În anul 2008, cercetările arheologice sistematice s-au concentrat în sectorul estic al grindului „Castraviţa” acolo unde, în anul 2007, în secţiunea magistrală SI, a fost descoperit un pilon roman din piatră de râu, cu înălţimea de 1,20 m şi laturile de 0,80 m x 0,80 m. Campania din această vară a reprezentat o regândire a sistemului de săpătură pe acest sector în sensul că am renunţat la secţiuni1 şi am trecu...t la deschiderea de suprafeţe de 6 x 6 m, cu martori de 1 m. Pentru început, săpăturile au fost demarate în patru suprafeţe: C2, C3, C6 şi C7, situate la N de secţiunea magistrală SI/2007. Ideea a fost de a surprinde, şi alte structuri din piatră asemănătoare pilonului descoperit în anul 2007. Concomitent, a fost trasată şi o ultimă secţiune de control, cu orientare N-S, SI/2008, perpendiculară pe SI/2007, la S faţă de aceasta din urmă, cu dimensiunile de 12 x 2 m. După înlăturarea stratului vegetal au şi apărut materiale de construcţii romane (ţigle, olane şi bolovani de calcar cu urme de mortar), cele mai multe, în poziţie secundară dar şi unele, în poziţie primară. Tot în prima zi de lucru, lângă pilonul descoperit în anul 2007, a fost găsit un denar imperial care are pe avers chipul împăratului Nero însoţit de textul AUGUSTUS IMPNERO, iar pe revers, IUPITER CUSTOS. Moneda nu datează pilonul de piatră deoarece a fost găsită în stratul în care a fost săpată fundaţia acestuia, deci, este anterioară. În suprafeţele C2 şi C6 şi în SI/2008, la aproximativ 0,40 m adâncime, au apărut alţi şase piloni din piatră de râu, cu aceleaşi dimensiuni ca ale celui găsit în anul 2007. Aceştia sunt distribuiţi astfel: trei în SI/2008 (spre S faţă de cel descoperit în 2007), şi trei, spre N, unul în C6 şi ceilalţi doi, în C2. Toţi pilonii sunt aliniaţi pe direcţia N-S şi se află la distanţe egale între ei. Ţinând cont de distanţa egală dintre piloni, de aproximativ 4 m, nu este exclusă existenţa a încă doi piloni între colţul sud-estic al suprafeţei C6 şi SI/2007. La săparea celui de-al doilea strat, după înlăturarea celui vegetal, în suprafaţa C2 au fost descoperite, in situ, aglomerări formate din bolovani de calcar, ţigle şi olane. Aglomerările cu bolovani de calcar se află în partea vestică a suprafeţelor C2 şi C6 şi indică traseul zidului demantelat, probabil în epoca modernă, traseu care este paralel cu linia pilonilor de piatră, şi se situează la o distanţă de 7 m, spre V. Grosimea temeliei a fost de 0,80 m. Cele două aglomerări de ţigle şi olane au fost descoperite între zid şi axul pilonilor de piatră şi ar putea provenide de la acoperişul clădirii. Nivelul de dărâmături (format din bolovani de calcar, fragmente de ţigle şi olane) suprapune nivelul de călcare roman al clădirii, aici, în discuţie. Dărâmăturile menţionate au fost identificate la adâncimea de -0,30 -0,40 m. În SI/2007 s-a trecut la dezvelirea totală a pilonului de piatră găsit în campania 2007. Înlăturarea pământului de umplutură, depus în campania 2007 pentru protecţia acestuia, s-a făcut doar pe 0,75 m din înălţimea de 1,25 m, pentru a nu afecta rezistenţa şi poziţia acestuia, având în vedere că solul este nisipos. Cu această ocazie s-a stabilit că cca. 15 cm din partea superioară a acestui pilon s-a aflat deasupra nivelului de călcare roman. Cercetările au continuat şi în SI/2008 care a fost trasată tot ca o secţiune de control, urmând ca din anul 2009 să fie extins (şi la S de SI/2007) sistemul de cercetare cu suprafeţe de 6 x 6 m şi cu martori de 1 m, sistem care să includă şi sondajele de control