.
Lugoj | Judeţ: Timiş | Punct: Cetatea Veche | Anul: 1994
Anul:
1994
Epoca:
Epoca medievală (sec. XIII -XVIII)
Categorie:
Apărare (construcţii defensive)
Tipuri de sit:
Cetate
Județ:
Timiş
Localitate:
Lugoj
Comuna:
mun. Lugoj
Punct:
Cetatea Veche
Persoane implicate și instituții:
Nume Prenume Rol Instituție
Moroz Maria responsabil Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj
Cod RAN:
Raport:

Pentru municipiul Lugoj, zona cea mai interesantă din punct de vedere arheologic este situată pe malul drept al Timişului, între actualul pod din beton şi sediul Judecătoriei, cunoscut prin tradiţie sub numele de Cetatea-Veche. Aici se afla, conform datelor furnizate de documentele medievale şi de relatările unor călători străini, începând din sec. al XV-lea, vechea fortăreaţă a Lugojului, nucleu de viguroasă t...radiţie românească, punct strategic însemnat al rezistenţei antiotomane. Deşi numele cetăţii apare menţionat în mod expres abia în sec. al XIV-lea (1334), este de presupus, că prima etapă a existenţei sale datează dintr-o epocă anterioară, cu probabilitate din perioada închegării primei formaţiuni politice româneşti din Banat - ducatul sau voevodatul lui Glad, în secolul al X-lea. Există în această privinţă referiri în cronica latino-maghiară a lui Anonymus - notar al regelui Bela al III-lea relativ la existenţa unei cetăţi de pământ pe râul Timiş, folosită ca punct de rezistenţă de către oastea voievodului bănăţean, în confruntarea cu cuceritorii maghiari. Numai astfel se poate explica constituirea în aceste locuri a unuia dintre cele opt districte autonome româneşti, ale căror privilegii au fost reânnoite în repetate rânduri de regii Ungariei. În fruntea districtului se afla un cneaz sau chinez - funcţie care se menţine până la începuturile administraţiei habsburgice. Este deasemeni semnificativ faptul că banii Lugojului, care au guvernat oraşul până la ocupaţia otomană (1658) au fost în majoritate nobili de origine română. Unii dintre aceştia au sprijinit activ rezistenţa antiotomană şi lupta pentru unitate şi independenţă a românilor în vremea lui Iancu de Hunedoara, dar mai ales în scurtul răgaz al ascensiunii lui Mihai Viteazul. Banul Andrei Barcsay (Barcian) a încercat să intervină cu sprijin militar de partea lui Mihai Viteazul în lupta de la Mirăslău, iar banii Ştefan Becheş şi George Borbely au participat la campania de eliberare a Moldovei. Reconstruită din piatră la mijlocul sec. al XV-lea, cetatea Lugojului a rezistat multor atacuri turceşti, fiind ocupată abia în anul 1658 la mai bine de un secol după înfiinţarea paşalâcului Timişoarei - şi atunci cu asentimentul banului Acaţiu Barcsay, ulterior desemnat de turci principe al Transilvaniei. Sfârşitul existenţei cetăţii, ca şi al altor fortificaţii din Banat, se plasează în jurul anului 1700, imediat după pacea de la Karlowitz, când a fost distrusă intenţionat, conform înţelegerii survenite între turci şi austrieci. Se pare că vestigiile zidurilor sale mai erau încă vizibile în albia Timişului până spre sfârşitul secolului trecut, iar vechiul cartier din spatele Judecătoriei a păstrat până în zilele noastre numele de Cetatea-Veche. În cea ce priveşte sondajul arheologic efectuat de către muzeul din Lugoj în perioada 15 iunie - 15 iulie 1987, în perimetrul fundaţiei unui bloc situată la colţul dintre str. Huniade şi str. "20 Decembrie" (fostă V.I.Lenin) la nr.33 - în stânga podului de beton - acesta a urmărit identificarea unor eventuale urme de locuire medievală. Cele 12 secţiuni adâncite până la 4 m faţă de nivelul actual al străzii, au permis, în urma delimitării a 5 nivele de câte 20-30 cm dezvelirea a două locuinţe (bordeie) de formă patrulateră cu dimensiunile de 3x5 m. La