Retentura este zona cea mai puţin cercetată a castrului de la Căşeiu. O secţiune magistrală din anul 1995 (S XXXVII) prin retentura sinistra şi sistemul defensiv de pe latura de S nu a reuşit, din motive obiective (sezon cu ploi intermitente) decât să surprindă parţial elemente ale unor clădiri din lemn compartimentate în genul unor contubernia. Descoperirea unui pinten din fier de cavalerist şi mai ales specif...icul celei de a doua trupe, o cohors equitata, ne-a determinat să localizăm aici grajdurile (stabula). Ca o consecinţă a acestor indicii, în anii 2001-2003 am demarat cercetarea sistematică a retenturii, optând pentru retentura dextra. Sistemul de săpătură a constat din trei suprafeţe late de câte 5 m, Supr. 1 (2001) cu trei porţiuni A, B, C şi D şi cu lungimea de 43 m, Supr. 2 (2002), având lungimea de 22 m şi Supr. 3 (2003) cu lungimea de 25 de m. Prima dintre ele a intersectat toată lăţimea retenturii, de la via sagularis de S, până la incinta sudică a pretoriului (faza târzie "III c") aflat la metrul 42 pe profil. Stratigrafia orizontală şi cea verticală (profilele de E ale celor trei suprafeţe) au clarificat în mare măsură cele trei faze principale de existenţă ale clădirilor din retentura dextra şi funcţionalitatea lor Faza I Prima fază a barăcilor din retentura sinistra, datate cu certitudine în intervalul Traian-Hadrian, aparţine unor barăci ale cohors II Brittanorum ?. Poziţionate per strigas, paralel cu via principalis, acestea sunt marcate de traseele unor pereţi de lemn scoşi (laţi în medie de 0,35-0,40 m) şi de un nivel de călcare constant şi relativ subţire (dispus direct pe humusul antic) greu de sesizat. Materialul arheologic provenind din acest nivel este redus cantitativ. Trebuie remarcat faptul că în contrast cu praetentura, umplutura gropilor de scoatere ale pereţilor barăcilor din ambele faze de lemn (traianică şi post-hadrianică) ce se află aproximativ la aceeaşi adâncime, este extrem de greu de diferenţiat coloristic şi din punctul de vedere al consistenţei. Aceasta, deoarece ambele umpluturi constau dintr-un lut gălbui, alternând cu pete de culoare cenuşie şi care conţine pigmenţi fini de chirpic, cărbune şi pietricele. Consecinţa este faptul că planimetria barăcilor din prima fază a fost greu de reconstituit şi aceasta doar pe porţiuni. În plus, decelarea celor două faze de lemn a fost serios îngreunată de suprapunerile de pereţi ce par a urma acelaşi plan. Situaţia este oarecum neobişnuită, întrucât cealaltă cohortă de britani este equitata, deci s-a impus construcţia unor grajduri, al căror plan probabil că nu este mult schimbat faţă de cel al barăcilor de cohortă. Putem concluziona că în cele trei suprafeţe, între metrii 32 şi 40-41, 21-22 şi 28-29 (Supr. 1), 9-10 şi 3-4 (Supr. 2) şi 12-13 şi 16-17 (Supr. 3) se conturează clar două barăci ce conţin -pe porţiuni şi suprapuse de faza a II-a de lemn)- elemente din faza I de lemn. Prima baracă, de lângă zidul pretoriului are lăţimea -pentru faza II- de 9 m, iar următoarea de 7,50 m. Suprapuneri şi dublări de trasee au fost sesizate cu claritate în stratigrafie orizontală, ducând la concluzia că a doua fază a suprapus-o destul de bine pe prima, respectându-se în linii mari dimensiunile şi orientarea acestor construcţii. O a treia baracă, spre via sagularis, lipită de precedenta, este marcată printr-un perete E - V (metrii 18 în Supr. 1 C şi 13-14 în Supr. 2). Planimetria primelor două barăci (dinspre praetorium spre incinta de S), în ambele faze, se încadrează în specificul unor centuriae de cohortă cu contubernia de cca. 3,50 x 2,50 m. Puţine alte elemente au putut fi atribuite barăcilor din această fază. La metrul 37 în Supr. 1 B a apărut o groapă elipsoidală de circa 0,90 x 0,50 m tăiată de peretele barăcii din faza următoare. La metrii 35-36 o a doua groapă de aceeaşi formă (0,60 x 0,50 m ) şi conţinând