În anul 2004, au fost continuate cercetările arheologice pe grindul Castraviţa şi în punctul La Ruptură, localitatea Desa, jud. Dolj1. Astfel, după identificarea şi începerea cercetării, în cursul anului 2003, a unei noi movile funerare de tip Basarabi, notată de noi cu sigla T3, în anul 2004 a fost finalizată săpătura, în această movilă, prin deschiderea suprafeţelor S2 şi S42. Totodată, au fost reluate cercet...ările arheologice în sectorul estic al grindului Castraviţa, acolo unde, în cursul anilor 2001 şi 2002, au fost descoperite urmele unei aşezări civile romane şi un mormânt de incineraţie din epoca bronzului, cultura Verbicioara. În punctul La Ruptură s-a făcut o taluzare a malului Dunării, deschiderea de secţiuni sau suprafeţe fiind imposibilă momentan din cauza existenţei în acest punct a unei plantaţii de salcâm. Cercetările arheologice din această campanie3 au continuat, cu o săpătură de control, în tumulul T3, mai exact în suprafeţele S1 şi S3, sub nivelul de călcare al tumulului, pe care ne-am oprit în 2003. Aici, au fost descoperite fragmente ceramice decorate cu măturica, de tip Verbicioara, o fază timpurie, şi altele de culoare neagră cu decor în relief datate tot în epoca bronzului4 care provin de la un sit distrus de tumulul hallstattian. În continuare, a fost deschisă suprafaţa S2, în cadrul tumului T3, cu dimensiunile de 6,3x7,5 m – trebuie menţionat că faţă de anul 2003, martorii în cruce au fost lăsaţi cu grosimea de 1 m, datorită faptului că au fost găsite numeroase cuiburi de lăstuni care au perforat profilele estic şi sudic ale lui S1 şi nordic şi vestic ale lui S3 de aici rezultând şi dimensiunile mai mici cu 0,5 m ale lui S2 comparativ cu S1 şi S3. Aceeaşi situaţie o avem şi pentru suprafaţa S4. În S2, la decaparea stratului vegetal, au apărut câteva fragmente ceramice decorate cu măturica, care au ajuns aici în momentul ridicării mantalei tumulului hallstattian prin distrugerea sitului arheologic din epoca bronzului, dar şi unele de culoare neagră, lustruite, decorate cu caneluri orizontale şi oblice din vremea culturii Basarabi. În acelaşi timp, s-a început şi decaparea lui S4 unde au apărut câteva fragmente ceramice atipice, din epoca bronzului. Şi aici au fost găsiţi şase bolovani din calcar, în colţul nord-estic al suprafeţei, aproape de zona cea mai înaltă a movilei funerare, între adâncimile de -0,18 m şi -0,39 m. După înlăturarea stratului vegetal s-a trecut la săparea unui nou rând de pământ, în S2 ajungându-se la -0,3 m adâncime spre zona centrală a tumulului. În apropierea profilului sudic al suprafeţei au apărut nouă bolovani din calcar. La acest nivel, între bolovanii din calcar, s-au găsit fragmente ceramice hallstattiene de culoare neagră, lustruite, care provin de la vase sparte pe loc din vechime. La dezvelirea celui de-al treilea rând de pământ, în S2, au apărut din nou bolovani din calcar, în apropierea profilului vestic şi în colţul nord-vestic al suprafeţei, grupaţi câte doi, trei şi cinci, între adâncimile de -0,38 m şi -0,67 m - atât la acest rând de pământ cât şi la cel anterior au fost descoperite numeroase fragmente ceramice din epoca bronzului, dovadă a alternării nivelurilor de bolovani de calcar cu niveluri de pământ, în ridicarea mantalei tumulului, prin săparea solului antic din jurul movilei. Concomitent cu cercetarea suprafeţei S2 s-a continuat – aşa cum am precizat mai sus - săpătura şi în S4 prin înlăturarea unui nou strat de pământ, după a celui vegetal. Şi aici au fost identificate patru grupuri de bolovani din calcar, unul în zona centrală a suprafeţei, aflat între adâncimile de -0,38 m şi -0,47 m, unul spre colţul nord-vestic, situat între adâncimile de -0,3 m şi -0,34 m, unul spre colţul sud-estic, descoperit între adâncimile de -0,47 m şi -0,57 m, iar ultimul a fost găsit lângă profilul nordic, între adâncimile de -0,38 m şi -0,41 m. La acest din urmă grup de bolovani de calcar trebuie remarcat un amănut interesant şi anume faptul că patru bolovani au