Cârligi | Comuna: Ştefan Cel Mare | Judeţ: Neamţ | Punct: Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” | Anul: 2020
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Anul cercetarii:
Perioade:
Evul Mediu; Perioada modernă;
Epoci:
Perioada modernă; Epoca medievală târzie;
Categorie:
Religios, ritual şi funerar;
Tipuri de sit:
Structură de cult/religioasă; Biserică;
Cod RAN:
| 124448.02 |
Județ:
Neamţ
Unitate administrativă:
Ştefan Cel Mare
Localitate:
Cârligi
Punct:
Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”
Localizare:
| 124448.02 |
Lista Ilustrațiilor - 3
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Preoteasa | Constantin | responsabil | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Ceauşu | Silviu | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
| Gafincu | Alexandru | participant | Complexul Muzeal Judeţean Neamţ |
Raport:
Ansamblul boieresc de altădată, alcătuit din curte, actualul Conac „Dimitrie Sturdza” (cod LMI: NT-II-m-B-10604) şi actuala Biserică „Sfinţii Trei Ierarhi” (cod LMI: NT-II-a-B-10603), este situat în partea centrală a localităţii, la poalele sudice ale Dealului Duşeşti, pe partea dreaptă a Pârâului Duşeştilor, în Depresiunea Cracău-Bistriţa a Subcarpaţilor Moldovei, la aproximativ 350-450 m spre sud-vest de Hanul „Caragea” (cod LMI: cod LMI: NT-II-m-B-10605). Distanţa dintre conac şi biserică este de cca. 100 m.
Cercetarea arheologică preventivă – realizată în premieră în cadrul acestui obiectiv – a vizat implementarea proiectului de investiţie Construire capelă mortuară. Construcţia, prevăzută cu fundaţie de beton, elevaţie zidită şi acoperiş de lemn cu învelitoare de tablă, urma să fie amplasat la nord-vest de biserică. Pe laturile de est şi de sud ale lăcaşului de cult se află actualul cimitir al localităţii (fig. 1).
Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”
Actuala biserică de zid – alcătuită din altar, naos, pronaos şi pridvor, deasupra căruia se înalţă clopotniţa – a fost ridicată în anul 1660, spre sfârşitul vieţii marelui vistiernic Iordache Cantacuzino, aşa cum menţiona cândva pisania lăcaşului de cult (nota 1) .
Biserica fusese închinată „Sfintei Paraschiva”, hramul iniţial fiind diferit de cel actual – „Sfinţii Trei Ierarhi”. Amintirea acestui moment a fost păstrată şi pe o cruce aflată la Biserica Tălpari din Iaşi, care mai purta inscripţia: „Această crucea a făcut-o şi a ferecat-o dumnealui Iordachi Marele-Vistier şi jupâneasa sa, Alexandra, şi a dat-o la biserica cu hramul Preacinstitei Sfânta Paraschiva, din satul Cârligi; 7168 [1659-1660]” (nota 2).
Lăcaşul de cult a fost construit după tipicul celor din secolul al XVII-lea, găsindu-şi analogii în monumentele eclesiastice de la Bozieni, Bodeştii de Jos, Buciuleşti sau Budeşti. Particularităţile sale constau în dezaxarea absidelor laterale spre est în raport cu naosul şi în folosirea cărămizilor dispuse în zimţi pentru a marca la interior naşterea boltirii, atât în cazul naosului cât şi a pridvorului (nota 3). La zidire s-au folosit şi unele materiale recuperate, montantul stâng al ferestrei vestice a pronaosului provenind de la o piatră de mormânt spartă longitudinal, pe jumătate (nota 4).
În ceea ce priveşte clopotniţa bisericii, aceasta a fost supraînălţată cu încă un registru în anul 1796. Până la acea dată ea a avut un singur nivel, lăcaşul de cult dispunând de acest spaţiu încă de la începuturile ei, din 1660 (nota 5). Aşadar, includerea monumentului în Lista Monumentelor Istorice ca ansamblu compus din biserică şi clopotniţă este eronată şi lipsită de temei.
În pronaosul bisericii se află mormântul lui Ioniţă Ruset – trecut la cele veşnice la „1830 decembrie 17” (nota 6), conform inscripţiei de pe piatra tombală –, fiul marelui logofăt Constantin Ruset, de la care a moştenit, prin intermediul testamentului din anul 1787, moşia Cârligi (nota 7).
Caseta A (Cas. A)
Caseta A (Cas. A) a fost amplasată pe locul viitoarei capele mortuare, în extremitatea nord-vestică a proprietăţii Parohiei Cârligi, la aproximativ 4 m distanţă atât de latura sa nordică, cât şi de latura sa vestică. Latura de est a Casetei A (Cas. A) se află în continuarea laturii de vest a bisericii, la aproximativ 9,50 m de aceasta. Suprafaţa cercetată a fost orientată pe direcţia vest-est, are forma dreptunghiulară şi următoarele dimensiuni: lungimea – 8 m, lăţimea – 6 m, perimetrul – 28 m, suprafaţa – 48 m2. Caseta A (Cas. A) a fost împărţită simetric în 12 carouri de formă pătrată, cu laturile de 2 m, perimetrul de 8 m şi suprafaţa de 4 m2 (fig. 2).
