Cetatea Severinului se află situată în apropierea Dunării, pe prima terasă a fluviului, la o distanţă de 15 metri nord de Bulevardul Dunărea, 100m nord-vest de clădirea Teatrului Theodor Costescu şi 100m sud-vest de clădirea Colegiului Naţional Traian. Primele informaţii despre săpături întreprinse în zona ruinelor cetăţii Severinului le datorăm contelui Fernando Luigi de Marsigli1, colonel genist în armata au...striacă care, la sfârşitul secolului al XVII-lea, efectuază câteva sondaje şi ridică primul plan topografic al cetăţii medievale. După foarte mult timp, în 1835, Grigore Pleşoianu, profesor la şcoala din Cerneţi, atras şi el de ruinele cetăţii Severinului, întreprinde lucrări de restaurare a unor porţiuni din zidurile care erau vizibile şi deschide chiar câteva secţiuni pentru cercetarea acestora2 însă rezultatele săpăturilor întreprinse de el nu au fost decât sumar consemnate. Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea acţiunile de cercetare la cetatea Severinului sporesc considerabil, astfel că, între 1856-1858, inginerul oraşului Turnu Severin, Al. Popovici, întreprinde şi el câteva săpături aici, iar în 1865 guvernul francez însărcinează o comisie arheologică în vederea cercetării ruinelor cetăţii3. Alte sondaje vor fi efectuate în 1867 de Al. Treboniu Laurian4, Cezar Bolliac 18695 şi Gr. Tocilescu, între 1886-1889. Cercetările sistematice la Cetatea Severinului vor debuta în 1936, graţie lui Al. Bărcăcilă şi vor continua, an de an, până în 19446. În perioada 1965-19697 săpăturile, coordonate de Mişu Davidescu, s-au concentrat în special pe latura de sud a fortificaţiei, dar şi anumite porţiuni din incinta exterioară de est ( cele două contraforturi şi zidurile care se prelungesc către Dunăre) şi cea de vest, în paralel cu lucrările de restaurare începute din 1966, în special la turnul de nord-est8. Întrerupte din nou vreme de trei decenii, săpăturile în Cetatea Severinului vor fi reluate în 1989, când vor fi efectuate câteva sondaje de verificare, în zona incintei exterioare de est şi a turnului intermediar de pe latura de est unde au fost întreprinse şi lucrări de restaurare a zidurilor. Obiectivul cercetării din 2011 a fost obţinerea tuturor informaţiilor privind etapele de construcţie şi evoluţia fortificaţiei precum şi înregistrarea datelor privind stratigrafia sitului, complexele şi materialele arheologice identificate în urma săpăturilor efectuate. Sector A I - curtina de nord şi jumătatea de nord a curtinelor de est şi vest. Au fost efectuate prospecţii electrice realizate cu rezistivimetrul automatizat Scintrex SARIS şi cabluri inteligente ICS 1 (separaţia între electrozi 1m) constând în realizarea a 7 profile cu lungimea de 25 m şi dublate de profile magnetometrice realizate cu Gradinometru Scintrex EnviGrad pe aceleaşi coordonate cu cele de rezistivitate electrică. Rezultatele prospecţiilor au relevat adâncimea maximă a stratului arheologic, anomalii corespunzătoare unor zone compacte de material de construcţie sau anomalii specifice asociate unor complexe arheologice de tipul gropilor. Cercetarea arheologică a debutat prin deschiderea unei secţiuni de control stratigrafic, S1/2011, cu dimensiunile de 16 x 2 m, orientată nord-sud, în care săpătura a fost realizată cu mijloace manuale. Secţiunea a fost împărţită în 8 carouri cu dimensiunea de 2 x 2 m, numerotate de la sud la nord cu cifre arabe. Nu au fost identificate complexe