fost aşezaţi pe cant, iar alţi cinci bolovani plaţi au fost dispuşi în aşa fel încât formau un fel de capac. Ţinând cont de descoperirea, în cursul anului 2003, în S1, a unei structuri formate din patru straturi de pietre de râu, de faptul că această structură a fost acoperită cu câţiva bolovani din calcar5 şi de orientarea acesteia, constatăm că acest ultim grup de bolovani din calcar reprezintă un fel de delimitare, spre sud-vest a întregului complex arheologic, format din pietre de râu. Şi în această suprafaţă s-au găsit fragmente ceramice din epoca bronzului şi altele de tip Bassarabi. Tot în S4, în partea nord-estică, lângă profilul nordic, a apărut la adâncimea de -0,45 m, primul strat de pietre de râu, cel superior, care se află în continuarea celui găsit în campania 2003, în S1. De asemenea, în apropierea profilului estic şi la aceeaşi adâncime au fost găsite două fragmente izolate de calotă craniană umană. În S2 s-a continuat săpătura între adâncimile de -0,5 m şi -0,78 m, unde au apărut alţi bolovani din calcar, grupaţi şi dispuşi în formă de arc de cerc spre colţul nord-estic al suprafeţei. Aceşti din urmă bolovani delimitează, mai degrabă, zona funerară a tumulului T3, decât să reprezinte o parte a mantalei acestuia. Lângă profilul sudic al lui S2, la -0,7 m adâncime, a fost găsit izolat, un vârf de lance, depus în mantaua tumulului T3. În colţul nord-vestic al suprafeţei, la adâncimea de -0,74 m şi sub bolovanii de calcar, care reprezintă limita exterioară a lui T3, spre N, a apărut complexul funerar hallstattian CF26, format din fragmente ceramice care provin de la trei vase sparte pe loc din vechime, şi un bolovan din calcar. În S4 s-a descoperit un alt grup de bolovani din calcar, între adâncimile de -0,5 m şi 0,71 m, dispuşi la fel ca şi în S2, în formă de arc de cerc spre colţul sud-vestic al suprafeţei, numai că aici acest grup este mai bine delimitat. Lângă profilul estic al suprafeţei, la o adâncime cuprinsă între -0,7 m şi -0,75 m, a apărut un nou complex funerar CF3, situat foarte aproape de CF17, dar mai sus decât acesta din urmă. Diferenţa dintre cele două complexe funerare este dată de faptul că CF1 a fost depus pe solul antic, iar CF3 în mantaua tumulului T3. CF3 este format dintr-un castron şi o cană, tipice culturii Basarabi. Castronul s-a spart în decursul timpului datorită presiunii pământului, iar cănii îi lipseşte toarta din vechime şi a fost depusă uşor înclinată cu gura spre NE. Tot în S4, lângă profilul nordic, a fost descoperit al doilea strat de pietre de râu, la o adâncime de -0,52 m. Atât în S2 cât şi în S4 au apărut din nou fragmente ceramice decorate cu măturica, caracteristice unei faze timpurii a culturii Verbicioara. În timpul cercetării grupurilor de bolovani de calcar din S2, a fost găsită o fibulă de tip Vaèe, la adâncimea de -0,51 m, spre colţul sud-estic al suprafeţei mult în afara cadrului circular al movilei T3. Fibula a fost depusă în stratul superior al mantalei de pământ a tumului şi reprezintă un indiciu privitor la limita exterioară a acestui strat, care depăşea cadrul circular format din bolovani de calcar. În ceea ce priveşte locul de descoperire al acestei fibule, în asamblul tumului, acesta seamănă destul de mult cu locul de descoperire al fibulei cu piciorul în formă de scut beotic, găsită în cursul campaniei din 2003, în S38, şi ne putem face o imagine referitoare la ritualul funerar. Între adâncimile de -0,9 m şi -1 m s-au găsit, atât în S2 cât şi în S4, numeroase oase de cal, nu, în conexiune anatomică, care au fost depuse pe solul antic înainte de ridicarea movilei funerare T3. Practic, aceasta este adâncimea de la care s-a început ridicarea tumulului T3. Continuându-se săpătura în S2, la -0,94 m adâncime, aprox. în colţul sud-vestic al suprafeţei, a apărut un complex arheologic de dimensiuni apreciabile, notat de noi cu sigla CPL1V însemnând complexul 1 Verbicioara, format din numeroase fragmente ceramice, care provin de la mai multe vase sparte pe loc din