Situl este amplasat în centrul Municipiului Focşani - Piaţa Unirii şi Grădina Publică din localitate, la aproximativ 55 m altitudine faţă de nivelul mării, pe malul drept al gârlei Milcovelul, trasă la 1482 de Ştefan cel Mare, odată cu stabilirea hotarului dintre Moldova şi Ţara Românească pe Milcov. Cele două părţi ale oraşului erau situate de o parte şi de alta a graniţei ce despărţea Moldova de Muntenia, l...oc numai bun pentru ridicarea unei mănăstiri fortificate şi bine întărită de către un domn muntean; Este un sit arheologic de Ev Mediu timpuriu şi târziu, ţinându-se cont de descoperirea din acest an, a incintei fostului Ansamblu Mănăstiresc „Sf. Ioan Botezătorul”, ce aparţine de biserica cu acelaşi nume. În zona în care s-au desfăşurat cercetările, se găsesc încă trei obiective de interes judeţean şi naţional, enumerate mai sus. Este vorba de o zonă în care istoria medievală a vechiului târg a Focşanilor este reprezentativă prin aceste obiective şi împreună cu descoperirile ce au avut loc, încă din anul 2005 la Ateneul Popular - Focşani. Au fost efectuate cercetări arheologice preventive, cât şi o supraveghere arheologică între anii 2005 - 2006, la Ateneul Popular, unde au fost descoperite materiale arheologice de Ev Mediu (publicate în Cronica Cercetărilor Arheologice), urmate de un sondaj arheologic în anul 2006, efectuat în Grădina Publică, cu descoperirea altor materiale arheologice. Cercetările arheologice preventive din acest an au vizat Ansamblul Mănăstiresc ,,Sf. Ioan Botezătorul”, mănăstire ctitorită de Grigore Gheorghe Ghica al II-lea, între anii 1661-1663 (în prima sa domnie), pe teritoriul Munteniei, exact pe graniţa dintre cele două ţări: Moldova şi Ţara Românească. În ceea ce priveşte relaţia cu mediul, punctul respectiv se află într-un perimetru în care nu există nici un pericol de afectare, deoarece spaţiul respectiv face parte din Grădina Publică a Municipiului Focşani (grădină devenită publică între anii 1865-1866) şi este în apropierea tuturor obiectivelor cuprinse în Lista Monumentelor Istorice din microzona istorică a Pieţii Unirii. Starea de conservare atât a sitului, cât şi a celorlalte obiective este în general, bună. Este vorba de un sit arheologic medieval caracteristic pentru dezvoltarea urbană a târgului Focşani (zona ce cuprinde Piaţa Unirii şi Grădina Publică – cu cele mai vechi amenajări edilitare ce au aparţinut de fosta mănăstire (sec. al XVII-lea) şi cu reţeaua de olane, principala reţea de alimentare cu apă a Focşanilor în sec. al XIX-lea.). În acest perimetru se mai găsesc: Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, Ateneul Popular, Casa de Cultură a Sindicatelor, Arhivele Statului – filiala Vrancea (sec. al XIX-lea), clădirile Primăriei Focşani şi ale Consiliului Judeţean Vrancea. În apropierea acestei zone se regăsesc bisericile „Precista” (biserica fostei mănăstiri cu acelaşi nume), „Adormirea Maicii Domnului” – Biserica Donie, „Sf. Dumitru” – uzină (sec. al XVIII-lea) etc. Pe parcursul cercetării s-a urmărit: - Identificarea întregului spaţiu al Ansamblului Mănăstiresc „Sfântul Ioan Botezătorul” din Focşani; - Identificarea materialelor arheologice (ceramică, fier, sticlă, obiecte diferite, monede, tezaure, morminte cu sau fără inventar etc.); - Identificarea construcţiilor anterioare celor existente (fundaţii, zidării, pivniţe sau beciuri, zidul de incintă etc.); - Identificarea altor elemente care să confirme existenţa unei mănăstiri în acest spaţiu, de jur-împrejurul actualei biserici, cu întreaga sa compartimentare