Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Bota | Irina | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia | |
Burnichioiu | Ileana | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia | |
Ciupercă | Bogdan | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia | |
Cotae | Ancuța | ||
Fărcaş | Andrei | Central European University, Budapest | |
Fetcu | Ana | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia | |
Hügel | Peter | Complexul Muzeal Arad | |
Hurezan | George Pascu | Complexul Muzeal Arad | |
Manolescu | Sebastian | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia | |
Purdea | Claudiu | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia | |
Rusu | Adrian Andrei | responsabil | Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, Cluj-Napoca |
Timișescu | Emanueala | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia | |
Toda | Oana | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia | |
Tóth | Máté | Universitatea "Babeş - Bolyai", Cluj-Napoca | |
Wagner | Ștefan | Universitatea "1 Decembrie 1918", Alba Iulia |
Situl arheologic Frumuşeni - Mănăstirea Bizere, se află la 1,5 km nord-est de localitate şi 15 km est de Arad, în lunca Mureşului, pe malul stâng al râului, în punctul numit Fântâna Turcului. În acel punct sunt situate urmele arheologice ale unui complex monastic benedictin cu perioada de funcţionare cuprinsă între secolele XII-XVI. Pe parcursul campaniei arheologice din anul 2014 cercetarea a avut î...n vedere o serie de obiective, după cum urmează: - practicarea unor secţiuni de verificare pentru racordarea topografică a principalelor spaţii construite din nord-vestul complexului, în vederea rafinării planului general cu scopul realizării proiectul clădirii de protecţie peste biserica abaţială; - sondarea extremei de sud-est a sitului, în vederea verificării rezultatelor investigaţiilor geofizice (2013); - investigarea mai detaliată a structurilor din vestul bisericii abaţiale (palisada), identificate parţial în cursul campaniilor mai vechi. Au fost executate nouă secţiuni şi casete arheologice cu dimensiuni variate în diferitele puncte listate ca obiective de cercetare (fig. 1). Structuri identificate 1. Trei dintre clădirile majore ale zonei de nord-est a sitului au fost relocalizate pentru racordarea topografică: Biserică abaţială. A fost regăsită în S 121 (6 x 2 m) şi S 122 (19 x 2 m). S-a identificat zidul despărţitor al navei de nord. Pe acelaşi zid s-a regăsit amprenta unui vechi stâlp cu latura patrulateră. De asemenea, s-au revăzut podele tardive, refăcute în perioada de final a funcţionarii bisericii, în care au fost integrate cărămizi fragmentare şi blocuri de marmură albă care serviseră odinioară confecţionării părţilor de mozaic ori confecţionării mortarelor de calitate. Capela. A fost regăsită în S 122, la limita umerelor de geneză a absidei semicirculare. Palatul abaţial. Un segment din latura sa de sud şi un postament adosat au fost descoperite în S 122. A fost înregistrată lăţimea laturii de sud, excavată de către căutătorii de piatră până la ultimul şir de blocuri din piatră. Lângă acest zid, fără să coboare în grosimea stratului de gresie înregistrat ca aparţinând atelierului de cioplire a pietrei din mănăstire, a fost adosat un pinten de zidărie, construit cu cărămidă. 2. Una dintre clădirile adosate claustrului, spre vest, a fost descoperită în S 115 (10 x 1,5 m) şi S 116 (5 x 4,5 m). S-au identificat segmente aparţinând, după toate aparenţele, laturilor de nord şi de vest. Demantelările târzii ale zidăriilor abaţiei au afectat într-o mai mare măsură peretele vestic, identificat doar pe baza şanţului de scoatere şi a amprentelor de mortar încă păstrate la baza fundaţiei. Celălalt segment de perete, cu orientare aproximativă sud-est - nord-vest, a dispus de o fundaţie şi o elevaţie cu pietre ecarisate, din care s-au păstrat blocuri din prima asiză. Contextul recomandă clădirea ca aparţinând fazelor vechi ale mănăstirii, de până în sec. XIII. 3. Palisada protectoare din jurul palatului, capelei şi bisericii abaţiale a fost descoperită în S 117 (5 x 4 m), S 118 (10 x1,5 m), S 119 (10 x 1,5 m) şi S 120 (10 x 1,5 m), pe întreaga sa lungime (fig. 3, 4). În S 120 a fost regăsit colţul de nord, cu o rezolvare în unghi, spre est, cu două bârne dispuse paralel (est-vest), şi prin adosarea unei instalaţii de tipul unei fundaţii superficiale, spre vest, a cărei dezvoltare nu a fost cercetată în cadrul acestei campanii. Traseul palisadei urmează o linie nord-est-sud-vest. La extrema de sud, ea se închide pe suprafaţa lui S 116, tot cu o rezolvare în unghi, cu bârne duble. A avut o lungime estimată de circa 40 m. Palisada a fost concepută cu două linii (dublă), la o distanţă aproximativă de 1,80-2,50 m (calculând şi grosimile bârnelor implantate). A constant în tronsoane de bârne (între 0,30-0,40 m grosime) de diferite lungimi (cel mai scurt, de aprox. 