vechime şi depuse unele peste altele într-o aparentă neorânduială. Sub aceste fragmente ceramice şi deasupra lor s-au găsit mai multe bucăţi de chirpic, care prezintă urme de făţuială şi de nuiele, provenite probabil de la o locuinţă. Toate fragmentele ceramice sunt decorate cu măturica, unele fiind de culoare cenuşie iar altele cărămizii şi se datează, ca şi cele descoperite în mantaua tumulului, într-o fază timpurie a culturii Verbicioara. Aprox. în partea centrală a complexului au fost găsite două mici grămezi de oase incinerate, care nu ştim, încă, dacă sunt umane. Aici trebuie precizat că şi în cursul campaniei din 2003 s-au descoperit oase incinerate, în S3, în apropiere şi la N de CF19. Iarăşi, un lucru care trebuie subliniat este faptul că tocmai situarea complexului CPL1V sub tumulul T3, l-a salvat de la o distrugere sigură, datorită săpării nivelului hallstattian din jurul movilei pentru ridicarea mantalei acesteia, operaţiune care a dus la afectarea tuturor complexelor din epoca bronzului situate în vecinătate, dovadă fiind numeroasele fragmente ceramice decorate cu măturica, găsite în mantaua tumulului hallstattian. Ceramica recuperată din acest complex este contemporană cu urna de tip Verbicioara, găsită în anul 2001, în sectorul estic al grindului Castraviţa, la o distanţă de aprox. 130 m, în secţiunea SI10. Aici trebuie amintit că în zona dintre tumulul hallstattian şi secţiunea SI/2001 nu s-a descoperit încă material arheologic şi ne referim, în special, la secţiunile SIV/2002 şi SVII/2002. După găsirea complexului Cpl1V s-a constatat că în jurul acestuia şi în profil, după o secţionare făcută pe jumătatea vestică, nu s-a găsit o altă urmă de groapă. La demontarea complexului s-au descoperit din nou numeroase oase incinerate, despre care nu ştim însă dacă sunt umane, aşa cum am afirmat anterior. În stadiul actual al cercetării nu ştim încă dacă micile grămezi de oase incinerate aparţin nivelului Verbicioara sau tumulului hallstattian. După finalizarea cercetării complexului Cpl1V, s-a trecut la demontarea martorilor dintre suprafeţele tumulului hallatattian T3. Astfel, la 0,3 m în interiorul profilului sudic al lui S2, la 2,5 m de profilul vestic şi la o adâncime de -0,65 m s-a găsit un castron de tip Basarabi spart pe loc din vechime, sub care se afla un bolovan de calcar. Acesta îl putem considera, având în vedere adâncimea la care s-a găsit, ca făcând parte din mantaua tumulului. Un alt castron de tip Basarabi a fost descoperit în zona de intersecţie a martorilor, la -0,78 m adâncime, depus tot în structura tumulului. La desfacerea martorului dintre S4 şi S1, la 3,5 m de colţul nord-estic al lui S4, la 0,65 m în interiorul profilului, spre N, la -0,65 m adâncime şi în imediata vecinătate, spre V, a complexului arheologic format din pietre de râu, s-a descoperit o ceaşcă de tip Basarabi depusă, de asemenea, în structura tumulului. Tot în interiorul profilului nordic al lui S4, la 1,7 m de colţul nord-estic al suprafeţei şi la -1,1 m adâncime, a apărut un mâner de sabie din fier, de forma literei "T", la care se mai păstrează două nituri, o amprentă de la plăselele din lemn şi o mică parte din lamă, care a fost îndoită şi ruptă din vechime. Lângă mânerul de sabie, la aceeaşi adâncime, a fost găsită şi o cană de tip Basarabi, căreia îi lipseşte toarta din vechime. Atât mânerul de sabie cât şi cana au fost depuse pe solul antic, aprox. la acelaşi nivel cu cel al oaselor de cal şi, având în vedere distanţa mică faţă de mormântul M5, considerăm că face parte din inventarul funerar al acestuia. Totodată s-a trecut şi la demontarea complexului arheologic format din pietre de râu, mai precis a părţii aflate în martorul dintre S1 şi S4. Sub acest complex a fost găsit, la adâncimea de -1,1 m, mormântul de înhumaţie notat de noi cu sigla M5, pe care-l considerăm mormântul principal al tumulului T3 şi cel datorită căruia a fost ridicată această atât de complexă movilă funerară. La fel ca şi în cazul celorlalte morminte