făcute până în prezent. O dată cu continuarea săpăturilor, s-a constatat că toţi pilonii de piatră descoperiţi în anul 2008, nu mai păstrau partea superioară şi aceasta ne-a făcut să credem că ei au fost distruşi (parţial) odată cu zidul situat la 7 m V şi ale cărui urme au fost identificate în secţiunile SIII/2001, SI/2007 şi SXVI/2006. În suprafeţele C7 şi C6 dar şi în SI/2008 au apărut, izolat, pe nivelul de călcare al construcţiei, fragmente ceramice de la amfore de mari dimensiuni dar şi un fragment de la o cană cu gură treflată, care din punct de vedere cronologic aparţin sec. IV p.Chr. Prin refacerea profilurilor de V şi S, la SXVI/2006, s-a constatat că şi aici apare fundaţia zidului demantelat la care am făcut referire. Traseul acestuia a fost identificat în colţul sud-vestic al lui SXVI/2006, se continuă în profilul vestic al acestei suprafeţe, reapare spre N în SI/2007, în SIII/2001 şi continuă, probabil, pe la V de suprafaţele C6 şi C2, dacă avem în vedere numeroşii bolovani de calcar, cu urme de mortar, găsiţi în suprafaţa C6. Cunoscut fiind volumul mare de muncă cerut de deschiderea suprafeţelor C2, C3, C6, C7 şi timpul limitat avut la dispoziţie, am oprit cercetările în C2, C3 şi C6 ca şi în SI/2008, la adâncimea de 0,40 m, unde am identificat nivelul de călcare roman şi pe care l-am conservat provizoriu, cercetările urmând a fi reluate în campania din 2009. Singura casetă în care cercetările arheologice au continuat până la solul viu a fost C7. Aici, a fost descoperit parţial pavajul construcţiei romane, format dintr-un strat subţire de pietriş, vizibil mai ales, lângă profilul vestic şi în apropierea pilonilor. Acolo unde săpătura a coborât până la adâncimea de 0,60 m au apărut numeroase fragmente ceramice de tip Basarabi şi Verbicioara, deranjate de săpăturile romane. Rezultatele cercetărilor din acest an confirmă presupunerile din campania 2007 conform cărora locuirea romană a deranjat complexele funerare atât din prima epocă a fierului (cultura Basarabi), cât şi din epoca bronzului (cultura Verbicioara). În concluzie, ipoteza care poate fi lansată în stadiul actual al cercetărilor vizează existenţa a două construcţii (una în continuarea celeilalte) sau a unei singure construcţii de mari dimensiuni (cca. 32 m lungime) orientată pe direcţia N-S, sprijinită, probabil, la faţadă, pe piloni de piatră de râu, iar latura din spate, pe o fundaţie groasă de 0,80 m, situată la 7 m V de linia pilonilor şi ale căror urme au fost identificate (deocamdată) în suprafeţele C2 şi C6. Cercetările vor continua în 2009. Având în vedere eroziunea provocată de Dunăre şi surparea permanentă a malului în punctul „La Ruptură” unde, în anii anteriori, au fost descoperite mai multe morminte romane de incineraţie, cercetările arheologice au continuat aici, având caracter de salvare. În acest sens s-a trecut la realizarea unei secţiuni de taluzare a malului Dunării, ocazie cu care a fost identificat un alt mormânt de incineraţie roman fără să se obţină date concludente privitoare la contextul arheologic. Mormântul a fost găsit la aproximativ 80 m E, de grupul de morminte de incineraţie identificate în sector, în anul 2005. Inventarul funerar al acestuia se compunea din două urcioare2, un opaiţ fragmentar şi o fibulă din bronz3. Şi aici, cercetările arheologice vor continua în anul 2009 pentru a salva ceea ce se mai poate, deoarece avem de-a face, sigur, cu o necropolă, distrusă în majoritate de Dunăre, necropolă care nu este exclus să fi aparţinut aşezării din punctul „La Ruptură”.