.
Bucureşti | Anul: 2013
Anul:
2013
Epoca:
Neolitic, eneolitic, tranziţie la bronz;Epoca bronzului;Epoca medievală timpurie (sec. VII-XIII);Epoca medievală târzie (sec. XIV-XVIII)
Perioade:
Neolitic;
Epoca medievală timpurie;
Epoca medievală târzie;
Epoca bronzului
Categorie:
Domestic
Tipuri de sit:
Aşezare deschisă
Județ:
Bucureşti
Localitate:
Bucureşti
Comuna:
Municipiul Bucureşti
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Cleşiu Sorin Muzeul Naţional de Istorie a României
Damian Paul Muzeul Naţional de Istorie a României
Dumitraşcu Emil Muzeul Naţional de Istorie a României
Ene Silviu Muzeul Naţional de Istorie a României
Florea Mihai Muzeul Naţional de Istorie a României
Munteanu Florentin Muzeul Naţional de Istorie a României
Oanţă-Marghitu Sorin Muzeul Naţional de Istorie a României
Cod RAN:
Raport:

Terenul investigat prin ample cercetări arheologice preventive în anii 2008 şi 2013 (prilejuite de intenţiile Beneficiarului, S.C. DRAGON MEDICAL COMPLEX S.A., de a dezvolta imobiliar această zonă) se află pe malul nordic al actualului Lac Băneasa, pe partea stângă a unui meandru al Colentinei. În aprilie 2008, prin câteva recunoaşteri pe teren, pe întreaga suprafaţă a terenului am identificat puţine fragmente ...ceramice din a doua epocă a fierului împreună cu bucăţi de ţigle, cărămizi şi piese din fier contemporane (Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania 2010, Sibiu, 2011, 160-162). De asemenea, erau recognoscibile mai multe „accidente” ale configuraţiei naturale, în special două „valuri” care străbăteau peninsula longitudinal şi, respectiv, transversal, precum şi un drum din partea de V a terenului, care uneşte Lacul Băneasa de clădirile aflate în ruină, invadate de vegetaţie, ale laboratorului fostei Staţiuni Centrale de Cercetare pentru Cultura şi Industrializarea Tutunului, şi, de aici, cu Str. Gârlei. Cercetarea a fost precedată de o etapă de evaluare în care, în lunile mai-iunie, au fost săpate 84 de sondaje şi au fost efectuate prospecţiuni GEORADAR. În sondajele de evaluare am surprins aceeaşi succesiune stratigrafică: o depunere naturală de nisip, omogen, grad de compactare scăzut, saturat mediu; aceasta este suprapusă de o depunere de argilă de culoare galben-castanie compactă, omogenă, permeabilă, saturată mediu; la rândul ei, este suprapusă de un strat (având grosimea de 0,30-0,35 m) de culoare cenuşie (cernoziom cambic), uneori cu o tentă brună, omogen, compact, grad de saturaţie mic şi de stratul vegetal, de culoarea negru-cenuşie, grad de compactare mic, nesaturat, omogen, ce conţine materiale organice şi, uneori, materiale arheologice moderne/ contemporane. Această stratigrafie este confirmată şi nuanţată de un studiu privind bonitarea şi calitatea solurilor efectuat în anul de 2000 de Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie în baza unui contract cu S.N. Tutunul Românesc, al cărui dosar l-am găsit în arhiva părăsită în laboratorul în ruină al staţiunii de cercetare (Dumitru et al. 2000, 8-9). În anul 2008, pentru cercetarea preventivă a sitului am aplicat două sisteme diferite de săpătură. În partea de S a Sectorului I am optat pentru un sistem de suprafeţe şi şanţuri separate de martori de 1 m lăţime, încercând să stabilim cât mai precis stratigrafia sitului precum şi nivelul de săpare a gropilor. Aşa cum s-a observat şi în sondajele de evaluare, terenul este puternic afectat de arături, urme ale acestora fiind surprinse în numeroase secţiuni din diferite sectoare ale terenului. De altfel, în 2000 încă se mai recunoşteau pe suprafaţa terenului „microdepresiuni şi movile destul de accentuate, de natură antropică rezultate în urma arăturii la cormană un timp mai îndelungat” (Dumitru et al. 2000, 5). În stratul cenuşiu, afectat de arături, am descoperit obiecte din diferite perioade istorice (provenite din distrugerea unor complexe arheologice), din perioada cultivării cu tutun a terenului. De asemenea, în cîteva complexe, chiar pe vatra unor cuptoare, am găsit fragmente contemporane de sticlă. Complexele arheologice s-au păstrat doar de la limita dintre stratul cenuşiu şi depunerea de argilă galbenă. Ţinând seama de aceste observaţii, în partea de V a Sectorului II şi în Sectorul IV am decapat mecanic în suprafaţă, păstrând doar câţiva martori. Suprafaţa mare a terenului care a fost investigată în 2008, configuraţia acestuia, faptul că nu era ocupat decât în mică măsură de construcţii, precum şi observaţiile stratigrafice potrivit cărora stratul cenuşiu era puternic afectat de lucrările agricole până la nivelul depunerii naturale de argilă galbenă, au fost elemente care au asigurat condiţiile pentru realizarea în 2013 a unei săpături pe scară largă, într-un ritm susţinut (folosind un excavator de capacitate mai mare), orientată către detectarea, delimitarea şi cercetarea în suprafaţă a contextelor. Partea de V, dinspre malul lacului, a fost cercetată prin 3 mari secţiuni (S 124, S 127, S 128); într-o zonă liberă de vegetaţie, către ruinele laboratorului staţiunii de cercetare am deschis secţiunea S 142 (în care am cercetat două construcţii adâncite medievale), care a fost prelungită spre V, până aproape de malul lacului (fără descoperiri arheologice). Partea de S a peninsulei a fost cercetată prin două mari suprafeţe (S 138 şi S 139), de o parte şi de alta a secţiunii S117 săpată în 2008. În partea de la V de axul longitudinal + 50 al Sectorului II deschis două mari suprafeţe: S 116, începută în 2008 şi prelungită spre N în 2013 înglobând alte două secţiuni şi S 115, extinsă spre S până la limita cu Sectorul III. Partea de E a Sectorului II (unde după etapa de evaluare şi cercetarea descoperirilor din S124 în 2008 bănuiam o prezenţă izolată a complexelor arheologice) a fost cercetată prin câteva suprafeţe orientate E-V de diferite dimensiuni. În această zonă, puternic afectată de lucrările agricole şi cu o grosime mică a stratului cenuşiu, am găsit doar gropi de mici dimensiuni, puţin adânci, fără material arheologic, care pot fi legate de funcţionarea staţiunii de cercetare. Doar în zona „valului” care separă Sectoarele I şi II, unde stratul cenuşiu era mai puţin afectat, am identificat o construcţie adâncită medievală timpurie. Caracterul izolat al acesteia este demonstrat şi de rezultatul cercetării S 140 deschisă în Sectorul I, paralelă cu „valul”, dar, mai ales, de o secţiune (S 133) care străbate, paralel cu „valul”, întregul Sector II de la NE la SV. În această secţiune am identificat trei gropi de obuz şi câteva gropi de genul celor descrise mai sus. Aceste secţiuni din partea de E a Sectorului II ne-au oferit imaginea în oglindă a situaţiei constatate în 2008 în Sectorul I, unde dincolo de limita de N a sitului am cercetat doar o construcţie medievală târzie. În Sectorul II am descoperit doar trei asemenea complexe. În rezumat, distribuţia spaţială a contextelor arheologice a confirmat imaginea conturată în urma etapei de evaluare: o densitate mare a lor în zona dinspre malul lacului până în zona din jurul axelor longitudinale + 50 şi – 50 şi doar câteva complexe medievale izolate între aceste axe. În plus, cercetarea din Sectorul V indică