arheologice iar din punct de vedere stratigrafic săpătura a confirmat rezultatele prospecţilor electromagnetice şi magnetometrice. Sp. I/2011, cu dimensiunile de 18 x 10 m, orientată nord-sud, la adâncimea de 1,3m, s-au conturat trei complexe: G2/2011, L2/2011, în jumătatea de est a suprafeţei şi C1/2011 în colţul de nord-est al Sp.I/2011, considerat iniţial un cuptor cu boltă din piatră, însă după golirea umpluturii până la adâncimea de 0,5 m, de la care s-a conturat complexul, am realizat că avem de-a face cu o fântână cu diametrul de 2,3 m şi pereţii realizaţi din piatră şi cărămidă legată cu mortar de var. După conturare complexele au fost săpate în crossection pe direcţia nord-sud, fiind golită jumătatea de est. G2/2011 - complex conturat la adâncimea de 1,30 m, calculată faţă de cota 0 (colţul de nord-est al S1/2011), având dimensiunea de1,7 x 1,55 m, orientat nord-sud. În partea de est a G2/2011, la adâncimea de 0,2 m au apărut câteva pietre dispuse organizat, iar din umplutura gropii, pigmentată cu cărbune şi chirpic ars au fost recuperate câteva oase de animale şi fragmente ceramice arse secundar. Baza acestei gropi, a fost surprinsă în centru la adâncimea de 0,7 m, complexul prezentând două faze de umplere delimitate de o lentilă de cenuşă cu o grosime ce varia între 0,02 şi 0,06 m care în centru atingea adâncimea de 0,5 m. Întrucât sub adâncimea de 0,7 m continua să apară un pământ pigmentat cu fragmente de cărbune ne-am adâncit cu încă 0,1 m pe întrega suprafaţă, adâncime la care am surprins în partea de nord-est a gropii părţi din membrul inferior drept al unui defunct iar după adâncirea spre centrul gropii, cu încă 0,1 m, am dezvelit oasele bazinului şi ale toracelui. Defunctul (M1) a fost depus în groapă pe partea dreaptă cu craniul uşor ridicat, spre marginea de sud a gropii, având bărbia înclinată spre torace. Membrele superioare întinse spre nord-est şi încrucişate iar membrele inferioare despărţite, membrul inferior drept arcuit din genunchi. Nu au fost identificate obiecte de inventar funerar. După golirea jumătăţii de vest a G2/2011 şi adâncirea cu încă 0,1 m de la baza complexului, am suprins la -0,80m un alt schelet uman (M2), orientat vest-est, depus pe spate, cu membrele superioare aşezate pe torace iar membrele inferioare apropiate şi întinse până lângă craniul M1. În partea stângă a toracelui a fost identificat un denar din argint emis de regele maghiar Andrei al II-lea (1205-1235), singurul obiect din inventarul M2. În urma observaţiilor stratigrafice înregistrate, complexul G2/2011 suprapune parţial groapa comună a M1 şi M2, fără să fi deranjat scheletele vreunuia din defuncţi. De asemenea, apreciem că după săparea gropii de mormânt a fost depus defunctul orientat vest-est (M2), în cazul căruia s-a respectat ritualul de tradiţie creştină iar la capătul de est al gropii a fost pur şi simplu aruncat al doilea defunct (M1), după cum sugerează poziţia acestuia. C1/2011 - Iniţial complexul, cu diametrul exterior de 2,3 m, a fost interpretat ca reprezentând baza unui cuptor circular cu pereţii din piatră şi cărămidă având în vedere cantitatea mare de arsură prezentă la suprafaţa acestuia în momentul conturării. După realizarea crossection-ului pe direcţia nord-sud şi golirea jumătăţii de est, începând de la 0.5m adâncime, de la nivelul la care s-a conturat, nu am mai putut păstra profilul crossection-ului ca urmare a faptului că umplutura