Câmpina | Judeţ: Prahova | Punct: cartier Slobozia - parohia Bisericii "Sf. Nicolae" | Anul: 2011


Descriere:

Raport ID:
4823
Anul cercetarii:
Perioade:
Preistorie; Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Epoca bronzului; Evul Mediu; Perioada modernă;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Locuire; Necropolă;
Cod RAN:
| 131265.05 |
Județ:
Prahova
Unitate administrativă:
Câmpina
Localitate:
Câmpina
Punct:
Cartier Slobozia - Parohia Bisericii "Sf. Nicolae"
Localizare:

Instituții și
Persoane implicate:
Nume Prenume Rol Instituție
Soficaru Andrei participant ICAFR Bucureşti
Dumitrescu Claudia participant Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
Frînculeasa Alin participant Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
Negrea Octav participant Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
Preda Bianca participant Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova
Raport:
Ansamblul bisericesc "Sf. Nicolae" din cartierul Slobozia se află pe terasa înaltă (aproximativ 35 m) de pe partea dreaptă a râului Doftana, în apropierea confluenţei acestuia cu râul Prahova. Lucrările de amenajare a unui sistem de drenaj în jurul casei parohiale au dus la descoperirea unor oase umane asociate cu ceramică. Cercetările derulate în anii 2008 - 2010 au dus la identificarea unui cimitir din epoca bronzului târziu. Au fost cercetate morminte de inhumaţie şi incineraţie ce au încadrare culturală Monteoru şi Noua, iar în două dintre mormintele de inhumaţie a fost descoperit câte un vas decorat în manieră specifică culturii Tei. În anul 2011 au fost continuate cercetările la sud de clădirea parohială. Pentru cercetarea cimitirului au fost deschise două noi suprafeţe ce au avut dimensiuni de 9x7,5 m (NS-EV) denumită sector 5, respectiv 9x4 m (NS-EV) denumită sector 6, plasate înspre marginea de est a complexului funerar. De asemenea, am trasat trei noi secţiuni: S.VII de 5,70 x 0,90 m (E-V - N-S), S.VIII de 10,35 x 0,95 m (N-S - E-V) şi S.IX de 20 m (N-S - E-V). În această campanie arheologică au fost descoperite 19 morminte ajungându-se astfel la un număr de 53 de morminte, dar şi o groapă recentă în care am identificat resturi de schelet uman. Menţionăm că într-un mormânt (M42) au fost descoperite două schelete înhumate aşezate în interiorul unui ring din piatră, fiind vorba de un mormânt dublu. Patru morminte sunt de incineraţie, 15 de inhumaţie. Au fost identificate şi două gropi de mici dimensiuni (diam. de maximum 0,5 m) în care au fost descoperite câteva fragmente ceramice sau chiar un vas. Aceste două complexe ar putea fi cadrul unor înmormântări rituale atribuite unor cenotafuri. Mormintele de inhumaţie au gropile de formă dreptunghiulară cu colţurile rotunjite. Deasupra individului înhumat era amenajată o movilă din piatră şi pământ. Scheletul era aşezat chircit pe partea dreaptă sau stângă, avea braţele duse spre faţă. Erau orientate aproximativ E-V cu capul la est sau la vest. Inventarul era format din vase, în general ceşti cu una sau două torţi, o cană tronconică cu toartă triunghiulară în secţiune prevăzută cu o creastă, un vas borcan decorat cu Besenstrich. Câteva morminte (M39, M45, M46), au fost puternic deranjate de complexe recente. Mormintele de incineraţie în număr de patru au amenajări simple. Era săpată o mică groapă în care erau aşezate vase în care erau depuse oasele incinerate. În cazul unui mormânt oasele incinerate (M35) au fost descoperite aşezate în două vase peste care s-a construit o movilă din piatră şi pământ. Unul din vase era etajat (eventual askos) decorat pe corp cu un şir de gropiţe oblice dispuse într-un şir în plan orizontal, iar în partea inferioară cu besenstrich. Al doilea vas era de tip sac, decorat cu brâu alveolat şi butoni aplicaţi. Un alt mormânt de incineraţie (M.36) avea depuse trei vase în care erau depuse oase incinerate. Al treilea incinerat (M38) a fost deranjat, fiind descoperite resturile de la două vase şi oase umane incinerate. Al patrulea mormânt de incineraţie (M48) avea groapa cu pereţii căptuşiţi cu pietre, în interiorul căreia a fost descoperită o urnă în care erau depuse resturile incinerate ale unui individ. Singurele piese de inventar descoperite în anul 2011 au fost vasele sau fragmente ceramice. Mormintele cu inventar formate din vase: M35, M36, M37, M38, M41, M43, M44, M45, M47, M48, M51, M53. Morminte fără inventar: M39, M40, M42, M46, M49, M50, M52. Niciun mormânt de inhumaţie nu a avut în inventar mai mult de două vase. În M36 de incineraţie au fost descoperite trei vase. În total au fost descoperite 17 vase (nu toate întregibile), la care se adaugă fragmente ceramice. Inventarul descoperit în această campanie are analogii cu cel al culturilor Monteoru şi Noua. Au fost descoperite şi complexe medievale târzii de tipul gropilor de var, umplute apoi cu materiale de construcţie, fragmente de ceramică, oase de mamifere. Un alt complex constă dintr-o mică construcţie ce avea un cuptor cotlonit. Avea podeaua realizată din lut bătăturit de culoare gălbuie. Au fost realizate alte două noi datări C14 ajungându-se la un număr de 7 astfel de analize, efectuate la Heidelberger Akademie der Wissenschaften, Radiometrische Altersbestimmung von Wasser und Sedimenten, prin intermediul dr. Bernd Kromer. Datările plasează evoluţia necropolei în intervalul 1450 - 1250 a.Chr. În anul 2011 un proiect circumscris Parohiei Biserica `Sfântul Nicolae´ din Câmpina a câştigat în cadrul unui parteneriat cu Universitatea Valahia din Târgovişte o finanţare de la Administraţia Fondului Cultural Naţional ce a permis realizarea unor activităţi de popularizare (expoziţie, prezentări) sau ştiinţifice (workshop, expoziţie) şi editarea unor materiale publicitare (calendare, pliante, catalog de expoziţie).
Bibliografie: