urmărită, lucrările nu au fost îngrijite, astfel că mare parte din ziduri s-au ruinat. Cercetări arheologice au mai fost efectuate la Principia în anii 1996-1997 cu prilejul restaurării acesteia, fiind surprinse elemente ale fazei din lemn, necercetată integral în primele campanii arheologice. Campania anului 2015: Zidul de incintă din piatră şi o parte din elementele incintei (porţi, turnuri de colţ, turnuri de curtină) au fost scoase de locuitorii satului, cândva la sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX, şi se crede că cu această piatră au fost construite biserica şi şcoala veche. Tocmai de aceea extrem de puţine segmente ale zidurilor romane s-au păstrat in situ pe înălţimi variabile. În anul 2015 arheologii muzeului zălăuan au degajat zidurile turnurilor de colţ şi de curtină şi Porta Praetoria. Au fost trasate o serie de 19 suprafeţe de cercetare (Planşa 1) pentru punerea în valoare a acestor obiective cât şi a zidului de incintă de pe latura praetoria şi sinistra. Totodată, în acest an a fost realizată şi reţeaua electrică pentru iluminat nocturn, şanţul de implantare al acesteia fiind cercetat cu acest prilej. În opinia cercetătorilor care au investigat castrul iniţial, valul de pământ era realizat din pământul scos din şanţ care era lutul galben. Cercetările din anul 2015 au pus in evidenţă faptul că fortificaţia iniţială din pământ a fost realizată din glii decupate şi clădite sub forma de murus din cespites. La ridicarea castrului în piatră zidul de incintă, cu grosimea de cca. 1,10 m construit în opus incertum, a fost amplasat în faţa valului din glii care a fost transformat în drum de rond (agger) al noii construcţii. Cu toate acestea au fost descoperite o serie de materiale arheologice romane din fier (cuie, piroane), bronz (monede, aplici, pandantive, fibule), plumb (ponduri, topituri), argint (monede), piatră (un monument funerar fragmentar, fragmente de râşniţe). Majoritatea covârşitoare o deţine ceramica, fragmentele de recipiente destinate preparării, păstrării sau servirii hranei, dar şi recipente pentru ţinut, adus sau băut lichide. Cantitatea cea mai mare de ceramică a fost descoperită într-o groapă de provizii amenajată într-unul din turnurile Porţii Sinistra. În timp aceasta a fost umplută de romani cu resturile descoperite de noi în acest an. Printre fragmentele ceramice au fost descoperite şi piroane din fier, un opaiţ întreg şi unul fragmentar (confecţionate în oficinele Fortis, respectiv Octavi), fundul unui vas de import Terra sigillata roşu, dar şi o monedă din bronz. Complexul arheologic în care au apărut artefactele a fost amenajat cândva în perioada de funcţionare a castrului din piatră, dar a “scăpat” cercetătorilor care au abordat iniţial fortificaţia. Surpriza noastră a fost creată de descoperirea, în celălalt turn al Porţii Sinistra, a unei statuete din teracotă în chiar primul strat de pământ excavat pentru punerea în evidenţă a obiectivului. Piesa are în jur de 20 cm lungime, dar îi lipseşte soclul. Teracota romană o reprezintă pe Venus la picioarele căreia a fost figurat mai stilizat şi Amor copil. Venus impudica este reprezentată cu o coafură elaborată, avănd ca accesoriu la gât o lunulă. Astfel de piese au mai fost descoperite în Dacia şi probabil centrul lor de producţie era la Apulum, unde au fost cercetate ateliere pentru confecţionat teracote, dar exemplarul de la Buciumi este unic deocamdata în Dacia. Prezenţa unui Venus în castrul de la Buciumi nu trebuie să ne mire. În campaniile anterioare au mai fost descoperite exemplare din bronz şi teracote, doar că realizarea artistică a celei descoperite de noi, în acest an, este una de excepţie. Suprafaţa nouă cercetată: 430 m2 Concluzii: În opinia celor care au cercetat castrul în anii ‘60-‘70, data construirii incintei din zid pe baza planurilor bastioanelor de la porţi, a inscripţiilor din clădirea comandamentului, a contextului istoric din Dacia Porolissensis a fost la începutul secolului III p. Chr. în timpul domniei împăratului Caracalla. O reconfirmare a acestei datări este asigurată şi de inscripţia descoperită în această campanie, prăbuşită în rigola Viei Praetoria la intersecţia acesteia cu Via Sinistra. Foarte probabil era fixată în peretele barăcii paralele cu Via Sinistra, fiind descoperită spartă în 4 mari fragmente şi altele mai mici. Durata de funcţionare a castrului cu zid de piatră poate fi stabilită cu precizie până la sfârşitul stăpânirii romane în Dacia (275 p. Chr.), dar numai în baza materialului arheologic şi a contextului istoric.