prima locuinţă au fost surprinse clar trei dintre gropile de stâlp de la colţuri, de formă cilindrică cu diametre de 30 - 35 cm, având conţinutul de lemn carbonizat aproape intact. La ambele locuinţe au apărut elemente ale suprastructurii din lemn, iar sub acestea, amenajările pentru încălzit - vetrele - construite din pietre de râu, legate cu chirpic. Deasupra vetrelor au apărut fragmente de cahle, adesea ornamentate, precum şi fragmente ale unor vase de uz comun (ulcioare, străchini, vase-borcan, căni,etc.) Tot în prima locuinţă a fost descoperit un fragment de monedă din argint, a cărei legendă cu caractere latine o atribuie unui rege al Ungariei (Ioannes) probabil Ioan Sigismund. Ea a apărut în contextul unor fragmente de vas - borcan cu decor striat. În inventarul locuinţelor se remarcă deasemenea prezenţa fusaiolelor din lut. In linii mari, putem aprecia factura materialului ceramic, ca fiind în concordanţă cu datarea propusă de moneda mai sus menţionată confirmând datarea în sec. XVI-XVII. Formele şi ornamentica vaselor sunt indiscutabil de veche tradiţie românească. În general ele sunt nesmălţuite, lucrate la roată rapidă, din pastă cărămizie sau cenuşie-închisă, ornamentate cu striuri orizontale sau caneluri. Există şi o categorie de ceramică mai fină, din pastă alb-gălbuie cu decor pictat în roşu închis sau cafeniu care apare mai ales sub formă de ulcioare şi farfurii. Am considerat rezultatele obţinute în vara anului 1987, doar un modest început în direcţia investigării urmelor de civilizaţie materială în vatra actuală a oraşului. Începând din iarna anului 1992-1993 au fost reluate sondajele, de astădată pe latura dreaptă a străzii Huniade, pe terenul de construcţie a noii Universităţi, încadrat de râul Timiş, str. Huniade, str. "20 Decembrie" şi str. Cetatea-Veche. În acest perimetru exista, conform hărţii realizate de F.Marsigli în anul 1697, cetatea propriuzisă a Lugojului, alcătuită dintr-un fort interior de piatră, de formă patrată şi de o fortificaţie exterioară din palisadă, în formă de trapez, avînd la colţuri bastioane, după modelul vaubanian. În exterior, palisada era înconjurată de un canal, de obicei plin cu apă. În luna decembrie 1992, după săparea fundaţiei pentru localul Universităţii, la baza acesteia, la cca 3,50 m adîncime faţă de nivelul actual de călcare au apărut două şiruri paralele de gropi de stîlpi, cu diametrul de 0,40 m, plasaţi la o distanţă de cca. 0,50 m unul faţă de celălalt, în timp ce distanţa dintre cele două şiruri era de cca. 9 m. Şirul de stâlpi paralel cu latura de vest a fundaţiei, deci şi cu râul Timiş, se află la cca. 17 m distanţă de latura respectivă, în timp ce al doilea şir se situează paralel şi la 12 m distanţă de latura opusă, dinspre str. "20 Decembrie". Solul aflat la exteriorul acestui al doilea şir se prezintă puternic pigmentat în negru-cenuşiu şi prezintă un aspect aluvionar. Timpul nefavorabil nu a permis o cercetare mai detailată a acestui perimetru în cursul lunii ianuarie, iar ulterior turnarea rapidă a fundaţiei a făcut acest lucru imposibil. În vara anului 1993 ne-am concentrat asupra terenului rămas liber între fundaţie şi carosabil. A fost deschisă o secţiune cu diametrul de 20 x 2 m, orientată E-V, paralel cu Cetatea-Veche la 2,50 m distanţă faţă de carosabil, adâncită până la 3,50 m. Astfel a fost atins solul steril, format din depuneri aluvionare de nisip şi lut galben, fără a fi surprinsă nici o amenajare in situ. Din păcate, săpătura n-a putut fi extinsă datorită şantierului şi drumului de acces care deserveşte. Intenţionăm totuşi să reluăm lucrările în cursul anului 1995, dacă terenul va fi eliberat.

Sursa:
Cronica cercetărilor arheologice din România
Editor:
CIMEC
Limba:
RO