doar lemn carbonizat pare a fi, la fel cu precedenta, o vatră de foc. În Supr. 2 la metrii 5-6, într-un contubernium probabil din această fază a fost scoasă în evidenţă o groapă cu marginile marcate doar de 6 bile rotunde din gresie gălbuie, descoperiri de acest fel fiind din abundenţă în barăcile din retentura mai ales din fazele a doua şi a treia. Semnificaţia acestor bile utilizate ca zdrobitoare la mortaria a fost lămurită în cazul pretenturii sinistra a castrului de la Gilău, unde numeroase asemenea artefacte au fost descoperite în interiorul unor vase de bucătărie1. Alte trei vetre au fost identificate la metrul 7 din Supr. 2, în dreptul metrului 8, şi în aceeaşi suprafaţă, în dreptul metrului 16, ieşind din profilul vestic. Faza II Din punct de vedere stratigrafic, barăcile construite tot din lemn pot fi atribuite cu certitudine cohortei I Britannica ? equitata. Această fază debutează prin urmare la începutul domniei lui Hadrian, asupra sfârşitului respectivei faze neputând, pe moment, să emitem o părere. Urmând aceeaşi logică, este evident că acesteia îi sunt specifice şi grajdurile cailor (stabula) din componenţa detaşamentului de cavalerie, grajduri care nu au fost identificate în praetentura. Nivelul aparţinând acestei faze, căreia îi corespund un număr de şanţuri de scoatere a pereţilor construcţiilor, este constituit dintr-un pământ lutos compact, de culoare bej, alternând cu lentile gălbui, conţinând numeroşi pigmenţi de chirpic, dungi compacte de arsură, mortar (nr. 4, metrii 37-38 pe profil), pietricele şi un material arheologic destul de bogat. Având în medie lăţimea de 0,30-0,50 m, în funcţie de adâncimea la care au fost secţionate gropile ce reprezintă doar temelii, acestea sunt săpate în nivelul de locuire preistoric la adâncimea medie de 0,50 m. Umplutura lor conţine frecvent fragmente de cărămizi şi pietre, dar şi cioburi de ceramică romană şi preistorică. De asemenea, pe unele porţiuni sunt dublate de gropi rotunde de pari cu aceeaşi compoziţie. Aşa cum arătam, în retentura există trei barăci orientate per strigas. Baraca nr. 1 se află la doar un metru de incinta târzie a pretoriului. Patru gropi de scoatere a pereţilor împreună cu ductul acestora se disting cu claritate atât pe profil, cât şi în stratigrafia orizontală din Supr.1 A şi B. Este vorba despre o centuria caracteristică de cohortă, cu perete median şi câte două rânduri de contubernia. Baraca are lăţimea de 9 m, fiind compartimentată în contubernia de aproximativ 3,50 x 2 m şi un pridvor lat de 2 m, peretele sudic al acestuia fiind surprins la metrul 32. Resturile unei platforme alcătuite din bolovani mărunţi de carieră prinşi doar cu pământ identificate în Supr. 1 B la metrii 32-34 reprezintă nivelul de călcare (cota de adâncime 1,10 m) în zona pridvorului. Această clădire avea la un moment dat încăperile pavate cu podele de opus signinum, o porţiune compactă de podea macerată apărând între metrii 34-38. Despărţită de precedenta de aceeaşi stradelă de pietriş lată de 1,50 m (între metrii 30,50-32), ce pare să fi funcţionat în continuare, baraca nr. 2 se conturează la fel de clar în cele trei suprafeţe, între metrii 20-29 (Supr. 1), 3-12 (Supr. 2) şi 6-12 (Supr. 3), având ca şi precedenta tot 9 m lăţime, contubernia de 3,50 x 2,50 m şi un pridvor lat de aproximativ 1,50 m. Câteva elemente sugestive ne-au atras atenţia în cazul barăcii nr. 2 şi 3. Aproximativ pe mijlocul celor două contubernia de N şi perpendicular pe lăţimea acestora, în Supr. 2 s-au conturat două gropi prelungi (nehaşurate pe plan), cu dimensiunile de cca. 1,50 x 0,40 m şi adâncimea de -0,20 m (cea care iese din profil) şi respectiv de 1,70 x 0,50 m. În umplutura acestora s-au remarcat fragmente de chirpic macerat. Alte două gropi de aceeaşi factură au fost identificate în baraca nr. 3 (între metrii 15,50 - 18,50 din Supr. 2), ambele