existenţa unei locuiri intense şi către E, de-a lungul malului stâng al Colentinei, care face legătura dintre situl cercetat cu cele semnalate în zona Lacului Herăstrău. Lucrările efectuate în timpul funcţionării neîntrerupte a Staţiunii Centrale de Cercetare pentru Cultura şi Industrializarea Tutunului, din 1925 până la începutul anilor 2000 (când zona a fost „dezindustrializată”), oferă caracteristica principală a relaţiei cu trecutul prin intermediul urmelor materiale: fragmentaritatea. În anul 2000 încă mai se recunoşteau în teren urmele arăturilor practicate într-un timp îndelungat. Terenul, suprafertilizat cu nitraţi şi cultivat cu tutun din soiul Bărăgan, a fost caracterizat în termeni concişi: „Biotop: teren plan, mecanizat 100%” (Dumitru et al. 2000, 10). Datorită acestor intervenţii, în urma săpăturilor nu se relevă imaginea unui timp materializat într-o succesiune de epoci şi perioade istorice (neolitic, epoca bronzului, a doua epocă a fierului, evul mediu timpuriu şi târziu, trecutul recent şi apropiat). Datorită lucrărilor agricole şi a altor amenajări ale terenului, ceea ce numim strat cenuşiu a devenit un recipient, un container, care conţine alăturate obiecte din diverse perioade (antrenate din părţile superioare, distruse, ale complexelor)– fragmente ceramice de factură „preistorică” şi cioburi smălţuite, fragmente ceramice din a doua epocă a fierului şi din evul mediu timpuriu, bulgări de chirpici şi bucăţi de cărămizi, piese industriale din oţel, monede din secolele XIX şi XX – şi care este continuu alimentat cu elemente de cultură materială. Dacă stratul cenuşiu este un recipient, depunerea de argilă galbenă este un suport material în care s-au imprimat urme ale trecutului. Acest suport a înregistrat doar dimensiunea „subterană” a spaţiilor din trecut, părţi adânci ale gropilor construcţiilor, ale gropilor menajere, de extragere a lutului sau de altă funcţionalitate, ale gropilor de obuz şi pentru afetul tunurilor din al doilea război mondial, al rigolelor care mărgineau un drum care la un moment dat a fost dezafectat, al şanţurilor împreună cu ţevile îngropate pentru irigarea terenului, al gropilor mici dispuse în şir, cu urme de lemn şi rădăcini de copaci. Nu există resturi ale nivelurilor pe care au călcat oamenii, nu există uliţe sau poteci, locuinţe de suprafaţă şi vetre exterioare, aglomerări de obiecte scoase din uz şi aruncate, urme de gropi de pari care susţineau structura din lemn sau din chirpici a altor contrucţii. În cele două campanii, am cercetat în total circa 850 complexe din diferite epoci şi perioade istorice: neolitic, epoca bronzului, a doua epocă a fierului, evul mediu timpuriu (secolele VI-VII), evul mediu târziu (secolul al XVIII-lea), trecutul recent şi apropiat. Dintre acestea, 92 complexe (gropi fără material ceramic în umplutură sau doar cu cioburi atipice) nu au fost încadrate cronologic iar alte 16 complexe care aveau după identificarea lor aspectul unor gropi sau construcţii adâncite s-au dovedit a fi resturi din stratul cenuşiu sau mici alveolări în depunerea de argilă galbenă. O singură groapă (C 334) poate fi încadrată, cu rezerve, în neolitic. În umplutura cenuşie a gropii erau răspândite la diferite adâncimi fragmente ceramice şi puţine oase de animale. Ceramica, cu un indice mare de fragmentare, este din pastă roşiatică, fragmentele fiind în general atipice, unele având în pastă degresant vegetal. Ţinând seama de aceste elemente, putem bănui încadrarea în neolitic a acestui complex. Gropile din epoca bronzului se concentrează în Sectorul V, la limita de V