Jurilovca | Judeţ: Tulcea | Punct: Cetate, Zimbru, Tumulul Ivan Bair | Anul: 2010
CC BY-SA 4.0 Descriere:
Raport ID:
4552
Anul cercetarii:
Perioade:
Antichitate; Perioadă neprecizată;
Epoci:
Epoca greacă; Epoca elenistică; Epoca romană timpurie; Epoca romană târzie; Perioadă neprecizată;
Categorie:
Apărare (construcţii defensive); Domestic; Religios, ritual şi funerar; Neatribuit;
Tipuri de sit:
Aşezare urbană; Cetate; Necropolă;
Cod RAN:
Județ:
Tulcea
Unitate administrativă:
Jurilovca
Localitate:
Jurilovca
Punct:
Cetate, Zimbru, Tumulul Ivan Bair
Sector:
Sector SIG
Toponim:
Orgame/Argamum
Localizare:
Lista Ilustrațiilor - 7
Instituții și
Persoane implicate:
Persoane implicate:
| Nume | Prenume | Rol | Instituție |
|---|---|---|---|
| Mănucu-Adameşteanu | Mihaela | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Mărgineanu-Cârstoiu | Monica | participant | Institutul de Arheologie "Vasile Pârvan", Bucureşti |
| Opaiţ | Andrei | participant | Institutul de Arheologie, Iaşi |
| Rusu | Vera | participant | Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea |
| Apostol | Virgil | participant | Muzeul Naţional de Istorie a României |
| Honcu | Ştefan | participant | Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iaşi |
Raport:
Sub-sectorul investigat (SIG S 2009) este amplasat pe latura de S a fortificaţiei romano-bizantine, în punctul în care, în 2007, a fost surprins un cuptor circular (Cpt. 1), adosat incintei greceşti. Săpătura arheologică a urmărit întregirea unor observaţii efectuate anterior cu privire la utilizarea spaţiului în epocile greacă şi romano-bizantină. Totodată, prin extinderea cercetării s-a avut în vedere şi conturarea unei zone relevante sub aspect muzeistic, în această parte a sitului.
Rezultate anterioare13
Cu prilejul lucrărilor de conservare primară a tronsonului de incintă grecească degajat pe latura de sud a cetăţii (Suprafaţa SIG 2004, totalizând cca 180 m2), în anul 2007 a fost identificat un cuptor de mari dimensiuni (Cpt. 1), de formă aprox. circulară în plan (diam. = 3,70 m), adosat faţadei sudice a zidului de incintă grec, al cărei parament îl şi deranjează parţial (Pl. 2/1-2, 4). Pereţii cuptorului erau căptuşiţi cu piatră sumar fasonată şi prezentau urmele mai multor refaceri (Pl. 2/3). Cu acel prilej, cuptorul a fost golit până la adâncimea de 1,70-2,30 m, fără să se fi putut identifica - in situ sau în poziţie secundară – alte elemente ale arhitecturii sale (cupolă, compartimentare, platformă, sistem de susţinere a platformei). Examinarea inventarului arheologic recoltat tot atunci din umplutură sugera că funcţionarea sa trebuia atribuită epocii romano-bizantine. Cercetarea cuptorului Cpt. 1 a fost reluată în anul 2009, prin deschiderea unei casete (12 x 4 m), la sud de acesta, obţinându-se clarificări în privinţa stratigrafiei zonei şi a poziţiei cuptorului în cadrul acesteia, precum şi câteva informaţii despre locuirea de epocă greacă din zonă14.
Campania 2010
A fost continuată cercetarea umpluturii cuptorului Cpt. 1, a suprafeţei deschise în 2009 în faţa lui şi au fost trasate două şanţuri de sondaj SV (24 x 2 m) şi SE (15 x 1,5 m) pe laturile de V şi de E ale acesteia, în scopul identificării prezenţei unor eventuale anexe ale cuptorului. Între extremităţile de N şi de S ale celor două sondaje există o diferenţă de nivel de cca. 5 m. Ambele sondaje taie panta de S, inclusiv drumul de acces spre malul lacului Razim, care suprapune un zid antic. Aceste intervenţii au prilejuit noi observaţii referitoare modul de realizare al cuptorului, la cronologia şi morfologia locuirii din zonă.
Principalul rezultat al cercetărilor din anul 2010 îl constituie identificarea funcţiei cuptorului Cpt. 1 şi precizarea perioadei sale de funcţionare. Aceste concluzii se sprijină atât pe observarea arhitecturii sale, cât şi pe examinarea urmelor de folosire şi a inventarului arheologic asociat. Instalaţia (Cpt.1) a servit, cel mai probabil, calcinării pietrei în vederea asigurării cantităţilor de var necesare obţinerii mortarului utilizat la construirea fortificaţiei romano-bizantine, de care o despart nu mai mult de 20 m.