Sedimentul excavat a fost tamisat integral, complexele arheologice au fost demontate, iar artefactele au fost recoltate exhaustiv. Punctul zero (P. 0) a fost fixat pe pragul de intrare în biserică.
În urma cercetărilor noastre au rezultat 12 complexe arheologice, dintre care: o vatră (din epoca bronzului – cultura Noua) (V. 1), patru gropi – trei din evul mediu, secolele XIV-XV (G. 3), respectiv secolele XVII-XVIII (G. 1, G. 2),două dintre ele aferente probabil unei construcţii-anexă (C. 1) şi una (G. 4) din perioada contemporană, respectiv secolul XXI – şi şapte morminte medievale (din secolele XVII-XVIII) (M. 1-7) (fig. 3).
Epocii bronzului, mai precis culturii Noua îi corespunde un nivel cu consistenţa de 0,10-0,15 m aflat deasupra nivelului de argilă galbenă sterilă, în care au fost descoperite fragmente ceramice de culoare cărămizie. Unele dintre acestea provin de la vase-borcan, cu pereţii drepţi, decorate cu brâu alveolat, ceşti cu toartele supraînălţate şi castroane care prezintă proeminenţe sub buză. Alte fragmente sunt decorate prin tehnica Besenstrich, iar toartele sunt trase în bandă. În privinţa vetrei, aceasta a fost surprinsă parţial în săpătură, în profilul de est al casetei. Forma era una relativ rectangulară, cu colţurile rotunjite şi laturile de 0,25-0,30 m.
Un număr redus de fragmente ceramice, de culoare cenuşie, realizate la roată din pastă grosieră, cu mult pietriş în compoziţie, aparţin culturii Sântana de Mureş (secolul IV d.H.).
În ceea ce priveşte mormintele identificate în suprafaţa cercetată, acestea au făcut parte din necropola ce s-a desfăşurat în jurul bisericii. Din cele şapte complexe de acest tip, trei aparţineau unor indivizi adulţi (M. 1, M. 3, M. 5), iar patru unor copii (M. 2, M. 4, M. 6, M. 7). Inventarul a fost unul sărac, fiind identificată doar o singură piesă, o monedă de tip denar, emisă pentru Regatul Ungariei în 1698, ce a fost aşezată între palmele înhumatului din Mormântul 1 (M. 1). Înhumările au fost practicate într-o perioadă posterioară ridicării bisericii, în umplutura gropilor fiind identificaţi pigmenţi şi bucăţi de mortar, dar şi fragmente ceramice mai timpurii, specifice secolelor XIV-XV, perioadă în care pare a fi fost realizată Groapa 3 (G. 3). Orizontului cronologic atribuit secolelor XVII-XVIII îi corespund două gropi de par (G. 1, G. 2) surprinse parţial în profilul de sud al casetei, aflate la aproximativ un metru una de cealaltă. Cel mai probabil, prezenţa acestora poate fi explicată prin existenţă în această zonă a unei construcţii-anexă de lemn (C. 1), aici observându-se atât gropile iniţiale, în care au fost fixate elementele portante, cât şi cele făcute cu ocazia recuperării materialului lemnos. Din punct de vedere stratigrafic, atât înhumările cât şi cele două gropi de par au fost suprapuse de un nivel compus din fragmente de mortar, piatră şi cărămidă, pe care îl atribuim activităţilor desfăşurate la sfârşitul secolului XVIII, când a fost supraînălţată clopotniţa bisericii.
În cursul cercetării arheologice preventive a mai fost identificat un craniu la baza gropii menajere contemporane (G. 4), a cărei realizare a distrus probabil un mormânt medieval.
Vestigii arheologice din perioadele amintite au fost reperate – în urma unei periegheze – pe o suprafaţă mai mare, ce denotă existenţa unui sit arheologic destul de vast la poalele sudice ale Dealului Duşeşti, acesta fiind înconjurat pe laturile de est şi de sud de Pârâul Duşeştilor. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin
Note:
1.
1. N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 197, 237, n. 76.
2. N. Iorga, Inscripţii din bisericile României, vol. II, Bucureşti, 1908, p. 186, nr. 506.
3. Gh. Balş, Bisericile şi mănăstirile moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti, 1933, p. 173, 174.
4. N. Iorga, op.cit., p. 229, nr. 653.
5. S. Ignat, Biserica Sf. Gheorghe – Şerbeşti, com. Ştefan cel Mare, jud. Neamţ, în Revista Monumentelor Istorice, LXIV, nr. 1-2, 1995, p. 101.
6. N. Iorga, op.cit., p. 229, nr. 654.
7. I. Marinescu, Copii de documente din diferite arhive (1557-1853). VI Acte moldoveneşti felurite, în Buletinul Comisiei Istorice a României, VIII, 1928, p. 103.