Vicus Samum se află situat la N şi mai ales E de castrul coh. I Britannica miliaria equitata1. Primele sondaje în vicus au fost executate în anul 1989 la E de castru, ocazie cu care a fost identificat drumul principal din porta principalis dextra care străbate întreaga aşezare. Săpăturile sistematice din anii 1995-1998 în zona de NE a sitului au adus importante elemente ale organizării vicusului, fiind descoper...ite numeroase gropi menajere, semibordeie cu vatră de foc exterioară, fântâni, cuptoare, un mormânt de copil precum şi clădiri din lemn de tipul Streifenhauser. În 1998 şi 2000, pe baza unei fotografii aeriene, a fost identificat în săpătură şanţul unui castru timpuriu ce pare să fi fost abandonat de romani din cauza inundaţiilor2. În anul 2004 au fost reluate săpăturile sistematice în vicus, fiind cercetată o zonă la E de porta principalis dextra a castrului, lângă drumul principal ce ieşea din poartă. A fost identificată o zonă cu o intensă activitate menajeră şi artizanală şi s-au făcut precizări cu privire la fazele de locuire, corelate cu cele ale amenajării drumului principal prin aşezare3. Campania anului 2005 s-a desfăşurat între 04.07.2005–12.08.2005 şi a avut drept scop sondarea unei zone cât mai întinse din vicus pentru a putea preciza poziţionarea exactă faţă de vechile săpături din 1995-1998. În acest scop, având şi experienţa anului precedent când săpătura a fost executată pe traseul drumului principal din porta principalis dextra, a fost aleasă o zonă la limita proprietăţilor parohiei ortodoxe respectiv a lui Doda Augustin. Pentru cunoaşterea întregii zone propuse pentru cercetare s-a optat pentru o secţiune magistrală orientată S-N, în lungime totală de 64,50 şi lăţimea de 2 m, compusă din trei prelungiri consecutive după cum urmează: s-a pornit iniţial cu S22 (20 x 2 m), prelungită apoi spre S prin S23 (20 x 2 m) şi spre N cu S24 de 20 x 2 m, ajungându-se în drumul modern de care ce străbate întreaga aşezare. Ultima prelungire, de doar 4 m, la capătul sudic dinspre Someş al secţiunii S23 a făcut ca în final secţiunea magistrală - S 22, S 23 şi S 24 - să totalizeze o lungime de 64,50 m, permiţând cercetarea arheologică a întregii zone alese. Primul rezultat legat de cunoaşterea zonei investigate a fost intersectarea în S22 şi parţial în S24 a unei vechi secţiuni din perioada 1995-1998, ceea ce va contribui la o mai precisă determinare a corectitudinii amplasării pe planul topografic a acelei vechi săpături. Secţiunea magistrală a fost poziţionată în zona dintre cele două axe rutiere prin vicus, drumul din porta principalis dextra respectiv cel care porneşte dinspre porta praetoria. Secţiunea a intersectat la rândul ei alte două stradele ce delimitează sectoare care urmează a fi precizate.S23 a scos în evidenţă o zonă artizanală, precum şi două gropi bine reliefate în stratigrafie verticală şi orizontală, dintre care una pare a fi un complex de „tip B”, adică o locuinţă bordei. În restul zonei cercetate, S22 suprapune aproape în întregime o mai veche secţiune - în lungime de 17,50 m orientată N–S şi care trebuie identificată în vechile ridicări topografice. S24 a relevat în schimb o zonă liberă de complexe arhitectonice de orice natură, fără a se putea spune că este o zonă complet nelocuită - dovada constituind-o un strat aproape continuu de cultură cu urme sporadice de material arheologic roman, care în capătul nordic al secţiunii magistrale se îngroaşă vizibil, fiind scos în evidenţă şi un eventual perete de lemn, pe direcţia E-V, extrem de slab conturat şi pornind probabil din ultimul nivel de locuire. S23 În secţiune a fost surprins un singur nivel de călcare, constând dintr-un pământ compact de culoare negricioasă, care prin analogie cu rezultatele cercetărilor anterioare din vicus pare a fi nivelul principal din faza a doua de locuire. Materialele arheologice sunt puţin numeroase în această zonă. Pe lângă fragmentele de ceramică romană comună s-au mai descoperit şi fragmente de chirpic cu impresiuni de nuiele; cantităţi reduse de cărămizi sparte şi bolovani de carieră; fragmente de cărbuni şi fragmente osteologice. Spre deosebire de săpătura din anul trecut, când resturile osteologice formau un adevărat covor dispus pe întreaga suprafaţă, acum ele sunt mai puţin numeroase: fragmente de craniu de animale mari, între care unul de cervideu, cu coarnele retezate. Unele dintre aceste oase au fost tăiate în vederea prelucrării. Din toată suprafaţa cercetată în 2005 s-a găsit un singur fragment de ac de cusut din os. Între m. 14-20, principalul nivel de călcare are la bază un strat de pietriş, bine conturat şi relativ subţire, având semnificaţia unei stradele sau a unui trotuar. Între m. 7,5 şi aprox. 