a săpăturii. Au formă circulară, de mici dimensiuni, cu puţin material arheologic, mai bine reprezentată din acest punct de vedere fiind groapa C 685. Fragmentele provin de la vase arse reducător, pasta căpătând culoarea cenuşie, având un conţinut mare de pietricele care, mai degrabă, aparţin sursei de lut. Fragmentele ceramice sunt decorate cu linii executate prin incizie lată, dispuse dezordonat. Unele margini de vase sunt marcate de brâuri în relief; un singur fragment dintr-o ceaşcă din pastă fină, gălbuie, are fundul marcat de un şir orizontal de împunsături succesive. În celelalte gropi erau prezente câteva fragmente ceramice provenind de la vase cu pereţie subţiri, cu brâuri aplicate imediat sub buză, fragmente din pastă cenuşie decorate cu „măturica”, fragmente de ceşti din pastă neagră, nedecorate, cu suprafaţa lustruită, fragmente din pastă roşiatică ce conţine nisip şi pietricele. Aceste caracteristici sugerează încadrarea ceramicii în perioada mijlocie a epocii bronzului şi sunt trăsături ale stilului Tei. Aşezarea din a doua epocă a fierului constă într-o reţea de 122 gropi (dintre care două conţin oase umane şi alte două, schelete de câini), 12 construcţii adâncite cu cuptor săpat în perete (dintre ele, două având cuptoare cu reverberaţie), 9 gropi rectangulare sau ovale de mari dimensiuni dar fără instalaţii de ardere, 2 şanţuri care mărginesc o construcţie adâncită cu cuptor, orientate N-S şi, respectiv, E-V, cu umplutura alcătuită din pietriş, lut galben şi fragmente ceramice numeroase (vase-borcan, fructiere, chiupuri), pe fundul şanţurilor fiind surprinse urmele unor gropi de par. Materialul ceramic este, în general, fragmentar dar bine reprezentat tipologic: vase-borcan, fructiere, căni, amfore, chiupuri etc. Este demn de menţionat un fragment de vas pictat (kantharos) de factură elenistică. Bine reprezentate sunt fusaiolele şi mărgele de sticlă sau din pastă sticloasă. În câteva contexte (construcţii adâncite cu sau fără instalaţii de ardere, gropi) erau prezente şi piese din cupru/bronz şi din fier (piroane, cuie, o zăbală). Fragmente de zgură au fost manipulate în diferite contexte ale locuirii de la Băneasa-Str. Gârlei, de la construcţii adâncite cu cuptoare cu reverberaţie şi construcţii fără instalaţii de ardere, până la gropi, inclusiv cu oase umane. Cu excepţia câtorva complexe – câteva gropi cu caracter menajer care pot fi încadrate, cu mare probabilitate, în această perioadă doar pe prezenţa unor fragmente de vălătuci în umplutură, şi o groapă circulară, cu profilul în formă de clopot şi pereţii arşi la roşu, indiciu care sugerează includerea acestui complex în categoria gropilor de provizii – locuirea medievală timpurie este reprezentată de 77 construcţii adâncite în depunerea de argilă galbenă, cu gropile de formă rectangulară sau ovală având diferite orientări, două dintre acestea, prin dimensiunile mici, fiind mai degrabă cuptoare cu groapă de acces. Pe baza materialului ceramic, locuirea medievală timpurie se poate data în secolele VI-VII, fără să excludem posibilitatea existenţei unor complexe mai târzii. Cuptoarele sunt amenajate în cele mai multe cazuri (45 construcţii) în colţul de NE al gropii construcţiei. În celelalte cazuri, cuptorul era amenajat la E (5 construcţii), N (5 construcţii), NV (4 construcţii), SE (7 construcţii), V (2 construcţii), SV (1 construcţie). Construcţiile aveau cuptoare amenajate în două stiluri, fie săpate direct într-un perete al gropii (în 12 construcţii), fie într-un bloc de lut cruţat în interior (65 construcţii). Primul tip de cuptor are