alcătuită din piatră, cărămidă, arsură şi cărbune era instabilă. În acest fel am procedat şi la golirea jumătăţii de vest până la adâncimea de 0,5 m, după care am continuat golirea complexului realizând că acesta este de fapt o fântână cu peretele gros de 0,3 m zidit din piatră şi cărămidă legată cu mortar de var. L1/2011 - Complexul a fost conturat iniţial sub forma unei gropi ovale cu dimensiunile de 2 x 1,75 m, pe direcţia nord-sud/est-vest, însă după efectuarea unui crossection pe direcţia nord-sud şi golirea jumătăţii de est am constatat că acesta se continua către nord cu încă 3,2 5m. La conturare acest aspect nu a putut fi sesizat întrucât partea de nord a complexului a fost nivelată cel mai probabil după dezafectarea acestuia cu un strat de umplutură alcătuit din nisip, pietriş şi piatră în care au apărut extrem de rar fragmente ceramice sau urme de cărbune şi spărtură de cărămidă. Sp. II/2011, cu dimensiunile de 16 x 5 m, orientată nord-sud; la adâncimea de 1,30m, pe latura de est a Sp. II/2011, corespunzătoare carourilor 3 si 4 B a fost identificată o groapă, G1/2011, cu dimensiunile de 2,85 x 2,6 m, săpată în steril, cu excepţia laturii de sud-est unde suprapune primul strat de cultură (I). Adâncimea maximă a complexului în centru a fost de 1m iar din umplutura care a conţinut multă cenuşă şi cărbune au fost recuperate şi trei monede, două emise de regele maghiar Matia Corvinul (1458-1490), cea de-a treia de Vladislav al II-lea al Ungariei (1490-1516). Sp. III/2011, cu dimensiunile de 8 x 7 m, orientată est-vest; la adâncimea de 0,85 m, în dreptul carourilor 1 E, F s-au conturat resturile unei vetre (V1) alcatuită din trei straturi de caramidă suprapuse, cel din partea superioară dispus semicircular realizând astfel gardina vetrei, cu dimensiunile de 1 x 0,5 m pe direcţia est-vest/sud-nord, care intra în profilul de sud. La adâncimea de 1,5 m, în zona corespunzatoare carourilor 5 A, B si 6 A, B am identificat o vatra din lut cu gardină din piatră şi caramidă (V2/2011), cu dimensiunile de 0,8 x 0,6 m, orientată est-vest. Dupa dezafectare, piatra şi căramida ce alcatuiau gardina vetrei au fost împraştiate pe toata suprafaţa acesteia dar şi spre sud unde am surprins multa cenuşa în care se mai puteau vedea alveolele produse de imprimarea pietrelor pe suprafaţa vetrei. În colţul de sud-est al suprafeţei, corespunzator carourilor 1A, B şi inceputul caroului 2A am surprins o prelungire a zonei utilizată pentru exploatarea stratului de loess, identificată în Sp. II/2011, a cărei adâncime maximă a fost întregistrată la 2 m. Sp. IV/2011, cu dimensiunile de 9 x 7 m, orientată est-vest, împărţită în carouri cu dimensiunea de 1 x 1 m numerotate pe directia sud-nord de la 1 la 7 iar pe directia est-vest fiecarui carou corespunzandu-i o litera de la A la I. La adancimea de 0,5 m, în colţul de nord-vest al suprafeţei, corespunzător carourilor 3-7 H-I, am surprins urme de incendiere constând din lemn carbonizat, pietre vitrifiate şi o mare cantitate de cenuşă, resturile unei vetre din lut (V7), amenajată pe un strat de pietre (Pl. VIII/2). În profilul de nord se observa la adâncimea de 0,5 m o vatră din lut (V4) cu o grosime de 0,15 m, flancată spre est de un bloc de calcar, motiv pentru care în vederea dezvelirii acestui complex am deschis spre nord o casetă cu dimensiunile de 2 x 2 m, denumită CA1/2011. O situaţie similară am înregistrat şi profilul de vest al Sp