.
Căşeiu | Judeţ: Cluj | Punct: Cetăţele | Anul: 2008
Anul:
2008
Epoca:
Epoca romană timpurie (sec. I - III);Epoca modernă (sec. XIX - XX)
Perioade:
Epoca romană
Categorie:
Apărare (construcţii defensive);
Civil;
Domestic
Tipuri de sit:
Locuire civilă;
Castru
Județ:
Cluj
Localitate:
Căşeiu
Comuna:
Căşeiu
Punct:
Cetăţele
Toponim:
Samum
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Barb Raluca Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Isac Adriana Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
Isac Dan responsabil Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca
Cod RAN:
Raport:

Vicus Din motive obiective, săpăturile din vicus au fost mai restrânse decât s-a intenţionat, datorită retragerii în ultima clipă a acceptului lui Doda Augustin de a săpa pe terenul acestuia. În consecinţă, cele două noi secţiuni, S31 şi S34, cu dimensiunile standard de 18 x 2,50 m au fost relocate pe terenul Parohiei Ortodoxe. Amândouă au fost trasate în continuarea vechilor secţiuni S 6 şi S 5, la est şi re...spectiv S de acestea. S-a reuşit alinierea perfectă a celor două noi secţiuni cu cele vechi, prin intersectarea capătului de S al S 6 şi în acelaşi timp a S5, astfel încât ele au putut fi puse fără probleme şi cu cea mai mare precizie pe planul general al săpăturilor din vicus. Am reuşit această sincronizare planimetrică datorită faptului că secţiunile astupate din 2006 şi 2007 au rămas vizibile pe terenul care la cererea noastră nu s-a arat. Acest lucru a făcut ca trasarea pe teren a noilor secţiuni să fie executată cu maximă acurateţe în funcţie de secţiunile mai vechi, perfect vizibile şi a corelării planului săpăturilor anterioare cu cele ce urmau să fie efectuate. Prima impresie în urma realizării celor două secţiuni este aspectul periferic al habitatului. Acest lucru a fost evidenţiat cu precădere în ambele secţiuni dincolo de m. 12, spre cursul Someşului iar în rest nu au mai apărut, ca în 2007 pereţii unor clădiri de lemn. Stratigrafia în zona săpată relevă cu claritate acelaşi strat consistent şi compact gri negricios alcătuind al doilea nivel de locuire. Datorită timpului nefavorabil, cu ploi abundente secţiunile nu au mai putut fi adâncite până în steril, drept consecinţă primul nivel de locuire fiind mai puţin scos în evidenţă. În cele două secţiuni au ieşit la iveală patru structuri arhitectonice caracteristice aşezării vicane de la Căşeiu: platforme de piatră; gropi; cuptor; complexe de „tip B” (semibordeie). Platforme de piatră În S31, între m. 6-8 s-a descoperit o platformă-troturar alcătuită din balast peste care au fost dispuse cu grijă pietre de râu. Aceasta aparţine primului nivel de locuire neputând fi pusă în legătură cu o anumită structură arhitectonică. În S34, între m. 13 şi 15 se află resturile unei platforme târzii alcătuite, ca de obicei, din piatră de carieră sfărâmată, fragmente de cărămizi, de râşniţă, fragmente ceramice. Această platformă indică ultimul nivel de locuire în vicus, nivel care este marcat în profil între m. 9-10,50 de un rând de pietre ce au făcut parte dintr-o platformă contemporană asemănătoare. Sub rândul respectiv de pietre din profilul de E al S34, între m. 9-10,50 se află o altă platformă alcătuită din bolovani de carieră şi de râu, clădită cu grijă şi care acoperă cu certitudine o groapă, posibil fântână. Tot în S34, dar pe profilul de V, între m. 7,50-8,80 se află resturile unei alte platforme târzii din bolovani de râu având în componenţă o cărămidă. La acelaşi nivel, dar în dreptul m. 4 şi tot pe profilul de V, am identificat resturile unei alte platforme, probabil tot