Nume | Prenume | Rol | Instituție |
---|---|---|---|
Costea | Sorin | Universitatea Dunării de Jos, Galaţi | |
Honcu | Ştefan | Institutul de Arheologie Iaşi | |
Paraschiv | Eugen Dorel | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
Sector Poarta Mică Ştefan Honcu, Dorel Paraschiv, Sorin Costea În această campanie s-a luat decizia continuării cercetării arheologice în punctul „Poarta mică”-nota1. Înformaţiile cu privire la acest sector, care deşi a fost cercetat parţial înainte, sunt sumare-nota 2. Anul acesta am reluat săpăturile în acest punct având, 1 Cercetarea arheologică în acest sector i-a revenit Cristinei Opaiţ, care a trasat o se...cţiune perpendiculară pe zidul de incintă, dezvelind o parte a acestuia şi intrarea în cetate, dar în cursul celor trei săptămâni de lucru aceasta nu a reuşit să-şi finalizeze cercetarea. 2 Monica Mărgineanu Cârstoiu, Virgil Apostol, Antiquité tardive. Notes sur la fortification d’Argamum, în Caiete ARA 8, 2017, p. 80, 86. pentru început, două obiective principale: 1. să recuperăm informaţii cu privire la stratigrafia acestui sector; 2. să realizăm un plan cât mai detaliat al zonei. Pornind de la aceste obiective, am trasat o secţiune (S1), orientată nord-sud, cu dimensiunile de 18x9,5m, care să înglobeze vechea secţiune, în care nu a fost finalizată cercetarea. Suprafaţa supusă cercetării a fost împărţită în carouri de 1x1 m şi 50x50 cm, concentrându-ne săpătura pe latura de vest a secţiunii pentru a obţine un profil stratigrafic care să ne permită să aflăm momentul în care a fost construit edificiul excavat parţial anterior. Cel mai probabil, după cum se conturează urmele vechii secţiuni, aceasta nu depăşea, în extra-muros, cu mai mult de 50 cm zidul de incintă. Până în reluarea săpăturilor, despre sectorul Poarta Mică aveam, pe baza observaţiilor făcute de către noi în teren, constatasem următoarea situaţie arheologică: 1. cercetarea s-a concentrat pe dezvelirea intrării în cetate (deschiderea acesteia este de 1,65 m), iar grosimea zidului de incintă este de 2,60 m, însă fără a putea oferi alte informaţii de natura stratigrafică. Forma ei este uşor trapezoidală, îngustă dinspre intrarea în cetate şi puţin mai lată la interior. 2. a fost cercetat, parţial, interiorul unui edificiu, denumit convenţional E1, care este orientat aproximativ pe direcţia colţului de interior a zidului de incintă, la doar 40 cm de acesta. Zidul a fost construit din prietre sumar fasonate, legate cu pământ galben şi face parte dintr-un edificiu care avut, după toate probabilitaţile, două nivele de utilizare, pe care le putem observa doar la nivel arhitectural. Din punct de vedere arheologic nu ştim dacă acestea au fost documentate. Într-o primă fază a cercetării s-a realizat îndreptarea profilului de vest al secţiunii, precum şi curăţarea interiorului edificiului, pentru a putea evalua şi constata la ce adâncime şi pe ce nivel s-a oprit săpătura anterior efectuată. Trebuie menţionat că secţiunea trasată de noi se află la 2,10 m în exteriorul zidului de incintă şi înglobează atât săpătura C. Opaiţ cât şi cea a lui P. Nicorescu, care au dezvelit întreaga incintă a cetăţii. Din prima fază de locuire a edificiului E1, latura de est şi, parţial, cele de nord şi sud au fost surprinse între carourile 7A-7C şi 13A-13C (fig. 3). Latura de nord şi cea de sud s-au conturat la adâncimea de -30 cm, în timp ce latura de est a fost identificată la -80 cm, ea fiind, probabil, demantelată în faza a doua de utilizare a edificiului, când acesta a fost extins spre est. În colţul de SE al edificiului a fost surprins şantul de fundare a laturii de est, pe o suprafaţă de aproximativ 2,5 m. Acest şanţ continuă pe lângă zidul Z1, fiind întrerupt de complexul Cx1 în partea de NE. În acest punct, în interiorul edificiului din prima fază, au fost surprinse urmele de incendiere ale acoperişului edificiului, ce constau într-un strat de cenuşă amestecat cu mici pietre şi urme de ardere, precum şi piroane şi scoabe de la acesta. După demontarea acestui strat am surprins podeaua edificiului, constând dintr-un pământ galben bine tasat, pe alocuri cu urme de