Este vorba despre o amenajare cilindrică, cu diametrul de cca 3,70 m şi adâncimea totală, faţă de nivelul de călcare actual, de 4,30 m. În partea sa superioară este săpată în depunerile antropice anterioare momentului construcţiei sale (cca – 2,50 m din înălţimea conservată), iar în cea inferioară (cca – 1,80 m din aceeaşi înălţime) în stânca de calcar care formează promontoriul Capului Doloşman. Pereţii, săpaţi în pământ, sunt întăriţi (placaţi) cu zidărie (grosime = 0,65/0,70 m) din blochete sumar fasonate şi bolovani de calcar de mici dimensiuni, legaţi cu lut, peste care a fost aplicată o tencuială de lut, actualmente în cea mai mare parte dispărută. Atât în umplutura din interiorul cuptorului, cât şi pe panta terenului de la sud de el, s-au descoperit fragmente mari din acest înveliş al pereţilor, vitrificat de temperaturile ridicate obţinute în timpul funcţionării cuptorului. Fragmente asemănătoare, de mai mici dimensiuni, se păstrează, pe alocuri şi pe pereţii acestuia, la interior. Acolo unde numai piatra este aparentă, poartă aceleaşi urme de ardere puternică, fiind înroşită sau aproape calcinată. Ca urmare a amplasării pe o pantă accentuată şi a amenajării, în partea superioară, într-un strat friabil, rezultat din acumularea resturilor de locuire anterioare, se pare că pe durata funcţionării Cpt. 1 a suferit mai multe alterări care au făcut necesare reparaţii şi au impus sprijinirea peretelui predispus spre alunecare (spre S) cu doi contraforţi, care au avut şi rolul de a proteja gura de alimentare, în faţa căreia formau un culoar (praefurnium).
Gura de alimentare (lăţime = 0,75 m) se afla pe latura de S şi era protejată de culoarul (lungime = cca 1 m), format din doi pinteni/contraforţi masivi, dispuşi radial faţă de circumferinţa cuptorului. Aceştia au fost construiţi din zidărie de piatră de calcar (blocuri şi blochete) legată cu lut şi au următoarele dimensiuni: PE: L = 1,60 m, l = 1,00 m, h păstrată = 1,55 m; PV: L = 1 m, l = 0,80 m, h păstrată = 1,90 m.
Cuptorul Cpt. 1 a cunoscut trei intervenţii de refacere, ceea ce presupune o degradare a lui succesivă în timpul utilizării. Fazele de refacere sunt marcate prin detalii constructive: înălţarea pragului gurii de alimentare, îngustarea acesteia şi redesenarea bolţii sale, înălţarea plintei din interior, refacerea legăturii dintre zidăria pereţilor cuptorului şi cea a pintenilor/contraforţilor. În deschiderea gurii cuptorului se poate observa o aglomerare de bolovani de piatră, provenind de la ultima distrugere a acestuia, care a dus şi la totala lui dezafectare. La exteriorul cuptorului, în faţa gurii de alimentare, la primul nivel de funcţionare, se păstrează o şapă de var cu grosimea de 2-3 mm, pe o lăţime variind între 0,50 – 1,20 m, care confirmă destinaţia acestuia.
Ca şi în anii precedenţi, din umplutura cuptorului, degajată total, în 2010, numai în jumătatea estică (din raţiuni de protecţie a muncii), s-au recoltat numeroşi bolovani de calcar, de diverse forme şi dimensiuni, fragmente de cărămizi şi de ţigle, oase de animale, fragmente de lut vitrificat, bulgări de chirpic ars, fragmente ceramice diverse, cu predominarea celor amforice. Printre acestea s-a făcut remarcat un pieptene de os bilateral, databil în sec. VI p.Chr.
Deşi nu lipsesc materialele ceramice greceşti (sec. IV a.Chr.), datarea cuptorului este dată de fragmentele cele mai recente, găsite chiar şi la baza depunerilor din interior, care ilustrează amfore romano-bizantine LRA 2 şi LRA 3 din sec. VI p.Chr.
După cum s-a observat în campaniile precedente, amenajarea cuptorului în acest punct a afectat unele structuri anterioare, cum ar fi zidul de incintă din epoca greacă sau zidurile unor construcţii mai vechi. În actuala campanie, cele două sondaje (SV şi SE) au dus la identificarea unor posibile opere de terasament (ramblee) realizate din pământ ce conţine un abundent şi variat material ceramic din sec. IV a.Chr., amforele rămânând categoria cea mai bine reprezentată. Dintr-un sondaj, efectuat la baza PV, s-a putut observa că sămânţa acestuia suprapune o depunere arhaică (sec. VI a.Chr.) cu o grosime de 1,20-140 m, ceea ce înseamnă că pereţii cuptorului Cpt. 1 au fost săpaţi într-un teren acumulat prin depuneri ulterioare, ce pot fi puse în legătură cu eventuala amenajare a unor terase.
Această ipoteză pare a fi susţinută de identificarea, la limita de S a zonei investigate, chiar la nivelul de călcare actual, a unui alt zid, orientat aproximativ E - V (de-a lungul malului lacului Goloviţa), păstrat pe 2-3 asize (înălţime = 0,40/0,65 m; lăţime conservată = 1,85 m), construit din blochete de calcar sumar fasonate, legate cu pământ. Traseul acestuia, interceptat atât în SE, cât şi în SV, pare a urma detaliile morfologice ale terenului, situându-se la cca 28 m S de zidul de incintă grecesc şi la o diferenţă de nivel de cca -7 m faţă de aceasta. Ţinând cont de amplasarea în teren, putem presupune că el marchează limita unei alte terase, cu observaţia că, la nivelul informaţiei actuale, aceasta pare să aparţină unei etape mai recente de amenajare a habitatului.
Verificarea tuturor acestor ipoteze nu poate fi realizată decât prin cercetări ulterioare în suprafaţă, astfel încât secţiunile stratigrafice realizate prin cele două sondaje din anul 2010 să-şi găsească reflectarea în vestigii evidenţiate prin degajări.
În timpul cercetării arheologice au fost completate înregistrările de arhitectură cu elementele nou apărute, iar la sfârşitul campaniei s-a intervenit cu măsuri de conservare primară in situ asupra cuptorului Cpt. 115 [Mihaela Mănucu-Adameşteanu, Monica Mărgineanu Cârstoiu]. ... Vezi mai mult Vezi mai puțin