şi utilizare a fiecărei incinte, a întinderii şi bogăţiei despre care se vorbeşte, cât şi a principalului ei rol de apărare – refugiu din calea tătarilor şi a altor năvălitori; - Identificarea principalei reţele a conductei de olane ce traversează întreaga piaţă a oraşului; - Relevarea planimetrică a zidăriilor descoperite; -Stabilirea caracteristicilor constructive ale fundaţiilor şi ale zidăriilor respective; - Stabilirea etapelor constructive şi cronologice ale construcţiilor relevate; - Alte elemente definitorii ale întregului ansamblu mănăstiresc. S-a efectuat cercetarea arheologică preventivă la excavarea manuală a pământului din terenul afectat pentru lucrările de refacere a perimetrului istoric, în zona grădinii şi a bisericii, pe cca. 1.000 m2, în cele 13 secţiuni trasate (SI-SXIII), până la adâncimile de -1 -2,20 m (până la pământul galben, respectiv sub fundaţiile mănăstirii), cât şi în cele nouă casete cercetate, numerotate cu C1-C9, săpate de asemenea, până sub fundaţiile mănăstirii şi până la pământul galben. Au mai fost cercetate şapte casete, trasate manual în dreptul altarului, cât şi două secţiuni trasate mecanizat, în dreptul Hotelului „Unirea”; în una s-a descoperit bolta unui beci (pivniţă) de dimensiune mare, ce corespunde şi se continuă şi în cea de-a doua secţiune trasată mecanizat. Complexe construite (zidite din bolovani, cărămizi sfărâmate şi mortar): - un beci (pivniţă) ce apare boltit în cele două dintre laturile trasate dinspre Hotelul ,,Unirea” spre piaţă, beci aparţinând secolului al XIX-lea; - fundaţie cu zidărie pe latura estică (în zona cimitirului) ce merge dinspre colţul sud-estic spre Grădina Publică, fundaţie aparţinând vechii mănăstiri de călugări greci din sec. al XVII-lea - şi despre care nu se ştia că există, dar care, din păcate, nu a putut fi delimitată cu exactitate; - două colţuri ale vechii mănăstiri, pe laturile de SE şi SV, ce se termină în două semicercuri spre exterior cu decroşuri imperfect lucrate şi aproape pe toată lungimea cercului şi care închid spre interior prin două turnuri perfect zidite, de apărare - control şi refugiu de sec. XVII, în care se văd perfect urme ale cutremurelor de pământ ce au zguduit zona, dar care au rămas totuşi intacte. Turnul de pe latura sud-vestică a fost folosit ulterior (în sec. al XIX-lea) ca „umblătoare” - „plimbătoare”. - mănăstire zidită (ziduri înalte de peste 6 m) şi fortificată (turnurile cu deschizătura în zid pentru a putea ochi cu arma - fortăreaţă), întărită (contraforţii de pe latura nordică - graniţa dintre cele două ţări) şi considerată cea mai frumoasă şi impunătoare construcţie de graniţă şi din oraşul Focşani; - fundaţiile de interior şi de exterior ale turnului-clopotniţă a lăcaşului, în secţiunea trasată pe pridvorul bisericii (SVII); - conductele de olane (apeductele Focşanilor), considerată cea mai importantă reţea de alimentare cu apă în sec. al XIX-lea, ce apare pe toată suprafaţa cercetată din Piaţa Unirii – şi care taie fundaţia turnului - clopotniţă din SVII; conductă ce s-a descoperit şi în secţiunile trasate de pe altar şi de pe diagonala bisericii, la întretăierea dintre naos şi altar; - fundaţiile zidului de incintă pe colţurile spaţiului mănăstiresc, cât şi în unele secţiuni trasate pe naosul şi pronaosul bisericii, de pe laturile nordică şi sudică, fundaţii de asemenea cu decroş exterior, ce au în unele locuri o grosime de peste 3,10 m şi în general de 1,10 m; - peste 27 de fundaţii de interior (ale chiliilor sau ale stăreţiei sau ale altor încăperi cu diferite