de faza I. Alcătuită din bolovani de râu această platformă corespunde în S31 între m. 2,35-4 cu o porţiune mai consistentă dintr-o platformă-trotuar de aceeaşi factură şi care poate fi în relaţie structurală cu complexul B17. Gropi În cele două secţiuni au apărut mai multe gropi de formă rotundă sau elipsoidală, puţin adânci şi conţinând de regulă un bolovan de carieră sau de râu, o cărămidă, pigmenţi de chirpici sau cărbune. Probabil sunt gropi menajere, cu o funcţionalitate redusă în timp, în legătură cu activităţi gospodăreşti dintr-o zonă a aşezării depărtată de clădirile propriu zise afrontate tramei stradale principale. Astfel, în S31 am inventariat trei gropi, la m. 10, 8,50 şi 5,50, iar în S34 un număr de 6 gropi: la m. 3, 4,50 (dublată de o dungă de pigmenţi puternici de arsură, poate o bârnă arsă); m. 10 (două gropi alăturate, dintre care cea dinspre E conţine mai multe fragmente de chirpici); m. 11 (groapă elipsoidală cu doi bolovani în mijloc) şi m 12,50 (groapă rotundă având în componenţă fragmente de cărămizi şi bolovani de carieră). În zona metrilor 13-14, pe profilul vestic al S 34 se află un strat compact de chirpici plin de material ceramic, inclusiv două lucerne, context (din care am prelevat o mostră între m. 13,50-14) ce se află în relaţie stratigrafică certă cu platforma dintre m. 13-14,50 descrisă anterior. Cuptor În această zonă, pe profilul de E de la m. 11 se distinge conturul mărginit de bucăţi consistente de chirpici ars al unei gropi perfect rotunde ce intră în profil în forma unei pâlnii. După formă, consistenţă şi umplutură (fragmente de chirpici şi arsură), pare să fie un cuptor dezafectat de faza I în legătură cu platforma de piatră alăturată dintre m. 9-10.50. Complexe de tip B Şi anul acesta au fost descoperite câteva gropi de mari dimensiuni şi formă neregulată pe care în anii anteriori le-am denumit complexe de “tip B” sau semibordeie. Cel mai spectaculos este în capătul de N al S 31 şi reprezintă de fapt continuarea lui B17 din S6 alăturată, săpată în anul 1998. Stratul de umplere al complexului B17 constă dintr-un pământ brun-gălbui umed, cu porţiuni negricioase, ce conţine pigmenţi de cărbune, chirpici şi un bogat material arheologic, mai ales ceramică şi sticlă. Un alt complex este în S34 conturat mai slab la o adâncime mai mică. Profilul scurt, de N, al S34 indică un strat compact ce coboară. În interiorul amprentei acestui complex sunt bolovani, fragmente de cărămizi, cărbune ars, material arheologic. În fine, tot în S34, între m. 7-9 împreună cu platforma de bolovani amintită mai sus, se distinge amprenta unei gropi ce continuă mult în profilul estic şi care pare a fi un alt complex de tip B. Materialul arheologic din cele două secţiuni este sărac faţă de alţi ani şi constă din ceramica romană uzuală inclusiv fragmente dacice lucrate cu mâna, câteva lucerne dintre care două întregi, fragmente de sticlărie, puţine cărămizi şi ţigle, o râşniţă întreagă din S31. În general, materialul arheologic este din gropi, de pe platformele târzii şi din complexele de tip B. Caracterul oarecum anarhic al dispunerii planimetrice a acestor elemente indică o zonă de la periferia vicus Samum, depărtat de traseul drumului principal din porta principalis dextra şi aflată probabil în spatele construcţiilor de lemn cu planimetrie regulată. O menţiune specială putem face asupra numeroaselor fragmente de coarne prelucrate, fapt specific vicusului Căşeiu. Castru Al doilea obiectiv al campaniei 2008 a fost castrul roman, prin completarea săpăturilor din 1987 la porta praetoria. Acest lucru s-a datorat necesităţii de