de înhumaţie găsite atât în T3 cât şi în T1/2002 şi T2/2002, şi scheletul acestui mormânt a fost descompletat, probabil, intenţionat, într-un anumit moment al desfăşurării ritualului funerar. Astfel, nu s-au descoperit decât şase vertebre, mandibula, un fragment din calota craniană şi un altul din bazin, toate găsite însă în conexiune anatomică depuse pe bolovani plaţi din gresie. Interesant de remarcat este faptul că acest obicei al depunerii pe bolovani plaţi din gresie îl mai regăsim în cadrul ritului funerar practicat aici şi la cele două castroane găsite în S1, unul sub colţul nord-estic al complexului format din pietre de râu şi al doilea, puţin mai spre E, castroane care au fost sparte pe loc din vechime11. În imediata vecinătate a scheletului, spre NV, a fost descoperită o fibulă fragmentară din fier, decorată cu striuri pe corp şi cu piciorul în formă de plăcuţă triunghiulară, cu un cârlig la unul dintre colţuri. În zona de intersecţie a martorilor, la 0,17 m în interiorul profilului vestic al lui S2, a fost găsită încă o ceaşcă de tip Basarabi, la adâncimea de -0,95 m, care a fost depusă pe solul antic. Această ceaşcă era umplută cu praf de calcar pisat. De asemenea, au mai fost descoperite două fragmente de castron, la 1 m adâncime, în martorul dintre S2 şi S3, aproape de colţul nord-vestic al celei din urmă suprafeţe, depuse tot pe solul antic. În martorul dintre S2 şi S3, lângă colţul sud-vestic al primei suprafeţei menţionate şi la 1,1 m adâncime a apărut un vas de tip Verbicioara, înclinat uşor spre SE, căruia îi lipseşte gura. La fel ca şi în cadrul complexului Cpl1V nu a fost surprins conturul vreunei gropi, solul fiind omogen atât din punctul de vedere al culorii cât şi al compoziţiei. Important de menţionat la acest vas, este faptul că gura a fost ruptă din vechime, în prezent descoperindu-se doar un fragment din aceasta, ceea ce reprezintă un indiciu că la momentul amenajării nivelului hallstattian, în vederea ridicării tumulului T3, a fost afectat într-o măsură redusă şi nivelul din epoca bronzului, dar numai în zona movilei funerare hallstattiene, pe când în vecinătatea tumulului, tot nivelul cu materiale arheologice de tip Verbicioara a fost distrus. Şi acest din urmă vas se încadrează în seria tipologică a urnelor şi chiar dacă în interiorul vasului nu am găsit oase ci numai cenuşă considerăm că nu este exclus să avem de-a face tot cu un mormânt, poate de copil şi ale cărui oase au fost bine incinerate. Vasul are pântecul bombat cu două torţi bandate, dispuse simetric în partea superioară a corpului. În dreapta şi în stânga torţilor, în partea superioară a acestora, se află două proeminenţe conice, la fel ca la urna găsită în sectorul estic al grindului Castraviţa în cursul campaniei din anul 200112. Tot în partea superioară a urnei sunt dispuse simetric două proeminenţe pastilate şi aplicate. Vasul a avut gât evazat şi fund plat, neprofilat. Are culoare neagră şi a fost modelat dintr-o pastă fină, având ca degresant nisip. Din punct de vedre tipologic există unele elemente care apropie acest vas de tipul amforelor din cultura Gârla Mare, cum ar fi gura evazată şi proeminenţele pastilate13, dar forma corpului, torţile şi proeminenţele conice sunt tipice culturii Verbicioara. Ţinând cont de toate acestea, considerăm că acest vas se plasează, din punct de vedere cronologic, la finalul fazei timpurii a culturii Verbicioara, nu cu mult înainte de apariţia culturii Gârla Mare. Având în vedere faptul că în cursul campaniei anului 2001 a fost găsit un mormânt de incineraţie de tip Verbicioara, în sectorul estic al grindului Castraviţa, mai precis în secţiunea SI, am considerat necesar să mai facem încă o verificare, după cea făcută în anul 2002, prin deschiderea secţiunii SVI, în care nu am găsit nimic, şi am mai trasat o nouă secţiune SXV cu lungimea de 7 m şi lăţimea de 2 m, pe direcţia E-V, paralelă cu cele două secţiuni menţionate anterior. Până la adâncimea de -0,6 m s-au găsit numeroase materiale