11,5 la cota de adâncime de -0,40 m, a apărut o platformă constituită pe o structură de pietriş ce alcătuieşte o stradelă dispusă pe toată suprafaţa secţiunii. Platforma, prost păstrată, aparţine ultimei faze de locuire. Elementele constitutive ale platformei sunt: fragmente neregulate din piatră de carieră, bolovani de râu de diferite dimensiuni; fragmente de cărămizi, ţigle, chirpic şi mortar, precum şi un fragment dintr-o tegula mammata. Au fost sesizate şi două pietre de carieră, care prezintă urme de finisare, ceea ce ne îndreptăţeşte să le atribuim unor monumente sculpturale dezafectate. Bordeiul 1 este principalul element arhitectonic al zonei intersectate de S23, fiind situat între m. 4,5-7,4 şi având forma unei gropi pronunţate, profilată pe toată lăţimea secţiunii şi intrând în ambele profile. Umplutura este constituită din acelaşi pământ negricios şi compact aparţinând unicului nivel de locuire din zona cercetată. Pe fundul acestui complex de tip B (cum l-am denumit în cursul săpăturilor din 1995-1998; practic un semibordei, o locuinţă semiîngropată, ce caracterizează numeroasele complexe de locuit din acest vicus, având analogii, de exemplu, în aşezarea vicană de la Porolissum) - pe profilul estic, se disting în afara fragmentelor ceramice şi bucăţi de cărbune, chirpic, mortar, inclusiv cărămizi fragmentare căzute pe fundul gropii. Groapa a fost umplută în timp, dovadă fiind atât existenţa unui strat mai negricios pe fund, gros de 0,20 m, cât şi faptul că în partea sudică un capăt la platformei, cu pietrişul aferent, cade în această groapă. Înspre fundul bordeiului, între m. 5,70-6,60 au fost depuse, probabil intenţionat, mai multe pietre plate de carieră. Se poate afirma cu certitudine că acest complex reprezintă un semibordei de tip „B“ identificat şi în cursul săpăturilor din anii anteriori şi nu o groapă menajeră. Bordeiul 2 a apărut între m. 2,60-4,30 sub forma unei gropi mai puţin adânci, având umplutura identică cu precedenta, dar mai compactă şi terminându-se pe mijlocul secţiunii. Singurele observaţii ce s-au putut face în legătură cu componenţa acestui complex constau în existenţa câtorva fragmente de cărămizi şi pietre. Pe mijlocul secţiunii, foarte bine conturate, au fost descoperite trei gropi de formă rotundă sau uşor elipsoidală. Ele aparţin unui nivel mai timpuriu şi au fost săpate adânc în lutul steril din punct de vedere arheologic. Umplutura celor trei gropi este identică: fragmente de chirpic cu impresiuni de nuiele; fragmente de cărămizi; pietre de carieră şi bolovani de râu; numeroase fragmente de lemn ars şi sporadic material ceramic roman. Aceste gropi au fost considerate a fi cuptoare dezafectate şi atribuite unor activităţi cu caracter metalurgic şi în nici un caz casnic sau din domeniul olăritului. Argumentul îl constituie stratul bogat în zgură de fier şi pastă vitrifiată prezent la partea superioară atât a cuptorului 1 (m. 18), cât şi a cuptorului 2 (m. 15). Starea precară a gropilor denotă faptul că ele au fost dezafectate în antichitate. Cuptorul 1 din dreptul m. 18, se află sub stradela de pietriş din această zonă, dacă nu cumva o străpunge (nu se ştie la ora actuală). El are un diametru de 0,90 m şi este situat la adâncimea de 0,50 m de la suprafaţa săpată. Umplutura este constituită din pământ gălbui-negricios, cu multe fragmente de chirpic, cărbune şi pietre, iar la partea superioară pietre de carieră, bolovani de râu, fragmente de râşniţă şi o zonă compactă de chirpic ars. Cuptorul 2 din dreptul m. 15, are o formă uşor elipsoidală, diametrul de 0,95 m şi adâncimea săpată de 0,50 m. În extremitatea nordică, marginea gropii este marcată de pietre de carieră, aranjate intenţionat, pentru a alcătui un fel de perete distrus încă în antichitate. Umplutura este alcătuită din lut compact de culoare gri şi gălbuie, fragmente de cărbune şi chirpic, precum şi fragmente ceramice romane. Cuptorul 3 aflat între m. 12-13, a fost distrus în totalitate în antichitate. Tot ce s-a putut sesiza este amprenta de pe fundul săpăturii, alcătuită din fragmente de chirpic şi lemn ars. Am afirmat că în cuptoarele din zonă au apărut fragmente de chirpic, dintre care unele cu amprenta nuielelor. Amplasarea acestor fragmente în umplutura gropilor ne determină să ne gândim că, logic, ele provin din pereţi de clădire dezafectaţi, aflaţi într-o zonă apropiată, sau mai curând din pereţii de