a identifica faza de lemn a a castrului de la Căşeiu şi în ceea ce priveşte sesizarea palisadei şi a porţii pretoriene de lemn. În monografia din 2003 explicam faptul că singurul element al fazei de lemn a fortificaţiei, identificat arheologic pe toate cele patru laturi, l-au constituit şanţurile. Cu acea ocazie am constatat faptul că porţile de piatră şi incintele corespunzătoare au fost ridicate peste şanţurile fazei de lemn, ceea ce înseamnă că palisada şi porţile de lemn trebuiau să fie amplasate în mod firesc mai spre interior. În monografia din 2003 am explicat doar acest lucru fără a-l putea demonstra şi arheologic. Pentru completarea absolut necesară a informaţiilor referitoare la castrul timpuriu de la Samum (Căşeiu I) am optat pentru reluarea săpăturilor la porta pretoria, investigată în 1987 printr-un sistem complex de săpătură1. S-au trasat două secţiuni magistrale, D şi E, paralele cu vechile secţiuni C1 şi C2, care au avut darul de a dezveli laturile scurte din spate a celor două bastioane de piatră fără a sesiza atunci, din păcate şi urme ale turnurilor din faza de lemn. Pentru corelarea planimetrică precisă a săpăturii noi cu cea veche, am deschis o a treia secţiune, mai scurtă, F, perpendiculară pe capătul de E al secţiunii D în scopul redezvelirii zidului de incintă de pe latura de N a castrului. Secţiunile, cu un martor de 0,50 m între ele au măsurat 20 x 2 m în cazul lui D şi E respectiv 7,60 m în cazul secţiunii F. Rezultatul săpăturii a fost pe deplin revelator, iar acurateţea trasării în teren a condus la obţinerea în totalitate a rezultatului dorit, anume identificarea palisadei de lemn şi a turnurilor de lemn ale porţii pretoriene. Porta praetoria. Faza de lemn Săpătura a identificat aproape în totalitate elementele aparţinând sistemului defensiv de pe latura de N, din sectorul via praetoria. Astfel, în secţiunea scurtă F a fost sesizat, în planimetrie orizontală probabil prima fossa a fazei de lemn a fortificaţiei, adică cea care a fost suprapusă de zidul de incintă. Lipsa de timp nu a permis adâncirea secţiunii, între m. 3-5 la mai mult de 2,80 m pentru a urmări limita şanţului până în steril. Am obţinut însă un reper clar în dreptul m. 3,20 în care s-a sesizat cu claritate delimitarea între umplutura şanţului, de culoare mai închisă şi cu sterilul de culoare galbenă, fără a putea preciza unde anume se află escarpa acestui şanţ în partea dinspre palisadă, spre S. Acest lucru va fi posibil, pe planul castrului, prin coroborarea secţiunii F cu vechea secţiune S III şi trasarea în consecinţă a ductului acestui şanţ de pe latura de N. Acest fapt este important pentru precizarea distanţei dintre paramentul exterior al palisadei de lemn şi escarpa primului şanţ în ideea existenţei bermei. Revenind la cele două secţiuni magistrale paralele, remarcăm identificarea în premieră (subl. n.) în România a palisadei de lemn ce alcătuieşte valum-ul, precum şi a bastioanelor porţii de lemn. Trecând peste unele greutăţi determinate în principal de diferenţele de culoare, aproape insesizabile, între un steril de culoare castaniu închis cu vinişoare roşii şi umpluturile gropilor de implantare ale bârnelor palisadei şi turnurilor de lemn, am reuşit identificarea cu certitudine în planimetrie orizontală şi verticală a acestor elemente. Au fost identificate în total un număr de 14 gropi de implantare a bârnelor (stâlpilor) palisadei, respectiv a porţiunii de palisadă corespunzătoare turnurilor porţii de lemn. O primă observaţie extrem de importantă este aceea potrivit căreia în umplutura gropilor de implantare au fost identificate