De la bun început se impune o precizare: actuala aşezare Măxineni din judeţul Brăila nu se află pe vatra veche a Măxinenilor, - sat atestat documentar întâia oară la 1554. Inundaţii pustiitoare şi destul de dese au determinat pe locuitorii lui să părăsească imediata vecinătate a Siretului (de fapt confluenţa Buzăului cu Siretul). În 1878-1879 ei s-au retras la aproape 9 km spre V, acolo unde, observaseră de mu...lt că terenul, ceva mai înalt, îi putea feri de asemenea greutăţi. Aşadar fosta vatră a satului Măxineni, se afla situată pe malul Siretului acolo unde, nu departe de digul construit în anii 1951-1953, a rezistat până astăzi ruina mănăstirii ridicată de Matei Basarab. Aici, pe partea dreaptă, Siretul primeşte ca afluent Buzăul în dreptul localităţii Voineşti (atestată în 1570) iar pe partea stângă câteva pâraie de mică importanţă: Suhu, Lozova şi Mălina. Ruina mănăstirii Măxineni se află situată în imediata vecinătate a vetrei satului medieval Măxineni, precum şi a satelor Voineşti (Voileşti), Latinu şi Corbu Vechi. Situl a fost afectat, într-o oarecare măsură (50 – 80 cm), de luptele date în zonă în Primul război mondial (1917). Cercetarea arheologică (1976, 1978-1980, 1982-1989, 1991) a dus la evidenţierea a trei etape constructive: ante 1637 (sfârşitul secolului al XVI-lea); 1637; refacerea din 1857 – 1859 (arhitect Schlatter). În centrul sitului arheologic, cercetat doar pe suprafaţa curţii mănăstirii, se află ruina bisericii ridicate de Matei Basarab şi Elena Doamna şi refăcută în 1857/1859. Împrejurul acesteia se află necropola satului Măxineni şi a mănăstirii, precum şi fundaţiile unor anexe şi a zidurilor de incintă. În campania 2008 s-a încercat identificarea urmelor de locuire medievală târzie, cu alte cuvinte, indicii materiale cât mai clare privind vatra satului Măxineni cel puţin de la jumătatea veacului al XVI-lea înainte, dacă nu şi mai vechi. Locul ales pentru cele 8 suprafeţe realizate de 4 x 4 m fiecare (în total 128 m2 cercetaţi) s-a făcut după o serioasă investigaţie de suprafaţă a împrejurimilor ruinei vechii biserici ai mănăstirii Măxineni spre S, E şi SV (cca 200 m). Pe acest areal, pământul era pregătit pentru semănarea grâului de toamnă astfel încât au putut fi observate, în zonele ceva mai înalte, fragmente ceramice, e drept destul de recente (sec. XIX dar şi din secolul al XVIII-lea). Pe baza acestui element, pe de o parte, dar şi a înfăţişării terenului în zona cercetată la suprafaţă, la care am adăugat relatarea unui bătrân al satului Corbu Vechi din 1892 am hotărât amplasamentul celor opt carouri de 4 x 4 m. fiecare. Astfel au fost trasate şi executate conform planului ce-l anexăm, un număr suficient de suprafeţe (apreciem noi) în raport cu zona aleasă – adică cea din imediata apropiere a bisericii nr. 1 (cea care a precedat biserica mănăstirii ridicată de Matei Basarab: biserica satului Măxineni. Aşa cum am precizat mai sus fundaţia bisericii „din ruinele lipite cu lut” reprezintă cel mai însemnat vestigiu din vechiul sat (aşezare) Măxineni ce mi s-a relevat prin cercetările din anii 1981-1984. Ni s-a părut cel mai firesc lucru să începem cercetările arheologice pentru găsirea vetrei acestui sat în imediata apropiere a bisericii acestuia, pe locurile cele mai înalte ale luncii Siretului. Fireşte, după 1637, deci după edificarea mănăstirii „din zid” (cărămidă) de către Matei Basarab satul a trebuit să se depărteze puţin de mănăstire care trebuia conform canoanelor să rămână izolată. Pentru sfârşitul secolului al XVIII-lea avem confirmarea acestei deplasări în harta austriacă unde satul este înfăţişat pe malul Buzăului, aproape de confluenţa cu Siretul. S-au realizat 8 carouri de 4 x 4 m. fiecare (în total 128 m2 cercetaţi). Am folosit pe lângă săpătura manuală şi tehnicile moderne ale cercetărilor de tip survey. O dată cercetată zona de la S şi parţial (foarte puţin) spre SV, atenţia noastră se va concentra asupra zonei de la SE de mănăstire (şi vechea biserică a satului Măxineni), efortul nostru îndreptându-se către confluenţa Buzău - Siret.