măsurând 2,50 x 0,40 m şi având până la -0,50 m adâncime. Aceleaşi gropi prelungi au apărut şi în Supr. 3 în cadrul barăcii nr. 2 (metrii 0-1, parţial ieşind din profile) şi în baraca nr. 3 (metrii 13-14, aproape de cele două profile de E şi V. Conţinând în umplutură un pământ gălbui amestecat la partea superioară cu un praf umed şi fin de culoare alb-gălbuie, gropile respective ne-au îndreptat fără dificultate spre acele elemente dintr-un stabulum identificate cu ani în urmă la Gilău în castrul alei Siliana2. Stabileam atunci că acestea reprezintă şanţuri-troace de deversare pentru dejecţiile cailor, dispuşi câte doi perpendicular pe aceste adâncituri albiate (sau după unele păreri câte trei) dintr-un contubernium de turma. În timp, dejecţiile conţinând amoniac s-au solidificat sub forma acestui praf albicios cu concentraţie fosfatică mare. Cercetările din castrele Gilău şi Căşeiu în clădirile grajdurilor îmbogăţesc în mod semnificativ o problemă arheologică de interes general încă destul de puţin cunoscută. Baraca nr. 3 se află în zona apropiată via-ei sagularis, planimetria acesteia fiind mai greu de intuit datorită suprapunerilor cu clădirea de faza I şi a unor trasee de pereţi care par a indica o compartimentare mai complicată. S-ar putea să fie o baracă dublă, având ca perete comun cel de la metrii 20 respectiv 12, situaţie în care incinta de S este reprezentată de peretele pe direcţia E - V din dreptul metrilor 12 (Supr. 1 C) respectiv 20 (Supr. 2). Ar rezulta o baracă cu lăţimea de 8,50 m şi cu o compartimentare mai complicată. Este cu certitudine vorba tot de un stabulum datorită argumentelor discutate deja. Via sagularis a fost identificată în Supr. 1 D între metrii 3,50 şi 10, în Supr. 2 pe o porţiune lăsată ca martor (metrii 21-22), şi în Supr. 3 pe profilul scurt de S ceea ce arată că a fost surprinsă oarecum oblic faţă de sistemul de săpătură. În Supr. 1 D între metrii 9 -10 şi 7 - 8 au fost surprinse, la mare adâncime, resturile unor platforme de chirpic (nehaşurate pe plan) foarte compact, reprezentând un nivel de călcare al aşezării de epoca bronzului, care în această zonă a castrului este extrem de prezentă în stratul (nr. 2 pe profil) de sub nivelul roman. Faza III Constă dintr-un nivel continuu şi clar delimitat de pământ gri-negricios mai afânat, cu un conţinut de pietricele şi nisip, mari cantităţi de ţigle, provenind din acoperiş şi un abundent material arheologic. Datorită numeroaselor dărâmături şi pământului impropriu preparării prin raşchetare a unei stratigrafii orizontale, compartimentarea acestei faze ne scapă pe moment. Totuşi, pe profil se disting câteva gropi de scoatere ale unor pereţi sau chiar amprente ale unor ziduri de piatră. În acest ultim caz am avea o excepţie de la situaţiile întâlnite în restul castrului, unde clădirile de locuit am constatat că sunt edificate din lemn, sau lemn şi chirpic. Peretele de la metrul 40 pare a reprezenta incinta sudică a barăcii nr. 1 în această fază, amprenta unui perete (cu corespondenţă pe profilul opus) apărând şi la metrul 31. În această situaţie, baraca în cauză ar avea lăţimea tot de 9 m. O serie de elemente disparate, reprezentând nivele de călcare solide reprezentate de trotuare, platforme de pietre sau de cărămizi, completează stratigrafia orizontală. Astfel, între metrii 28-30, corespunzând metrilor 1-4 din suprafaţa a doua, există un trotuar impresionant realizat din două rânduri de blocuri mari plate, bolovani de carieră neecarisaţi, pietre rotunde de râu şi fragmente de cărămizi sparte. Fapt semnificativ, în această podea a fost prins un fragment din gresie gălbuie, aparţinând unui monument sculptural de formă neprecizabilă. Trotuarul suprapune o lentilă de pietriş galben de râu, lată de 3 m (metrii 27-30), reprezentând o stradelă mai veche şi o podea compactă de opus signinum (ambele albiate datorită vechii