arheologice romane, cărămizi, olane, ţigle şi câteva fragmente ceramice, toate aflate în poziţie secundară. Sub stratul roman au apărut, izolat, fragmente ceramice hallstattiene care provin dintr-un nivel distrus. Aproape de limita vestică a secţiunii, mai precis la 0,68 m de aceasta, şi la -0,78 m adâncime a fost descoperit încă un mormânt de incineraţie, notat de noi cu sigla M2V, care aparţine culturii Verbicioara, o fază timpurie. În pofida eforturilor depuse nu a fost surprins conturul gropii mormântului, atât în plan cât şi în profil, solul fiind omogen din punct de vedere al culorii şi compoziţiei. În interiorul mormântului s-a găsit o urnă, spartă datorită presiunii pământului, dar şi deranjată de o galerie de rozătoare, practic urna a fost recuperată doar în proporţie de 60%, în stare fragmentară. După realizarea desenului de plan s-a lăsat un martor de cercetare orientat N-S şi s-a trecut la secţionarea mormântului. Peste gura urnei a fost depus un castron, cu gura în jos, din care s-a păstrat numai partea superioară, aici trebuie făcută precizarea că atât gura urnei cât şi fundul castronului-capac au fost distruse de nivelul roman de deasupra, la fel ca şi în cazul vasului de tip Verbicioara, găsit sub tumulul T3, nerecuperându-se nici un fragment din aceste părţi ale vaselor menţionate. Castronul-capac, de mari dimensiuni, care acoperea urna până aproape de partea inferioară, este un vas de culoare cafenie cu corp semisferic şi buză uşor îngroşată spre interior, având două torţi bandate, dispuse simetric imediat sub buză. În urnă, depuse peste oasele incinerate, au fost descoperite, o fusaiolă de formă conică, decorată pe partea inferioară, având culoarea cafenie, un fragment de râşniţă cu o puternică urmă de ardere secundară, probabil de la focul rugului, şi un fund de vas înalt tronconic depus cu partea superioară în jos14. În premieră pentru ritualul funerar al culturii Verbicioara avem date referitoare la modul de depunere al oaselor incinerate în urnă. Astfel, la mormântul M2V din SXV, oasele au fost găsite în interiorul urnei, în partea sa inferioară, iar acestea au fost acoperite cu fragmentele calotei craniene, obicei întâlnit cu preponderenţă în cultura Gârla Mare. Urna este foarte asemănătoare, din punctul de vedere al formei, culorii şi dimensiunilor, cu cea descoperită în secţiunea SI/200115. Are fundul plat, pântecul bombat, cu două torţi bandate, dispuse simetric pe diametrul maxim, prin aplicare – o toartă lipseşte din vechime, dar în locul de dispunere se observă cele două cavităţi de prindere ale acesteia care nu au perforat însă peretele vasului. Are culoare cafenie, cu urme de ardere secundară iar pasta este fină, având ca degresant nisip. Decorul constă din striuri paralele şi verticale, dispuse pe toată partea inferioară, începând de la brâul alveolat care înconjoară vasul, pe diametrul maxim. Partea superioară a torţilor este amplasată la nivelul brâului alveolat iar în dreapta şi în stânga torţilor, în partea superioară se află aplicat un motiv decorativ în formă de cârlig, cu vârful în sus, profilat atât pe peretele vasului cât şi pe marginea torţilor, porţiunea aplicată pe peretele vasului se află în partea superioară a acestuia, deasupra brâului alveolat. Din punct de vedere stratigrafic, în această secţiune au fost surprinse două niveluri romane, delimitate de câteva cărămizi şi olane, unul în grosime de cca. 0,35 m, cel superior şi celălalt în grosime de cca. 0,3 m. În punctul La Ruptură a fost descoperită, prin taluzarea malului Dunării, o groapă romană, ce conţinea numeroase piroane din fier. Tot aici, dar pe plajă, a fost găsit şi un fragment de ţiglă romană care mai păstra încă, pe una dintre suprafeţe, o porţiune, probabil, dintr-o ştampilă militară conţinând jumătatea de la un "X", imprimat în pasta crudă şi care ar putea fi asociat cu ştampila legiunii a XIII-a Gemina, a cărei prezenţă a fost documentată la Ratiaria, pe malul bulgăresc al Dunării, dar şi la Desa16. Descoperirea