A 64-a campanie de cercetări arheologice sistematice de la Sucidava, cartierul Celei, oraşul Corabia, jud. Olt s-a derulat în intervalul 1-18 iulie 2008. Săpăturile au fost efectuate cu ajutorul studenţilor Univ. Craiova (anul I, specializarea Istorie, din cadrul Facultăţii de Istorie, Filozofie, Geografie), cu sprijinul Primăriei oraşului Corabia şi al MAE Corabia. Cercetările din vara anului 2008 s-au de...sfăşurat în două sectoare: primul (denumit Suprafaţa 2002), amplasat în interiorul cetăţii; cel de-al doilea situat în zona vestică din afara incintei fortificaţiei. Sectorul I Suprafaţa 2002 ocupă un areal de 756 m2, mărginit la V şi S de două construcţii importante, descoperite în urmă cu mai multe decenii: clădirea cu hipocaust şi horreum-ul. În campaniile precedente aici au fost deschise 16 casete (fiecare cu dimensiunile de 6 x 6 m), separate prin martori cu lăţimea de 1 m. În ultima campanie, cercetările au fost continuate, concentrându-se în casetele C1-C3, C6-C10. În plus, zona investigată a fost extinsă prin deschiderea, spre N a altor două casete, C17 şi C18. În caseta C7 au fost identificate, cu ocazia campaniei precedente, o serie de indicii care sugerau descoperirea unei noi încăperi cu hipocaust. Cercetările actuale au permis confirmarea acestei ipoteze şi obţinerea unor informaţii mai complete. Din structura construcţiei s-au păstrat prefurnium-ul, camera cu pile de hipocaust şi porţiuni din pereţii de E şi S. Praefurnium-ul, orientat E-V, perpendicular pe clădire, este aproape pătrat, cu lungimea de 1,40 m, şi lăţimea de 1,35 m. Spaţiul său interior, destinat combustiei, are o deschidere lată de 0,65 m, pavată cu cărămizi de dimensiuni mari (45 x 45 cm) peste care a fost aplicat un strat subţire de mortar alb. Pereţii laterali s-au păstrat pe o înălţime maximă de 0,56 m şi au fost zidiţi din cărămizi cu dimensiunile de 30 x 30 cm. Ei păstrează urmele unor reparaţii. Astfel, peretele sudic are la bază două rânduri de cărămizi suprapuse, peste care a fost amplasat un bloc paralelipipedic de piatră cioplită (măsurând 90 x 26 x 30 cm), în timp ce peretele nordic a fost consolidat pe exterior şi lăţit prin adăugarea unor cărămizi de dimensiuni mai mici. La est de gura praefurnium-ului se păstrează două şiruri paralele formate din cărămizi alunecate spre vest, ceea ce sugerează existenţa unui stâlp de zidărie (dublat probabil de încă unul, poziţionat simetric puţin mai spre sud) pe care se sprijinea un acoperiş uşor, care acoperea şi proteja accesul la instalaţia de foc. Camera cu pile de hipocaust este orientată N-S şi are lungimea de aprox. 5 m. În interiorul său, peste o podea de mortar, conservată doar pe alocuri, (şi identificată la adâncimea de -1,30 m) s-au păstrat urmele a 19 pile de hipocaust, distanţate unele de altele la cca. 0,23 m. La origine, numărul pilelor trebuie să fi fost de minim 32, deoarece ele par dispuse pe cel puţin patru rânduri, fiecare compus din câte opt pile. O parte dintre acestea au fost distruse sau au rămas, deocamdată, ascunse în martorul dintre casete. Pilele sunt realizate din cărămizi pătrate (29 x 29 cm) sau aproape pătrate (24 x 27 cm), legate cu mortar alb şi conservate pe maxim cinci rânduri. Printre pilele de hipocaust, alături de multă cenuşă şi cărbune, au fost descoperite mici fragmente provenite probabil din structura suspensurei, sub forma unor plăci cu grosimea de 4,5-5 cm, realizate din mortar amestecat cu multă cărămidă foarte fin pisată, combinată într-o cantitate mai mică, cu particule având granulaţia de mărimea bobului de orez. Tot aici au apărut fragmente de amforă şi un opaiţ întreg, acoperit cu o glazură galben-verzuie. Spre extremitatea nordică a spaţiului descris, pe aliniamentul şirurilor de pile, s-a constatat