2 m, în S 119). A fost sprijinită de bârne verticale (între 0,20-0,40 m grosime), dispuse neregulat, atât la interiorul şirului paralel, cât şi în afara sa. Picioarele stâlpilor au fost fixate cu fragmente de blocuri de piatră şi cărămizi fragmentare. Doar în S 117 a fost regăsit şanţul aferent palisadei, orientat spre vest. A fost o amenajare care poate fi identificată de la o deschidere de 1,80 m şi o adâncire în V, cu aproximativ 1 m. Şanţul nu a dispus de nici un fel de soluţie de escarpare, dimpotrivă, fiind o soluţie provizorie, cu săpare într-un teren instabil, care dispunea şi de straturi cu pietriş curat, de râu. Depunerile aluvionare de pe fundul acestuia, indică faptul că în el exista apă, cel mai probabil fiind conectat la braţul Mureşului înspre nord-est. Din gropile fostei palisade au fost recoltate numai fragmente ceramice care aparţin perioadei finale a Evului Mediu. Datarea se sprijină şi pe succesiunea post quem faţă de cimitir, dar şi faţă de unele depuneri aluvionare, marcând inundaţii ale sitului încă din perioada sa de funcţionare. Câteva morminte au fost instalate însă şi peste traseul ei, ceea ce lasă de presupus că a dispărut ori a fost parţial scoasă din utilitate înainte de părăsirea definitivă a locului. 4. Tot în vederea realizării racordului topografic au fost dezvelite parţial nava şi zidul de sud al refectoriului. Un segment de podea şi urma zidului perimetral de sud a fost găsit în S 123 (23 x 2 m). Este de o lungime de 3,30 m, dotat cu amenajări de cărămidă, cu rost de podea. În colţul de NV a fost descoperit un fragment de zid prăbuşit pe cant. Pe podea s-a identificat orificiul unei bârne de schele, pentru un picior de circa 0,30 m diametru. Zidul perimetral a pornit de la o amenajare plană cu cărămizi (deteriorată spre est), de la care fundaţia (circa 1 m) şi elevaţia au fost complet scoase de către spoliatorii de piatră. 5. La sud de refectoriu, aceeaşi secţiune (S 123) a întâlnit o clădire adosată refectoriului. A apărut la un alt nivel decât cel al podelelor refectoriului vecin, dar tot cu o podea elaborată, din cărămizi întregi, cu grijă aşezate, însă diferit faţă de tehnica podelelor refectoriului. A fost delimitată la est de un zid (cu grosimea de 0,30 m), în schimb, către sud a dispus doar de un perete pornit de la o bârnă din lemn (cu lungimea de 0,17-0,18 m). Faptul că este atât de îngustă (lăţimea spaţiului delimitat 1,20 m), face improbabilă utilizarea drept spaţiu de locuire. 6. Spaţiu de preparare succesivă a mortarelor de construcţie a fost găsit, mai la sud, în S 123. După un prim orizont de scurgere a mortarului preparat, s-a recurs la soluţia unei vane dreptunghiulare, prelungi (circa 5,5 m, lăţimea de circa 0,80-0,90 m). A fost confecţionată din lemn şi poziţionată parţial pe un suport din bârne de lemn. S-au înregistrat scurgeri de mortare din calitatea fără cărămidă pisată, cu cărămidă sau amestec de pietriş. În vecinătate s-au regăsit bucăţele de calcar necalcinat, care au fost selectate şi evacuate din spaţiul de preparare. Locul a servit cu siguranţă preparării principalelor şarje de mortare care au condus la edificarea bisericii şi a principalelor sale clădiri vecine. 