chirpic ai gropilor, ceea ce nu ar explica însă prezenţa impresiunilor de nuiele. Este cert că în zonă nu au apărut elemente de compartimentare, nici măcar gropi de pari. Putem afirma că zona a fost deschisă, constând din gropi pentru activităţi artizanale sau cuptoare, platforme de genul celor obişnuite în vicus şi două gropi de mari dimensiuni, dintre care una poate fi cu certitudine considerată bordei. Materialul arheologic din S23 este sărăcăcios: ceramică de factură dacică, lucrată manual; fragmente ceramice romane; câteva piroane; fragmente de sticlă de geam şi recipiente din sticlă, neprecizabile ca formă; un as foarte corodat şi nici un artefact din bronz. S23 a fost prelungită spre S pe o distanţă de 4 m, cu martor de 0,40 m (deci în lungime reală de 3,60 m), cu scopul de a investiga urmele unui cuptor apărute pe profilul scurt de S şi puţin pe fundul secţiunii. Prelungirea de doar 3,60 m a fost dictată de spaţiul avut la dispoziţie, respectiv terminarea zonei de cultură defrişată şi supusă despăgubirii. Spaţiul prelungit nu a relevat existenţa unor platforme, a stradelei de pietriş sau a unor urme de compartimentare. În schimb, s-au identificat două gropi bine conturate, aparţinând nivelului unic de locuire, investigate până la adâncimea de 1,05 m, ceea ce reprezintă jumătate din adâncimea lor maximă. Umplutura acestora este constituită, în ambele cazuri, din fragmente de chirpic, inclusiv cu urme de nuiele; fragmente ceramice şi fragmente osteologice arse. Prima groapă, ce iese din martorul dintre S23 şi prelungire are o formă alveolată, capătul ei estic fiind surprins aprox. la mijlocul secţiunii, restul intrând în profilul de V. Dimensiunile acesteia sunt de aprox. 1,55 x 1,40 m. Cea de a doua, prinsă integral în secţiune are o formă regulată rotunjită, dimensiunile acesteia fiind de 1,25 x 1,15 m. Din stratul de cultură, începând cu adâncimea de 0,40 m şi până la baza sa, a fost descoperit un bogat material arheologic: două vase de TS cu decor, de forma Drag. 37, dintre care unul întregibil; jumătatea unei caserole din sticlă, perfect întregibile; fragmente din diverse recipiente de sticlă; un pandantiv din bronz de tip phalus şi un altul reprezentând probabil o piesă de echipament militar; lama unui cuţit din os; numeroase fragmente de ceramică romană uzuală. S22 - cum am arătat, S22 reprezintă prelungirea spre N cu 20 m a S23, ea intersectând între m. 14 şi capătul ei nordic o mai veche secţiune, uşor oblică, secţiune ce aparţine sistemului de săpătură din anii 1995-1998 şi care va fi identificată pe baza suprapunerii planului topo. Singurele elemente arheologice nederanjate din S22 le reprezintă continuarea stratului de cultură până în dreptul m. 13 (28, din secţiunea magistrală ce include cele trei secţiuni prelungite succesiv), o groapă, probabil menajeră (sau poate totuşi un mic cuptor, judecând după aspectul piriform şi mai ales umplutura identică cu cea a cuptoarelor din S23) între m. 17-18 şi o groapă de par rotundă pe mijlocul secţiunii, între m. 15-16. În rest, stratigrafia este deranjată de vechea secţiune amintită mai sus. S24 reprezintă ultima prelungire spre N cu 20 m a secţiunii magistrale compusă, cum am spus din S23, S22 şi S24. Această secţiunea magistrală de control a ajuns în final până în drumul de căruţe ce străbate vicusul, având o lungime totală de 64,50 m. La m. 18 (m. 43,50 pe secţiunea magistrală cumulată) a apărut capătul nordic al vechii secţiuni, care avea lungimea de 17,50 m, dimensiune standardizată (n.n.) în decursul săpăturilor din 1995-1998, care au dat cele mai importante descoperiri în această zonă din vicus Samum4. Dincolo de capătul nordic al vechii secţiuni suprapuse de S22 şi parţial de S24, stratigrafia nu a relevat nici un fel de structuri şi elemente arhitectonice, ci numai un strat de locuire liniar dispus pe toată lungimea secţiunii, conţinând în partea dinspre drumul modern de care foarte puţine urme arheologice. În consecinţă, avem motive serioase să credem că în vecinătatea drumului de căruţe ce străbate astăzi terenul arabil în care se află localizat în totalitate vicusul de la Samum, se dispune o porţiune de la periferia aşezării vicane. Acest lucru impune redirecţionarea viitoarelor cercetări spre o zonă mai centrală, cum este cea din capătul sudic al secţiunii S23, înspre drumul principal care iese din porta principalis dextra şi pe care se află dispuse - conform analogiilor din alte provincii ale Imperiului Roman - cele mai importante clădiri şi structuri arhitectonice ale aşezării civile de la Căşeiu.