funcţionalităţi etc.); - locul exact al grădinii (în faţa altarului) în afara spaţiului construit şi zidit al mănăstirii şi care era foarte întinsă; - cimitirul cu peste 15 morminte (M1-M15) cercetate şi mai puţin cercetate (unele rămase în secţiune) şi care sunt de călugări şi/sau de slujitori ai lăcaşului de cult ce au populat biserica în trecut. Elemente de inventar: au fost descoperite următoarele materiale importante din punct de vedere arheologic: - monede turceşti (accele), austriece (kreutzeri) şi româneşti, de la 1896-1940 atât din mormintele cercetate, cât şi din pământul săpat în secţiuni şi casete; - ceramică de foarte multe tipuri reîntregibilă şi neîntregibilă aparţinând secolului al XVII-lea descoperită în toate secţiunile şi casetele trasate, cât şi ceramică amestecată de sec. XVII şi XIX descoperită într-o cantitate foarte mare, în turnul de pe latura sud-vestică (în „umblătoare”) şi care este de formele: străchini, căni, ceşti, farfurii, pahare etc. - pahare şi vase din sticlă irizantă aparţinând secolului al XVII-lea, cât şi multe toarte şi funduri de pahare şi cofere sau ceşti; fragmente de farfurii din porţelan fin, de culoare albastră, de import şi care sunt foarte diferit pictate manual; - pipe (lulele) de factură turcească de multe forme şi mărimi ce sunt întregi şi fragmentare; - foarte multe fragmente de olane sau olane întregi din toate secţiunile trasate ceea ce ne facem să credem că pe acest loc, undeva în interiorul mănăstirii, se ,,lucrau” aceste olane găsite sau chiar cărămida arsă sau în bună stare ce a fost scoasă din secţiuni, în condiţiile în care locul respectiv era transformat într-un atelier de prelucrare a ceramicii fine sau grosiere sau existenţa unei „şcoli” de meserii (la nivelul secolului al XVIII-lea - XIX-lea); - două tipuri constructive de cărămizi utilizate în zidăriile descoperite; - tipuri de obiecte din fier cum sunt: cuie, piroane, cătuşe, lacăte, chei, un topor - ciocan din fier care era utilizat, probabil, ca armă de luptă - apărare în cazul atacurilor de orice fel; - cahle de diferite forme şi mărimi, fragmentare sau bucăţi întregi, de culori şi ornamente deosebite (păsări, flori etc.) şi chiar fragmente de cahlă din terminaţiile de sus sau de jos ale sobelor sau de la alte construcţii - „şemineuri” -; câteva obiecte de podoabă (cercei, agrafe de păr sau butoni din bronz, aparţinând secolului al XVII-lea, dar şi din sec. al XIX-lea, la unele dintre mormintele cercetate; unele dintre ele aveau numai monedă turcească; - alte obiecte importante din punct de vedere arheologic şi care îmbogăţesc patrimoniul muzeal. Elemente de cronologie relativă şi absolută (inclusiv analogii relevante): - au fost descoperite în mod cert construcţii de sec. XVII care apar pe toată suprafaţa cercetată şi care aparţin spaţiului zidit mănăstiresc (ale călugărilor greci); - există o etapă a mănăstirii (o biserică ulterioară cu înmormântări - de sec. XVIII) sau o fostă biserică care a existat înaintea mănăstirii (la începutul secolului al XVII-lea?) prin mormintele descoperite sub fundaţiile mănăstireşti, cât şi în afara acestora; - funcţionalitatea clară a fostei mănăstiri ca biserică, la nivelul secolului al XIX-lea; - construirea întregii reţele de olane (conducta principală) la nivelul secolului al XIX-lea având funcţionalitatea principală de alimentare a oraşului cu apă potabilă din mai multe părţi şi spre mai multe locaţii din împrejurimi. În concluzie, întreg spaţiul pieţei şi al grădinii publice (devenită publică între anii 1865-1866) a