Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Covacef | Zaharia | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa | |
Deleanu | Valentin | ||
Matiş | Anca | ||
Munteanu | Florentin | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie | |
Opriş | Ioan Carol | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie | |
Pinter | Zeno-Karl | Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu | |
Potârniche | Tiberiu | Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa | |
Raţiu | Alexandru-Mircea | Muzeul Naţional de Istorie a României | |
Roman | Delia Maria | Muzeul Castelul Corvineştilor, Hunedoara | |
Stoian | Gabriel | Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie | |
Urduzia | Claudia | Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu |
Cercetările arheologice de la Capidava, cât şi operaţiunile de prelucrare a materialului arheologic rezultat şi de alcătuire a rapoartelor de cercetare s-au desfăşurat în campania 2012 pe durata lunilor august-octombrie. Rezultatele obţinute în acest an sunt notabile, cercetările arheologice s-au desfăşurat la Capidava într-un ritm accelerat, lor adăugându-li-se unele lucrări de conservare primară corespunzătoa...re, care au drept scop final protejarea şi punerea în valoare prin vizitare a obiectivelor arheologice din cetatea romană şi bizantină de la Capidava. Conservarea primară respectivă a constat în operaţiuni de urgenţă la nivelul curtinei C, unde în cursul verii/ toamnei se prăbuşise o porţiune importantă din paramentul exterior, în imediata proximitate a turnului-evantai nr. 2 al cetăţii. Lucrările s-au desfăşurat sub coordonarea coordonatorului ştiinţific al şantierului şi consultarea arh. Anişoara Sion, implicată anual în operaţiunile de actualizare a releveului de arhitectură la Capidava. Acestea au fost efectuate în regie proprie, cu lucrători/zilieri din com. Topalu, specializaţi în astfel de intervenţii încă din precedentele campanii. Cercetările arheologice propriu zise au continuat, cu sprijinul instituţiilor partenere (FIB, MINAC, ULB Sibiu) în 2 sectoare intra muros (sectorul de est, sectoarele III/VI) şi doar într-unul singur dintre cele extra muros (sectorul VIII). În GIS-ul deja existent al sitului urmează a fi integrate în cursul primăverii 2013 descoperirile curente din cetate sau din zona extramurană. Şi în campania 2012 cercetarea de la Capidava a fost realizată în regim de şantier-şcoală, cu participarea studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor de la Universitatea din Bucureşti, respectiv ai Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane de la Universitatatea „Lucian Blaga” din Sibiu.[Ioan C. Opriş]