Localitatea Jac (com. Creaca) se aflată în zona centrală a judeţului Sălaj. Din punct de vedere geografic aparţine unei unităţi de tranziţie între Transilvania şi regiunea Tisei Superioare. Dată fiind situarea sitului de pe „Dealul Cămnin” în apropierea Complexului arheologic de la Porolissvum, în unele scrieri staţiunea arheologică este în mod eronat localizată în localitatea Moigrad, care administrativ aparţi...ne comunei Mirşid. Dealul Cămnin (alt. 350 m) este localizat la nord-nord-vest de satul Jac. La sud de deal curge firul văii Pometului. Este vorba despre un platou cu o formă aproximativ trapezoidală. Pantele naturale ale dealului nu sunt foarte abrupte, cu excepţia zonei sudice şi a celei sud-estice unde pereţii sunt aproape verticali pe unele porţiuni, însă actualul aspect se datorează exploatării pietrei în epoca romană. Sistemul defensiv (valul), aşa cum apare la suprafaţa terenului, urmează laturile platoului. Este foarte vizibil mai ales pe laturile de vest şi nord-vest, unde poate fi sesizată şi albierea şanţului aferent valului. Staţiunea arheologică include o incintă fortificată din prima epocă a fierului, o carieră romană pe partea sudică a dealului, resturile unei construcţii romane (posibil turn de lemn ?) amplasate în zona cea mai înaltă a dealului, precum şi cel puţin două amenajări rupestre care aparţin perioadei post-romane, ambele săpate în peretele carierei. În anul 1958-nota 1 , respectiv 1994-nota 2 , au fost practicate o serie de sondaje arheologice care au vizat studierea elementelor defensive, respectiv zona construcţiei romane unde sunt vizibile la suprafaţă urmele unei incinte mai mici. Cercetările au fost reluate în anul 2015 şi continuate, cu unele întreruperi în anii următori. Noile cercetări au vizat toate monumentele arheologice cunoscute în zona „Dealului Cămnin”. Rezultatele imediate au demonstrat că fortificaţia fusese în mod eronat atribuită perioadei medievale timpurii (sec. IX / X – XI) întrucât în realitate aparţine primei epoci a fierului. În campaniile trecute cercetarea vestigiilor incintei fortificate din prima epocă a fierului au vizat în egală măsură componenta defensivă (val+palisadă+şanţ) dar şi locuirea. Dacă în cazul primului demers rezultatele au constat în identificarea manierei de construire a structurii defensive şi mai ales au permis refacerea noului plan al incintei care este mai mare decât fusese precizată anterior, în ceea ce priveşte cercetarea habitatului aferent acestei perioade rezultatele au întârziat să apară. Niciuna dintre secţiunile trasate în anii trecuţi în diverse locuri din interiorul incintei pentru a surprinde eventuale componente ale habitatului nu a furnizat descoperiri sau indicii în acest sens. Chiar şi cantitatea de material arheologic (fragmente ceramice) a fost extrem de puţină. În toate secţiunile care au vizat structura elementelor defensive au apărut materiale arheologice, inclusiv ceramică doar la cel mult 1-2 m în spatele valului. Ca atare am decis demararea unor investigaţii non-invazive pe suprafaţa incintei, în ciuda faptului că aceasta este împădurită. Am identificat două suprafeţe unde copacii sunt mai rari şi au fost marcate o serie de perimetre cu suprafaţa de 20 x 20 m. Aici au fost efectuate cu ajutorul colegilor de la MNIB Timişoara prospecţiuni cu un magnetometru cu cesiu pentru a detecta eventuale anomalii în subteran care să indice prezenţa resturilor unor structuri de locuire. O primă suprafaţă (2000 m2) care a fost supusă investigaţiilor se află în zona unde a fost identificat prin sondaje un loc intrare în incintă, pe latura sa de sud-vest. Următoarea suprafaţă care are doar 400 m2 a fost amplasată la circa 30 m nord-est de zona intrării. Din raţiuni care au marcat, de altfel întreaga cercetare arheologică sistematică din România în anul 2020 săpăturile au vizat doar cea de-a doua suprafaţă. După procesarea informaţiei furnizate de măsurătorile magnetometrice în această zonă s-au observat pe latura de vest a suprafeţei o serie de anomalii interpretate drept indicii ale resturilor palisadei incendiate, iar pe latura de est părea să se contureze o structură rectangulară de circa 7x6 m2. Aici au fost deschise două suprafeţe de 8 x 4 m orientate nord-sud cu un martor între ele lat de 1,00 m. Stratigrafia sectorului cercetat este simplă. Sub stratul de humus gros de 0,10 – 0,15 m rezultat din descompunerea frunzelor căzute apare un strat cu o grosime de 0,35 – 0,50 m cu una aspect cenuşiu-gălbui, foarte fin în care au apărut fragmente ceramice şi chirpici. Sub acest strat apare solul lutos, cu aspect galben-muştar, steril. Cu excepţia unei singure gropi, de mici dimensiuni (groapă de par?) în suprafaţa cercetată nu au apărut alte complexe arheologice. Fragmentele de chirpici apărute în număr mare sunt o dovadă indirectă a existenţei unei /unor construcţii în zonă, în imediata apropiere a suprafeţei cercetate. Însă atât bucăţile de chirpici cât şi în mare măsură ceramica descoperită în suprafaţa cercetată au un aspect rulat. Printre fragmentele ceramice din prima epocă a fierului, în partea superioară a stratului cenuşiu-gălbui apare şi un fragment ceramic roman şi probabil un proiectil de praştie. Restul ceramicii aparţine primei epoci a fierului şi este cel mai adesea nedeterminabilă. Nu mai apare deloc specia bicromă, neagră la exterior, respectiv, roşie / cărămizie la interior. Majoritatea fragmentelor sunt de culoare brună, maronie sau cărămizie. Poate fi întregit parţial un sigur recipient cu buza uşor invazată, corpul rotunjit şi cu mici proeminenţe conice pe umăr. Un alt fragment provine de la un vas cu caneluri verticale, paralele pe zona mediană. Noile descoperiri sprijină vechile noastre ipoteze, conform cărora începutul incintei fortificate de la Jac „Dealul Cămnin” nu poate fi plasat mai devreme de faza Gáva II. Până acum situaţia arheologică sugerează mai degrabă că avem de-a face cu o fortificaţie de refugiu, sau una nelocuită permanent, însă suntem conştienţi că această ipoteză ar trebui verificată şi prin alte sondaje în diverse zone ale incintei. Cert este că această fortificaţie este deocamdată singura din prima epocă a fierului cunoscută în zona „Porţii Meseşene”. În strategia de control a uneia dintre cele mai importante căi de legătură dintre Transilvania de nord şi zona Tisei superioare fortificaţia nu controlează însă direct ruta cea mai importantă de acces din şi spre trecătoare şi anume Valea Ortelecului, ci doar două văi secundare care permit un acces alternativ spre zona de trecere-nota 3 . Pentru următoarea campanie de cercetări sistematice la Jac „Dealul Cămnin” ne propunem să verificăm prin săpături anomaliile înregistrate la magnetometria realizată în zona intrării în incinta fortificată şi în funcţie de rezultate şi de costurile cercetării să extindem excavaţia în acest sector. Un alt aspect care necesită o verificare în anii următori vizează necesitatea de a preciza dacă există o extindere ulterioară unei prime faze de amenajare a elementelor defensive spre sud, aşa cum se lasă să se înţeleagă situaţia din teren precum şi imaginea de tip LIDAR.