urmele bârnelor ce susţineau palisada, respectiv turnurile porţii. Este vorba de gropi sub forma unor amprente pătrate (20 x 20 cm) sau dreptunghiulare, cu umplutura asemănătoare gropii mai mari de implantare. În câteva situaţii – caz extrem de rar, după cunoştinţele noastre - aceste gropi de bârne s-au păstrat, practic, goale (!) pe dinăuntru. Este rezultatul faptului că pământul de umplere a gropilor de implantare, respectiv straturile de nivelare superioare, nu a apucat să umple complet locul bârnei despre care nu putem spune dacă a fost scoasă integral (sau pur şi simplu a putrezit) până la nivelul de călcare rezultat în urma refacerii porţii în faza de piatră. Astfel de gropi de stâlp sau de bârne, ce se prezintă sub forma unor spaţii goale propriu zise sunt (conform planului) gropile nr. 1, 5, 8 şi 10. Aceasta din urmă este cea mai spectaculoasă, de la nivelul săpăturii de -0,95 m groapa de bârnă continuă la peste 1,20 m în steril fără a putea fi urmărită în totalitate. De remarcat că la groapa nr. 5, din gaura lăsată de stâlp provine un piron de fier ce a fost bătut în lemnul respectiv. În umplutura gropilor de stâlpi a ajuns fie pietriş din via praetoria fazei I, fie bolovani de râu sau o umplutură compactă ce provine din conţinutul gropilor de implantare. Am observat faptul că în cazul gropii nr. 8, în gaura lăsată de stâlp au fost îndesaţi bolovani de râu, probabil în scopul unei mai eficiente ancorări a bârnei ce susţine platforma turnului de lemn. De asemenea, se poate observa pe profile că aceşti stâlpi au penetrat considerabil humusul antic ajungând în steril. Am identificat un număr de 14 gropi cu urme de stâlpi în componenţa lor, alcătuind elementele palisadei fazei de lemn şi ale porţii propriu-zise din aceeaşi fază. Palisada, identificată în premieră (subl. n.) la Samum constă din două şiruri paralele de gropi cu amprente de stâlpi în ele, dispuse simetric şi la o distanţă relativ egală între acestea, atât în adâncime, pe lăţimea valului cât şi în lungime, de-a lungul incintei. Această situaţie indică un tip de palisadă bine cunoscut în Britania şi provinciile germanice: deschiderea porţii, cele două turnuri şi pintenul median utilizează cele două rânduri de stâlpi ai palisadei de pe lăţimea valului2. Poarta propriu-zisă este constituită din trei şiruri paralele de câte trei gropi, dispuse peste via praetoria din faza I (faza timpurie, traianică) după cum urmează: - Gr. 3, 7 şi 8 exact pe mijlocul viei praetoria; - la cele două extremităţi: la cea estică Gr. 4, 9 şi 10 iar la cea vestică Gr. 2, 5 şi 6. Planimetria este cât se poate de semnificativă, identificând faptul că Gr. 3, 7 şi 8 aflate pe mijocul viei praetoria reprezintă pintenul median al porţii de lemn (Fig. 2) ce sprijinea platforma de luptă, iar gr. 4, 9 şi 10, respectiv 2, 5 şi 6 alcătuiesc elementele porţii ce avea conform planului două deschideri (culoare). Cu menţiunea că în culoarul estic, lipită de gr. 4, 9 şi 10 este rigola viei praetoria, iar în culoarul vestic, probabil, canalul cu paramenţii de piatră identificat în săpătura din 1987 ce apare total deranjat în secţiunile noastre din 2008 probabil datorită săpăturilor interbelice. Tot fazei I de lemn îi mai corespund câteva gropi ce probabil alcătuiesc incinta cu palisadă de lemn: Gr. 1, în partea de V a porţii, în secţiunea D (fără pandant în secţiunea E), respectiv Gr. 11 şi 13 în partea de E a porţii, aliniate perfect cu gropile de implantare a stâlpilor din componenţa porţii propriu-zise. Din păcate, în extremitatea estică a secţiunilor D şi E nu au mai fost identificate gropi similare cu