Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Apostol | Virgil | Muzeul Naţional de Istorie a României | |
Beldiman | Corneliu | Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti | |
Gămureac | Emilian | Ministerul Culturii | |
Honcu | Ştefan | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi | |
Marcu | Liliana | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea | |
Mocanu | Marian | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea | |
Panait | Valentin | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea | |
Radu | Laurenţiu | Muzeul de Arheologie "Callatis", Mangalia | |
Stanc | Simina | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi | |
Stănică | Aurel | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea | |
Stănică | Daniela | Asociaţia Pro Noviodunum | |
Stănică | Laura | Asociaţia Pro Noviodunum | |
Sztancs | Diana Maria | Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir", Bucureşti | |
Topoleanu | Florin George | responsabil | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
Campania de săpături arheologice sistematice din anul 2014 în cetatea Noviodunum s-a desfăşurat în perioada 1 – 31 octombrie, având ca obiectiv principal continuarea cercetărilor în Turnul de Colţ (TC), aflat în partea de S-E a fortificaţiei. Reamintim că cetatea Noviodunum, cel mai important obiectiv arheologic din Dobrogea de Nord, amintit de izvoarele antice începând cu Ptolemeu până la Constantin Porfir...ogenetul, a intrat în atenţia specialiştilor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, primele săpături arheologice fiind practicate în deceniile şase – şapte ale secolului XX. În perioada următoare informaţiile despre sit au fost completate în urma descoperirilor întâmplătoare şi a săpăturilor de salvare din aşezarea civilă şi teritoriu. În anul 1995 au demarat cercetările arheologice sistematice iniţiate de Institutul de Cercetări Eco – Muzeale din Tulcea, din colectiv făcând parte specialişti din prestigioase instituţii de cultură din ţară şi străinătate. Din anul 2000, săpăturile se desfăşoară în cadrul proiectului Noviodunum 2000, care urmăreşte cercetarea ştiinţifică, degajarea şi valorificarea muzeală a sectorului de SE al cetăţii Noviodunum. Acesta cuprinde un segment al fortificaţiei, în care se înscriu trei turnuri romano-bizantine –Turnul Mare (TM) la V, Turnul de Colţ (TC) la est, Turnul A (TA) la mijloc şi cele două curtine aferente. Construit la începutul secolului al IV-lea p.Chr., pe latura de SE a cetăţii, Turnul Mare de la Noviodunum are o anvergură de 31,40 m şi avansează în exterior pe 16,30 m lungime, acoperind o suprafaţă interioară de 225 mp, cu ziduri de 3,20 m grosime, cu parament din blochete ro-rostuite şi elevaţie în opus mixtum. Turnul A, refăcut de mai multe ori în cele trei secole de istorie romano-bizantină, se prezintă sub forma unui evantai, ca un bastion rectangular cu frontul rotunjit. Posibil, ca şi acest turn să fi suprapus castrul de pământ, construit de romani la începutul secolului I p.Chr. Turnul de Colţ Localizat în colţul de S-E al fortificaţiei romano-bizantine, Turnul de Colţ, are o formă de evantai şi a fost puternic afectat de diversele demantelări practicate de-a lungul mai multor perioade istorice. Acest monument a făcut obiectul mai multor campanii de cercetări arheologice, începând cu anul 2002, fără însă a se ajunge la concluzii definitive privind etapele sale constructive. Cert este că forma de evantai a turnului îşi găseşte analogii apropiate la Capidava, Dinogeţia, Tropaeum Traiani, (L)Ibida sau Troesmis –Cetatea de Est, pentru sec. IV p.Chr, cu o fază anterioară, „realizată probabil în timpul Severilor sau chiar mai devreme”(66). În primele zile ale campaniei anului 2014, s-a procedat la îndepărtarea vegetaţiei de pe latura de Sud a cetăţii, pe o lungime de peste 200 m, cu precădere a celei din Turnul de Colţ, monumentul cu cel mai mare impact asupra vizitatorilor datorită poziţiei sale, la intersecţia şoselei (str. Câmpia Libertăţii) cu drumul de acces către baza arheologică. De asemenea, cu mijloace mecanice, a fost îndepărtată o mare cantitate de pământ excavat din Turnul de Colţ de-a lungul timpului şi depus în partea de Sud- Est a cetăţii, care îngreuna atât accesul cât şi extinderea cercetării. Urmărind studierea relaţiei dintre Turnul de Colţ şi Incinta de Est a fortificaţiei, în 2014 a fost reluată cercetarea în secţiunile TC3 (Extindere Est) - TC2, carourile 3-4, prin deplasarea spre Nord cu 