7. Urme ale unor activităţi metalurgice, fără o delimitare în suprafaţă a amenajărilor clare aparţinătoare unor ateliere, au fost găsite în S 123, jumătatea de sud. S-au înregistrat mai multe lentile cu pământ ars la roşu (pe profilul de est, în zona m 13-15, apoi către extrema de sud a secţiunii. În dreptul m 20 a apărut urma bine conturată a unui cuptor cu Ø de 0,90 m. Gura nu a fost surprinsă în secţiune, fiind ascunsă dincolo de profilul de est. O casetă operată acolo a delimitat un contur general uşor oval, cu o gură de alimentare probabilă, înspre nord-est. Destinaţia sa exactă rămâne nesigură, impunându-se în zonă o cercetare în suprafaţă. Oricum, în jur, nu sunt urme clare de locuire, în afara unei cantităţi oarecare de ceramică (sec. XII-XIII) şi oase de animale, care nu aparţin unor complexe. Pentru rostul locului a fost însă determinantă cantitatea de zgură, de mai multe tipuri, şi a lupelor de fier. Ele indică o clară specializare a zonei pentru activităţi tehnologice, legate de mai multe tipuri de procese de fabricare, legate nu doar de metalurgie, ci şi de metale nobile (bronz, plumb) şi materii vitroase (sticlă şi smalţ). Cimitirul Au fost cercetate un număr de 91 de morminte, din secţiunile S 115, S 116, S 117 (fig. 5), S 118, S 119 şi S 120. Mormintele au fost aşezate aproximativ în şiruri, la vest de biserică, capelă şi palatul abaţial. Mai mult decât atât, unele se suprapun în asemenea manieră încât nasc suspiciunea că au avut marcaje de suprafaţă care a permis săparea oarecum riguroasă. Concentrarea maximă a fost regăsită la vest de închiderea bisericii abaţiale. Zona din preajma palatului aparţine deja periferiei cimitirului şi a fost deranjată de către amenajarea palisadei. Înhumaţii aparţin uni populaţii complexe, amestecată din punct de vedere al vârstei şi sexelor (inclusiv femei cu copii nenăscuţi ori decedaţi la naştere). S-au înregistrat anomalii anatomice pe oasele descoperite (rupturi vindecate ale membrelor şi coastelor, inflamaţii ale cutiei craniene, sudări nereuşite ale oaselor fracturate, ori ale vertebrelor). Inventarul cel mai bogat aparţine primelor morminte, din sec. XII-XIII (cercei de tâmplă cu capăt în S, catarame, ace cu terminaţie globulară). Probabil de cimitir sunt legate cele două lespezi din stuc, descoperite în S 116 (165 x 55 cm) şi S 119 (195 x ‹ 40 cm) (grosimi sensibil egale, de circa 10 cm). Ele au fost însă mişcate din poziţia lor normală, orientată E-V, probabil odată cu amenajarea palisadei. Concluzii Cercetarea a contribuit la racordarea topografică a principalelor elemente construite din preajma bisericii abaţiale (care urmează a fi precizate în proiectul de ridicare a clădirii protectoare peste spaţiul cu mozaicuri). S-a ajuns la o maximă de cunoaştere a cimitirului aferent. Având în vedere că totalul general a ajuns la circa 300 de morminte, se poate socoti că dispunem de un procent de recuperare de circa 70-80%. A fost lămurită în proporţie de 80-90% structura şi funcţionarea palisadei protectoare din vestul grupului principal de clădiri. S-a confirmat prezenţa zonei tehnologice în sudul refectoriului. Ea deschide un capitol nou şi generos la înţelegerea vieţii mănăstireşti.
The 2014 archaeological campaign was mainly focused on the topographical retrieval of some previously identified and widely investigated features of the Benedictine abbey from Bizere (such
as the so-called palace, the chapel and the abbey church in the north-eastern corner of the site and the refectory in the south- eastern area).
In addition, several new or scarcely known complexes were identified and researched. Therefore, a 40 long double wooden palisade was uncovered almost entirely (along with a segment of its pairing ditch), and the relative chronology in connection to the cemetery phases was established. It was a late addition to the monastic landscape of the site, dated most likely at the end of the fifteenth century and beginning of the subsequent one, while only few tombs appeared after the palisade fell into ruin.
In the area located west of the abbey church, the north-
western corner of a building pending to the monastery portico was identified (belonging to the early construction phases, probably thirteenth century), but its function still remains unknown.
Southwards of the refectory a small building with tile floors and probably one wooden wall was documented, as further to the south the existence of a workshop area of the Benedictine abbey was certified, setting new objectives for future research campaigns.
An important area of the cemetery was investigated in several trenches and new data on the funerary horizons was yielded by the excavation of 91 graves, out of which only the earliest ones had inventory.