excepţia uneia de formă perfect dreptunghiulară, Gr. 12, cu umplutură din lut galben afânat şi care se opreşte la o adâncime mai mică, astfel încât nu putem preciza dacă este contemporană cu restul elementelor palisadei. Tot în secţiunea D a fost identificată Gr.14 care este practic simetrică cu Gr. 11 şi pare a alcătui două elemente ale aceleiaşi palisade. Concluzia este aceea că sistemul defensiv de pe latura de N a castrului, în faza de lemn, era alcătuit dintr-o palisadă cu două rânduri de stâlpi de lemn ce susţineau valul, probabil un Holz-Erde-Mauer ca la Gilău I3. Resturile valului fazei I nu au putut fi identificate cu certitudine în porţiunea porţii pretoriene datorită aplatizării fireşti a acestei zone. Traseul viei praetoria rămâne acelaşi în faza de piatră prin refacerea a cel puţin două faze ale drumului şi prin completarea valului cu lut foarte bine tasat menit să suporte incinta şi turnurile de piatră edificate peste şanţurile astupate ale fazei I. Concluzia noastră din monografia publicată în 20034 conform căreia fortificaţia în faza de lemn este mai mică a fost corectă, ceea ce face ca aserţiunea general acceptată în istoriografia românească (precum un stereotip) conform căreia suprapunerea celor două faze de piatră şi lemn este identică nu este corectă. De asemenea, impresia potrivit căreia la castrele din Dacia romană nu au fost identificate resturile palisadei şi ale porţilor de lemn, datorită acestei presupuse suprapuneri perfecte este la fel de neconformă cu realitatea. În fapt, este vorba cu certitudine de o deficienţă a metodologiei de abordare arheologică a unor astfel de tipuri de situri. Cazul de la Samum-Căşeiu a demonstrat că porţile de lemn nu se află întotdeauna sub cele de piatră, ca la Gilău de exemplu, ci mai spre interior. Cu alte cuvinte castrul din faza I de lemn este mai mic decât cel de piatră, care nu-l suprapune perfect. O situaţie care cu certitudine este valabilă şi în cazul altor castre romane unde această situaţie nu a fost (încă) demonstrată arheologic. Porta praetoria. Faza de piatră Săpăturile din 2008 nu au adus elemente majore de noutate faţă de situaţia cunoscută în 1987. În secţiunea F a fost identificată incinta de N a castrului precum şi începutul absidei bastionului de V. De asemenea, tot în secţiunea F a fost intersectată latura de E a turnului (estic) de piatră, ceea ce reprezintă principalul element de legătură şi de suprapunere a celor două planuri ale porţii (din 1987, publicat în 2003 şi cel rezultat din săpăturile anului 2008). Cât priveşte via praetoria, aceasta a fost surprinsă în ambele secţiuni D şi E. Canalul de deversare a apei ce trecea prin deschiderea pietonală a porţii de piatră a fost identificat în cele două noi secţiuni într-o formă deranjată, cu cei doi paramenţi de piatră imposibil de precizat. În consecinţă, săpătura noastră nu a relevat decât traseul prezumptiv al canalului care probabil continua până undeva în dreptul viei principalis. Un alt element al fazei de piatră identificat şi în noile săpături sunt trotuarele, realizate dintr-un strat de pietre şi balast acoperit cu un mortar alb de bună calitate şi care au fost dezvelite parţial pe porţiunile din deschidere şi din spatele bastionului vestic. De asemenea, în secţiunea E, între m 6-10, în ultima fază a viei praetoria au fost identificate resturile unui trotuar realizat dintr-un strat compact de mortar cu grosimea de 5 cm. Un alt element corespunzător fazei de piatră îl constituie un număr destul de redus de ţigle şi olane ieşite la iveală în dărâmătura viei praetoria din faza de piatră. O mostră a