gropi de sub acestea). Deasupra trotuarului, ce reprezintă cel mai târziu nivel de călcare (aflat la cota de doar 0,30 de m sub humusul modern) s-a turnat o ultimă podea de cocciopesto, resturile macerate ale acesteia fiind identificate pe unele porţiuni între şi peste pietrele ce alcătuiesc trotuarul. Un element de datare important îl constituie descoperirea în Supr. 2, printre fragmentele de podea macerată din alcătuirea trotuarului amintit (la metrul 1) a unei monede de bronz emisă de Filip Arabul, alte două piese de la acelaşi împărat fiind descoperite în Supr. 3 în ultimul nivel de locuire (faza III). Aceleiaşi faze târzii, ce se datează la mijlocul secolului III p. Chr., îi corespund resturile a trei platforme de piatră în Supr. 1 B (metrii 24-26), C (metrii 15-17,50 şi la metrul 14), una în Supr. 2 (de la metrul 8) şi mai multe în Supr. 3 (platformele h, m şi n). O situaţie aparte o reprezintă două podele foarte bine păstrate, realizate dintr-o substrucţie de pietre mici de carieră amestecate cu cioburi romane (!), peste care se aşterne o suprafaţă de cărămizi pătrate cu latura de 18 cm (Supr. 2, m. 13-14). Aceste podele aparţin clădirii din ultima fază deoarece peste ele se dispune dărâmătura postromană (nr. 11 pe profil). Faza târzie se caracterizează probabil prin construcţii de piatră cu ziduri seci fără mortar şi fără temelie. Facem această presupunere bazându-ne pe amprentele de scoatere a zidurilor amintite mai sus şi care conţin în umplutură piatră fără mortar. În plus, marile cantităţi de piatră rezultate din săpătură provin în mod evident nu numai de la trotuarul amintit. În ultima fază de existenţă a acestor clădiri, care au funcţionat probabil tot ca şi grajduri, nivelurile de locuire conţin un material arheologic nu prea bogat. Cea mai interesantă piesă este o spatha întreagă, lungă de 0,60 m şi lată de 3 cm aflată într-o excelentă stare de conservare. Descoperită în acest context târziu, din resturile platformei de la metrul 9 din suprafaţa a doua, această sabie tipică de cavalerie datată într-un context clar de la mijlocul secolului III p.Chr. întăreşte, dacă mai era cazul, caracterul clădirilor din retentura dextra în fazele II (de lemn) şi III (de piatră), anume acela de stabula deservind o cohors equitata. Dealtfel în Supr. 2 şi 3 au fost descoperiţi şi 3 pinteni de fier de cavalerie ceea ce întăreşte caracterul specific al armamentului descris mai sus. O situaţie specială a fost surprinsă în zona incintei de S, mai exact pe agerul acesteia. Profilul, între metrii 0 - 5,50 surprinde un nivel de locuire, marcat de un strat de pământ negricios şi afânat (nr. 7), conţinând fragmente de cărămizi sparte şi material arheologic roman. Groapa de scoatere a unui zid, probabil de piatră, de la metrii 1-2 pe profil, aparţine unei clădiri foarte târzii care a fost construită în ager, aproape de zidul de incintă. Construcţia respectivă, surprinsă doar prin cele două amprente de zid de pe profilul estic al Supr. 1 (metrii 1-2) şi pe cel scurt de sud are o formă dreptunghiulară, un colţ al acesteia fiind reconstituit în capătul sudic al primei suprafeţe. Având zidurile fără temelie, probabil şi fără mortar, această construcţie este rezultatul activităţilor constructive târzii din castru –probabil la mijlocul secolului III p. Chr. sau chiar mai târziu- când în castrul de la la Căşeiu o serie de clădiri, inclusiv pretoriul sunt edificate peste viae sagulariae utilizând, din cauza suprafeţei active devenită insuficientă, porţiuni din ager până în apropierea incintelor. Cele trei campanii de săpături în retentura dextra se completează reciproc relevând, în premieră pentru castrul de la Căşeiu, caracterul locuirii din această zonă reprezentând locaţia grajdurilor cailor şi poate şi a unei părţi din barăcile cohors I Britannica milliaria equitata Antoniniana.[Dan Isac, Adriana Isac]