Cercetările arheologice din anul 2010, s-au desfăşurat în luna august şi au fost de scurtă durată, ele efectuându-se în sectorul porţii de N a castrului roman. În anul precedent printr-o secţiune a fost identificat culoarul porţii lat de 8,70, m ceea ce a condus la concluzia că aceasta a fost iniţial o poartă dublă al cărei pilon central a fost distrus până la bază prin inundaţia masivă de la mijlocul sec. III ...p.Chr. Ea a fost porta praetoria a castrului de la Mehadia, lucru presupus de M. Macrea cu ocazia cercetărilor efectuate în anii 1942-1944. Cercetările au continuat în vederea dezvelirii turnului de V al porţii castrului roman printr-o casetă cu dimensiunile de 6 x 2,50 m pentru a putea observa mai bine stratigrafia din interiorul turnului şi implicit stabili dimensiunile sale. Au fost precizate doar câteva elemente ale turnului, respectiv laturile de E şi V ale acestuia din ultimul nivel de locuire, epoca romană târzie, care constă dintr-un zid executat din piatră de carieră (granit) piatră de râu, fundaţia sa are o lăţime de 1,65 m lucrată cu mortar pe o înălţime de 0,50 m, iar fundaţia propriu-zisă adâncă de 0,75 m fără mortar din piatră de râu, elevaţia era lată de 1,25 m, aici observându-se folosirea şi a unor blocuri din piatră roşie de andezit caracteristică pentru refacerile târzii din castru. Zidul de incintă se păstrează până la nivelul solului actual. Deci, există două etape în structura acestui zid al turnului, prima datând din timpul provinciei, iar a două refăcută cu piatră de andezit din epoca romană târzie. În acest caz, în colţul de SE au fost zidite trei cărămizi romane care ajutau la fixarea probabil a stâlpilor porţii. La fel, ca şi în cazul porţii de S a castrului, zidurile turnului de N dispar în epoca romană târzie. Ele constă dintr-un zid care porneşte de pe latura de est a turnului de V şi continuă pe o lungime de 4,50 m pe latura de N unindu-se cu zidul de incintă propriu-zis. Stratigrafia constatată în interiorul turnului a evidenţiat mai multe nivele de locuire, respectiv patru faze de lemn fiecare dezafectat prin incendii puternice, urmate de o nivelare făcută cu lut galben. În profil se păstrează amprentele bârnelor de la stâlpii ce susţineau structura interioară a turnului. Materialul arheologic este extrem de sărac. În ultimul nivel de locuire corespunzător epocii romană târzii la adâncimea de 0,42 m de la nivelul actual al solului a apărut o groapă în care a fost amenajată o vatră cu urme de cărbune şi cenuşă pe care s-au descoperit două fragmente de ţiglă cu ştampilă a lui cohors III Delmatarum reutilizate un fragment de fund de creuzet de metal, alături de mult chirpic.