în plan formă circulară, cu „bolta” înaltă de 0,20-0,30 cm. Cuptoarele din al doilea tip, descoperite cu „bolta” prăbuşită pe vatră, au în plan formă dreptunghiulară cu peretele din spate arcuit, dar pot fi şi pătrate, semicirculare sau semiovale. Vălătucii sunt mai prezenţi în acest tip de cuptor, îngrămădiţi, împreună cu fragmente ceramice, pe vatră şi răspândiţi în umplutura gropii construcţiei, mai ales în zona gurii cuptorului. De multe ori, în situl de la Băneasa-Str. Gârlei, prăbuşirea boltei cuptoarelor reprezenta momentul de refacere şi de reorganizare a întregului spaţiu locuit, prin adâncirea întregii gropi a construcţiei şi prin cruţarea în fosta „podea” a unui nou bloc de lut în care se amenaja un alt cuptor. Nu am documentat elemente care să sugereze o amenajare, prin lutuire, a fundului gropii construcţiilor (câteva probe urmează să fie analizate micromorfologic). De asemenea, au fost identificate puţine urme ale altor amenajări: gropi de pari în câteva construcţii şi urme de lutuială aplicată pe un perete al unei construcţii. Pe baza umpluturii de culoare negru-cenuşie a gropilor ce conţinea uneori şi fragmente de bârne presupunem că pereţii erau amenajaţi la suprafaţă, din lemn. Nu am găsit în interiorul gropii construcţiilor fragmente de chirpici cu amprente de nuiele. Numărul mic al gropilor de pari nu ne oferă informaţii despre forma acoperişului. Complexele medievale târzii (secolul al XVIII-lea) au, în mare, o distribuţie spaţială asemănătoare cu aceea a vestigiilor din secolele VI-VII. Locuirea este caracterizată prin 12 construcţii adâncite având amenajate cuptoare din cărămizi (alte două complexe, cu multe cărămizi în umplutură ar putea fi incluse în această categorie), 8 construcţii adâncite cu cuptoare săpate într-un perete al gropii, 3 gropi rectangulare sau ovale care prin dimensiuni pot fi interpretate drept construcţii adâncite, un mormânt şi 31 gropi, unele având în umplutură multă cenuşă, oase de animale, cochilii de scoici, fragmente de cărămizi şi ceramică smălţuită. Pe lângă piesele de port, slab reprezentate - două inele din bronz, două catarame din fier, o copcă de cupru -, obiectele descoperite în aceste contexte ne oferă dimensiunea universului material al cotidianului din evul mediu târziu: ceramică smălţuită, lame de cuţite, o lingură şi o furculiţă din fier, o pilă, pipe, fragmente de vase de sticlă, un flacon de sticlă, un glonţ de flintă, o ghiulea, cărămizi cu amprente de labă de câine, o cărămidă pe care a fost imprimată înainte de ardere schema unui joc de ţintar. Activitatea metalurgică este documentată de prezenţa lupelor de fier şi a fragmentelor de zgură. Materialul ceramic poate fi încadrat stilistic în secolul al XVIII-lea, fapt confirmat şi de asocierea acestuia în construcţia C 150 cu o para otomană. O monedă (kreuzer emis la l816), descoperită la limita dintre stratul cenuşiu şi depunerea de argilă galbenă, în preajma unei gropi menajere medievale târzii, ar sugera faptul că locuirea continuă şi în secolul al XIX-lea. De asemenea, rămâne ca prelucrarea materialului să surprindă mai precis relaţia cronologică dintre construcţiile cu cuptoare din cărămizi şi cele cu cuptoarele săpate în pereţii gropii. Vestigiile din această perioadă aparţin unei reţele mai largi de amplasamente de tradiţie istorică (Biserica Sf. Nicolae, palatul lui Bibescu), legată de istoria satului şi moşiei Băneasa (menţionate în documente încă din secolul al XVI-lea; Drăghiceanu 1914; Ghinea 1992; Ştefănescu 1997). Nu putem spune dacă situl face parte din satul Băneasa sau dacă este