prezenţa părţilor inferioare ale unor tuburi de ceramică (trei conservaţi in situ şi fragmente din al patrulea). Piesele sunt poziţionate vertical şi au diametrul de 14 cm. La bază, ele se sprijineau pe câte o cărămidă, zona de contact fiind etanşată cu lut. Tuburile prezintă în perete, aproape de capătul inferior, câte un orificiu rotund, cu diametrul de 4 cm, toate aflate la aceeaşi înălţime şi având aceeaşi orientare. Sistemul permitea astfel circulaţia aerului cald spre zonele superioare ale clădirii. Din structura pereţilor care delimitau încăperea cu hipocaust nu au fost identificate decât trei elemente. La extremitatea estică a fost surprins un fragment din baza unui zid cu lăţimea de 0,50 m, constituit din cărămizi legate cu mortar şi pietriş. După cum sugerează urmele observate în profilul nordic al casetei, un zid oarecum asemănător delimita clădirea şi pe această latură. În sfârşit, limita sudică a încăperii pare a fi marcată de prezenţa ultimei asize a unui zid de piatră orientat V-E, lung de 1,14 m şi lat de 0,50-0,60 m, care pare a se continua spre E, în caseta învecinată, C10. La N de camera cu hipocaust, în caseta C8, am descoperit într-o campanie anterioară, la adâncimea de -1,15 m, urmele unui pavaj constituit din mai multe straturi alcătuite din pietriş, fragmente de cărămizi, dintre care unele sparte pe loc, şi mortar. Nu este clar dacă ceastă structură reprezenta o măsură menită să asigure un mijloc de hidroizolare sau sugerează existenţa a trei faze de reparaţii. Cu ocazia actualei campanii, în structura pavajului, aproape de extremitatea sa sudică, am identificat o cărămidă fragmentară cu ştampila L(egio)VM(acedonica)V(arinia)2. Suprafaţa descrisă se întinde pe toată lungimea casetei (6 m). Spre E, ea este delimitată de un zid de piatră şi mortar, tencuit pe faţa orientată spre zona cu pavaj. În schimb, spre V, ea a fost total distrusă de o groapă de demolare modernă, folosită în timpul primului război mondial pentru extragerea pietrei. Totuşi, în spaţiul acesteia, la adâncimea de -1,40 m, cercetările din acest an au condus la identificarea urmelor unui bazinet alcătuit din cărămizi pătrate (0,40 m), spaţiile de îmbinare dintre acestea fiind etanşate cu o lutuială galbenă. Din întreaga sa structură nu s-a păstrat decât o parte, cu lungimea de 0,80 m, lăţimea de 0,48 m şi înălţimea de 0,24 m. În jurul acestuia s-au descoperit disipate mai multe fragmente de conducte din ceramică. Revenind la suprafaţa pavată, descrisă mai sus, semnalăm că pe toată lungimea acesteia, în structura sa, a fost încastrat un canal lat de 0,30 m, constituit din cărămizi şi orientat aproximativ N-S. Ultima campanie a permis constatarea că acesta se prelungeşte mult spre S (în casetele C6 şi C7), parcurgând un traseu sinuos, care îi permitea să ocolească prin exterior zidul şi praefurnium-ul camerei cu hipocaust, după care îşi continuă drumul, pe aceeaşi direcţie, spre Dunăre. Cercetarea mai amănunţită în caseta C7 ne-a permis constatarea că el este realizat în întregime din cărămizi şi are o deschidere interioară lată de 0,15 m şi înaltă de 0,16 m. Din loc în loc, pe partea exterioară a cărămizilor care formează „capacul” se păstrează urme de mortar amestecat cu cărămidă fin pisată. În totalitate, canalul, cu o pantă uşor descendentă spre fluviu, a fost până acum surprins pe o lungime de 22 m. Faptul că traseul său era paralel cu limita camerei cu hipocaust şi ocolea cu grijă praefurnium-ul acesteia, sugerează că toate aceste elemente constructive au fost contemporane. Desigur că, un asemenea canal, avea rolul de a permite deversarea apei uzate. Dar, de unde provenea această apă? În caseta C18, foarte aproape de capătul nordic al canalului au fost descoperite urme care sugerează