funcţionat permanent până în zilele noastre, fiind importantul centru de desfăşurare al relaţiilor comerciale - prin drumuri de legătură, pivniţe, tuneluri etc. între cele două ţări de graniţă. Au rezultat resturi ceramice întregibile şi neîntregibile de tipul: străchini, căni, borcane, farfurii, ceşti, opaiţe (şfeşnice), platouri de uz comun, cât şi de factură străină (de import - din ceramică albastră şi verde), pentru uzul persoanelor de rang. Au fost descoperite lulele (pipe) fragmentare cât şi întregi de forme şi tipuri diferite, ce sunt de factură turcească; tipuri diferite de cărămidă arsă şi fragmentară, cât şi olane întregi şi fragmentare; pahare şi ceşti, boluri şi vaze din sticlă irizantă şi exfoliantă ce apar de culoare verde şi albastră şi care sunt atât de uz comun, cât şi pentru uzul superiorilor; obiecte diferite din fier, de tipul: cuie, piroane, lacăte, chei, cătuşe, unelte şi arme etc.; obiecte de podoabă de tipurile: cercei, butoni, agrafe de păr etc. ce sunt din bronz; monede turceşti, austriece şi româneşti datate între anii (1778-1894), de asemenea din bronz; cahle de diferite forme, mărimi, culori (verde, gri-gălbui, albastre, roşietice etc.) ce au fost descoperite într-un număr foarte mare; - alte obiecte importante din punct de vedere al funcţionalităţii lor şi care sunt specifice spaţiului mănăstiresc în care au fost descoperite. Toate aceste materiale rezultate în urma cercetării arheologice din acest an, în punctul: „Ansamblul Mănăstiresc - Sf. Ioan Botezătorul” din Focşani - Piaţa Unirii sunt în prezent, la Laboratorul de conservare - restaurare al Muzeului Vrancei, pentru a fi restaurate, în vederea intrării lor în circuitul istoric şi muzeal. Nu au fost folosite nici un fel de tehnici deosebite în cercetarea din acest an, fiind utilizate tehnicile de săpătură manuală (cu târnăcopul, hârleţul, lopata, mătura, şpaclul, canciocul şi pensula) şi mecanizată cu ajutorul utilajelor firmelor de construcţie. Au fost utilizate, în vederea măsurătorilor, a fotografierii, filmărilor şi a pozelor de moment, diferite accesorii necesare ca: jaloanele de teren - pentru adâncimi, metrul de pământ de 1 m respectiv 2 m, pentru lungimi şi grosimi, cât şi beţişoare colorate (pentru numerotarea mormintelor) şi a hârtiei albe scrise pentru marcarea secţiunilor şi a casetelor trasate. Colectarea materialului s-a făcut în plicuri de hârtie, pungi de plastic de diferite mărimi, în saci, cât şi în cutii şi lădiţe din lemn. Mormintele descoperite şi cercetate au fost reînhumate la sfârşitul campaniei de cercetare, în SIV, trasată pe diagonala dintre naos şi altar, de pe latura nordică, la baza fundaţiei. Obiectivele cercetărilor ulterioare sunt: - stabilirea etapelor constructive şi cronologice ale construcţiilor relevate şi a celor nerelevate deoarece până în prezent, par a fi cel puţin trei etape constructive; - planimetria fundaţiilor implicit a zidăriei; - relaţia dintre fundaţia iniţială şi zidurile de incintă ale mănăstirii; - mormintele rămase de cercetat (ale slujitorilor bisericii sau ale călugărilor greci) împreună cu inventarul acestora, întrucât au apărut (până în prezent) cel puţin două morminte sub fundaţiile descoperite şi încă trei în afara acestora (dacă a fost un cimitir înaintea construirii mănăstirii fortificate sau unul ulterior); - delimitarea exactă a zidului de incintă ce apare pe latura estică, zidărie ce nu era cunoscută ca fiind existentă şi care merge până spre altarul bisericii, cât şi rolul acesteia; - spaţiul exact ce a fost distrus în urma