acestui fragment de ţiglă ar putea confirma prezenţa castrului roman de la Desa17, în acest punct şi nu în punctul Castraviţa, situat la cca. 1,5 km mai spre E, unde, probabil, că se află o mică aşezare civilă romană. Cercetările arheologice viitoare vor clarifica această problemă. Având în vedere rezultatele cercetărilor din anii 2003 - 2004 în tumulul T3 de pe grindul Castraviţa considerăm că rămân valabile concluziile prezentate în raportul de săpătură pe anul 200318 conform cărora această movilă funerară este contemporană cu cele descoperite la Basarabi şi Balta Verde, chiar dacă în ceea ce priveşte motivistica de pe ceramică există diferenţe. Totuşi forma vaselor şi tehnica de realizare a decorului sunt identice cu cele de la Basarabi şi Balta Verde. De asemenea, inventarul metalic este în mare parte asemănător cu ceea ce s-a găsit în cele două necropole tumulare menţionate mai sus. Aşadar tumulul T3 de la Desa se datează aprox. în sec. VIII a. Chr. Dar, dorim să insistăm mai mult asupra ritualului funerar practicat, în condiţiile în care acesta nu este suficient cunoscut în urma cercetărilor făcute la Basarabi şi Balta Verde. Cercetările din cei doi ani ne permit să lansăm o ipoteză privitoare la desfăşurarea ritualului funerar. Astfel, într-o primă fază a fost nivelat solul antic dovadă fiind distrugerea gurii vasului de tip Verbicioara, găsit aprox. în zona de intersecţie a martorilor de cercetare, la aceeaşi adâncime cu mormântul M5, şi a altor complexe din epoca bronzului. După această etapă au fost depuse numeroase oase de cal concomitent cu amenajarea mormântului principal M5, cu amenajarea celor două complexe de bolovani din gresie, pe care au fost depuse castroane, din S1, cu depunerea complexului CF1 şi a unei ceşti găsite în apropierea colţului sud-vestic al lui S2. A urmat apoi realizarea cadrului circular din bolovani de calcar, mai bine conturat spre SV, în S4, care practic a delimitat zona funerară. Ulterior s-a trecut la constituirea mantalei, prin depunerea unui prim strat de pământ până la cadrul circular de bolovani din calcar. În acest strat a fost depus majoritatea inventarului funerar, din care se remarcă, în mod special, complexele CF2 şi CF3, precum şi mormintele secundare M1, M2, M3 şi M4. În acelaşi timp cu depunerea acestui strat de pământ, a fost constituit şi complexul din pietre de râu de deasupra mormântului M5, fără însă ca acesta să fie acoperit de pământ. După această fază, a fost depus un nivel de bolovani din calcar, nu compact. Tot în interiorul cadrului circular s-a făcut, la acest nivel, o delimitare specială cu bolovani din calcar, deasupra complexului din pietre de râu şi implicit deasupra mormântului M5. La final, s-a depus încă un strat de pământ, nu ştim exact dacă peste toată movila sau numai pe margine, care a depăşit, în exterior, cadrul circular. Având în vedere însă faptul că scheletul din M5 nu este complet, dar în conexiune anatomică şi că puţinele oase umane găsite în M1, M2 şi M4 sunt, de asemenea, în conexiune anatomică, considerăm că avem toate motivele să credem că a avut loc o descompletare intenţionată a acestor schelete, probabil, chiar în timpul ridicării movilei funerare. Nu împărtăşim ideea că părţi din schelete s-au descompus de-a lungul timpului exprimată de autorii săpăturilor de la Basarabi19 şi Balta Verde20. Dacă s-ar fi întâmplat aşa, nu se poate explica cum, la Desa, atât în T3 cât şi în T1 şi T2, cercetaţi în anul 200221, s-au păstrat în aceeaşi măsură, până în zilele noastre atât oasele mari cât şi cele mici. În ceea ce priveşte complexele de epoca bronzului, stadiul actual al cercetărilor nu ne permite să formulăm concluzii până nu vom vedea care este raportul între descoperirile din sectorul estic şi cel vestic al grindului Castraviţa. De asemenea, vom urmări, în anii următori, să clarificăm ritualul funerar practicat în aceste movile hallstattiene şi, ca atare, vom efectua cercetări, în paralel, atât în punctul Castraviţa cât şi La Ruptură.*