2 m a zonei investigate, astfel încât un profil, orientat Est-Vest, lung de 9,75 m, şi înalt de 3,65 m să cadă perpendicular pe incintă. Menţionăm că în carourile 4-5, spre zidul de incintă, cercetările anterioare au epuizat nivelurile de locuire de perioadă medie bizantină, oprindu-se pe un nivel marcat de un cuptor de ars ceramică, datat în sec. VI p. Chr67. Deplasarea spre Nord a zonei studiate a prilejuit obţinerea unui profil, perpendicular pe latura de Nord-Est a Turnului de Colţ, relevant pentru identificarea fazelor constructive ale turnului şi a incintei, aceasta din urmă prevăzută cu două plinte. Au fost astfel puse în evidenţă trei gropi constructive, situaţie stratigrafică spectaculoasă, dar în acest stadiu al cercetărilor, dificil de interpretat şi cronologic, datorită sărăciei materialului arheologic. Prima groapă vizibilă aici, lată de 0,80 m. şi adâncă de 4 m de la ultima asiză păstrată a Turnului de Colţ, este umplută cu un pământ gălbui închis, curat, fără material arheologic. În partea sa inferioară această groapă se opreşte pe un bauschutt gros de cca. 0,05 – 0,07 m, dur, compus din mortar de var, alb, rar cu fragmente de cărămidă pisată, identic cu cel folosit la construirea Turnului de Colţ. Credem că această primă groapă a fost mai degrabă practicată pentru o reparaţie, deoarece în structura zidului, la cca. 0,20 m deasupra bauschutt–ului două asize sunt scoase în afară cu 0,05 m, situaţie oarecum nefirească, dat fiind modul extrem de îngrijit cu care a fost construit Turnul de Colţ. A doua groapă constructivă are aceeaşi lăţime, 0,80 m, la– 3,40 m adâncime de la ultima asiză a Turnului de Colţ. De data aceasta, groapa este umplută cu pământ negru, bine tasat, în care se găsesc fragmente de vase ceramice atipice şi fragmente de cărămizi. Datarea este asigurată de o monedă, care după modul pare să aparţină sec. IV p.Chr. Şi această groapă are la bază un bauschut, de data aceasta mult mai consistent (cca. 0,10 m de mortar în partea superioară), sub care se păstrează straturi succesive de pământ negru şi galben, inserţii de mortar şi fragmente de cărămizi. Rostul acestei intervenţii constructive este greu de determinat în actualul stadiu al cercetărilor, în condiţiile în care latura de Nord – Est a Turnului de Colţ (în TC 3 - TC2) nu prezintă urme distincte, aflându-se la 0,60 – 0,65 m de a doua plintă, dispusă în masa unei zidării compacte, unitare. În sfârşit, cea de a treia groapă de intervenţie săpată de-a lungul traseului drept, de Nord – Est a Turnului de Colţ este lată de 0,25 m în partea inferioară şi 0,35 m în partea superioară, deasupra plintei, la – 3,20 m de la ultima asiză păstrată. Pământul de umplutură este tot de culoare neagră, dar mai afânat, cu pietre şi fragmente de cărămizi în compoziţie. Aceeaşi situaţie stratigrafică a fost constatată între TC3 (Extindere Est) şi TC2, pe profilul lung de 9,75 m, orientat Est–Vest, după eliminarea pământului de colţul creat prin extinderea spre Nord a zonei cercetate şi latura de Nord–Est a Turnului de Colţ. Astfel, în partea de Vest a acestui profil, sunt conturate, cu aceleaşi dimensiuni, cele trei gropi constructive, prezente şi de-a lungul zidului de incintă, atât cât a putut fi dezvelit. Elementul de noutate, surprinzător în acest moment al cercetărilor, este descoperirea unei structuri masive de zidărie, adosată atât incintei cât şi Turnului de Colţ, păstrată pe o lungime de 2,20 m. şi lată de 1,10 m., pe care se opreşte a doua groapă constructivă. La o primă evaluare este vorba cel mai probabil de o construcţie neterminată însă, pentru întărirea Turnului de Colţ. În carourile 3-4, pe profilul Est – Vest al extinderii spre Nord, sunt conturate clar în pământul galben steril două gropi, pe acelaşi nivel cu cuptorul de ars ceramică amintit, astfel că, în absenţa unor elemente sigure de datare, le atribuim tot sec. VI p.Chr. Relevant pe acest profil este şanţul de apărare al fortificaţiei, săpat în sterilul galben, cu o pantă de 45°, spre Est, umplut cu pământ negru amestecat cu resturi de mortar alb, fragmente ceramice atipice şi pietre. În 2014 a fost reluată cercetarea în secţiunea TC3 orientată, paralelă cu latura de Est semicirculară a Turnului de Colţ, secţiune care reprezenta limita de Est a campaniei din anul 2012, cu scopul de a identifica eventualele faze constructive mai timpurii ale Turnul de Colţ. La cca. 4,20 – 4,50 m. sub nivelul actual de călcare, în pământul galben steril în care a fost construit turnul şi