prezenţa, aici, a unui bazin care, ceva mai târziu, a fost dezafectat, materialul din care era alcătuit fiind probabil refolosit, încă din antichitate, în alte scopuri. De aceea, din structura bazinului nu s-a mai conservat decât o porţiune din peretele său sudic. Acesta era realizat dintr-un bloc de piatră, perfect şlefuit pe faţa dinspre interiorul bazinului, dezvelit pe lungimea de 1,87 m şi păstrat pe înălţimea de 0,60 m. După dezafectarea bazinului, concavitatea în care acesta fusese amenajat a fost umplută cu numeroase resturi de ţigle şi cărămizi amestecate cu pământ. Peste terenul astfel nivelat a fost realizat un jgheab destinat drenării apei. El este constituit dintr-o succesiune de ţigle romane aşezate în trepte şi parcurge, de la E spre V, un traseu uşor descendent, sub formă de arc de cerc, cu lungimea de cca. 6 m. O porţiune dintr-un jgheab construit exact în aceeaşi manieră a fost descoperită şi lângă zidul care marca limita estică a camerei cu hipocaust, descrisă anterior. Aici, pe o porţiune scurtă, el se suprapune peste canalul din cărămizi, prezentat mai sus, ceea ce constituie încă un argument că aceste jgheaburi reprezintă amenajări mai târzii, datând probabil din ultimul secol de funcţionare a cetăţii romano-bizantine. Cercetările efectuate în perimetrul casetelor C9 şi C10 nu au adus noutăţi semnificative faţă de campaniile precedente3. Reamintim totuşi că în caseta C10 am identificat temelia unui zid cu traseu absidial. El reprezenta latura nordică a unei încăperi situate între vechea construcţie cu hipocaust (dezvelită în urmă cu mai multe decenii de D. Tudor) şi noua clădire cu hipocaust, identificată de noi (descrisă mai sus). Cel puţin din punct de vedere stratigrafic, funcţionalitatea construcţiei cu absidă pare a fi fost anulată de noua construcţie cu hipocaust, care o suprapune parţial. În casetele C1-C3 nu au fost identificate elemente semnificative. Excepţie face o groapă menajeră descoperită în C3, c.1c, la adâncimea de -1,15 m, cu formă aproximativ ovală, în care au fost depuse numeroase fragmente de amfore. Sectorul II Cercetările au avut ca obiectiv identificarea unor elemente suplimentare, legate de existenţa unei pasarele care asigura legătura între poarta de V a cetăţii şi portalul nordic al podului constantinian4. În acest scop, la cca. 30 m E de zidurile de sprijin descoperite în campaniile precedente, au fost deschise două secţiuni paralele, orientate N-S: SI şi SII, cu dimensiunile de 6 x 2 m. În ambele secţiuni, la adâncimi cuprinse între -0,70 şi 1,10 m, au fost descoperite câteva fragmente de cărămizi romane, urme izolate de mortar şi aglomerări de piatră spartă. Printre acestea, se remarcă patru blocuri paralelipipedice de piatră şlefuită, cu dimensiunile de: 20 x 20 x 10 cm; 22 x 23 x 10 cm; 20 x 28 x 18 cm; 26 x 20 x 20 cm. Poziţia lor indică că ele ar putea provei din prăbuşirea zidurilor unei construcţii aflate în imediata apropiere, spre E. În concluzie, cercetările efectuate în vara anului 2008 au conturat existenţa unui complex format dintr-o nouă construcţie cu hipocaust, continuată spre N cu o suprafaţă pavată. La extremitatea acesteia au fost descoperite resturile unui bazin de piatră, din zona căruia pornea spre S, înspre fluviu, un canal de deversare a apei care ocolea clădirea cu hipocaust. În apropiere au mai fost identificate urmele unui mic bazin de cărămidă şi numeroase fragmente de conductă. Toate aceste elemente sunt contemporane. Ele ar putea fi datate în perioada dintre mijlocul secolului al IV- mijlocul sec. V (anul 447) şi pledează pentru existenţa unor terme, necunoscute până în prezent. Sperăm ca cercetările viitoare să aducă un plus de informaţii, atât în legătură cu destinaţia cât şi cu încadrarea lor cronologică.