Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Isac | Adriana | Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca | |
Isac | Dan | responsabil | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Marcu | Felix | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca | |
Ţentea | Ovidiu | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca |
Săpăturile arheologice din vara anilor 1996-1997 în vicus-ul militar de la Căşeiu (vicus Samum) au urmărit, cu prioritate, dezvoltarea suprafeţei cercetate în anul precedent, când au fost executate secţiunile S1 şi S2 care au încercat, printre altele, identificarea necropolei. Faptul s-a datorat descoperirii în S2 a unui mormânt-cistă aparţinând unui copil şi care este datat cu o monedă din 177-180 emisă de ora...şul Dolichenium (v. Cronica cercetărilor arheologice. A XXX-a Sesiune naţională de rapoarte arheologice, Brăila, 2-5 mai 1996, p.27 sq.). Trasarea secţiunilor din 1996, numerotate S3-S11 a fost astfel concepută, încât zona cercetată să acopere cât mai riguros spaţiul din arealul cercetat în anul precedent. Rezultatele campaniei din 1996 precum şi cele din anul 1997 (S12-S14), puternic afectate de ploi neobişnuit de intense, cum bine se ştie, nu au confirmat şi existenţa altor morminte în această zonă a vicus-ului. Strategia cercetării, în aceşti doi ani, a urmărit, îndeosebi, lămurirea situaţiei stratigrafice din această parte a aşezării, funcţionalitatea complexelor de locuit identificate, precum şi reţeaua stradală în relaţie cu porta principalis dextra şi praetoria a castrului. Secţiunile au avut dimensiunile standardizate de 17,50 x 2,50 m (ca la S1 şi S2) şi orientarea N-S. S3 a fost executată la vest, iar S4 şi S6 la est, cu martori despărţitori de 0,50 m. Perpendicular pe acestea, la capătul lor sudic, a fost trasată S5, cu aceleaşi dimensiuni. S8 (13 x 1,50 m) a fost executată în prelungirea spre sud a S3 şi perpendicular pe S5. S7-14, executate în 1996-1997 au fost finalizate în partea de nord a secţiunilor amintite, astfel S7 (16 x 2,50 m) şi S10 (8,50 x 2,50 m) perpendiculare pe S3, respectiv pe S2, S4 şi S6, iar S9 (8,50 x 2,50 m) în prelungirea spre nord a S1. Perpendicular pe capătul vestic al S7 a fost trasată înspre nord S11 (10 x 2,50 m). În anul 1997, pentru a apropia cât mai mult zona săpată de drumul roman identificat ca ieşind din porta praetoria, au mai fost executate, cu toată vremea ploioasă ce a persistat practic toată vara, S12 şi S13 (ambele de 17,50 x 2,50 m) în continuarea spre nord a S3, una în prelungirea celeilalte. Paralel cu cele două, la o distanţă de 4 m spre vest, a fost începută şi nefinalizată S14 (17,50 x 2,50 m), aceasta urmând a fi continuată în anul acesta. Suprafaţa investigată (circa 600 mp) este situată la circa 100 m est de castru, între drumurile ce străbat aşezarea şi care ies din porta principalis dextra şi respectiv praetoria. Locuirea în această zonă s-a dovedit intensă, putându-se stabili cu certitudine două faze ale acesteia. Ambele nivele de locuire sunt continue pe întreaga suprafaţă cercetată, profilele prelevate indicând cu claritate acest lucru. Faza târzie este reprezentată de un nivel constant de cultură, situat sub humusul modern, gros de 35-40 cm. Nivelul de locuire amintit este alcătuit dintr-un pământ compact gri-negricios, gros de 30-35 cm, care conţine bolovani mărunţi de râu şi carieră, fragmente de cărămizi şi ţigle, pigmenţi de cărbune şi chirpic, precum şi un foarte bogat material ceramic şi osteologic. Nivelul timpuriu de locuire, sesizat sub forma unui lut gri-gălbui foarte dens şi umed, a fost identificat între adâncimile 0,80-1,20 m, incluzând aici şi un nivel de amenajare pentru a doua fază de locuire. Având o culoare aproape identică cu sterilul şi o consistenţă destul de redusă în material arheologic, limita inferioară a nivelului timpuriu este mai greu de sesizat. Complexele de locuire care aparţin acestei faze, în schimb, se disting foarte clar, atât în stratigrafia orizontală, cât şi în cea verticală. Nivelului I de locuire îi corespund un număr neprecizat de clădiri cu pereţii de lemn, trei cuptoare, precum şi un număr de gropi de par şi respectiv gropi menajere. Trebuie menţionat faptul că aceste structuri arheologice au fost dezafectate încă din antichitate, ele fiind surprinse, mai ales, în stratigrafia orizontală sub forma unor amprente puţin adânci. Clădirile cu pereţii din lemn caracterizează exclusiv locuirea din nivelul timpuriu. Conturul clădirilor este relevat de amprentele pereţilor de lemn şi a gropilor de par cu diametrul de circa 25 cm, al căror aliniament indică traseele unor pereţi. Pereţii clădirilor se îmbină în unghiuri aproape drepte, dar planimetria completă a acestora nu este clară. Astfel, o compartimentare a unei construcţii de mari dimensiuni, a fost identificată în jumătatea vestică a secţiunii S7, a doua compartimentare fiind surprinsă în secţiunea vecină S11. Limita nordică a clădirii este