incinta, a fost descoperit un şanţ de formă neregulată, orientat Est – Vest, în care se păstrează, sub latura de Est a Turnului de Colţ, un segment de zid, construit neglijent din pietre de talie mijlocie. În acest stadiu al cercetărilor nu putem constata decât că este vorba de o amenajare romană timpurie în legătură poate cu faza de pământ a castrului. Dacă situaţia stratigrafică încă nu este pe deplin lămurită, materialul arheologic recoltat este revelator. Astfel, în această zonă, au fost descoperite fragmente ceramice care se pot sigur data începând cu a doua jumătate a sec. I până în prima jumătate a sec. III p.Chr. Amintim în acest sens de vesela de masă fină, de origine pontică, forma Dragendorff 37 galică şi imitaţie pontică, vase de sticlă sau opaiţe. Dintre monedele care au putut fi identificate amintim doar de o piesă de la Marcus Aurelius. Secţiunea TC3 (Extindere Est) a fost extinsă cu cca. 1 m spre Est, păstrându-se o platformă pentru evacuarea pământului. În acest fel s-a creat un nou profil orientat Nord – Sud, lung de cca. 10 m, de-a lungul căruia a fost realizat un sondaj de 1,10 m lăţime, săpată parţial până la adâncimea de 5,25 m, cotă la care am atins parţial fundul şanţului de apărare al fortificaţiei. Şanţul, săpat în trepte în pământul galben steril, are două mari etape de umplere, vizibile atât în profil cât şi în timpul cercetării arheologice, marcate de arsură, pietre de mici dimensiuni şi fragmente ceramice provenind de la vase şi cărămizi, datate în aceiaşi perioadă cu cele descoperite în TC 3. Un alt punct de lucru al sectorului cercetat în campania anului 2014 a fost pilonul central al Turnului de Colţ, în secţiunea TC2, c. 1-2, cu scopul de a identifica adâncimea fundaţiei. A fost astfel eliminat pământul galben steril de pe latura scurtă de Est a pilonului până la adâncimea de 2,60 m de la ultima asiză păstrată. Pilonul central are cel puţin două etape constructive, marcate de două plinte două bauschutt – uri corespunzătoare la -1,20 şi -2,00 m de la ultima asiză păstrată. Cu această ocazie a fost descoperit şi paramentul interior al Turnului de Colţ, construit îngrijit, din blochete de talie de 0,50 – 0,70 m. lungime şi 0,40 – 0,55 m. lăţime. În vederea identificării limitei de Sud a Turnului de Colţ a fost practicat un sondaj între secţiunea TC1 şi TC4, de 2,80 × 2,00 m. şi adânc de 2,30 m. Paramentul curb al Turnului a apărut la – 1,30 m, construită îngrijit din blochete prelucrate. Şi aici este evidentă demantelarea monumentului, practicată atât în epoca medievală cât şi în perioada modernă şi contemporană. A fost de asemenea dezvelită limita de Vest a Turnului de Colţ, în TC5 cunoscută din campaniile anterioare, cu scopul realizării unei ridicări topografice care să includă şi descoperirile recente. Amenajarea depozitului şantierului În campania anului 2014 am acordat o mare atenţie şi amenajării depozitului arheologic amenajat într-un spaţiu generos oferit de o clădire ridicată în anii ’50, pentru depozitarea cerealelor. Clădirea a fost achiziţionată în 1997, de către ICEM Tulcea a reprezentat locul ideal pentru constituirea depozitului de sit. Totodată, un compartiment al acestei clădiri a fost utilizat în ultimii ani şi ca spaţiu de expunere pentru obiectele descoperite în cursul campaniilor de săpături şi care au fost valorificate cu ocazia manifestărilor (Ziua Porţilor Deschise) organizate aici de colectivul de cercetare al Şantierului Arheologic Isaccea-Noviodunum. Materialul arheologic, în special ceramica, a fost selectat, spălat, numărat şi depozitat în cutii. De asemenea, a fost studiat materialul arheozoologic şi antropologic, rezultat din cercetările arheologice sistematice şi preventive de la Noviodunum. Cercetari de teren Acţiunea de identificare a siturilor, a continuat şi în campania din anul 2014. Echipa implicată în proiect a avut în vedere delimitarea unor situri aflate în vecinătatea cetăţii. De asemenea, pe parcursul campaniei de săpături sistematice au fost recuperate prin periegheze sau donaţii de la localnici mai multe artefacte deosebit de valoroase pentru completarea informaţiilor privind istoria cetăţii Noviodunum. Dintre acestea amintim de fragmentul unei inscripţii latineşti săpată pe o placă de marmură, un vas zoomorf în formă de berbec, fragmentele unor vase cceramice, monede şi o ancoră modernă.
Radu, Stănică 2012 - L. Radu, A. Stănică, Un cuptor de ars ceramica descoperit la Noviodunum, Pontica 45, 477-486.
66 Radu, Stănică, 2012, 477-486.