IV/2011, corespunzător caroului 7, unde la adâncimea de 0,4m am identificat o vatră (V6) alcătuită din trei rânduri de cărămizi suprapuse, pentru dezvelirea integrală a acestui complex fiind necesară executarea altor două casete cu dimensiunile de 2 x 2 m, CA2/2011, respectiv CA3/2011. La adâncimea de 1,4 m în zona corespunzătoare carourilor 3-7 H-I, a fost conturat parţial complexul de tip locuinţă (L2/2011), care se adânceşte până la 2,5 m intrând în profilul de vest. Latura de est a complexului, aproape de care am identificat o vatră din lut (V8) cu dimensiunile de 0,7 x 0,5 m, a fost săpată în trei trepte în stratul de loess, pe treapta cea mai de jos, la adâncimea de 2 m identificând şi o groapă de stâlp, cu diametrul de 0,3 m, al cărei contur în partea superioară era delimitat de pietre de râu, aşezate cel mai probabil pentru a stabiliza eficient stâlpul de sustinere al acoperişului. Sector A II - spaţiul dintre turnurile laturii de nord ale primei incinte. În sectorul A II a fost deschisă Sp. VI, cu dimensiunile de 12 x 12 m, în perimetrul dintre turnurile de nord ale primei incinte. Au fost identificate două ziduri, paralele, situate la o distanţă de aproximativ 1 m unul de celălalt, dispuse est-vest şi asigurând legătura dintre turnuri. Rolul acestor ziduri, a căror grosime depăşeşte 2m, lucrate din piatră de munte legată cu mortar de var, a fost acela de a consolida apărarea zonei de nord a cetăţii, extrem de vulnerabilă, întrucît aici au funcţionat şi porţile de acces în cetate, identificate de asemenea în timpul cercetărilor efectuate în perioada amintită, pe traseele ambelor ziduri de incintă (zidul 1 şi zidul 2). Aceste porţi de acces au avut o deschidere de aproximativ 2,5 m, după cum demonstrează blocurile de calcar utilizate ca baze pentru ancadramentele lor. Ulterior, la circa 3 m nord de zidul 2 al incintei de nord a fost construit al treilea zid de incintă (3) la mijlocul căruia s-a păstrat o intrare cu deschiderea de 1 m, folosită pentru accesul în turnul de formă rectangulară, cu dimensiunile de 6 x 4,5 m, construit în exteriorul zidului 3 de incintă. Sectorul B - spaţiul dintre zidul primei incinte şi zidul incintei a doua. Sectorul B a fost împărţit în 3 subsectoare (1. Subsectorul de vest (B1), 2. Subsectorul de nord (B2), 3. Subsectorul de est (B3). În subsectorul B1 au fost deschise 3 suprafeţe: Sp. V/2011, Sp. VII/2011, Sp. VIII/2011 în care nu au fost identificate complexe arheologice. În subsectorul de nord (B2) a fost deschisă suprafaţa Sp. IX/2011, în care, la adâncimea de 1,5 m a fost identificat un turn de poartă, cu dimensiunile de 6,5 x 4,5 m, pe direcţia S-N, având în prelungire, spre nord, către zidul celei de-a doua incinte, două ziduri paralele, groase de 0,5 m păstrate pe o înălţime maximă de 0,7 m. Aceste ziduri care au făcut parte din rampa de acces în turn, dinspre nord, au fost dezafectate, ca de altfel întreaga construcţie, în secolul al XV-lea, când s-a început construirea celui de-al doilea zid de incintă. Materialul provenit din dărâmătura pereţilor turnului şi rampei de acces fiind folosit ca umplutură pentru nivelarea întregului spaţiu intermediar al laturii de nord. Poarta de intrare în turn a fost blocată, dinspre interiorul cetăţii, cu un zid gros de 0,4m care să susţină umplutra din piatră de munte, blocuri de calcar de mari dimensiuni şi chiar părţi din ancadramentele porţilor zidului 1 şi 2 ale incintei de nord.