mărginită de o stradelă. Un perete aparţinând, probabil, tot acestei clădiri, a fost sesizat în limita sudică a secţiunii S12, învecinată cu S7. Elemente disparate ale altei construcţii au fost sesizate în partea de sud-est a suprafeţei cercetate, anume în S4, S5 şi S6, la o distanţă de circa 20 m de prima clădire, denumită convenţional "Clădirea 1". Urme sporadice de pereţi, au apărut şi în extremitatea estică a S10 şi în S13, la o distanţă apreciabilă de cele două construcţii amintite. Cuptoarele, descoperite în număr de trei, incluzându-l aici şi pe cel descoperit în 1995 în S1 şi aparţinând primului nivel, au fost dezafectate în perioada romană. Cuptoarele se păstrează, de fapt, sub forma unor amprente groase de circa 5-6 cm şi doar cu conturul marcat. Cuptoarele C2 şi C3 au funcţionat în vecinătatea "Clădirii 1", la o distanţă de aproximativ 4 m. După formă şi dimensiuni par a avea funcţionalitate diferită. Cuptorul nr. 2 se află sub complexul B5 identificat în S7, având fornax-ul rotund cu diametrul de 1 m şi un praefurnium în formă de "omega". Fundul cuptorului este realizat dintr-o peliculă subţire de mortar acoperit cu un strat de cenuşă. În interior a fost descoperit un fragment ceramic şi lama unui cuţit de fier. Cuptorul C3 se află la limita sudică a S12, având dimensiunile mai mari decât precedentul şi, de asemenea, este dezafectat. Praefurnium-ul este în formă de pătrat cu latura de 90 cm, iar fornax-ul are un diametru de 1,40 m. La radere s-a observat un perete median constând dintr-un şir de cărămizi în cant. Nivelul II este mult mai bine reprezentat, având în vedere consistenţa stratului de cultură şi numărul sporit de complexe identificate. În această zonă locuirea este mult mai intensă, fapt argumentat de prezenţa bordeielor, a fântânilor, a reţelei rutiere precum şi a numeroase gropi menajere. Materialul arheologic este bogat şi variat, cuprinzând ceramică uzuală, terra sigillata, ceramică lucrată cu mâna, cărămizi, sticlărie, fibule, monede, numeroase oase menajere. Complexele de "tip B" aveau o parte adâncită în pământ, formă elipsoidală şi pereţii din nuiele lipite cu chirpic. B1 a fost descoperit în secţiunile S2 şi S4, fiind mărginit în exterior de o aglomerare de pietre ("pietrar"). Dovada că acest complex este un bordei, o constituie descoperirea în vecinătate a unei vetre de foc. Pietrarele, identificate şi în cazul celorlalte complexe (B3 şi B4), reprezintă nivelul de călcare existent în momentul utilizării acestor bordeie. Dacă B2 pare a fi funcţionat pentru puţină vreme, B6 a fost identificat sub o stradelă din S12. Bordeiul B7 din limita nordică a S13, identic ca formă şi dimensiuni cu celelalte, are un perete dublu de nuiele lipite cu chirpic. În S12, în partea sudică a stradelei, au fost identificate zece gropi de implantare a unor pari, grupate pe două şiruri a câte cinci, ce urmează un aliniament evident (diametrul de 80-90 cm). Pare a fi o construcţie de mari dimensiuni, posibil un hambar. Lipsa ţiglelor indică faptul că era acoperit cu lemn. Fântânile, cinci la număr, incluzând aici şi G2 descoperită în 1995, sunt contemporane cu bordeiele, funcţionarea lor fiind legată de acestea. Fântânile G7 din S3, G10 din S5 şi G12 din S4 sunt identice ca tehnică de construcţie. Puţurile, cu un diametru de 0,90-1 m au fixate pe fund, în fânza freatică, un butoi fără fund din scânduri de lemn, strânse în loc de doage cu cercuri de nuiele groase de circa 40 cm, tăiate longitudinal. O notă aparte o dă fântâna G12, ce are gura întărită prin trei rânduri concentrice de bolovani. Fântâna G18, săpată până la 2,50 m, cu groapă dreptunghiulară, are fundul îngustat şi rotunjit. După dezafectare, în ea au fost depuse numeroase resturi menajere, chiar pe fund fiind descoperit un ulcior întreg. Aceluiaşi nivel de locuire îi aparţine stradela amintită deja. Avea două etape de folosire, fiind identificate în stratigrafie verticală, sub forma unui strat de balast gros de 50-60 cm. O a doua stradelă, mai târzie, construită din lespezi de piatră direct peste stratul de cultură, a apărut în secţiunile S12 şi S13, relaţia cu sistemul rutier principal fiind deocamdată neclară. În timpul săpăturii efectuate în partea sudică a zonei cercetate, în S5, pe profilele scurte şi începând cu 0,80-0,90 cm, s-a observat că al doilea nivel coboară sub forma unui şanţ în unghi de 40 de grade. Vizibil în stratigrafie orizontală de-a lungul întregii secţiuni, la 0,90 m, a apărut evident că acesta este mai târziu decât toate datele arheologice surprinse. Pentru a lămuri problema a fost trasată S8, în prelungirea sudică a S3. S-a dovedit a fi un şanţ impresionant, secţiunea atingând 2,90 m, unde a apărut balastul de terasă (conţinând şi cioburi romane) şi pânza freatică. Umplutura şanţului constă din straturi succesive aluvionare ce au antrenat şi crengi de mari dimensiuni, fapt care coroborat cu starea de fapt stratigrafică, par a confirma faptul că şanţul nu este roman.