o parte a moşiei locuită de meşteşugari implicaţi în diverse lucrări punctuale. În ciuda suprafeţei mari cercetate, am descoperit un singur mormânt, cu defunctul înmormântat potrivit ritualului creştin, care avea ca piesă de port doar o copcă din cupru. Urme materiale ale modernităţii sunt prezente în stratul cenuşiu dar şi imprimate în depunerea de argilă galbenă. În toată suprafaţa decapată am cercetat un număr mare de gropi (peste 400) fără material arheologic. Multe dintre ele, de mici dimensiuni (cu diametrul de 0,10-0,30 m), aliniate, ar putea fi gropi de par sau amprente ale unor copaci. Perioadei de funcţionare a staţiunii de cercetare îi aparţin serele dezafectate, clădirea laboratorului invadată de vegetaţie, conducte suprinse în şanţuri aflate sub „valurile” care separă sectorul II de sectoarele I şi, respectiv, III. Două şanţuri cu lăţimea de 0,60 m, dispuse paralel, la o distanţă de 6 m între ele, străbăteau sectorul II de la V către E şi mărgineau probabil un drum (care asigura probabil legătura dintre terenul staţiunii de cercetare cu clădirile Institutului Experimental pentru Cultivarea şi Fermentarea Tutunului); drumul a fost dezafectat la un moment dat, odată cu reamenajarea terenului cultivat. Unele complexe adaugă alte tuşe acestui peisaj; sunt materialităţi ale luptelor din 1944, gropi pentru afetul tunurilor, gropi de obuz, cartuşe. În 2008 şi 2013 a fost cercetată integral suprafaţa disponibilă dintr-un sit arheologic din Valea Colentinei. Acest şantier arheologic a stabilit o metodă de evaluare care presupune caroierea suprafeţei terenului şi alternanţa de sondaje de mici dimensiuni cu secţiuni arheologice mai generoase ce permit o delimitare de destul de precisă a sitului, o definire a distribuţiei spaţiale a contextelor şi a stratigrafiei. Situaţia stratigrafică a permis membrilor colectivului MNIR cercetarea într-un timp scurt a unui număr impresionant de complexe distribuite pe o suprafaţă mare de teren. Numărul mare de complexe, diversitatea lor, cantitatea de material arheologic, caracterul contextualizat al înregistrării acestuia, indică importanţa sitului ca document al diferitelor epoci şi perioade istorice (neolitic, epoca bronzului, a doua epocă a fierului, evul mediu timpuriu şi târziu, trecutul apropiat şi recent).

English Abstract:

Terenul investigat prin ample cercetări arheologice preventive în anii 2008 şi 2013 (prilejuite de intenţiile Beneficiarului, S.C. DRAGON MEDICAL COMPLEX S.A., de a dezvolta imobiliar această zonă) se află pe malul nordic al actualului Lac Băneasa, pe partea stângă a unui meandru al Colentinei. În cele două campanii, am cercetat în total circa 850 complexe din diferite epoci şi perioade istorice: neolitic, epoca bronzului, a doua epocă a fierului, evul mediu timpuriu (secolele VI-VII), evul mediu târziu (secolul al XVIII-lea), trecutul recent şi apropiat.

Bibliografie:

Dumitru, M., C.C. Simota, C. Crăciun şi I. Secelean (2000). Studiu privind bonitarea şi calitatea solurilor din patrimoniul Câmpului experimental Băneasa-Bucureşti de 6,5 ha, Bucureşti: Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie (I.C.P.A.).



Drăghiceanu, V. (1914). „Palatul lui Bibescu de la Băneasa”, Buletinul
Comisiunii Monumentelor Istorice 7, 174-179.

Ghinea, N. (1992). „Sate din secolele XV-XIX pe teritoriul oraşului
Bucureşti. Clanţa, Cârstieneşti, Herăstrău şi Băneasa”, Bucureşti 11,
78–92.

Ştefănescu, A. (1997). „Palatul Bibescu de la Băneasa. Raport arheologic”, Bucureşti 12, 193–199.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
INP
Limba:
RO