ardere. Întrucât condiţiile meteorologice şi cele financiare nu ne-au permis cercetarea acestui strat, am decis să-l conservăm pentru a putea fi excavat anul viitor. Astfel, după îndepărtarea stratului vegetal din interiorul edificiului (E1) (din al doilea nivel de funcţionare) şi a pământului depus de la abandonarea săpăturii (un strat gros de aproximativ 35 cm de pământ cenuşiu, cel mai probabil adus din vechiul pământ excavat, dar şi căzut din profilul secţiunii, amestecat cu piatră, ceramică, cât şi cu fragmente de sticlă şi folie de plastic modernă), am surprins un strat consistent de pământ galben amestecat cu pietre, bine tasat. În această amenajare am găsit o monedă din secolul V p.Chr., dar care, din cauza stării precare de conservare, nu a putut fi identificată, deocamdată şi ceramică de masă phoceană - forma Hayes 3, varianta C - ce se încadrează, cronologic, în a doua jumătate a secolului V p.Chr, alături de ceramică africană - forma Hayes 99 (bol ce se datează în secolul VI p.Chr.). Considerăm că avem de-a face cu o nivelare care, cel mai probabil, a fost efectuată o dată cu reconstruirea edificiului E1, din faza a doua de utilizare. Odată cu excavarea stratului de nivelare, în colţul de NV al acestuia, în carourile 9B-10D, am surprins un segment de zid (Z1, ce se păstrează pe o lungime de 1,5 m) orientat NV – SE, construit din blocuri de calcar fasonate, legate cu pământ galben. Acesta a fost scos din uz, probabil, în momentul construirii edificiului E1, din primul nivel de funcţionare a acestuia. După tehnica de construcţie a zidului (Z1) înclinăm să credem că acesta a fost ridicat, eventual, în secolul IV p.Chr. În partea de nord a colţului lui E1, zidul Z1 este demantelat de o groapă (Cx1), care continuă sub latura de nord a edificiului. Complexul Cx1 se conturează de la adâncimea de -1,70 m şi are o formă ovală (?). Umplutura gropii este compusă din două straturi. Primul strat de umplutură are culoarea cenuşie – pământ afânat, cu pietre mici în compoziţie. Cel de-al doilea strat constă în pământ brun, tasat, pigmentat cu cărbune, având în compoziţie cărămidă, olane şi pietre. În umplutura celui deal doilea strat am găsit fragmente ceramice. Pe latura de SV a zidului de incintă am surprins o altă groapă (Cx2), realizată în urma unei demantelări dinspre paramentul interior al acestuia, pe o lungime de 1,50 m. Aceasta a fost făcută, după toate probabilităţile, în momentul dezvelirii zidului de incintă de către P. Nicorescu. Credem că intervenţia a avut loc în contextul în care, la adâncimea 1,40 m în zidul de incintă, a fost încastrată o placă de calcar fasonat, ce putea fi, în opinia lui P. Nicorescu, o stelă funerară, moment în care s-a decis demantelarea zidului de incintă. Un alt punct unde s-a concentrat cercetarea noastră a fost în zona profilului de vest al secţiunii, în carourile 1A-1F şi 7A-7F. În această suprafaţă, doar în zona carourilor 1A7A am degajat pământul pentru a obţine un profil şi pentru a putea ajunge la acelaşi nivel stratigrafic ca în celelalte carouri, excavate anterior. După eliminarea stratului de dărmătură din aceste carouri am ajuns pe un nivel de pământ brun-cenuşiu. Materialul arheologic descoperit în acest nivel constă în amfore, ceramică de masă şi de bucătărie, alături de resturi osteologice (de origine animală). În linii mari acest strat de cultură ar putea avea ca termen post quem sfârşitul secolului VI şi începutul celui următor, încadrare bazată pe ceramica descoperită în acest punct (farfurii încadrate în forma Hayes 10, precum şi amfore Kuzmanov 15). În caroul 5A a fost descoperită o amenajare de mici blocuri de piatră, care pare să aibă forma unui zid, dar care va fi cercetată anul viitor.
1 Cercetarea arheologică în acest sector i-a revenit Cristinei Opaiţ, care a trasat o secţiune perpendiculară pe zidul de incintă, dezvelind o parte a acestuia şi intrarea în cetate, dar în cursul celor trei săptămâni de lucru aceasta nu a reuşit să-şi finalizeze cercetarea. 2 Monica Mărgineanu Cârstoiu, Virgil Apostol, Antiquité tardive. Notes sur la fortification d’Argamum, în Caiete ARA 8, 2017, p. 80, 86.