incendiului ce a avut loc pe data de 29 martie 1854; - locul exact unde a funcţionat Şcoala de fete din Focşani Munteni în anul 1864 (latura sudică cu grădină cu tot), se spune că avea 34 de încăperi - (configuraţia acestora a rămas neclară); - locul fântânii ce se spune că era undeva în interiorul spaţiului mănăstiresc; - întinderea exactă a grădinii mănăstirii; - inventarul arheologic al respectivului lăcaş de cult; - posibile alte descoperiri (tezaure?). Propuneri de conservare, protejare, punere în valoare: - declararea zonei ca sit arheologic medieval caracteristic pentru dezvoltarea urbană a târgului Focşani (zona ce cuprinde Piaţa Unirii şi Grădina Publică – cu cele mai vechi amenajări edilitare ce au aparţinut de fosta mănăstire (sec. al XVII-lea) şi cu reţeaua de olane, principala reţea de alimentare cu apă a Focşanilor în secolul al XIX-lea.). În acest perimetru se mai găsesc: Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, Ateneul Popular, Casa de Cultură a Sindicatelor, Arhivele Statului – filiala Vrancea (secolul al XIX-lea), clădirile Primăriei Focşani şi ale Consiliului Judeţean Vrancea. În apropierea acestei zone se regăsesc bisericile „Precista” (biserica fostei mănăstiri cu acelaşi nume), „Adormirea Maicii Domnului” – Biserica Donie, „Sf. Dumitru” – uzină (sec. al XVIII-lea) etc. Prin această propunere considerăm ca zona cercetată să rămână centrul vechi istoric al Municipiului Focşani, ca loc de plimbare - refacere şi reculegere, de îmbogăţire a cunoştinţelor istorice atât pentru focşăneni, cât şi pentru vrânceni în general dar, mai ales, pentru turiştii care vizitează zona în diverse ocazii. Această propunere presupune decopertarea spaţiului până la nivelul superior al zidăriilor (nivelul diferă) şi apoi conservarea integrală sau a unor porţiuni din ruinele fostei mănăstiri (chiar unele morminte in situ, cu inventar – monedă din bronz), cât şi a unor zone de îmbinări sau cursuri drepte din reţeaua de olane existentă, prin punerea acestora la vedere spre a fi vizitate - chiar înfiinţarea unui mic muzeu în aer liber, cu rezultatele din cercetarea efectuată în acest perimetru - odată cu ataşarea unui mic istoric la fiecare punct vizitabil. În acelaşi timp, această propunere presupune şi posibilitatea desfăşurării cercetărilor arheologice sistematice (propriu-zise) ulterioare de către arheologii pasionaţi de „dezvelirea trecutului”, ce sunt necesare în acest perimetru, în vederea posibilităţii de a răspunde la toate întrebările ce se ridică cu privire la această mănăstire, cât şi la rolul ei în vremurile trecute. - secţiunile trasate şi cercetate şi care nu vor fi puse în valoare – spre a fi vizitabile, se vor acoperi cu pământ curat (fără molozuri) şi bine bătătorit, iar suprafaţa zidăriilor se va acoperi cu un strat de nisip fin apoi, iarăşi pământul curat fără alte materiale ce pot distruge din nou, zidăriile. - posibilitatea punerii în evidenţă a foişorului de foc prin restaurarea (parţială) a acestuia. - readucerea bornei de hotar pe vechiul său amplasament, la graniţa dintre cele două ţări, pentru reîntregirea şi completarea spaţiului istoric. - din considerente economice prevalente şi pentru binele mers al comunităţii vrâncene, proiectul trebuie să se desfăşoare în continuare conform standardelor stabilite de finalizare, ţinându-se cont de propunerile amintite mai sus (pe cât este posibil) şi cu obligativitatea încheierii unui Contract de Supraveghere pe toată durata lucrărilor ce ţin de intervenţia mecanică sau manuală asupra pământului de excavat.