stratului de dărâmătură presărat cu numeroase ţigle a fost păstrată între m. 8-9 ai secţiunii D. Pe platforma-martor cu ţigle a fost descoperită o ţiglă cu ştampila completă CIB în cartuş. Materialul arheologic aparţinător fazei de piatră a viei pretoriene este extrem de sărac şi constă din ceramică de uz comun, câteva fragmente de sticlă, mai multe cuie şi piroane, două chei din fier, o bilă de praştie din piatră şi un dupondius emis de Marcus Aurelius. Câteva artefacte deosebite au completat în mod fericit cantitatea de material arheologic destul de sărac descoperit în săpătură. Astfel, de pe via praetoria din faza de piatră a ieşit la iveală armătura de fier, păstrată precar, a unei teci de pugio. Tot din aceeaşi dărâmătură a ieşit un fragment din marmoră dintr-un basorelief, reprezentându-l probabil pe Atis. Altă piesă deosebită, dintr-un context arheologic târziu, este un fragment decupat cu foarfeca, dintr-o garnitură de armură de paradă din bronz, reprezentând bustul unui bărbat. Piesa a fost abandonată după decupare şi refolosire în alt scop. De asemenea, s-a descoperit un ac de os pentru cusut şi butonul unui capac de vas cu un graffito incizat cu inscripţia RM. În consecinţă, toate observaţiile şi stratigrafia corespunzătoare fazei de piatră completează observaţiile din 1987. Probabil o săpătură arheologică adecvată şi în cazul altor porţi de piatră din Dacia ar fi condus la rezultate similare celor de la Căşeiu şi Gilău. Este adevărat că o săpătură cu asemenea anvergură, pe deschiderea porţii, spre interiorul castrului şi spre via sagularis este dificilă din cauza stratigrafiei. Aceasta este alcătuită, cum am constatat, în majoritate din stradelele suprapuse ale viei praetoria. Pentru identificarea elementelor palisadei de lemn şi ale porţilor acestei faze tehnica de săpătură recomandată constă - logic - din continuarea săpăturii stratigrafice în humusul antic, sub nivelul viei praetoria din faza I şi evident sub agerul fazei de piatră, ceea ce la Căşeiu s-a realizat cu rezultatele aşteptate.

English Abstract:

Location: Cetăţele (‘Little Fortresses’)

We carried on the investigations into the vicus and the Roman camp – both its wood phase and its stone phase. The excavations identified almost entirely the elements belonging to the defensive system of the wooden phase of the camp on the north side, in the sector Via praetoria. We remark the identification of the wooden palisade making up the vallum, as well as the bastions of the wooden gate for the first time in Romania. The defensive system on the north side of the camp, in its wooden phase, was made up of a palisade with two rows of wooden pillars supporting the vallum. The palisade identified at Samum, consists in two parallel rows of pits with pillar prints in them, symmetrically arranged and at a relatively equal distance between them, both in depth, on the width of the vallum and in length, along the precincts. This situation points to a type of palisade well known in Britain and the Germanic provinces: the opening of the gate, the two towers and the median use the two rows of pillars of the palisade on the width of the vallum. The gate itself is made up of three parallel rows of three pits each, overlaying Via praetoria in the first phase (the early one, Trajan phase). The camp in its first wooden phase is smaller than the stone one that does not cover it perfectly. We documented a situation that is for sure valid also in the case of other Roman camps where this could not be (yet) demonstrated archaeologically.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO